Cătălin Al DOAMNEI - președintele țării nu locuiește la această adresă

 

președintele țării nu locuiește la această adresă

maestrului mb de sfinții arhangheli

 

 

~*~

 

toamna își scrie letopisețul pe frunzele de plumb nedate la topit

de când nu mai plouă pământul e beton-armat

intru în cavoul ploilor și văd că nici tu nu ai mai venit

arbitrul eleganței își acoperă fața cu mâinile altora

inventez stări neasemuite și melancolii ucigătoare

care schimbă înțelesul cuvintelor din limba mea

mă preumblu pe străzi aproape sacre în imaginația mea despre frumusețe

pe străzi centenare când nicăierea nu se organizează

centenarul savantului ion mincu singurul constructor

care a impus un stil arhitectural românesc

după noi a mai venit totuși cineva ce ni s-a prezentat a fi leibniz

și că nu va sta mai mult de vorbă cu noi sub privirile statuilor

îngopate în corabia de cenușă a zilei fără hotar

leibniz ne-a pus să ghicim în ce parte a lumii pământene

se află monada dumnezeirii m-am uitat în sus în jos

în cele patru zări și nu am deslușit mare lucru

din ce mai rămăsese în cea mai bună dintre lumile posibile

ca într-o monedă aruncată pe fundul unei ape unduindu-se am zărit

chipul arhanghelului mihail cu sabia plină de sânge până la ceruri

trezindu-mă din somn la miezul nopții ca de foșnetul aripilor îndepărtându-se

dacă ar trebui să definesc melancolia definiția s-ar împotmoli de aripile îngerului

suferind într-o existență precară abia deslușită

singura nobilă mângâiere pe care ți-o oferă viața

e să observi cum cei care vin după tine înțeleg lumea cu mintea lor

și încearcă nu s-o schimbe pentru că în lume totul e zadarnic

ci să perceapă miracolul de a ne regăsi împreună prin case pustii

contemplând fotografii nearse ori rupte cu vieți fericite

din superbie și îngăduință nedisimulată n-au mai rămas

decât cărămizile așezate sub forma unui alfabet nedescifrat

cîndva am visat litere și literele au făcut ca viața mea să fie fericită

cândva am visat litere plângând și am înțeles că viața altora era nefericită

neacoperită de armura invincibilă a inefabilului

pentru că sunt probabil omul cel mai inocent din univers

toți locuitorii planetei și acum și cosmonauții pensionați sau nu

aleargă disperați în așteptarea miracolului crucii de înviere

suferința bătută în cuie divine și împrăștiată pe străzi

de cei care și-au pierdut inocența din simplul motiv

că nu au văzut-o niciodată decât în cei ispitiți

și nu s-au plâns la lecția de caligrafie a durerii

aidoma efectului doppler starea de melancolie

îți paralizează trupul aproape de mortificare

sunetele pe care le auzi se îndepărtează

și intervalul dintre sinele tău melancolic și sinea lumii se curbează

ca o femeie smintită de așteptare și infinite dorințe pe pieptul de piatră

s-a pierdut iremediabil contactul cu lumea

rubedeniile vegetale veșnic verzi te invadează devii alb

ca varul de întins pe pereții de chihlimbar iluminați de ochi străvezii

singurătatea insuportabilă a omului hamletian care ești

vrând să corecteze justiția divină

macină zidurile dintre mine și aproapele meu

când lumea nu-și mai regăsește cărarea

bați la ușa președenției s-aprinzi lumânarea de rămas bun

cu hohotul morții în gură îți răspunde

secretara grăbindu-se spre ieșirea din urmă

președintele țării nu locuiește la această adresă

 

~*~

Cătălin Al DOAMNEI