Gheorghe A. STROIA - LACRIMA CARE-N VEAC NU MINTE

 

LACRIMA CARE-N VEAC NU MINTE

Celor ce resimt ucigătorul dor de frate

 

 

~*~

 

Ne-aruncă viața între spini,

Nu ne vedem, suntem străini,

Îndepărtați de vremuri rele,

Ne reunesc doar clipe grele.

 

Nu avem timp să ne-ascultăm

Nu mai prânzim, nu mai cinăm,

Nu-mpărțim codrul cel de pâine,

Inima plânge-n dor de mâine.

 

Nu ne îmbrățișăm deloc,

Ne credem fără de noroc,

Copii mai ieri am fost cu toții,

Azi nu cunoaștem nici nepoții.

 

Suntem plecați în lumea mare,

Nu știm ce frate pâine n-are,

Nu ne mai doare rana lui,

Căci omenia-i pusă-n cui.

 

N-avem bunici, nu avem tată,

Mama-i demult în stea plecată,

Ne-avem pe noi, ai lor copii -

Arame-n toamnele din vii.

 

Casele noastre ni-s străine,

Nu vine-un frate, n-are cine,

Chiar și-n spitale de bolim,

Doar Pronia și noi o știm.

 

Dorința de-ajutor s-a dus,

E mila Domnului de Sus,

În rugăciuni de ne-așezăm,

De frații noștri tot uităm.

 

Al vieții val ne-a-ndepărtat,

Sufletul nu ni-i mai curat,

N-avem la cine s-alergăm,

Chemăm, pe cine să strigăm?

 

Tot mai străini pe zi ce trece,

Ne-aleargă răsuflarea-i rece

A morții stând la masa noastră,

Să stingă floarea cea din glastră.

 

Când timpul care ne-a rămas

Se-oprește-n veșnicul popas,

Abia atunci mai ținem minte

Lacrima care-n veac nu minte.

 

~*~

© Gheorghe A. STROIA

România, Săptămâna Luminată 2023

 

Trimite Ioan Miclău-Gepianu