Corneliu Vadim Tudor - Marema umilinţă

 

Marema umilinţă

Corneliu Vadim Tudor (24 iunie 2014)

 

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu,

Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban,

Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu...

 

 

***

 

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi

Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

 

Eu pe-ntuneric scriu acest poem

Nişte nemernici iar ne-au stins lumina

Pe cine să înjur sau să blestem

Când noi, românii, purtăm toată vina?

 

Şi gazele, ca mâine, s-or opri

Pe urmă vom bea apă ruginie

Trăim calvarul ăsta zi de zi

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

 

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund

Eşti prizonierul neamurilor proaste

La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

 

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă

Nici nu exişti, tu, cetăţean de rând

Ţesutul societăţii se destramă

Iar statul e doar un vampir flămând.

 

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent"

În beznă stai, te speli cu apă rece

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi suntem, din zece-n zece.

 

Îmi beau cafeaua trist şi gânditor

Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă

Regret profund că sunt doar scriitor

Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

 

Aprind o lumânare şi mă văd

În casa scundă, a copilăriei

Când vijelia-n pomi făcea prăpăd

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

 

Însă atunci era după război

Rănită era ţara, şi datoare -

Acum, ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

 

Am dat lumina, gazele şi apa

Pe mâna unor mercenari străini

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa

Scot bani din piatră seacă şi din spini.

 

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

 

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în ţara ta

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

 

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină

Acolo sunteţi, toţi, surori şi fraţi

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

 

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer

Eu văd în asta, poate, o răsplată

El v-a ferit de acest timp mizer

Când ţara noastră e crucificată.

 

Când lumea plânge-n pumni şi n-are bani

Nici de mâncare, sau medicamente

În timp ce politrucii talibani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

 

E un dezastru grav şi general

Mai jos de-atâta chiar că nu se poate

Mai bine-n groapă decât la canal

Şi cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de laşitate!

 

~*~

Corneliu Vadim Tudor

 

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU