Ion PACHIA-TATOMIRESCU - Șapte rafale de mitralieră epico-lirică… împotriva „pandemiei SARS-CoV-2 / Covid-19“

 

Șapte rafale de mitralieră epico-lirică… împotriva „pandemiei SARS-CoV-2 / Covid-19“

(dintre 20 noiembrie 2021 şi 20 martie 2023)

                                                           

                                                                                    

 

Asupra operei de „scriitor galaxiedric“ (critic literar, dramaturg, eseist, hermeneut, istoric literar, poet, prozator, publicist etc.) a lui Adrian Botez

(cel născut în Zodia Scorpionului, la 10 noiembrie 1955, în urbea Gura Humorului din județul Suceava, absolvent al şcolii primare, al şcolii gimnaziale şi al liceului teoretic, din oraşul natal - luȃndu-şi Bacalaureatul în anul 1974, spre a deveni înrăzărit student, licențiat al Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în anul 1978 - şi, mai apoi, în 14 februarie 1997, tot la această distinsă instituție de învățămȃnt universitar din Romȃnia, acordȃndu-i-se titlul de doctor în ştiințe filologice, în urma susţinerii tezei «Spirit şi Logos în poezia eminesciană» ; din 15 mai 2004, este membru al Uniunii Scriitorilor din Romȃnia),

s-au pronunțat, de-a lungul deceniilor, importante personalități, din perimetrul ştiințelor / artelor : acad. Mihai Cimpoi, prof. univ. dr. Dumitru Irimia, prof. univ. dr. Iosif Cheie-Pantea, prof. univ. dr. Mircea Borcilă, prof. univ. dr. Livia Cotorcea, prof. univ. dr. Roxana Sorescu, Mircea Dinutz , C-tin Stancu ş. a.  

 

Distinsul Receptor (siglă, infra, DR) : Maestre, îngăduiți-mi să subliniez şi faptul că „radiografii“ de mare finețe, de apreciabilă profunzime, la cărți semnate de Adrian Botez, apărute în cel de-al doilea deceniu din mileniul al III-lea, văzut-au lumina tiparului, pentru vreo trei sute de ani – la cȃt se aproximează „viața unui op de pe suport de hȃrtie“ – în «Pagini de istorie literară valahă de mâine», vol. al II-lea, Timişoara, Waldpress (ISBN 978-606-614-091-1 / ISBN 978-606-614-128-4), 2015

(aici se află despre acest distins poet, subcapitolele de la paginile 45 – 52 : «Convertirea lirică a paradoxului, în patos lucid, tangent la absolut» ; «Meditații la hematiile-stele din absoluta ninsoare» şi «Între cogaionicul brad şi <<crinele golgote>>“» ; despre hermeneut / eseist, la paginile 395 – 405 : «Nouă radiografii ale „cazului Dacia“» şi «Noi eseuri despre „sacra“ triadă valah-cronicărească» ; despre publicist, la paginile 540 – 562 : «Tipologia admirației : exactă, nihilistă, ori hiperbolic-distructivă...»)

şi în vol. al IV-lea, apărut tot la Waldpress (ISBN 978-606-614-091-1 / ISBN 978-606-614-168-0), în anul 2018

 (şi aici, tot lui Adrian Botez, acordatu-i-ați subcapitolele de la paginile 50 – 54 : «Între sonete cruciate şi răstignire întru catharsis» şi «Apocaliptica de proporții cosmice, Graal şi Moartea Caligrafică a Scribului» ; despre prozatorul Adrian Botez suntem bine informați, de la paginile 124 – 127 : «Tanathofanie şi „năluciri“» şi «Nu cantemiriană struțocămilă, ci botezian Șobogré» ; dar şi dinspre eseistul Adrian Botez ne înarmăm cu important-originale informații din arii mai rar cercetate, de la paginile 224 – 226 : «Nişte „studii hermeneutice“ şi un eseu despre romanul polițist-universal»).

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra, I. P.-T.) :  Poate şi pentru că eu mai cred într-o tot mai bună documentare / informare a cititorului, din spațiul spiritual valahofon, grație bibliotecilor şi împortantei mass-media (atȃt pe clasicul „suport de hȃrtie sortită trăirii prin literă între un sfert de secol şi vreo trei veacuri”, cum ai spus mai sus, cȃt şi în „modul online“ al „informației şi trăirii acesteia în clipă“) din Romȃnia (era să zic Dacia) de azi, dar şi pentru că, în a noastră  „bifurcată“ cronică literară de față, «Șapte rafale de mitralieră lirică împotriva „pandemiei SARS-CoV-2 / Covid-19“», punem, sub lupele noastre, numai cele şapte volume de poeme ale lui Adrian Botez, publicate (toate şapte la Editura Rafet, din Rȃmnicu Sărat), pe segmentul temporal dintre 20 noiembrie 2021 şi 20 martie 2023 : (I) «Histrion din ştreang…» (ISBN 978-973-146-842-6), 2021 ; (II) «Fascinanta curtezană…» (ISBN 978-973-146-855-6), 2022 ; (III) «Scuipați, vă rog !…» (ISBN 978-973-146-861-7), 2022 ; (IV) «Tărȃmuri…» (ISBN 978-973-146-880-8), 2022 ; (V) «Stins…» (ISBN 978-973-146-912-6), 2022 ; (VI) «Ratat de metafizică…» (ISBN 978-973-146-932-4), 2022 ; şi (VII) «Amurg fără burg» (ISBN 978-973-146-944-7), 2023.

DR : Sper că nu-i cu supărare dacă menționez alte „cinci volume de stihuri anti-Covid-19“, publicate de Adrian Botez (tot în 2021, la Editura Rafet, din Rȃmnicu Sărat), aşadar, în acelaşi an de pandemie, însă înaintea datei de 20 Brumar-2021, „părți indiscutabile“ ale aceleaşi orfice simfonii anti-thanatice : «Rubaiyatele boteziane» (ISBN 978-97-146-754-2), «Domnia Lebedei» (ISBN 978-973-146-791-7), «Circ cinic» – „prozopoeme NEGRE“ (ISBN 978-97-146-755-9), «Jurnalul unui tăietor de lemne  –  degete printre solstiții» (ISBN 978-973-146-834-1) şi  «Vezi  omenirea care piere ?» (ISBN 978-973-146-839-6). N-ar fi exclus ca poetul Adrian Botez (cu eu-i liric, epic, sau dramatic, pironit de Soartă pe vremea ultimei pandemii, 2020 – 2022) să fi publicat cele 12 volume de versuri, apărute în anii 2021 – 2022, cu „sacrele trăiri“ ale eroului său lyric, din fiecare volum -  în „conexiune“ / „corespondență“ cu trăirile – chiar şi cu cele din timpul „cinei de taină“– vreunuia dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos : Petru, Andrei, Bartolomeu, Iacob cel Bătrȃn, Ioan, Matei, Filip, Simon Zilotul, Iacob-fiul lui Alfeu, Toma, Iuda-Tadeul, Iuda Iscarioteanul (după cum se ştie, Iuda Iscarioteanul „vinde pe Iisus Hristos pe 30 de arginți“, angajȃndu-şi sinuciderea, fiind substituit, la scurtă vreme, de sfȃntul Matia).   

I. P.-T. : Și în „duzina“ de celebre elegii stănesciene, 11 + 1 / „Omul-Fantă“, reverberat-au trăiri ale celor 12 apostoli ai lui Iisus Hristos… ! Dar pentru abordarea acestei piste paradoxiste, într-un studiu „serios-monografic“,  trebuie să discuți, mai întȃi, cu poetul în cauză, Adrian Botez - apoi cu distinsul său „monograf“, Constantin Stancu, realizatorul opului «Ceasurile vechi bat mereu ora unu» („Colecția Scrib“, 2011). Dar să luăm seama la cele din titlul nostru de astăzi, pus sub pecetea lirico-semantic-sincretică a numărului şapte, al războinicirii – de data asta, al angajării în „războiul liric“, al angajării „rafalelor lirice anti-SARS-CoV-2 / Covid-19“…

(I)

 

DR : Volumul lui Adrian Botez, «Histrion din ştreang (crochiuri, pe cȃnd te ştergi la ochi…)», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-842-6), 2021 (pagini „format A-5“ : 122), apărut cu cel puțin cȃteva zile mai înainte de 20 Brumar-2021 – data la care autorul caligrafiatu-v-a interesantul „autograf cu cheia de la yala inițiatică a textelor“ – are o copertă ispititor-azură, pe-a cărei „primă față“ sunt „fixate neprofesionist“ (cu „alungire / deformare nepermisă“) două capodopere, prima, de Pablo Picasso («Dora Maar cu pisica», din anul 1941) şi  secunda, de Sandro Botticelli («Naşterea zeiței Venera / Afrodita», din anul 1484), parcă întrecȃndu-se în a face o simbolică „tȃlmăcire“, a întregului conținut al textelor (dacă receptorul „neinițiat“ nu abandonează cumva textul, cu clasica frică de „stufărişul vocabulelor culese cu majuscule“), de sub titlul cu „măscărici la spȃnzurătoare“ al noului op botezian. Pentru cea mai fidelă receptare a „întregului“ se cuvine a cita fraza esențială, din confesiunea-autograf a poetului : «[…] această carte, despre cum, în lumea contemporană, Ucigaşul de Armonie (Pablo Picasso) – Cain –  îl distruge, definitiv, pe fratele său, Iscătorul de Armonie (Sandro Botticelli) – Abel […]»… Arcul voltaic al acestui întreg poematic, pe tema „fratricidului“, ori, mai exact spus, a „fratricidării lumii“, se tensionează spre profunzimile unui inconfundabil „relief de catharsis“, fireşte, între un „anod“, sau, de vreți, un „pol-sud“, reprezentat de categoria estetică a dramaticului, şi un „catod“ / „pol-nord“, marcat de categoria tragicului, ambele reverberȃnd principii ale noii estetici, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, principii ale paradoxismului, expuse foarte clar în teza de doctorat a Domniei Voastre, «Generaţia resurecţiei poetice» (Timişoara, Editura Augusta [973-695-198-7], 2005 : cap. «Diversificarea principiului poetic şi estetica paradoxismului» / pp. 259 – 261 ; «Conjugarea paradoxurilor existențiale ale secolului al XX-lea la moduri lirice» / pp. 268 – 277  - etc.).

 

I. P.-T. : Ai remarcat, la sfȃrşitul „primei lecturi“, frumos-paradoxista construcție dramaturgic-boteziană, parcă în „corespondență“ istoric-literar-valahă, „de patos şi de nivel paşoptist-revoluționar-romantic“, după cum întȃlnescu-se, mai întȃi, în anul 1867, în «Răzvan şi Vidra», de Bogdan Petriceicu Hasdeu, şi, în anul 1879, în «Despot-Vodă», de Vasile Alecsandri, piese de teatru estetic-protestatar, împotriva impunerii unui domn / rege străin la conducerea Poporului Valah / Dacoromȃn („impunere orchestrată“ de către cele trei mari euro-imperii, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea : Imperiul Turc / Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus / Țarist).

Parcă ai mai observat că «Histrion din ştreang…», de Adrian Botez, ca „scenariu“, ca piesă de teatru, ar sta foarte bine sub un motto, extras din partea a III-a, «Diez», „intarea a 11-a“, «Rubayatul crimei mondiale» : «Hai la moarte de plăcere ! / Hai – că-i gratis – şi se cere ! / Hai ! – Să muriți vaccinați / c-aşa-au zis masonii-frați…!» (p. 76).

Pentru că eroul liric botezian îşi voltaicizează, mai totdeauna, în mod „bifurcat“, mesajul între „anod“ şi „catod“, aidoma protagonistului din drama de întemeiere a paradoxismului (publicată în revista bucureşteană, «Luceafărul», numărul din 18 ianuarie 1968), «Iona», de Marin Sorescu (dramă în care protagonistul „lansează“ interogația paradoxală pentru ca tot „lansator-protagonistul“ să-şi răspundă, prompt) ; şi botezienele „intrări“, ori „ieşiri“ în / din scenă sunt marcate bine – cum subliniai, de altfel, şi mai sus – în „părțile“ unei simfonii anti-thanatice, în ultimă instanță, unele dintre „părți“ fiind desemnate muzicologic, după „exigențele“ dintr-o partitură beethoveniană / wagneriană ; „riscȃndu-se obosirea cititorului“, să mai reamintesc, neapărat, aici, chiar ingenioasa structurare a botezian-liricei simfonii anti-thanatice : «Prolog» (pp. 7 –16), «Partea I : Histrion din ştreang» (pp. 17 – 42), «Partea a II-a : Bemol» (pp. 43 – 62), «Partea a III-a : Diez…» (pp. 63 – 78), «Partea a IV-a : Becar» (pp. 79 – 96) şi «Epilog» (pp. 97 – 102).

Pentru „bogăția stilistică“, pentru „baletul regal“ al figurilor de stil, al mitemelor paradoxiste etc., din volumul «Histrion din ştreang…» (2021), ca dinspre un „tezaur pentru Sacra Limbă Valahă ca Patrie de Genial Poet“, de se întȃlneşte / află (fireşte, din ce în ce mai rar, chiar rarissim), numai la „maeştrii-doctori în ştiințe filologice“, îngăduie-mi-se a mai releva, în afară de solemnitatea rostirii-rostuirii mesajelor poetice, aidoma mulțimii de clopote de bronz de la mănăstirile Pelasgimii > Valahimii, de anunțau invaziile imperiilor euro-asiatice, în medievale State Valahe, ivite în Dacia Nord-Dunăreano-Pontică – Statul Medieval-Moldovenesc (Moldadava > Moldova), Statul Medieval-Muntenesc (Muntenia) şi Staul Medieval Ardelenesc (Transilvania) - din vremurile domnitorilor / regilor Mircea cel Bătrȃn, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul ş. a., şi „aşternerea versurilor“ în reliefuri incontestabil-armonice, într-un climat orfic / imnic, psalmic, eternal-cogaionic, grație stăpȃnirii metricii zalmic-genuniene strămoşeşti dinspre oralitatea cultă, de s-a impus peste milenii, prin şcolile Zalmoxianismului, versurile boteziene (în ritm trohaic, în măsura 5 / 6 etc.), aidoma celor din „baladele de aur dacic“ ale Pelasgimii > Valahimii – «Pe-o Gură de Rai» («Miorița»), «Meşterul Manole» («Monastirea Argeşului»), «Toma Alimoş» (< „Toma al lui Soare-Moş / Dumnezeul Daciei“) etc. : «Histrion din ştreang, / te-ai suit în rang, / ori mi te-au ucis, / sau te-ai sinucis ? // …nu m-am sinucis, / rang n-am nici în vis : / lumea s-a-ncleştat, / lumi am mȃniat, / şi m-au luat de gȃt, / să nu joc – nu cȃnt / s-ajung în mormȃnt, / să slăvesc urȃt !» (p. 19) ; «[…] dar ce-i de făcut / […] / Cinste şi-adevăr, / artă – nu… Ciubăr !» (p. 23) ; «…cui pui vină ? – la călău ? / Ai – şi tu – cuțitul tău ! / Scoate-l iute : fă lumină, / curăță – din tine – tină ! // Și Hristos fulger a scos / de-a întors lumea pe dos : / nu uita că îi eşti frate, / nu sta – cățeluş – pe spate !» (p. 78) ; «…nu o turmă, nu mocirlă, ci iar Paradis, / că doar între noi şi Tine aşa fuse scris ! / […] // Toate-au închegat ăst cȃntec – cu care tu, Criste, / să-ți alini rănile tale – din colinde triste…» (p 102).   

(II)

DR : Privitor la opul lui Adrian Botez, «Fascinanta curtezană (…la priveghiul Sfintelor Misterii – poezii şi prozopoeme…)», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-855-6), 2022 (pagini „format A-5“ : 160), autorul, în autograful pe care vi-l caligrafia la 17 februarie 2022, sublinia cu tot dinadinsul, „deturnător, ori nu“ :  «…această carte [„Fascinanta curtezană…“] care – departe de a fi o Apologie a Morții – conține un Mănunchi de Revelații» din „alte lumi posibile“, ceea ce este focalizat şi „sub umbrelele“ celor trei motto-uri de pe pagina a cincea ; primul motto (extras din «Eleusis and the Eleusinian Mysteries», de G. E. Mylonas) atrage atenția cititorului, asupra celor trei grade de inițiere, prin misteriile din Eleusis :  (1) gradul  ceremoniilor preliminare, sau micile misterii ; (2) gradul Telete / „a face perfect“, sau marile misterii („dromena“ / „lucrurile făcute“, „legomena“ / „lucrurile spuse“, adăugȃndu-li-se „deknymena“ / „lucrurile arătate“), şi (3) gradul Epopteia („desăvȃrşirea în absolut“) ; al doilea motto (decupat din Cicero, „Legi“ II, XIV, 36), după ce proiectează misteriile, între «numeroasele instituții minunate şi divine», accentuează că «nu întȃmplător, riturile sunt numite inițieri, căci, într-adevăr, prin ele am învățat începuturile vieții şi am dobȃndit nu numai puterea de a trăi fericiți, ci şi pe aceea de a muri cu o speranță mai bună» ; al treilea motto (desprins din Mircea Eliade, „Istoria credințelor şi ideilor religioase“, vol. I) : «Alături de rolul central, pe care misteriile din Eleusis l-au jucat în istoria religiozității […], ele au contribuit […] în special la interpretările secretului inițiatic. Prestigiul său unic a sfȃrşit prin a face, din Eleusis, un simbol al religiozității păgȃne.».

I. P.-T. : Deja te-ai elansat, cu „ambele emisfere ale hardului“, în misterele eleusine, „angajate“ de cele trei motto-uri boteziene, uitȃnd „esențialul“, ori „ținta“  recenziei / cronicii noastre : „radiografierea“, pe cȃt posibil, „de la prima şi secunda lectură“, cu cea mai mare „finețe tehnică de specialitate“, cu excelenta revelare a „liniilor de forță“ estetico-magnetică, a „meridianelor“ – cel puțin – de la „întregul op“, de sub „exact-nedeformatoarea“ lupă…!.

Și structurarea „materiei“ – lirice, epice, sau dramatic-lirice-şi-epice etc. – trebuie să fie relevată, „tot în primul rȃnd“, şi din «Fascinanta curtezană…» (2022), de Adrian Botez, chiar dacă-i similară (structurare) celei din volumul anterior, «Histrion din ştreang…», chiar dacă şi această structurare a materiei lirice / epice stă „aproape neschimbată“ la „meridianele“ în permanentă dezvoltare, ca de la „o lubenițucă“ de volumul unei mingi de ping-pong (la „debut“) şi pȃnă la „voluminos-matura-lubeniță“ de-o „carte a recordurilor“ (adică, de la „deplina biruință a Geniului, în fața Senectuții“) ; da, se poate spune şi „cam ca de poet-lubeniță-cord şi, în acelaşi timp, hard“, după cum am mai discutat, în cȃteva rȃnduri… Și structurarea „materiei…“ din «Fascinanta curtezană…» (2022), se evidențiază printr-un «Prolog» (pp. 7 – 12), avȃnd un erou poematic destul de „atent la lume“, de la eminentul „vȃrf de piramidă“ (1. «Aceasta e noaptea celor o sută de regi…»), „vȃrf“ autoproiectȃndu-se  „pȃnă-n bază“, peste „teiul sacru“, peste «turme de stele», peste „vrăjitoare harpe de «închipuie crinii»“, peste «nunta de spade» şi peste „sȃngele de cade“, într-un bal („mascat, ori nu“), al omniprezentei, al „neîncetatei Curtezane-Moarte“, şi pȃnă la „Noua Dramă“ (în care, «fără jurăminte», «majuscule aflați / atunci cȃnd sunteți drepți – Războinicii Adevărului : / majorii Frați !» (p. 12) ; se lămureşte aici, în Prolog, şi „abundența de majuscule“ – de care „mi te plȃngeai revoltat-antiproletcultist“ („că nici regii nu-s mai presus de Gramatică, de Ortografie…“), majuscule „de-ți dinamitează / bombardează textul“ : «pe Majuscule păşeşti, nu pe păduchi» (p. 10) ; «ele sunt dalele unui drum» (p. 11), drum ducȃnd, mai întȃi şi cogaionic / zalmoxian, în autozidirea de ens > ins drept Manole (din mitul pelasgo- > valaho-dac al Jertfei Zidirii) şi drept Iisus Hristos, apoi la «sfinte zȃne», aidoma celor din Împărăția-Tinereții-fără-Bătrȃnețe-şi-Vieții-fără-Moarte ; prologului, fireşte, îi urmează : «I – prima parte : Fascinanta Curtezană» (pp. 13 – 31), «II – Lumi Aluvionare» (pp. 33 – 59), «Partea a III-a : Truverul şi amanta lui secretă (pp. 61 – 79), «Partea a IV-a : Prozopoeme (pp. 81 – 131) şi «Epilog» (pp. 133 – 137), unde trebuie să fim foarte atenți la ceea ce se angajează eroul poematic botezian : să dirijeze «Concertul Marii Armonii» (p. 136).         

(III)

DR : La volumul lui Adrian Botez, «Scuipați, vă rog ! (proză scurt-cinică, alinată de Poezie…», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-861-7), 2022 (pagini „format A-5“ : 108), dați-mi voie să mărturisesc, Maestre, că am categorică reacție de „războinic antiexcrementist“ chiar de la primul cuvȃnt din titlu, căci nicicȃnd „scuipatul“ nu-i capabil a produce catharsis…   

I. P.-T. : Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să respingi „din start“, de la primul cuvȃnt („scuipat“), dintr-un titlu „neinspirat“, ori, poate, „hiper-inspirat“, întregul op (a i se vedea imediat „structurarea“, că, poate,-i vorba de vreun „scuipat anti-deochi“, chiar de vreo „deocheată Pandemie-Sars-CoV-2 / Covid-19“), de are, cel puțin, încă un tot atȃt de admirabil erou poematic botezian, sau, fireşte, superior celui din anterioarele volume…  

DR : Aveți dreptate, Maestre, şi proiectul architectural din acest volum se îngemănează cu cele din anterioarele opuri abordate aici : «Prolog» (5 – 8 ; aici, de la primul catren / „rubayat“ din „textul deschiderii poematice“ îşi relevă „rȃpa“ / „stȃnca“ de deocheat, de „scuipat-anti-deochi“ : «Pandemie şi război / pe planeta-cataroi ! / Sufocați, sub-şenilați – / numa-n sȃnge îmbrăcați…!»), «Partea  : Scuipați, vă rog ! (pp. 9 – 66 ; este prilej de a se circumscrie / subordona „totul“ categoriei estetice a grotescului : cu „Bătrȃna Actriță cȃt universul“, «în picioarele-i hidos-varicoase» şi „Fanu-i «mai puțin altzheimer-ist» / p. 11 ; cu Comisarul „din holul unui hotel de cinci stele“, sosit întru cercetarea „crimei, «cea mai scumpă crim㻓 – p. 35 –, a cadavrului „în formă de cretă“, cu «Broscoiul-Căpcăun» – p. 58 –, cu Geniul / Eminescu de «a murit de Covid-19» – p. 63 –, cu «o „manipulare prin imagine“ […] : a se observa diferența de …„fix 100 de ani : 1889 – 1989“» / p. 64 ; etc.), «Partea a II-a : Colindă de truveri (pp. 67 – 84 : «Osteniți şi bătrȃni, / călcȃnd – noaptea – pe spini, / vin Truverii din Veac, / nu la Regi, ci la Omul Sărac…» / p. 69 ; etc.) şi «Epilog» (pp. 85 – 92 ; «Dumnezeu a decis ca Lumea Aceasta nu trebuie să aibă epilog»,  pentru că «nu-l merită !»).

I. P.-T. : La fiecare dintre aceste secțiuni epico-liric-dramatice, s-ar cuveni cel puțin două „pagini de radiografiere-n format A-4“, dar teamă mi-este a nu fi obosit deja „prea mult“ receptorul din prezentul pandemic al „şcolii online“, survolȃnd spațiul nostru spiritual…! Să parcurgem de-acum şi celelalte boteziene «Tărȃmuri…»...!  

(IV)

DR : În „punctul cardinal“, jalonat de poetul Adrian Botez, prin «Tărȃmuri (poeme şi prozopoeme… boeme)…», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-880-8), 2022 (pagini „format A-5“ : 112), atȃt poemele, cȃt şi prozopoemele -  impusu-şi-au să nu mai fie în „clasice“ tonalități copleşitor-tanatologice, aidoma celor din volumul «Fascinanta curtezană…», ci să se vectorizeze în „lumile nonconformiste“, atȃt în «Prolog»

(p. 7 sq. ; de unde aflăm că eroul poematic va fi călător „negrăbit“, spre «tărȃmuri-minuni», unde va «conversa – doar în treacăt – cu voievozi şi străbuni», extaziindu-se «cuviincios în fața marilor / realizări / din aceste alte lumi : proaspăt zugrăvite…» ; mai „declară“ că-i Cavaler şi Truver – înarmat pȃnă-n dinți», că-i Noul Manole, calitate în care construi-va «tot mai multe / tărȃmuri – de noapte şi zi : / să aibă – orice Biet Duh Călător – unde dormi / peste noapte – ori – chiar – locui […]»),

cȃt şi în «Partea I : Poeme-stafìi»

(pp. 9 – 42, unde se face «neuro-psihiatrie – pe / Valea Ghețurilor» şi ascultă «Muzica Tăcerii Ghețurilor»),

cȃt şi-n «Partea a II-a : Rubayate-asezonate»

(pp. 43 – 56, unde eroul liric-botezian din rubaiatul secund te sfătuieşte : «să nu te-nverşunezi în vreun cuvȃnt / că n-ai – cu unul singur – Legămȃnt»),

dar şi-n «Partea a III-a : Prozopoeme – jocuri de copìi saşìi»

(pp. 57 – 90 ; aici – în secțiunea a 20-a, «„Zeul“ şi Poetul» –, mai suntem încredințați că «…Poetul-Truver, de jos, din tină ridicat, niciodată pe umeri şi-n inimi purtat […], se apropie […] de Eu, de Zeul Artelor, de Stăpȃnul Artistic al Mileniilor…» / p. 87).

I. P.-T. : Exact-radiografiat…! Și-acum dă curs eternizator următor-voluminosului „op-buchet“ de poeme şi de prozopoeme…!

(V)

DR : Și volumul lui Adrian Botez, «Stins… (poeme şi prozopoeme... ieşite din vreme)», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-912-6), 2022 (pagini „format A-5“ : 206), are o „zestre“ structurală şi mitico-simbolico-paradoxistă asemănătoare celei din anterioare volume : «Prolog» (pp. 5 – 8), «Prima parte : Poemele amurgului» (pp. 9 – 44), «Partea a II-a : Înțelepciuni zadarnice…?! (rubaiyate)» (pp. 45 – 62), «Partea a III-a : Prozopoeme : „Vă dau să faceți teme !“» (pp. 63 – 173) şi un «Epilog» (pp. 175 – 182) ; de remarcat că, în secțiunea a III-a, de la pagina 172 şi pȃnă la sfȃrşitul respectivei părți, subcapitolul al 21-lea, de sub titlul «Castelul vrăjitoarelor. „Apă vie“ şi „Apă moartă“ – prozo-dramo-poem !»  - se dezvoltă într-o veritabilă piesă de teatru, cu acte, tablouri, scene, cu intrări / ieşiri de personaje-simboluri / tipologii paradoxiste : Abur Otrăvit, Asistenta Curvă-de-Frunte, Blană Uscată, Bunica, sau Coarne Lungi, ori Copilul Zdrențăros, Coriolan, Directorul, Ionuț, Mama, Medicul, Moartea, Recuziterul Castelului Vrăjitoarelor, Soarta, Tatăl etc.

I. P.-T. : Un botezian op cu „foc“ de ne-«Stins» nici cu apele Oceanului Planetar…!

(VI)

DR : În deja „clasicizatele“ părți din volumul lui Adrian Botez, «Ratat de metafizică (…stihuri solitare – desfăşurȃnd Covorul Zburător – într-o Nouă Zare…)», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-932-4), 2022 (pagini „format A-5“ : 102), întȃlnim un «Prolog»

(p. 7, dintr-un antologic sonet-crez-poetic „al Marii Treceri / Petreceri şi al caligrafierii Sinelul“ : «Și de-oi muri – în Alte lumi – voi scrie / Cu-acelaşi Sȃnge Proaspăt – şi fără de Simbrie ! / […] //Dar va rămȃne Scrisul meu – pe Ceruri , / Gloata punȃnd la Gȃnduri, trudind-o-n Sfinte Feluri ! / Deci Stihul meu – un Trăsnet printre Stele – / va tine Viața-n Cȃntec, în Armonii Rebele…!»),

urmat de secțiunea care dă simbolicul titlu al întregului op, «Partea I : Ratat de metafizică»

(pp. 9 – 53 ; paradoxist-botezianul „[t]ratat de metafizică“ pare a reverbera chiar un expresionist „tratat de metafizică“, de vreme ce eroul poematic, de aici, lasă impresia că se angajează, ca un alpinist, purtȃnd în rucsac veritabilul «Autoportret», de Lucian Blaga : «1. Ratat de metafizică // sub Solzii Cuvintelor – se ascunde / Peştele – „mut ca o / lebădă…“» / p. 11),

apoi de «Partea a II-a : Rubaiyatele unor zori nemaiîncercați»

(pp. 55 – 75 ; de data asta, problematica „rubaiyaticului erou“ se focalizează în catrenul al şaptelea, de sub pecetea lirico-semantică a „războinicirii“ cosmic-dotate cu „covor zburător“ : «Eu mȃn covorul zburător – trec Dincolo de Moarte : / Plutind – cu el –, cȃrmind  cu spor –, ocolind pete-Soarte, / Voi naviga – prin Cerul Gol – dincolo de ce pare / Și – în Fruntea-mi Curioasă ! – afla-voi …altă Zare !» / p. 59)

şi de «Epilog» (pp. 77 – 81), unde eroul rubaiato-liric, fireşte, observă nu numai alarmantul fapt anti-platonician, potrivit căruia, în „lume“ / „cosmos“, «Armonia nu se-arată, de izgoniți Truverul : / Cȃntu-i – pe-aceste vremuri – e singuru-adăpost !» (p. 79), ci şi că «4. Totul depinde – astăzi – de credința noastră […] // …numai aici – lumina aripi are – şi cuvȃntă : / numai în Patrie – Grădina-i – iarăşi – Sfȃntă !» (p.81).      ,,

I. P.-T. : Esențială-I, la un Poet, caligrafierea sinelui – scrierea cu creta întregii lui ființări – pe cele nouă table de sticlă neaburită, a celor nouă ceruri, dar eternal nu-i decȃt autoproiectatul op, în tabla-diamant, în oglinda-diamant a celui de-al zecelea cer, cerul „de neatins“, al lui Dumnezeu-Unul… 

(VII)

 

DR : În volumul lui Adrian Botez, publicat în Mărțişorul trecut, «Amurg fără burg», Rȃmnicu Sărat, Editura Rafet (ISBN 978-973-146-944-7), 2023 (pagini „format A-5“ : 128), avem un memorabil «Prolog»

(p. 7 ; „burgul“ stă sub umbrela lirico-semantic-sincretică în „forma fixă“ a rubaiyatului, „formă eternizată“ încă din literatura persană, prin lirosoful Omar Khayam, din Nişapur, din orizontul anului 1111 d. H., dar „ales-cultivată formă boteziană“, într-o foarte originală direcție : «Duhurile năvălesc – hoarde – dinspre Cerul Deşert : / Duhuri-Văpăi – duhuri de beznă ! – …tu ? – / …nici măcar un Biet Sfert… / Ia-te, într-una, după Hristos, Farul cel Drept : / Redeveni-vei Rotitul Copac : Sfȃnt Duh Înțelept !»),

urmat de patru „secțiuni“ – «Partea I : Dimensiunea Duhului – Patria» (pp. 9 – 35), «Partea a II-a : Amurg fără burg» (pp. 37 – 54), de «Partea a III-a : Răzvrătiri şi complicații sinucigaş-inutile» (pp. 55 – 73) şi «Partea a IV-a : Înțelepciunea e – mereu – prea tȃrzie…»

(pp. 75 – 87 ; e o suită de treizeci de „meditații înfotonate“ nu oricum, ci simțind, în toate fibrele ființiale, „răceala etern-ghețoasă“, cu inima şi cu tȃmplele lipite de glaja tragic-existențială din fereastra Palatului de Diamant al „Fascinantei Curtezane“, „rubaiyate-trăiri-profunde“ ale Poetului, ale Eroului Poetic, caligrafiate, imediat după ce i s-a îngăduit de Soartă lui Adrian Botez, în ziua de 13 Ler-Undrea-2022, să scape cu viață de sub tăişul Celei-cu-Coasă-Laser, după cum suntem încredințați de autor şi prin motto-ul catrenului – «1. A fost cȃndva…» – din „deschiderea“ acestui ciclu :  «[…] în Spitalul de Urgență Cluj-Napoca, Marți, 13 decembrie 2022, ora 9 a. m. – 2 p. m., intervenția chirurgicală… [pe cord] : „A fost – cȃndva – sau a părut să fie… / Să cred că s-a-ntȃmplat – mi-e tot mai greu şi mie… / …A fost cȃndva – dar Pasărea de Fier / Îmi croncăne : să uit – sau – pe deplin – să pier !“» / p. 77)

şi de un înrăzărit «Epilog»

(pp. 89 – 97 ; aici, în „prima instanță epilogistică“, apare tabloul unui „consilier la peşti“ – «A ajuns Consilier şi la / Peşti – pe care să-i învețe să se / Mănȃnce – între ei / Civilizat – ca şi / Oamneii – cu Furculița şi / Cuțitul ! – „ştergȃndu-se – apoi / Delicat – pe Mustăți cu / Întregul Ocean !» / p. 91 ; de evidențiat este şi superbia baladesc-revoluționar-paradoxistă, din cea de-a şasea secvență – «Balada Năcăjitului» – din acest ciclu de „închidere“ a volumului „Amurg fără burg“ : «Umilit tot de năcazuri / Și de ale Sorții nazuri / […] // Că-i Durere – nu-i Putere / Și nici nu încape Vrere… / M-a uitat şi Umbra mea… / Bufnițe – în orice Stea ! // […] // Cȃnd ți-e Glia la năcaz, / Sări din pat şi fă-te treaz ! / […] // …Apără cu viața-ți grea / Glia tuturor – şi-a ta !» / pp. 93 – 96).   

I. P.-T. : „Destul de concis“…! Însă ne-am întins pe şase pagini şi nu ne mai citeşte nimeni : nici cel – într-adevăr – obosit de trudă şi nici cel huzurit…!

Ținȃndu-se cont, ori nu, de cele viersuit-rostit-rostuite la prim-vederea-ne – „lună de clară“ – de peste intens-înrăzăritele sfere ale botezianei „simfonii anti-thanatice“, grație şi „obiectivității radiografiilor“, făcute, mai sus, celor şapte volume de „prozopoeme“ şi de poeme turnate în forma fix-diamantină a rubaiyatului  (cu / fără vreo angajare a literei „y“), Adrian Botez este una dintre cele mai puternice voci ale marii poezii, din Romȃnia acestor belicoase anotimpuri „planetar-sars-covid-ate“, din întregul spațiu spiritual valahofon - arhitecturȃnd şi însuflețind – atȃt în sincronicul plan al literaturii noastre, cȃt şi în planul diacronic al  literelor universal ! – un nemuritor-cogaionic, un original-lirosofic relief armonic.

 

La Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara-Dacia, vineri, 14 Prier, 2023.