Războaiele
Americii (4)
General
Br. (r) Aurel I. Rogojan
12
Aprilie 2023
Dosarul
vietnamez
Perioada 1966-1973, în care Richard Helms
s-a aflat la conducerea C.I.A. a coincis cu experimentarea în Vietnam a unor
tehnici de război neconvenţionale.
William Colby fost director al C.I.A. a
recunoscut că, în 1972, în Vietnam, în cadrul operaţiunii „Phoenix”, au fost
ucise peste 60.000 de persoane. În acelaşi timp, 400 de membri ai forţelor
speciale americane au fost abandonaţi cu prilejul retragerii precipitate,
prilej cu care dosarele tuturor vietnamezilor care lucrau pentru C.I.A. ori au
colaborat cu inamicul au fost capturate.
Războiul
civil din Laos
În războiul civil din Laos, C.I.A. a avut, de asemenea, un rol aparte,
contabilizându-i-se asasinarea a peste 100.000 de laoţieni. Mai multe
investigaţii de presă au făcut dezvăluiri în legătură cu experimentele cu LSD
pe oameni, ce au condus la numeroase decese, sinucideri ori cazuri de alienare.
Comisia Church a identificat ulterior existenţa pe lângă C.I.A. a „Comitetului
pentru modificarea sănătăţii”.
C.I.A.
şi scandalul „Irangate”
Casey, şeful C.I.A., pentru a obţine
fonduri necesare acţiunilor împotriva formaţiunilor „contras” din Nicaragua,a
perfectat vânzarea de armament Iranului, prin intermediul Israelului. Iranul
era considerat, la vremea respectivă, cel mai mare duşman al S.U.A. (Anexa 2 - S.U.A. & C.I.A. - asasinatul politic un
mijloc scuzat de scop ? (Sursa: Marian Ureche, Aurel I. Rogojan , „Servicii
secrete străine” vol. 2.Editura PACO, 2000, p. 106-119)
În decursul istoriei sale, C.I.A. a fost,
într-un fel sau altul, implicată în mai multe aşa zise „operaţiuni umede”, care
au presupus asasinatul politic, terorismul sau loviturile de stat.
Asasinarea
lui Patrice Lumumba
Patrice Lumumba (1925-1961), fondatorul
Mişcării Naţionale Congoleze şi prim-ministru a căzut, în 1961 victimă unui atentat,
rezultat în urma unui complot, pe fondul unui război civil de secesiune.
Potrivit relatărilor lui Conan Cruise
O’Brien[5] fost consilier al secretarului general al O.N.U., Dag Hammarskjold
şi conducător al forţelor de intervenţie ale O.N.U. în Congo, ambasadorul
american în Congo, Timberlake a primit, anterior asasinării lui Lumumba,
instrucţiuni precise de la Washington potrivit cărora Lumumba trebuia
înlăturat.
Secretarul general al O.N.U. a consimţit
la această acţiune nu în ultimul rând pentru faptul că fratele său Stein
Hammarskjold era unul dintre directorii societăţii „Union Miniere du Haut
Katanga”
Eliberarea Congoului, din ale cărui mine
de la Sinkolowe provenise uraniul folosit pentru construirea bombei atomice de
la Hiroşima nu era sprijinită decât de U.R.S.S. şi ţările blocului răsăritean.
Raţiunea implicării S.U.A. şi a C.I.A. apare astfel evidentă. În consecinţă,
adversarii politici ai lui Lumumba, împreună cu Kasawubu, preşedintele
republicii, au fost mandataţi să săvârşească asasinatul.
De la New York, secretarul general al
O.N.U. a ordonat ca trupele O.N.U. să nu ofere sprijin şi nici un fel de
protecţie lui Lumumba. La scurtă vreme, Dag Hammarskjold avea să fie, la rândul
său, victima unui accident aviatic. Despre zborul respectiv nu au avut
cunoştinţă decât câţiva reprezentanţi ai S.U.A. şi ai Marii Britanii, oficiali
ai O.N.U. şi Moise Chombe, conducătorul secesioniştilor din Katanga.
Lumumba, realizând că independenţa ţării
sale este sacrificată încearcă la New York, într-o întâlnire cu secretarul
general al O.N.U. şi la Washington, cu preşedintele S.U.A., Dwight Eisenhower,
să salveze situaţia. Rezultatul va fi însă înlăturarea şi uciderea sa.
Asasinarea
dictatorului dominican Rafael Leonidas Trujillo
Rafael Leonida Trujillo (1891-1961), fost
dictator absolut vreme de trei decenii în Republica Dominicană, a convenit
intereselor americane atâta vreme cât nu au apărut conflictele determinate de
concurenţa economică realizată de acesta unor companii din S.U.A.. În momentul
în care dictatorul a monopolizat industria şi întregul comerţ din insulă,
sfârşitul său a devenit inevitabil.
Mai mulţi congresmeni americani erau
plătiţi de Trijillo cu sume cuprinse între 5000 – 75.000 dolari, pentru a-l
susţine, dar influenţa acestora era prea mică pentru a putea contracara forţa
grupurilor de presiune economică.
Trujillo a devenit un incomod şi prin
faptul că în urma eşuării atentatului pe care acesta l-a pus la cale împotriva
lui Romulo Betancourt, preşedintele Venezuelei, pe care a încercat să-l
asasineze pe fondul unor conflicte anterioare determinate de concurenţa făcută
dictatorului pe piaţa citricelor, guvernul S.U.A. a fost supus unor serioase
proteste din partea Organizaţiei Statelor Americane.
În 1961, Trujillo a fost trădat de
ministrul său de război, generalul Ramon Fernandez, care a deconspirat planul
unei deplasării a acestuia unui grup de complotişti alcătuit din vechi prieteni
şi colaboratori, foşti înalţi demnitari şi mari oameni de afaceri, nici unul
dintre ei neputând fi bănuit de convingeri democratice.
Executantul direct al asasinatului a fost
Antonio de la Naza, fost aghiotant al lui Trujillo, deci o persoană din
categoria celor care, de regulă, dictatorii sprijiniţi de S.U.A., le aveau în
garda de corp prin grija C.I.A.
Deşi dovezile clare şi evidente ale
implicării C.I.A. în complot nu au putut fi aduse, presa internaţională şi
memorialistica unor agenţi secreţi americani susţin o astfel de supoziţie.
Asasinarea
preşedintelui Vietnamului de Sud, Ngo Dinh Diem
În anul 1963, Ngo Dinh Diem (1901-1963)
primul preşedinte al Vietnamului de Sud, a fost asasinat. Imediat după aceasta
începe o puternică criză politică internă, se generalizează anarhia şi iau
amploare conflictele dintre budişti şi catolici. Vietnamul de Sud de află şi în
război cu Vietnamul de Nord, ceea ce va determina S.U.A. să intervină militar.
Trebuia să fie răpus Diem, pentru a se motiva necesitatea intervenţiei americane?
Se pare că da. Soţia fostului preşedinte a afirmat ulterior că atât el cât şi
fratele său […]” au fost ucişi prin trădare, cu aprobarea oficială a guvernului
american”.
Peste mai mulţi ani, când avea să
izbucnească scandalul Watergate în contextul campaniei de denigrare a
Partidului Democrat, Howard Hunt, un fost ofiţer superior executiv al C.I.A.,
după ce a avut acces la anumite dosare ale Departamentului de Stat, a încercat
să-l implice pe John Kennedy în asasinarea lui Diem[6].
Asasinarea
lui Ernesto Che Guevarra
Ernesto Che Guevarra (1928-1967), fost
director al Băncii Naţionale a Cubei, un revoluţionar de profesie, camarad al
lui Fidel Castro în revoluţia cubaneză, devenise în anii ’60 un simbol al
mişcărilor de eliberare din America Latină. Che Guevarra a început în 1967,
organizarea luptei revoluţionare în Bolivia. Succesul partizanilor săi a
devenit îngrijorător pentru S.U.A., şi drept urmare preşedintele Lindon Johnson
a mobilizat Pentagonul şi C.I.A. pentru urmărirea pe toate căile posibile ale
lui Che Guevarra şi a partizanilor acestuia[7]. Dean Rusk, secretarul se stat
şi Richard Helms, directorul C.I.A., alături de alte personalităţi importante
au constituit o celulă de criză, pentru conducea operaţiunii „Cyntia”, al cărei
scop era capturarea şi lichidarea lui Che Guevarra şi a grupului său de
gherilos.
Un fals ziarist englez, Roth, a fost
infiltrat de C.I.A. în grupul lui Guevarra, iar un combatant rănit ajuns
într-un spital întră în capcana unei provocări şi face relatări asupra locului
în care se află Guevarra. Urmărirea şi hăituirea detaşamentului de partizani
s-au intensificat, cercul strângându-se tot mai mult în jurul lor. La 8
octombrie 1967 Guevarra a fost capturat. A doua zi comandantul suprem al
armatei boliviene însoţit de alţi şefi militari importanţi şi de un agent
C.I.A., emigrantul cubanez Gonzales, au decis, la faţa locului, împuşcarea lui
Che Guevarra.
În anul 1968, fostul ministru de interne
şi şef al serviciilor secrete ale Boliviei, Antonio Arquedas a furnizat ziarului
„New York Times” dovezile participării C.I.A. la asasinarea lui Guevarra.
În 1969 preşedintele Boliviei, generalul
Benitos a murit într-un accident de helicopter. După o jumătate de an, a fost
asasinat Antonio Arquedas.
Înlăturarea
preşedintelui Indoneziei, Ahmed Sukarno şi ulterior asasinarea acestuia
Ahmed Sukarno (1901-1970) s-a numărat
printre fondatorii Partidului Naţional Indonezian şi a fost preşedinte al
Indoneziei din 1945 până în 1967. În acelaşi timp s-a aflat printre liderii
organizaţiei internaţionale a ţărilor nealiniate.
În condiţiile puternicelor influenţe sovietice
şi chineze, S.U.A. şi aliaţii săi au apreciat că preşedintele Sukarno ar putea
să instaureze un regim procomunist. La o asemenea concluzie s-a ajuns, după ce
în urma unei operaţiuni sociale de dezinformare[8] pusă la cale de serviciile
speciale cehe şi sovietice, relaţiile indoneziano-amerciane au ajuns la cel mai
scăzut nivel, deoarece preşedintele Sukarno şi-a asumat toate alegaţiile
dezinformatorilor antiamericani, fără a se mai putea afla dacă a fost complice
ori înşelat.
În urma crizei intervenite ambasadorul
S.U.A. a fost retras, iar guvernul indonezian a preluat firmele americane. În
vâltoarea evenimentelor următoare, Partidul Comunist Indonezian crede că a
sosit momentul unei insurecţii şi circa o jumătate de milion de comunişti şi
simpatizanţi cad victime unui masacru sângeros. Indonezia intră într-un haos
deplin, ceea ce va favoriza o lovitură de stat şi înlăturarea preşedintelui
Sukarno. Trei ani mai târziu, în 1970, a fost asasinat, apreciindu-se că ar
putea reveni la putere. Cine putea avea interesul ca această revenire să nu mai
fie posibilă, dacă nu tocmai S.U.A., care fusese anterior lipsită de toate
oportunităţile sale deţinute în Indonezia?
Peste
20 de atentate împotriva lui Fidel Castro
Episoadele numeroase din activitatea
C.I.A. care sunt legate de tentativele de asasinare a lui „Lider Maximo’ au
făcut obiectul tot atâtor relatări senzaţionale. În mai multe dintre
încercările de lichidare a lui Fidel Castro s-a apelat la sprijinul Mafiei,
care, drept recompensă, a obţinut permisiunea de a introduce droguri pe
teritoriul S.U.A
Asasinarea
preşedintelui Republici Chile, Salvador Allende
În perioada 1970-1973, C.I.A. s-a ocupat
de înlăturarea de la putere al lui Salvador Allende (1908-1973), preşedintele
republicii Chile (1970-1973) şi lider al Partidului Socialist din Chile
(1943-1973).
În pofida eforturilor C.I.A., ascensiunea
la putere a lui Salvador Allende nu a putut fi blocată. Naţionalizarea I.T.T.
(“International Telephone and Telegraph”) şi arestarea directorilor acesteia
din Chile, determină pe preşedintele companiei, Harold Geneen să ofere câte un
milion de dolari secretarului de stat Henry Kissiger şi şefului C.I.A., Richard
Helms, în scopul finanţării unei acţiuni împotriva lui Salvador Allende. De
menţionat că unul dintre directorii I.T.T. era John A. McConne, fost director
al C.I.A. (1961-1965).
Din partea C.I.A. a fost desemnat pentru
perfectarea înţelegerii William Broe, şeful operaţiunilor clandestine pentru
America de Sud. Şeful staţiei C.I.A. în Chile a fost pe toată perioada cât
Salvador Allende era preşedinte, William Egan Colby, care după aceea între anii
1973-1976 a deţinut conducerea C.I.A.. În Chile i-a succedat R.S. Cline, care
între 1962-1966 a fost adjunct al directorului C.I.A.
Richard Nixon a aprobat planurile C.I.A.
privind înlăturarea lui Salvador Allende care au vizat, în mod etapizat:
- crearea unei majorităţi parlamentare
nefavorabile, care să-l suspende pe preşedinte. Majoritatea nu a fost creată
din cauza imposibilităţii cumpărării a încă 1-2 parlamentari;
- determinarea comandantului şef al
armatei chiliene, generalul Schneider să realizeze o lovitură de stat. Acesta
refuză şi va fi asasinat;
- „tăierea” liniilor de credit externe şi
provocarea de nemulţumiri şi tulburări social-politice la care să ralieze şi
armata;
- somarea guvernului chilian să ramburseze
urgent toate datoriile externe;
- lovitura de stat realizată de generalul
Augusto Pinochet, şi asasinarea lui Salvador Allende.
Ulterior, când directorul C.I.A., Richard
Helms a fost audiat de o comisie parlamentară a admis faptul că au fost
sprijiniţi adversarii lui Salvador Allende, refuzând să recunoască asasinatul.
Războiul
C.I.A. împotriva preşedintelui Irakului Saddam Hussein
În ianuarie 1996, preşedintele Clinton a
aprobat un credit de 6 milioane de dolari pentru a sprijini şi înarma un grup
de exilaţi iranieni, Iraqi National Council (INC), în scopul preluării puterii
în Irak. Infiltrat de către serviciile irakiene, INC a fost atcat de către
armata irakiană la Sala ad-Din, în 1996. Un camion încărcat cu aparatură radio
furnizată de CIA a fost capturat de către armata irakiană. Îngrijorate de
întorsătura evenimentelor şi riscul de a se vedea implicate într-un nou
conflict, SUA renunţă în ultimul moment la sprijinul aerian promis. Au fost
arestaţi 1.500 de partizani şi cel puţin 100 au fost executaţi. 3000 de kurzi
supravieţuitori ajung la frontiera cu Turcia. Preluaţi de armata americană au
fost transportaţi la baza aeriană Guam din Pacific unde au fost internaţi până
la sfârşitul alegerilor prezidenţiale.
Pentru înlăturarea preşedintelui irakian
Saddam Hussein, C.I.A. a alocat potrivit relatărilor făcute ziarului „The
Washington Post’ de către fostul ofiţer al agenţiei Warren Mosik, cel puţin 110
milioane de dolari. Potrivit afirmaţiilor fostului ofiţer, operaţiunea de
lichidare a lui Saddam Hussein ar fi fost cea mai scumpă, reprezentând şi „cel
mai stânjenitor eşec al C.I.A. de la înfiinţarea sa”[9].
Aranjament grafic - I.M.
---------------------------------------------------------
[5] Conor Cruise O’Brien The Murderous
Angles (Îngerii morţii), Ed. Little Brown and Co., Boston, 1968, apud V.P.
Borovicka, „Ştiţi la cât apune soarele domnule general?”, Ed. Dacia, Cluj
Napoca, 1982.
[6] Brian Murphy The Business of Spying,
First Milton House Edition, London, 1973.
[7] V.P. Borovicka, Ştiţi la cât apune
soarele domnule general?, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 26.
[8] Henri-Pierre Cathala, Epoca
Dezinformării, Ed. Militară, Bucureşti, 1991, p. 33-34 - „Afacerea Palmer”.
[9] Naţional, 31 iulie 1997.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu