Reîntoarcerea la temele majore este
aproape imposibil de evitat în exodul de energii interioare, proprii
creatorului. Aceasta pentru că ar fi un refuz nefiresc acela de a nu stărui
asupra lor pe motiv că a-i resimți o vegetală stare de nemișcare, de lipsă a
inovației.
Principalul câștig, în cazul unui asemenea demers repetitiv, este
adăugarea de nuanțe legate de imaginea poetului raportată la vibrația cosmică.
Rătăcirea
norilor
~*~
Chiar
de-a pătruns tăcerea-n aşternuturi
Şi
bolţi de ceaţă lenevesc sub gene,
Peste-nnoptări
de a-i călca alene,
Te-aş
bănui în mersul de-nceputuri.
Tiptil
de te-ai ascunde-n zvelte mrene
Şi
ai uita să îmi zideşti săruturi,
Tot
te-aş simţi vibrând în neştiuturi
Când
cad pe trup uitări cu albe trene.
Nu
s-ar putea să-mi fie steag nerodul
Cerşind
pieziş în coaste să-l împungi,
Suit
în chin sublim pe eşafodul
Uitărilor
trasând în carne dungi.
Paşi
îngereşti ne prelungesc exodul,
În
rătăcirea norilor prelungi.
~*~
Adrian
Munteanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu