catalin afrasinei - Nonunde

 

Nonunde

(I)

 

 

~*~

 

viețile păreau să ni  se fi oprit aici

de la o vreme mă stabilisem nonunde

cartea mea de identitate venea din vergiliu

inventasem mai multe forme de existență și de contemplație

în care fusesem fericiți  aparent fericiți ori foarte fericiți

limbajul ca formă de contemplare venea tocmai din trecutul de aur al inocenței

exprimarea cândva spontană și copleșitoare urmă a mersului pe valuri

identificasem praful cometelor din pungile cu jucării de plastic

adormind pe covoare o vreme dâra de cometă a ținut de zbor și de foame

apoi locul meu în cartea de identitate s-a scris nonunde

ti-era frică și spaima întipărită pe chip aducea în memorie întîmplările

cu oameni și lucruri idei și trăiri pe care nu le-am mai regăsit nicăieri

trăisem cu adevărat bucurii adevărate disperări și cutremure

viața ne fusese mult timp printre fenomene a căror ciclicitate

afirma inocența chiar dacă o regăsisem prin disimulare în cărți

am crezut că era infinit sau ceva suficient cât să ne ajungă anonimatul

surâsul neinterpretabil decât dintre inimi

apoi am constatat că nu mai aveam inimi

loc pe nicăieri și poate nici timp de înfăptuire și mărturisire

chiar și vorbirea în stare de rugăciune din lumea de-acum fragilă și reminiscentă

era caracterizată prin blocajul ființei iar inventivitatea cândva esență a pulberii cosmice din buticurile în care în mod evident ni se întipărise cuvintele strigătul

acum se odihneau pe retina durerii a măștii de aur prin care-ți acopeream plânsul

lucrurile toate lucrurile pentru noi s-au dovedit a fi fost zadarnice în esența lor de neurmat și foarte gravă o culpă tragică inexplicabilă încercările de a da un răspuns

elocvent înțepenindu-ne în lamentații inutile

nu privi în urmă ca să nu ne pierdem

ca și cum venise Îngerul

aparent murisem ori chiar murisem

în loc de răspuns

cuvintele înțepeniseră pe gura celui care urla dinafară

în loc de viitor și de linie a unui alt orizont în stare de veghe

mâinile ne deveniseră grele și eu le spusesem puținilor cunoscuți

că aceasta nu e moartea

moartea nu  ți-o decid alții și nici măcar idealul de zbor dintr-o anumită galaxie

ceea ce rămăsese a fost ceea ce am trăit și am visat în stare pură

neajunsul faptului de a nu mai putea locui decât printre întrebări

devenise stare firească și o timidă înaintare în realul viu

am vrut să –nțelegi lucrurile matur și neînchipuit

să le desfaci de coajă nu știu dacă reverența fructului oprit

înseși trupurile se mișcau în irealitate

uneori ningea în metafore

încercam să-ți explic viața nocturnă a imaginarului  recitată de un faimos pianist

anii în care trăise nu fuseseră  trecuți pe cruce și nici în manualele de muzică

dar sunetele care se mai auzeau de pe portativ veneau de dincolo de  moarte și aceasta era o reminiscență a splendorii și a nostalgiei din stări de grație și genuine

apoi  a început lecția de inițiere în cosmogonia de legăn și vis

încă mai puteam să mă transpun să mă mut în diferite puncte din univers

nu știu care e numele lor

inițierea a început într-o zi de miercuri

ne făcusem bagajele foarte multe cărți și foarte multe destine irosite

am ajuns astfel repede la destinație

în miezul adevărului și al paradoxului

sentimentul ne lua de creiere și aceasta e povestea nimeni voia să mai știe nimic

cei care spuneau lucruri neadevărate erau aruncați

în afară

în văpaie

în stări somnambulice

dincolo  de raționament se năștea un alt raționament și neelucidatul într-o ceață densă vampirică astfel că am lăsat lucrurile de la sine și am decis să nu ne însoțim cu de prisosul subiectivitatea cămașa de forță a iluziei poate a lucidității chirurgului dimineață nelivrescă la marginea patului unui  bolnav închipuit și  nevindecat de destin

 

~*~

catalin afrasinei