Cenzura
de tip nou
Av.
Marian Nazat
23
Aprilie 2023
„Scriu întruna, altminteri m-aș usca,
scriu ca să nu uit că exist, scriu pentru a nu lăsa buruienile să crească peste
o lume deja moartă, scriu…” (Marian Nazat)
Trăim vremuri bicisnice și imorale în care
cenzura e mai odioasă ca oricând. Și mai
perversă, fiindcă a fost instituită în
numele… libertății. Un minister neavizat și neauzit dictează la nivel planetar
ce trebuie și ce nu trebuie să spunem. Un alt minister, al opresiunii, tot fără
chip, pune în executare, zelos și imperturbabil, sentințele de condamnare a
oponenților noii ordinii politice
mondiale. Dar nu oricum, ci numai după
ce presa oficială și canaliile ridicate la rang de influenceri îi linșează mediatic pe proscriși (cazul ex-ministrului Andrei Marga este unul școală, din nefericire). Într-o astfel de atmosferă polițienească, dreptul la
liberă exprimare este o utopie, deoarece:
- femeia nu mai e femeie și nici bărbatul, bărbat, ei fiind genuri
(sau genderi ?);
- mama nu mai e mamă și nici tatăl,
tată, ci niște cifre, amândoi;
- dojenirea și urecherea propriei odrasle nu se mai cheamă grijă
părintească, ci violență domestică;
- vulgaritatea și tupeul, mârlănia, nu mai
stârnesc oprobriul public, ci admirația, ca orice marfă ușor vandabilă și
profitabilă, pasul următor fiind prozelitismul, proiectarea lor ca valori generale unanim acceptate;
- politețea și eleganța, grația, nu mai sunt virtuți, ci
semne ale demodării prăfuite, ale
ieșirii din trend;
- albul nu mai e alb și nici negrul,
negru, important însă rămâne curcubeul;
- homosexualii nu mai sunt persoane cu apucături pidosnice, ci adevărați martiri ai societății
multilateral globalizate;
- curtarea unei femei/bărbat nu mai e
începutul poveștii de dragoste, ci hărțuire sexuală, cu consecințe judiciare;
- discriminarea sexuală, cu feluritele ei manifestări, nu mai e ceva
concret, ci o scenografie (coregrafie)
premeditat organizată oriunde și oricând în amintirea trecutului, reprobabil,
desigur;
- prostituatele de lux nu mai sunt
prostituate, ci creatoare de conținut;
- banii nu mai sunt ochiul diavolului, ci
zeii tutelari, dar păgâni, ai comunității obsedat consumeriste;
- maneliștii nu mai sunt interlopi, ci
melomani, iubitori de artă;
- prostul gust nu mai e obscenitate și
agresivitate, ci bun gust;
- cartea nu-ți mai asigură partea în viață, ci îți sporește angoasele
și-ți îngreunează acomodarea la regulile
turmei;
- tontul digital nu mai e luat în
bășcălie, aidoma strămoșilor săi nedigitalizați, ci elogiat; bașca părerile pe
care le emite cu tâmpă nonșalanță pe
platforma de socializare în calitare de
lider de opinie;
- cultura nu mai impune respect și nu mai
e promovată defel; în schimb, incultura se lăfăie ostentativ în fiecare cerdac
al administrației centrale și locale…
- meritocrația a căzut în desuetudine, înlocuită de eterna
și fascinanta pilă neaoșă și de carnetul de partid;
- țiganii nu mai sunt țigani, ci persoane
greu adaptabile, a căror inserție socială se găsește încă în
chinurile facerii;
- drogurile nu mai sunt stupefiante, ci
doar o cârjă în care să se sprijine tinerii depresivi și cu orizont cețos;
- casele de toleranță, de pariuri și de ce
mai vreți voi nu mai sunt spelunci, ci instituții onorabile și fundamentale în
lumea recentă;
- progresiștii nu mai sunt anarhiști, ci
arhangheli ai viitorului imediat;
- organizațiile nonguvernamentale nu mai
sunt oficine ale serviciilor secrete,
ci partenere ale societății civile;
- gretele și suratele lor nu mai sunt
marionetele simbriașe ale cercurilor de
interese de aiurea, ci activiste civice nobelizate sau în curs de nobelizare;
- informarea corectă a populației nu mai e obligație, ci propagandă indigestă,
doldora de lozinci și sloganuri ticluite de stăpânii clipei, aleși prin vot
universal, egal și liber;
- suveranitatea națională nu mai e un
atribut indispensabil existenței statale, ci o reminiscență marxist-leninistă;
- vânzarea și trădarea de țară nu mai
sunt fapte abominabile ori sancționabile penal, ci gesturi diplomatice săvârșite din „rațiuni superioare
de stat”;
- interesul național, ca și patriotismul,
nu mai sunt datorii cetățenești de căpătâi, ci boli venerice;
- serviciile secrete nu mai sunt paznicii
vigilenți ai siguranței naționale, după ce și-au predat sub semnătură secretele
agenturilor euro-atlantice, într-un
parteneriat (sanchi!) strategic de subordonare totală, astfel încât, în lipsa obiectului muncii, s-au convertit în actori principali ai jocului politic, definit ca un vast „câmp tactic” (replica peste decenii a Canalului Dunăre-Marea Neagră,
ctitorit de clasa burghezo-moșierească reeducată în regim penitenciar pe
șantierele patriei cucerite de prietenii de la Răsărit sosiți pe turelele
tancurilor salvatoare;
- șomajul nu mai e parazitism social,
ci realitate programată a economiei de
piață;
- cumpărarea influenței agenților guvernamentali nu mai e corupție,
ci lobby;
- Klaus Werner Iohannis nu mai este
întruchiparea mediocrității desăvârșite, ci președintele republicii și
terminatorul „Ciumei Roșii”, ăsta da ghinion;
- inșii din camarila de la putere nu mai sunt o adunătură de geambași lacomi să se îmbogățească mintenaș
din înstrăinarea avuției naționale, ci
demnitari-slujitori, chipurile, ai norodului jerpelit;
- partidele politice nu mai sunt
cariatidele democrației electiv-participative, ci, tot mai des, grupuri de criminalitate organizată;
- capitalismul nu mai e o negustorie cu
minciuna și prostia omenească, ci răul minor;
- concernele multinaționale nu mai sunt,
ca deunăzi, exploatatorii voraci care sugeau sângele proletariatului (astăzi
dotat cu tablete și mărșăluind în blugi și cărând în spinare rucsacurile de
infanteriști ai înstrăinării de sine),
ci apostolii făuritori ai bunăstării colective;
- pandemia de Covid și de multe altele nu
mai e o grotescă și oripilantă
manipulare, ci o realitate cu botniță
întru imunizarea umanității,
bla-bla-bla…
- alde Bill Gates, George Soros și câți ca
ei nu mai sunt șarlatani planetari, ci filantropi;
- America nu mai e cel mai feroce agresor
internațional postbelic, o fiară mereu
însetată de sânge, ci milostivul samaritean;
- războiul din Ucraina nu mai e un război americano-rus, ci o invazie
declanșată de un dezaxat, aflat, culmea, și cu un crac pe năsălie;
- Zelenski nu mai e slugoiul sinistru al
Casei Albe, ci eroul în pulover (ca
Petre Roman, odinioară);
- Zelenski nu mai e groparul Ucrainei, ci
simbolul vitejiei și unității europene;
- România nu mai e victima răfuielilor
altora, ci aliatul de nădejde al cabalei antirusești;
- argații yankeilor sunt onorabili și
frecventabili, spre deosebire de cei ai muscalilor, declarați indezirabili (o
paradigmă răsturnată în Valahia, căci în anii ’50 era tocmai pe dos);
- Maia Sandu (care îmi amintește
îngrozitor de Monica Macovei și tovarășele ei de luptă portocalie… Ptiu,
drace!) e pe cale să fie canonizată așijderea Ioanei d’ Arc, îndeosebi când
își acuză contestatarii că sunt uneltele Kremlinului;
- Joe Biden nu mai este cetățeanul senil
(și de aceea turmentat) băgat până în gât în afacerile pravoslavnice ale fiului
său, ci liderul de fațadă al conjurației
suprastatale;
- Vladimir Putin nu mai este politicianul admirat ieri, ci
dictatorul terifiant al epocii;
- surori imperialiste, indiscutabil,
America este zâna neprihănită, iar Rusia, bestia, deși prima, pretutindenară și
perfidă ca nimeni altcineva, n-are rivală când vine vorba despre năravul
hegemonist;
Și
da, știu: „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” și, de aceea, trebuie cenzurat
și umilit public… Îmi asum delictul deja comis și îl recunosc. Dar nu mă
căiesc[1].
--------------------------------
[1] Sursa -
https://mariannazat.ro/cenzura-de-tip-nou/ - 6 martie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu