Vasilica Grigoraș - Nicolae Mătcaș - „Prelat al limbii române”

 

Nicolae Mătcaș - „Prelat al limbii române”

 

Personalitãți de seamã ale culturii și spiritualitãții românești din toate timpurile au slujit cu devotament limba românã (Ioan Budai-Deleanu, Timotei Cipariu, Aron Pumnul, Mihai Eminescu, Iorgu Iordan, Alexandru Philippide, Ovid Densusianu, Ion Coteanu...), strãduindu-se s-o cunoascã în toatã profunzimea și evoluția sa pentru a împãrtãși tuturor românilor necesitatea și importanța acesteia în menținerea unitãții de neam. Însușirea și grãirea lucidã și curatã îi asigurã trãinicie și vigoare. În perimetrul lumii academice în care a studiat și cercetat fenomenul lingvistic în filonul sãu cel mai adânc se aflã la loc de cinste lingvistul, filologul, poetul, publicistul și profesorul universitar doctor Nicolae Mãtcaș, care mãrturisește:

„Îndemnul înaintașilor de a munci în miezul limbii mi-a insuflat tãrie și elan. Dacã de la sublim la grotesc și de la sacru la profan nu e decât un singur pas, de la grotesc pânã la sublim și de la profan pânã la sacru trebuie sã facem sute, mii de pași. Și sã-i facem împreunã, cu rãbdare, zi de zi. Pentru cã limba românã fãrã noi a existat și existã, noi fãrã limba românã – niciodatã!” (Numai în miezul limbii, 1994)

Acest citat, a devenit celebru prin formulare, dar mai ales prin substanța sa ideaticã și mesaj. Un adevãr de netãgãduit cu privire la soarta și mãreția „limbii ce-o vorbim”. Limba grãitã de veacuri pe acest pãmânt este polenul din corola plantelor melifere care ne-a îndulcit viața, dar a fost și cârja strașnicã menitã sã ne ajute în parcurgerea drumului hãrãzit de Dumnezeu.

Ne-a sprijinit chiar și atunci când am cãzut, ne-a ajutat sã ne ridicãm, sã ne regãsim pe noi înșine, dar și calea de a merge mai departe împreunã, frate lângã frate, indiferent în ce colț de țarã ori de lume ne-am aflat.

 

Cu mare dragoste pentru neamul românesc, Nicolae Mãtcaș a apãrut ca o necesitate a istoriei într-un moment de cotiturã. S-a nãscut într-o familie de țãrani, din comuna Crihana Veche, județul Cahul (azi Republica Moldova), la 27 aprilie 1940. De copil, pãrinții și fratele mai mare, bãdița Vasile, cel „cu trei clase românești”, l-au udat la rãdãcinã cu apa vie și limpede a limbii și literaturii române, a iubirii și adevãrului. S-a nãscut, s-a construit pe sine pentru a dãrui celorlalți tezaurul acumulat prin științã de carte. A urmat cursurile școlii primare, gimnaziale și medii în satul natal (1947-1957), absolvind cu medalie de aur. La Chișinãu se înscrie la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie, specialitatea Limba și literatura românã (atunci numitã oficial moldoveneascã) (1957-1962), pe care o absolvã cu diplomã de merit. Timp de doi ani ocupã postul de lector la Catedra de limba românã a Universitãții de Stat din Moldova, apoi în perioada 1964-1967 urmeazã studii postuniversitare de doctorat la Universitatea din Leningrad (azi Sankt-Petersburg), specializarea „Lingvistica matematicã, structuralã și aplicatã”, sub conducerea reputatului romanist și specialist în lingvostatisticã, profesorul Rajmund Piotrowski. În perioada studiilor doctorale lucreazã la un dicționar de frecvențã a cuvintelor din presa moldoveneascã, care, din pãcate, nu a fost publicat.

 

În anul 1967 susține teza de doctor în filologie cu titlul: „Lexicul și morfologia publicisticii moldovenești în comparație cu lexicul și morfologia celorlalte stiluri funcționale dacoromâne”, demonstrând din punctul de vedere al teoriei variativitãții funcționale al uneia și aceleiași limbi în teritorii și state, precum și, în temeiul funcționãrii acelorași stiluri funcționale românești în state diferite, unitatea limbii române din România, Republica Moldova și de oriunde se vorbește românește.

 

Revine la Chișinãu, ocupând postul de conferențiar și decan în cadrul Facultãții de Litere de la actuala Universitate Pedagogicã „Ion Creangã”. În perioada 1972-1990, dobândește gradele de docent și profesor universitar, devine șef al Catedrei de Limba și literatura românã, lucreazã ca redactor-șef al publicației universitare „Tânãrul învãțãtor” și publicã manuale pentru învãțãmântul preuniversitar și universitar, apãrute în mai multe ediții. O vreme, deține, prin cumul, funcția de colaborator științific la Institutul de Limbã și Literaturã al Academiei de Științe a Moldovei. A participat activ la mișcarea de eliberare naționalã a românilor basarabeni începând cu anul 1985 pânã în 1991, iar între 1987-1989 ocupã funcția de secretar al Comisiei interdepartamentale pentru problemele istoriei și perspectivele dezvoltãrii limbii materne, supranumitã de poetul și redactorul Nicolae Dabija „Comisie de salvare a limbii”. Într-o conferințã de conștientizare a necesitãții declarãrii limbii române drept limbã de stat, afirmã:. „Toatã lumea știe cã noi, romanicii orientali, suntem descendenții direcți ai dacoromanilor, iar limba pe care o vorbim este rezultatul evoluției de veacuri a limbii latine vorbite pe care au adus-o la nord și la sud de Dunãre cuceritorii romani.”

 

Este ales, împreunã cu colegul sãu de crez Ion Dumeniuk, expert la Sesiunea a XIII-a a Parlamentului RSSM (august 1989), în cadrul cãreia s-a votat legea privind unitatea de limbã moldo-românã, statutul de limbã de stat al limbii române (materne) și revenirea la grafia latinã. Despre acea zi de importanțã istoricã pentru Moldova, își amintește: Exegeții vieții și activitãții lingvistului și filologului român scot în evidențã implicarea determinantã a acestuia, lucru confirmat și de faptul cã în aceastã perioadã publicã individual sau în colaborare îndrumare, dicționare de foneticã, ortoepie, ortografie și de punctuație, numeroase articole publicistice considerate astãzi „File din marea bãtãlie pentru limbã.”

 

Între anii 1990-1994 este Ministru al Științei și Învãțãmântului din Republica Moldova în guvernele Druc, Muravschi, Sangheli, timp în care îndeplinește și funcția de șef de catedrã la Institutul Pedagogic „Ion Creangã”. Dupã încheierea mandatului de demnitar, între 1994-1995 este redactor la revista „Limba Românã” din Chișinãu, consideratã „copilul sãu de suflet” (în calitate de ctitor al ei, împreunã cu Ion Dumeniuk și Alexandru Bantoș) și cea mai importantã revistã de științã, culturã și literaturã în aria publicisticã a Moldovei.

 

Demnitarul Nicolae Mãtcaș s-a confruntat cu „ciuma ideologicã” de dupã anii `90 din Republica Moldova, iar dupã încheierea mandatului de ministru, în 1995, stârnește invidia și rãutatea neocomuniștilor și rusofonilor și este nevoit sã se autoexileze în România, plecând „din Țarã în Țarã”.

 

Lucreazã în calitate de expert în probleme de relații internaționale la Camera Deputaților și consilier la R.A. „Monitorul Oficial” al României. În 1996 este angajat ca expert superior la Direcția Românii de Pretutindeni din Ministerul Educației Naționale, funcție pe care o deține pânã la finele anului 2007. În acest rãstimp a continuat lupta pentru dreptate și adevãr, de cultivare a limbii prin publicarea de studii, articole, editarea unor volume de specialitate și a întreprins demersuri importante prin care elevi și studenți din Moldova au venit în România la studii gimnaziale, liceale, universitare de licențã, masterat, doctorat, rezidențiat pe bursele și locurile din cãmin oferite generos de statul român. Când nu s-a mai putut face pe loc selecția candidaților la studii, tinerilor basarabeni li s-a oferit, la sugestia și cu contribuția lui N. Mãtcaș, posibilitatea sã-și depunã actele la concurs în trei centre universitare românești de frontierã din Suceava, Iași și Galați.

 

Lingvistul și profesorul universitar Nicolae Mãtcaș este autor și coautor al unui numãr însemnat de manuale și materiale metodice pentru învãțãmântul preuniversitar și universitar, printre care: „Limba românã: manual pentru clasa a 7-a” (în colaborare cu Ilarion Matcovschi), Chișinãu,1990; „Elemente de morfologie în clasa a VI-a” (în colaborare cu Ilarion Matcovschi), Chișinãu, 1983; „Introducere în lingvisticã” (în colaborare cu Ion Dumeniuk), ed. I, 1980, ed. II, Chișinãu, 1987; „Probleme dificile de analizã gramaticalã: Controverse și reconsiderãri”, Chișinãu, 1978; „Școalã a gândului. Teoreme lingvistice”, Chișinãu, 1982; „Dicționar explicativ al limbii moldovenești”, vol. II, redactor în „Lingvisticã generalã” (în colaborare cu Silviu Berejan și Ion Dumeniuk), Chișinãu, 1985; „Limba românã literarã contemporanã. Sintaxa”, Chișinãu, 1987. În 1989-1990 a susținut, sãptãmânal, împreunã cu colegul sãu de luptã Ion Dumeniuk, pentru a-i convinge pe conducãtorii comuniști ai RM cã, odatã cu revenirea la scrisul latin, „întreaga republicã nu va deveni analfabetã”, emisiunea „Învãțãm a citi și a scrie cu caractere latine” (pentru învãțarea de bazã a grafiei latine), preluatã ulterior și de TV din Cernãuți. A scris peste 250 de articole, studii științifice și metodice, ca de exemplu: „Foneticã și fonologie. Triplul aspect al sunetelor vorbirii” (în colaborare cu Ion Dumeniuk), Chișinãu, 1985; „De la grotesc la sublim. Note de cultivarea limbii”, Chișinãu, 1993; „Româna corectã. Îndreptar de cultivarea limbii” (în colaborare cu Elizabeta Șoșa), coordonator Flora Șuteu, București, 2000; „Calvarul limbii române din Basarabia: Studii. Articole. Comunicãri”, Chișinãu în Revista „Limba Românã”, 2011. Este unul din coordonatorii volumului „Limba românã este patria mea: Studii. Comunicãri. Documente”: (antologie de texte din revista „Limba Românã”: 1991-1996), Chișinãu, Editura Revistei „Limba Românã”; Fundația Culturalã „Grai și Suflet”, 1996.

 

„Când valul luptei pentru limbã și alfabet s-a mai potolit, lui Nicolae Mãtcaș i-a surâs Gioconda: dânsul și-a cãutat pana și penița de poet, pe care le purtase în buzunar și în suflet pe vremea tinereții, și, nestingherit de nimeni și nimic, i-a închinat în nopțile de nesomn și veghe nenumãrate poeme și sonete”, ne spune Elena Ungureanu. Publicã mai multe volume: „Surâsul Giocondei” (1997); „Trenul cu un singur pasager” (1998); „Azur” (2002); „Câte-s visele, multele…” (2003); „Coloana infinitului” (2003); „De-a alba-neagra” (2006); „Roatã de olar” (2008); „Vernale ploi” (2009); „Un câmp minat, urcușul” (2010); „101 poeme” (2011); „Sonete”: vol. 1: „Altarul arderii de sine” (2012), vol. 2: „Ca un Òcnus, damnat” (2013), vol. 3: „Socluri statuare” (2013), vol. 4: „Orfan de chipul meu” (2014), vol. 5: „Frunzã prinsã-n gren” (2014); „505 sonete” (2016); „Bolnav de Țarã” (2 vol., 2016); „Iar când cu miei va ninge prin ponoare…” (2 vol., 2016) și volumele de epigrame și catrene: „Vocabule terne – perle eterne” (2022), vol.1 - „Catrene dolmene”, vol. 2 – „Catrene coraligene”; Cartuș & revolver: Sare și piper: Delicii epigram(at)ice (2 vol., 2022); Punct ochit – punct lovit (2022), vol. 1 – Epigrame și cvasiepigrame densigrame, vol. 2 – Epigrame și cvasiepigrame cu nevroame (2022).

 

În interviul acordat Elenei Ungureanu și Alinei Chiriac-Ivașcu, o adevãratã convorbire revelatoare pentru a pune în luminã personalitatea omului, filologului și poetului Nicolae Mãtcaș, cu sinceritate și sensibilitate rar întâlnite, domnia sa precizeazã: „Poezia, literatura, ca și arta în genere, dacã nu ți-ai pierdut cu totul simțurile, te emoționeazã, te sensibilizeazã, te purificã, te duce în altã lume, frumoasã, captivantã, celestã, o lume la momentul respectiv numai a ta, în care zbori, plutești, levitezi. Ești numai simțire, numai stare de plutire. Când te afli într-o asemenea stare, cãreia i-am zis într-o recenzie stare de poezie, când rezonezi cu ea, când nici nu te mai gândești la autorul poemului și îți pare cã autorul ești tu însuți, starea de beatitudine în care te afli te duce într-o lume mirificã, înãlțãtoare…”

 

Inima poetului Nicolae Mãtcaș a bãtut și va bate pururea românește, mãrturisire de credințã și de viațã: „Român mi-e neamul, românesc mi-i graiul / Și româneascã-mi este țara mea” („Român mi-e neamul, românesc mi-i graiul”); „La Chiºinãu când cântã ciocârlia,/ La Bucureºti ecou-i ne alinã-n zbor./ La Chiºinãu mi-i dor de România,/ La Bucureºti de Basarabia mi-i dor.” („O þarã am”); „De va fi sã-mi trãdez al strãmoºilor crez,/ Nici o urmã de-a mea nu rãmânã:/ Ochii daþi-i la corbi, leºul daþi-l la câini,/ Blestemaþi-mã-n limba românã.” („În limba românã”); „Moise, vin' ºi-nþelepþeºte,/ Douã maluri le uneºte/ ªi un neam ce rãtãceºte/ Prin pustie, româneºte.” („Rugã de basarabean în prag de mileniu trei”).

 

Pe lângã opera lingvisticã și literarã publicatã în volume de autor, are nenumãrate colaborãri la antologii și volume colective, iar ca publicist colaboreazã la reviste importante din Republica Moldova și România. O contribuție deosebitã pe tãrâm jurnalistic are ca membru al colegiului de redacþie al revistelor „Limba românã” din Chiºinãu (din 1990) ºi „Limba ºi literatura românã“ din Bucureºti (din 1995).

„Creația poeticã a lui Nicolae Mãtcaș a intrat în atenția criticii literare. Astfel, mai multe studii au luat în discuție bogãția de procedee și motive care i-au inundat opera”. (Elena Ungureanu) Printre semnatarii lor se numãrã: Mihai Cimpoi, Adrian Dinu Rachieru, Aurel Sasu, Tudor Opriș, Ioan Mazilu-Crângașu, Victor Crãciun, George Chirilã, Theodor Rãpan, Ionel Marin, Ion Ciocanu, Mihail Dolgan, Anatol Ciocanu, Ana Bantoș, Maria Diana Popescu, Veronica Bâtcã, Elena Tamazlâcaru, Ion Iachim, Ionela Mengher, Galina Martea, Mihai Vicol, Gheorghe Vodã, Florin Grigoriu, Elena Ungureanu ș.a.

 

Prin implicarea și activitatea laborioasã desfãșuratã devine membru al unor prestigioase asociații, uniuni și societãți de culturã și creație: Uniunea Jurnaliștilor din Republica Moldova (1980); Uniunea Scriitorilor din România (1999); Colegiul de redacție al revistei „Limba Românã” (Chișinãu, 1990); Colegiul de redacție al revistei „Limba și literatura românã” (București, din 1995); Societatea de Științe Filologice din România (1996); Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2011).

Dovada remarcabilei activitãți o constituie faptele, realizãrile și recunoașterea acestora de forurile culturale, literare, științifice și de stat în ciuda tuturor nedreptãților suportate și a intemperiilor provocate de interese obscure. Se bucurã de recunoaștere și obține titluri onorifice, distincții și decorații: Profesor eminent al învãțãmântului public din Republica Moldova (1976); Eminent al învãțãmântului superior din U.R.S.S. (1981); Doctor honoris causa al Universitãții „Al.I. Cuza” din Iași (1993); Profesor honoris causa al Universitãții din București (1994); Cetãțean de onoare al comunei Crihana Veche (2010); Ordinul „Gloria muncii” (1996); Ordinul Republicii (2010); Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2014).

 

În firea și personalitatea lui Nicolae Mãtcaș sunt îngemãnate douã calitãți rar întâlnite, GENIALITATEA și MODESTIA care se împletesc precum firul alb și roșu al mãrțișorului în pieptul românului, iubitor și slujitor al limbii române și al neamului românesc. A înotat cu râvnã și evlavie, cu maximã convingere cã se poate împlini dezideratul de a scoate populația Republicii Moldova din „robia limbii ruse” și a-i dãrui alfabetul latin, alfabetul cel de la origini. Era timpul împãrtãșirii românilor basarabeni cu frumusețea limbii române, ignorând existența Prutului impus ca despãrțitor de popor.

 

Dacã erudiția ar purta chip de om, gândul ne-ar duce la românul Nicolae Mãtcaș, care a acumulat cunoștințe, informații și experiențe și le-a canalizat spre un singur țel: slujirea aproapelui, a neamului și a limbii române.

Dacã modestia ar avea chip de om, ar fi aidoma și ar purta numele profesorului Nicolae Mãtcaș. Dacã frumosul ar avea chip de om, nu ar arãta altfel decât sufletul poetului Nicolae Mãtcaș.

Dacã iubirea și dãruirea ar avea chip de om, ele ar fi întruchiparea omului de stat Nicolae Mãtcaș.

Este o personalitate de rang înalt în ierarhia valorilor neamului.

Este alchimistul care a descoperit cu ingeniozitate metale prețioase în marea și pãmântul limbii române, literaturii și culturii, spranumit „îmblânzitorul de cuvinte”.

 

Bibliografie:

Grigoraș, Vasilica – Nectarul cuvântului scris, Iași, Editura PIM, 2021

Mãtcaș, Nicolae - Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul, Chiºinãu, Revista „Limba Românã"; Asociaþia Culturalã Grai ºi Suflet, 1998.

Nicolae Mãtcaș: Risipã și mãsurã: Biobibliografie, Biblioteca Municipalã „B.P. Hasdeu”, Chișinãu, 2020, (resurse electronice)

Nicolae Mãtcaº: biobibliografie, Biblioteca Publicã Crihana Veche, Chișinãu, 2010, (resurse electronice);

 

 

un articol de Vasilica Grigoraș