LUNA
GHEIȘĂ
~*~
În
scrânciobul fără anotimp,
luna,
gheișă înamorată de feeria poeziei
lopătează
frenetic
pe
luciul memorabil al cerului.
La
ceremonia ceaiului
îmbracă
chimonoul de gală,
visurile-o
poartă prin ținuturile metaforei,
privirile-i
pribege asemenea
florilor
de cireș dansează
cu
grație-n spectacolul Miyako Odori,
alintându-se-n
răstimpuri
în
ritualuri magice.
Stă
de vorbă cu stelele gânditoare,
adunate
la agapă-n copacul de lumină,
împreună
interpretează cu aplomb
lieduri
ancestrale, nămețite
de
consoanele unui vânt costeliv.
Ca
o adiere se înalță spre bolta inimilor
pigmentate
cu strălucite cuvinte,
migrează
prin albastrul mângâietor
al
cugetului pios din pragul dimineții
și
se topește din iubire pe clapele poetice
ale
unui uriaș clavecin.
AURUL
NISIPOS AL TOAMNEI
Deschid
brațele,
strâng
la piept
zilele
de culoarea frunzelor,
certe
campioane
în
maratonul anotimpului.
În
ciuda vântului aprins,
țin
mereu trează
facultatea
de a iubi –
aurul
nisipului tomnatic
și
dulceața cuvintelor.
Prin
toți porii simt
că
aparțin toamnei încă verzi
întinsă
între pământ și cer,
sorb
înserarea
cu
cerul său azuriu
plin
ochi de promisiuni.
Înaintez
pe plaja nisipoasă,
mă
îmbăiez în marea vieții,
cu
voioșie îmi primenesc
hainele
nepotrivite ale privirii,
admir
pescărușii în zbor
și
mă păstrez vertical.
ÎNDORURATĂ
DE INOCENȚĂ
De
la o vreme
adun
toate temerile,
le
așez cu răbdare
în
desaga încă verde
a
cuvintelor roditoare
care
vibrează
în
sângele-mi îndorurat
de
dulceața inocenței.
În
curgerea fină
a
boabelor în șiragul de metanie,
mă
răsfăț în anotimpul
versului
alb așezat cu migală
în
poemele zvăpăiate
din
avalanșa
dorurilor
neostoite.
Iubesc
adânc și alintos
precum
un flutur jucăuș
înfruptat
de fiorii
ninsorilor
dalbe din camera
de
curat a imaginației,
apoi
cu smerenie îmi reazăm
tâmpla
brumată
de
cerul nopții și mă las pradă
candorii
fără sfârșit.
PĂSĂRILE
LUI HITCHCOCK
Păsările
lui Hitchcock
mișună
fără nicio opreliște,
întreg
globul este stăpânit
de
teamă existențială.
Am
devenit masochiști sadea,
în
nopți târzii și zile mohorâte
stăm
neclintiți în fața unor ecrane
și
privim nesătui imaginile
în
care curge vâlvătaia focului
ce
pârjolește oameni și lumi nevinovate,
lăsând
în urmă o rană vie
cu
gemete necontenite.
Din
orice unghi am privi,
observăm
doar opinii destructurate
emanate
de minți rătăcite
în
vidul nimicniciei.
Ciobite
de un ger cumplit,
ghearele
înghețate ale păsărilor
ne-acoperă
cu șiretenie cu un lințoliu cernit,
prăvălindu-ne
cu ură pe o pantă abruptă
în
dangătul clopotului
bătut
într-o dungă fără niciun răspuns.
~*~
Vasilica
Grigoraș
Publicate
în revista „Jurnal israelian”, aprilie 2023.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu