Poezia este
o melopee și imn înălțat dragostei în starea ei cea mai pură, cînd
dragostea atinge nivelele cele mai
înalte ale evoluției spirituale…Ca și cum
dragostea ar fi o magmă în care ne topim ne regăsim pe noi, ca euri pure
spirituale, care refac istoria omenirii pentru a ajunge să contemple veșnicia !
SĂ INTRU ÎN MAGMA CARE EȘTI TU
O emoție imensă sunt, iubito
care te cuprinde cu brațele
cum învăluie cosmosul
pământul
cum mângâie firul
de iarbă de pe colină
lumina și vântul
tu ești sâmburele piersicei
eu sunt pulpa de carne
care te înconjor
te strâng în brațe
țipând
cu toate dealurile
și pădurile din mine
care mă dor
cu toate puterile mele
s-ajung în tine
să ne împreunăm
și să mor
Tu ești pământul dulce
catifelat, misterios al câmpiei
eu sunt stejarul
care îmi înfig rădăcina
adânc în tine
pământul se-nfioară hohotitor
materia cântă
de plăcere, de bine
venire veșnică iubito
sunt înspre tine
ce niciodată nu va ajunge
în adâncul tău
departe
în sine !
să intru în magma care ești tu
să ne împreunăm și să fiu
una cu tine
cum este lumina cu văzduhul
când este vară
când este sărbătoare și bine
dar niciodată nu
voi ajunge la tine
una cu tine
nu voi fi niciodată
ci doar o îmbrățișare
fierbinte și dulce
enormă, eternă și beată !
Pleoapa ta sunt
iar tu ești ochiul pe care-l învălui
și-l mângâi
cu dragoste și-l cuprind
din adâncul meu
dintâi
până departe la fluviul Ind
venire dureroasă sunt înspre tine
veșnic venind
dar niciodată nu voi fi ochi
ca tine
să privim amândoi până departe
și ce să vedem , iubito ?
deșertăciune, pustiu, melancolie
suferință și moarte !
POSTAT AZI 9. 12.
2016 ȘTEFAN DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu