ARTUR GABRIEL SILVESTRI – UN IZVOR DE TĂMĂDUIRE A
SPIRITULUI
„Omul sophos,
adevăratul înțelept, ținta tuturor
învățaților, se
bucură prin ataraxia și apatheia de
toate ale
puterii de judecată pentru că el trăiește
împăcat în sine,
într-o viață menită înainte de toate
cunoașterii de
sine și binelui tuturor!”
(MIHAIL DIACONESCU)
Înzestrat
de Bunul Dumnezeu cu mulți talanți, i-a sporit și i-a dăruit multora, dar tot
mulți dintre ei i-au îngropat, astfel că puțini au fost în care au odrăslit
talanții, darurile alese. Artur Gabriel
Silvestri a fost hărăzit de Mântuitorul Hristos și de Maica Sa, Fecioara
Maria – smerita Prințesă geto-dacă, să fie un Fiu iubitor al Neamului său
legendar, un Fiu ales și jertfitor al Bisericii străbune, un Ocrotitor și un
Păzitor al Panteonului spiritual, un Călăuzitor de generație, un Îndrumător
întru spirit, un Pedagog creștin, un Tribun al istoriei naționale, un sacerdot
al Literaturii ortodoxe, un Propăvăduitor al scrisului de esență, un Fondator
de Carte aleasă.
Artur Gabriel Silvestri a pășit
pe urmele marilor înaintași ai geniului și ai profetismului zamolxian și
hristic, descoperind valorile Neamului, în întreaga sa fibră a existenței, a
esenței, a continuității, în măsura chemării și înălțarea alegerii, din fașa
ancestrală până în zilele sale, binecuvântate de Dumnezeu, Duhul Sfânt –
Izvorul tuturor tămăduirilor.
Admirația sa pentru cultura spirituală a
neamului nostru primordial era pe măsura creșterii ei milenare, pentru
unicitatea și creația serafică, ce a adus omenirii lumină, armonie și spirit.
Munca sa de creație era aproape fără odihnă fizică, fără răgaz, cantitativ de
talia marelui Iorga, iar de esență, de cea a filosofilor creștini ortodocși Nae Ionescu și Petre Țuțea. Amploarea proiectului său de Literatură creștină se
asemăna simbolic, cu faima Stejarului
carpatin, ce crește egal în înălțime,
către cer și în lățime acoperind cu ramurile sale mari margini de pământ vlah.
Talantul
său de suflet a fost Taina scrisului ales, haric, mângâietor, pilduitor,
călăuzitor, pe care l-a onorat de la debutul literar până la arderea mistică a
Rugului aprins al Ortodoxiei și de aici până în ceasul urcării la ceruri, în
rândul Cetei Marilor Cărturari ai Neamului dacoromân.
Erudiția însușită clipă de clipă, și harul
picurat de Sus, l-a rânduit în locul său de onoare din Pantheonul spiritual al
Neamului, modelându-i artistic darul eseului creștin, de esență, profund,
rafinat, sacral, cu putere de seducție estetică și de originalitate a
frumuseții carpatine.
Conștient de valoarea sa, nu s-a mulțumit
doar cu sine, ci s-a lăsat „lucrat și pe
dinlăuntru”, de harul Duhului Sfânt, ca să se împlinească spiritual întru
sine și întru neam, pentru chemarea și alegerea de a fi ctitor, de a pune stâlp
și temelie la România Tainică, spre care
să ne hărăzească Bunul Dumnezeu, în aceste vremuri crunte, curat-murdare, democrato-apocaliptice.
România
Tainică trebuie să renască
creștinul, să-l reîncreștineze în spiritul liturgic ortodox primar, să-l
reașeze în matca Neamului prin continuitatea jertfei și a iubirii întru
Hristos!
„Un Neam atâta
prețuiește, mărturisea savantul
geograf și marele pedagog Simion Mehedinți, cât a înțeles din Evanghelie și
cât poate să ÎL urmeze pe Hristos!”
(Despre Rostul Românilor la 2000 de ani
de la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Ed. Scara,2000,p.15)
Lucrând la modelul Omului Mare, el însuși Model și Mare, a dobândit harul vederii cu inima, făcându-și astfel,
din viziunea lăuntrică de taină, un Oracol,
iar din laboratorul de lucru un impunător Sanctuar,
îngemănând într-o Corolă a sublimului, frumosul diversității specificului
național cu spiritul cultural universal, care l-au cuibărit în sânul Elitei „uomo universale”.
Artur
Gabriel Silvestri, precum toți Marii
noștri Profeți – Luminătorii Strămoșilor și Străbunilor de-a lungul lungii
noastre istorii arhimilenare, și-a agonisit
o mare cultură pe lângă marea sa dragoste de Dumnezeu și de Neam, pentru a le
dărui cu întreaga mireasmă spirituală a sufletului său, înflorită și doldora de
rod, Neamului și lui Dumnezeu. „Omul, mărturisea o mare Poetă a
Crucii, întemnițată religios, Eugenia
Indreica Damian, se poate înălța până la Dumnezeu prin
dragoste și poate coborî până în
tenebrele iadului, prin ură.” (Un
popas la Sâmbăta de Sus cu părintele Arsenie
Boca, în Aspazia Oțel Petrescu, In
Memoriam Spice, Ed Elisavaros, București-2008)
Cu foșnet de rouă – lacrimă a dimineții, prelinsă pe verdele brocart al vieții,
cu dragoste și lumină în suflet, cu căldură și poezie în inimă, cu licăriri
serafice în cuget, Artur Gabriel
Silvestri a pornit pe Calea chemării, pe drumul lăuntrului său, suiș cu
abisuri, povârnișuri și creste, cu neteziri și ispite, cu credință, nădejde și
dragoste, întru veșnicia vieții, tânjind înspre Piscurile Dragostei absolute, Acolo,
unde sălășluiește Iubirea veșnică –
Hristosul-Dumnezeu. „Cred neclintit
în veșnicia vieții, mărturisea unul dintre Marii Profeți ai Crucii, Ioan Ianolide, întemnițat religios
peste 23 de ani, vinovat de Iubirea de Neam și Dragostea
de Dumnezeu, de aceea am apărat-o până la
moarte!” (Ioan Ianolide, Testamentul
unui nebun, Ed. Bonifaciu-Bacău,2015)
Asemeni tuturor Marilor Elite – Modele
Spirituale ale Neamului și ale Bisericii lui Hristos, sufletul lui Artur Gabriel Silvestri, clocotea ca un
mare vulcan, spre a revărsa lava spiritului peste Dacia Mare, Patria și Grădina Maicii Domnului, Crăiasa Maria –
Vlaherna – Carpatina.
Naționalismul
său creștin-ortodox, vibrant,
mărturisitor, apărat continuu și prelins din patriotismul străbun era glasul pământului Patriei sale sfinte, care împletit cu dreapta credință a
strămoșilor, unde grăia vocea cerului, pulsa de iubire și demnitate, ca un, „simțământ firesc, larg, religios, care suie
din adâncuri spre înălțimi, un grai viu pe care îl auzi tremurându-ți în
măruntaie și în oase, ce te leagă cu talpa de glia și căminul tău, ridicându-te
cu fruntea în soare și în stele.” (Sandu Tudor, Universalism Românesc, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 173)
Cartea
aleasă a fost Biblia vieții sale spirituale!
„O
carte bună, recomanda marele Mitropolit al Țării Românești, Antim Ivireanul, el însuși mare
iubitor, ctitor de carte aleasă, este
prietenul cel mai bun; drept aceea te însoțește cu drag cu dânsa, când n-ai
vreun prieten ca să-i încredințezi ale inimii tale, pentru că aceasta nu-ți va
vădi tainele tale, ci încă îți mai tălmăcește și înțelepciunea!” (Pilde filosofești, Târgoviște-1713)
Iubirea de Carte i-a conferit sceptrul de
mare Cărturar, iar scrisul l-a proslăvit cu râvna și autoritatea unui mare Sacerdot
al Literaturii religioase. El a stat smerit, cucernic și radios în fața
sufletului său, urzindu-și gândurile, țesându-și cuvintele, brodându-și
expresiile alese, cu tâmpla zvâcnind de fierbințeală, cu respirația adâncă și
rară, pentru a-și auzi bătăile inimii în nemărginiri infinite, resfirate clipă
de clipă, pe întinderea nesfârșită a cugetului rafinat, ațâțând văpaia Rugului
voinței, care face clocotul creației să se reverse peste țară și peste univers.
Asemeni marilor săi Înaintași întru spirit, Artur Gabriel Silvestri – ambasadorul
culturii spirituale a aparținut geniului
getic – Osia primordială a lumii, geneza spiritualității pelasge, care a
născut Neamului și omenirii, cultura
primordială din care s-au desprins înfloritor, rodnic, Decalogul, Legile frumoase, muzica, arta pură, astrologia, cosmogonia, medicina,
știința numerelor, arhitectura, profetismul, monahismul, poezia, literatura, filosofia,
teologia ...
Geniul
getic – un izvor inepuizabil de valori spirituale în care s-a condensat
multiplicitatea tuturor posibilităților creatoare prin autenticitate,
claritate, calitate, cantitate, grație, simplitate, har, spontaneitate,
armonie, mistică, isihasm carpatin, filocalie, sofianism, manifestându-se astfel,
ca fiind cel mai bogat, cel mai complex și posedând o posibilitate nelimitată
de a naște, de a se renaște, de a se întrece pe sine însăși!
„Misiunea istorică a unui popor, sublinia marele Filosof religios Mircea Eliade, se judecă după
creațiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existența și
misiunea unui popor.” (Mircea Eliade, Despre
Eminescu și Hașdeu, Ed. Junimea, 1987, p. 25)
Creațiunile spirituale ale
poporului valah sunt suma geniilor, elitelor, profeților în care pulsează
crucial, ca o Cruce, naționalismul
și dreapta credință, pământul și cerul Străbunilor! Marele savant Bogdan Petriceicu Hașdeu, afirma că, „Naționalismul
este condiția esențială a tuturor creațiunilor mari în sfera ideii. Ceea ce-i
originalitate pentru un individ, este naționalitatea pentru un popor!”
