DINCOLO DE ORIZONT
~*~
Dincolo de Orizont mi-e visul -
La orizontul Eu-lui privesc;
De ce înaintez, mai mult mă regăsesc,
Dar veșnic se lărgește cugetarea,
Și-o nouă zare de atins e scrisul.
Aș vrea zenitul să-l ating,
Să trec de linii ce separă,
Autodidact cum sunt, am multe-de-nvățat,
Căci cunoscând viața, tot nu-s realizat;
Dincolo de Orizont e primăvară -
E iarnă? Văd infinit întins,
E liber, de mintea noastră a fi cuprins!
Cum veșnic Orizontul se extinde,
E veșnic Eu-l nostru în gonire -
Să prindă o esență, un zâmbet, o iubire
Și astfel ridicarea e tot spre depășire,
Căci truda și răbdarea e calea omului cuminte!
Dincolo de Orizont mi-e visul -
La orizontul Eu-lui privesc:
De ce înaintez, mai mult mă regăsesc!
2005
GENIU
Pe o frunză,
Căzu un bob de rouă,
Stâlpul de telegraf
Se oglindi ân el;
E o clară reflectare
De talent modern,
Unde forma și dimensiunea
Iau valoarea zero.
Dar zero e
Treapta de pornire
De unde geniile
Scânteiază din praf!
2005
LACRIMA
E lacrima rod al simțirii,
E sângele alb al iubirii,
Izvorul în creier îl are -
Știai asta, tu suflete, oare?
Știai că ea cade ca focul
Și-n inima mare își sapă doar locul,
Cum sapă lumina în aștrii,
Ori o lumină din ochii albaștri?
Dar e și rod al simțirii ferice,
În inima vie lumini să ridice
Tot lacrima vine cu izul ei bun:
Depinde ce-n creier oameni-și pun,
2005
ALE MELE DORURI
Ale mele doruri -
Cărări interioare
Ce duc spre al meu suflet
Și-a Eu-lui amoruri.
De versul mă mângâie
Și muzica mă-nvie,
E ca să-ȚI aduc Ție,
O, Doamne, mărturie!
Din toate, simplitatea
O aflu fond etern,
În rest luciu extern,
Străin sufletului meu.
O. Doamne, tu ești Mintea,
Eu dar îți ascult glasul;
Cu inima și pasul,
Al Tău cânt mă învie!
2005
~*~
IOAN MICLĂU-GEPIANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu