duminică, 13 noiembrie 2022

Ioan Miclău-Gepianu - STRĂBUNII

 




STRĂBUNII

 

 

~*~

 

Vechimea de Neam din vechile vremi

E-o cale bătută cu dor nesfârșit,

Un râu care curge în zbucium trudit

Și-n undele căruia tu singur te chemi.

 

Ești unda ce trece legând un întreg.

Același e Neamul de-i azi ori străbun,

Același românul pe drumul său bun,

Doar generații fac schimbul în anii ce trec.

 

Aici e izvorul, prezentul cu noi,

Prin noi viitorul răsare,

Prin noi vin străbunii la a Țării-nălțare,

Simțim noi în cuget străbune nevoi?

 

Ne mustră străbunii din sânge?

Roșim când ne zicem urmași?

Atunci, frați români, la ce să mai lași

Să tulbure-n suflet iubirea ce plânge!

 

Fiind azi urmași, vom fi și străbuni,

Ai celor ce vin pe-al neamului râu;

Fiți demni, deci, a pune durerii un frâu,

Să nu lăsăm azi un gol îndesat cu furtuni!

 

Să scântee Cerul, rodească-ne câmpia,

Iar duhul străbun în piept să ne stea,

Străbunii-au murit să ne dea

Întreaga grădină cu flori: România!

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu