Cristina Sircuța - Recurența atacurilor la adresa marilor intelectuali interbelici

 

Recurența atacurilor la adresa marilor intelectuali interbelici

Cristina Sircuța

23 Aprilie 2023

 

Cu ce scop se reiterează aceleași idei, pretextându-se ca reprezintă singurul adevăr? Cine urmărește intensificarea curentului antisemit, în România?

 

Recent au apărut două cărți, care m-au dezamăgit mult, din motive ce țin de metodologie, interpretare, dar și dată fiind de „prestigiul” autorilor ce semnează prefețele.

 

Prima, „Elita culturală și discursul antisemit interbelic”, de Alexandru Florian și Ana Bărbulescu, Ed. Polirom, 2022, are prefața „Nu au fost eroi. Despre nevoia de a înțelege complexitatea culturii memoriei”, semnată de Armin Heinen (Universitatea din Aachen, Germania).

 

Dl. Armin Heinen s-a ocupat tot de aceasta problematica, încă de la publicarea tezei sale de doctorat, despre Legiunea „Arhanghelul Mihail”, apărută, inițial in 1981, iar după 1990, și la noi, la Ed. Humanitas. Îl cunosc pe dl. profesor Armin Heinen (mi-a fost membru in Comisia de susținere publica a tezei de doctorat, in 2013) și, de aceea, nu inteleg cum un istoric de nivelul dansului, care îmi spunea și îmi scria in referatul asupra tezei, că „…istoricul nu trebuie sa fie judecătorul trecutului,…ca istoria trebuie sa fie un discurs inovator, în context european și mondial…” poate să semneze o astfel de prefața, în care sunt reiterate aceleași și aceleași stereotipuri. A. Heinen reproșează că „intelectualii naționaliști precum Mircea Vulcănescu, N. Iorga sau Vintilă Horia…se bucura în prezent de o reputație nemeritat de bună”.

 

Oare? Eu cred ca valoarea operei lor literare și științifice (în cazul primilor doi) nu prea e cunoscută în România. Dar ceea ce m-a deranjat cel mai mult, citind primul studiu, cel despre Mircea Vulcănescu (semnat de Alexandru Florian), care conține câteva neadevăruri (am verificat sursele) este modul in care istoricul german îi legitimează pe autori, scriind în prefață: „…Acest demers începe cu citirea atentă a surselor… interpretarea celor mai importante texte… distorsiunile trecutului trebuie contextualizate”. Cine poate să nu fie de acord cu acest cerințe minimale, de bun-simt ale oricărei cercetări științifice?

 

Doar ca tot ce urmează, articolele prof. Alexandru Florian (directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din Romania - „Elie Wiesel”) și dr. Ana Bărbulescu e o plictiseala generalizată pentru cunoscători, privită dintr-un singur unghi de vedere. Cred ca și Elie Wiesel, dacă ar mai fi trăit, ar fi preferat o tratare cât mai obiectivă a acestor subiecte sensibile.

 

A doua carte, „Intelectualii și fascismul în Romania interbelica. Asociația Criterion”, de Cristina A. Bejan (cu doctorat in istorie moderna la Universitatea din Oxford; în prezent preda la Metropolitan State University of Denver din Colorado, S.U.A.), în ciuda pretenției de originalitate a temei (Z. Ornea, Irina Livezeanu, Leon Volovici, Sorin Antohi, Virgil Nemoianu s.a. nu au scris și despre acest subiect?; nu e obligatoriu să tratezi critic ce s-a scris înaintea ta?) concluzionează, în mod tendențios: „Să ne gândim la cei 50 de ani de întuneric ce au cuprins jumătate din Europa ca urmare a trădării multora dintre criterioniști”. Oare intelectualii din Asociația „Criterion” au adus comunismul, în Romania?

 

Despre prefața dl. Vladimir Tismăneanu, în care se precizează că această carte este „excelent documentată” și „propune o noua perspectiva”, nu mai am cuvinte. La fel ca dl. Armin Heinen.

 

Interesante sunt și „Mulțumirile” aduse de d-na Cristina A. Bejan:

- sprijinul generos al Rhodes Trust;

- The Fulbright Association;

- Woodrow Wilson Internațional Center for Scholars;

- Institutul Cultural Roman;

- Center for Advanced Holocaust Studies al Memorialului Holocaustului din SUA etc.

Nu mai pot sa mentionez toți profesorii de mare prestigiu menționați (unii dintre aceștia, precum Keith Hitchins, Florin Constantiniu au decedat între timp, și pare-se ca autoarea nu a aflat încă).

 

Cum poți să abordezi critic o asemenea lucrare (criticabilă din multe puncte de vedere, pornind și de la cunoașterea sumara a personalităților în cauză (vezi Lista personajelor, pag. 23-27), când autoarea a avut șansa să lucreze cu „unele dintre cele mai mari personalități din domeniu”, cum ar fi: Robert Evans, Dennis Deletant s.a.

 

Nota bene: Sunt dezamăgită, pentru că:

- M. Eliade, E. Cioran și E. Ionescu/Ionesco s-au afirmat pe merit, aducând în atenție o operă originală; greșelile primilor doi trebuie raportate la contextul intern și internațional din perioada interbelică;

- Foarte, foarte mulți intelectuali români plecați in Occident (nu toți, dar majoritatea, ca cei de mai sus) s-au evidențiat abordând subiecte vandabile și bine finanțate, referitor la curentul „antisemit”, încercând să inducă ideea ca ura față de străini, mai ales evrei, parcă e mai puternică acum decât arunci. Pe când lucrări originale?

- Tot așa, pentru un discurs echilibrat, ma aștept ca istoricii menționați sa abordeze tema Răscoalei de la 1907, din Regatul României, in urma căreia au murit între 10.000-12.000 de țărani români, și unde punctul de placare a fost incidentul de la moșia Flămânzi, arendată de frații Fischer, în contextul condițiilor foarte grele impuse de arendașii evrei, intermediarii moșierilor. Oare I.C.R., măcar, ar finanța o asemenea cercetare?

- Se mai poate vorbi de „neutralitate axiologică”, sau doar istoricul și sociologul german Max Weber respecta acest deziderat?

Aranjament grafic – I.M.