(B. P. Hașdeu, Cauzele și rezultatele
cosmopolitismului, în „Columna lui
Traian” II, Nr. 7)
Privesc deseori chipul său, aura sa, de pe
cărțile, Pseudo-Imobiliaria a lui
Constantin Stancu și In memoriam – Artur
Silvestri... Prima, reflectă chipul pe care se revarsă lumina caldă de
candelă aprinsă, flacără lăuntrică a căutătorului, a revelatului, care încântă
prin spiritualitatea străbătută de fiorul unei taine aproape negrăite, precum
fiorul unui mister plin de farmec.
Cealaltă imagine, reflectă integral chipul
unei tulburătoare mărturii, privind patria
și poporul său. Silueta lui fină se
încadra expresiv cu fruntea eminesciană, boltită de soarele lăuntric, pe care
apăsau norii negrii ai unei tristeți lucide, dar neliniștitoare, în care își
ascultă sufletul întristat într-o tăcere și însingurare mai puternică decât
durerea, dincolo de timp, dincolo de spațiu, ce vibrează trist, tainic,
copleșitor, mai presus de lacrimi, pe coardele sufletului meu.
Pendula sufletului său, ca un mare Rug
aprins, a vibrat în scurta viață biologică și în lunga viață spirituală întru
dragoste și întru suferință pentru Patrie și Biserică, pentru Pământ și Cer. „Numai în dragoste , mărturisea marea
Poetă, Eugenia Indreica Damian, dorim să țină clipa o veșnicie, în suferință
ea se confundă cu eternitatea!” (cf. Aspazia Oțel Petrescu, In Memoriam Spice, op. cit., p. 32)
Peste sufletul său mare, atât cât să încapă
Patria noastră cu Cerul neamului ei cu tot, a nins cu stele de argint, cu
luceferi, cu tunete dese, înfricoșetoare și fulgere cardinale, cu îngeri albi,
ce și-au împletit aripile peste pașii suavi de dalbe gânduri, care s-au cernut
peste Pantheonul spiritual al Neamului valah, ca slovirea unei vechi Cazanii,
de sacră mănăstire voievodală.
Presimțea
că dușmanii îl vor răpune. Intuia că vrămașii vor răstigni, ca pe Golgota,
Patria sa. Fiind un creștin ortodox liber a ales să se jertfească întru
Nație și întru Biserică, fiindcă spune înțelepciunea Profetului Zamolxe, că, „numai cine e slobod cu adevărat se poate
jertfi!” În lumina cugetului, în sufletul nostru și în cerul inimii suntem
slobozi deplin și viața atinge valoarea ei supremă atunci când îi creem puterea
de jertfă, după Modelul lui Hristos, fiindcă Jertfa nu este moarte!
Moartea jertfelnică,cea sacră este doar o
trecere înspre Viața adevărată!
Mai însemnat decât însăși moartea este înțelesul
ei, așa cum mai însemnată decât viața firească este suma înțelesurilor ei,
taina ei revelată dincolo de moarte, în transcendent!
A nins imaculat, miraculos, serafic, peste
primăvara și vara vieții sale, dar a și viscolit furtuna răului diabolic, care
i-a retezat-o, în plină vigoare, prin iudele, irozii și fariseii urii, ai
răstignirii a tot ce e frumos, adevărat, demn, eroic, martiric, sfânt, deasupra
luminilor ce pogorau din Ceruri, peste Florile
dalbe–creația sa-Darul ceresc, împrăștiind mireasma lor spre absolut.
SPRE
ABSOLUT
„Sînt lacrimi sfinte care n-au secat,/ Soții, copii ce-au plîns și s-au
rugat/ Și mame ce-au răcnit și blestemat/ Un timp hidos de ură și păcat.// Sînt
vieți de tineri ce s-au stins discret/ Pe-nalte cruci de fiere și oțet,/ Sînt
amintiri doar pulberi și regret/ Pe-amurguri încrustate violet.// Sînt
răstigniri ce nu au contenit/ Și sîngerări ce nu mai au sfîrșit,/ Sînt vise
care nu s-au împlinit/ Și mari iubiri ce-n taină au murit.// Sînt victime-ale
marelui complot/ Ce subminează lumea peste tot/ Ca omul să devină un robot,/
Domnia lui Satan și Tartacot.// Sînt fapte, schingiuiri de necrezut,/ Bolnave
minți stăpîne pe-un veac slut/ Și
mucenici și sfinți ce s-au zbătut,/ Pe-un drum ne-ndurător, spre absolut.” (Dumitru Oniga, Suceava,4 Noiembrie 2000, cf. Puncte Cardinale, Periodic Independent
de Orientare Național-Creștină, Anul X, Nr. 12/ 120, Dec. 2000)
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
20 Aprilie 2023
Ajunul
Izvorului Tămăduirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu