Posted
on Decembrie 11, 2016
SUS, BOIERI, NU MAI DORMIȚI!
Sus, boieri, nu mai dormiți,
Vremea e să vă gătiți,
Casa să vi-o măturați, lerui, ler,
Și masa s-o încărcați, lerui, ler.
Vremea e să vă gătiți,
Casa să vi-o măturați, lerui, ler,
Și masa s-o încărcați, lerui, ler.
Că umblăm și colindăm
Și pre Domnul căutăm,
Din seara Ajunului, lerui, ler,
Până-ntr-a Crăciunului, lerui, ler.
Și pre Domnul căutăm,
Din seara Ajunului, lerui, ler,
Până-ntr-a Crăciunului, lerui, ler.
Că s-a născut domn prea bun,
În sălașul lui Crăciun,
Că s-a născut domn frumos, lerui, ler
Numele lui e Hristos, lerui, ler.
În sălașul lui Crăciun,
Că s-a născut domn frumos, lerui, ler
Numele lui e Hristos, lerui, ler.
RĂMUREA DE CETIOARĂ
Cununiță grâu de aur,
O urare peste plaiuri,
O urare de ani buni
Cum e dat de la străbuni.
O urare peste plaiuri,
O urare de ani buni
Cum e dat de la străbuni.
Rămurea de măr în floare
Luminată de urare,
Cu-noirea anului
La casa românului.
Luminată de urare,
Cu-noirea anului
La casa românului.
Rămurea de cetioară
O urare peste țară,
De pe munți din Caraiman
Zicem țării la mulți ani.
O urare peste țară,
De pe munți din Caraiman
Zicem țării la mulți ani.
(Antologie din cântecele care
au însoțit istoria,
ființa și conștiința neamului -Ioan Degău,
Oradea, 2001.)
ființa și conștiința neamului -Ioan Degău,
Oradea, 2001.)
Preasfinției Sale,
Preasfințitului Părinte Dr. Sofronie Drincec,
Episcopul Oradiei
Preasfințitului Părinte Dr. Sofronie Drincec,
Episcopul Oradiei
Preasfinția Voastră,
Subsemnatul,
Pr. Gheorghe Nemeș, de la Parohia Ortodoxă Română Oradea-Vii, „Biserica
Albastră”, cu fiiască dragoste și deosebită recunoștință, vin a Vă face
cunoscut următoarele: în urma binecuvântării pe care am primit-o de la
Preasfinția Voastră, cu privire la filmarea de către televiziunea Trinitas, a
Patriarhiei Române, a întregii mele activități pastorale, culturale, sociale și
filantropice, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de slujire lui Dumnezeu și
poporului încredințat spre păstorire, Vă comunic următoarele:
În zilele de 25, 26, 27 noiembrie 2016, am avut bucuria să primesc la Centrul social-cultural Sf. M. Mc. Gheorghe, o delegație de 5 persoane de la Tv. Trinitas, pe doamna Poenaru și doamna Raluca, cu persoanele din echipă.
Cu doamna Raluca s-a filmat vineri, în data de 25 noiembrie a.c, socialul Sf. M. Mc. Gheorghe, precum și 4 familii cu bolnavi, având diferite dizabilități, cărora li se oferă mâncare caldă la domiciliu.
În ziua a doua, sâmbătă, 26 noiembrie, am condus pe doamna Poenaru în localitatea Gepiu, la Sfânta Biserică. Aici am fost bine primiți de P.C. Pr. Popa Călin și de un grup de credincioși și 10 copii, îmbrăcați în costume populare, care au colindat și au urat sărbătoritului „La mulți ani!”. Apoi, ne-am deplasat la Monumentul Eroilor, sfințit de Preasfinția Voastră, în data de 18 mai 2014. Aici, s-a filmat grupul de credincioși prezenți și cei 10 copii în costume naționale, de față fiind și primarul comunei Gepiu, Ioan Purge.
Tuturor celor prezenți, vârstnici și copii, le-am oferit iconițe aduse din Țara Sfântă și câte un exemplar din Jubileul primit în scris cu atâta bunăvoință, talent și frumusețe arhierească de Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Sofroniu.
A urmat apoi, vizita și filmarea la casa părintească, în exterior și interior, răspunzând la toate întrebările cu privire la originea casei țărănești și a obiectelor vechi adunate și expuse în cele 3 camere: tinda, camera de la uliță și camera de la grădină, cu pomi fructiferi, despre care Preasfinția Voastră, a scris atât de frumos în Cartea de Aur a casei părintești. Un vecin, bătrân, de 85 de ani, cu numele Igna Nicolae, prezent la această filmare a vorbit frumos cu privire la viața și copilăria subsemnatului.
În aceeași zi, de sâmbătă, pe o vreme minunat de frumoasă, cu două mașini, ne-am deplasat la prima mea parohie, Homorog. Aici, ne-a așteptat părintele Ioan Caciora. S-a filmat biserica monument istoric în interior și exterior, s-a vizitat muzeul etno-bisericesc, înființat în anul 1973 de către autorul acestor rânduri, cu binecuvântarea episcopului de vrednică amintire, Dr. Vasile Coman. În câteva minute, am răspuns la întrebările cu privire la istoricul bisericii, la vizitele efectuate de ierarhii, a profesorii și a oamenii de cultură, din țară și diaspora, din vremea păstoririi mele, 1966-1976.
Am vizitat și muzeul cu obiectele adunate de la credincioșii din parohie și de la bisericile parohiilor învecinate.
La apus de soare, am continuat intinerariul spre Biserica Ortodoxă din localitatea Tinca, a doua parohie pe care am păstorit-o între anii 1976-1981. Am fost întâmpinat aici de P.C. Pr. Iancu Minel. Aici am vizitat și s-a filmat biserica de lemn, monument istoric, strămutată de la Sohodol, comuna Căbești, în parcul parohiei Tinca, în anul 1980.
Am prezentat pe scurt istoricul bisericii și motivul pentru care am transferat-o la Tinca. Împreună cu echipa Trinitas, am urcat treptele bisericii de zid, numită în ziua binecuvântării și sfințirii, de vrednicul episcop Vasile Coman, „fiică a bisericii de lemn” în anul 1980. M-am închinat cu evlavie și sfântă emoție la icoanele de pe catapeteasmă, precum și la masa Sfântului Altar la care am slujit între anii 1976-1981.
Toate interioarele și exterioarele celor două biserici frumos îngrijite, m-a determinat în scurtul meu cuvânt, să aduc recunoștință și laudă P.C. Pr. Ianc Minel, precum și Pr. Iancu Mihai, care își doarme somnul de veci la umbra Sfintei Biserici, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae.
Pr. Minel Iancu, mi-a mulțumit respectuos, fiiește și frumos, m-a îmbrățișat și m-a rugat să revin cu familia la slujbă, spre bucuria foștilor credincioși și a familiei sale. Și aici, întocmai ca și la Gepiu, am înmânat Pr. Minel Iancu, iconițe din Țara Sfântă, pentru a le oferi credincioșilor, precum și câteva exemplare din Jubileul scris de Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Sofroniu.
Duminică, 27 noiembrie 2016, în prezența unui număr mare de credincioși, s-a filmat și înregistrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica Albastră. Predica zilei a fost ținută de Pr. Gheorghe Nemeș, s-a dat citire de către P.C. Pr. Adrian Popovici, întregului cuvânt scris, intitulat „Jubileul Părintelui Gheorghe Nemeș”. Apoi, P. C. Pr. Viorel Samașca-Nemeș a vorbit în calitate de preot paroh. Fiica și preoteasa Carmen, a cântat solo „Iubite-voi Doamne…”, s-a primit un coș de flori și alte multe buchete din partea credincioșilor. S-a cântat mulți ani trăiască și a urmat miruirea și împărțirea a câte unui exemplar din cuvântul Preasfinției Voastre, intitulat „Jubileul Părintelui Gheorghe Nemeș”, precum și iconițe aduse din Țara Sfântă.
La Așezământul cultural-social Sf. M. Mc. Gheorghe, înainte de a se reîntoarce echipa Trinitas către București, toată familia Părintelui Nemeș, fiind prezentă în jurul sărbătoritului, s-a adus mulțumiri pentru toată osteneala depusă la filmare și s-a reamintit cu plăcere cuvintele rostite de Preafericitul Părinte Daniel, pe data de 19 septembrie 2010, în trapeza Mănăstirii Sfintei Cruci: „Toate corurile din Oradea au cântat frumos, dar, cel mai frumos cor a fost a familiei Părintelui Gheorghe Nemeș, când au cântat Să fie de bine la mic și la mare…., autor Anton Pann.”
Oaspeții dragi, s-au reîntors spre București la ora 15, spunându-mi că prima emisiune cu privire la social, se va transmite marți, 29 noembrie 2016, orele 20, iar despre celălalte emisiuni, mă vor informa telefonic, pentru a putea face cunoscut, vizionarea de către credincioșii parohiei, din țară și străinătate, precum și toți iubitorii de emisiuni cultural-religioase, transmise de televiziunea Trinitas.
În zilele de 25, 26, 27 noiembrie 2016, am avut bucuria să primesc la Centrul social-cultural Sf. M. Mc. Gheorghe, o delegație de 5 persoane de la Tv. Trinitas, pe doamna Poenaru și doamna Raluca, cu persoanele din echipă.
Cu doamna Raluca s-a filmat vineri, în data de 25 noiembrie a.c, socialul Sf. M. Mc. Gheorghe, precum și 4 familii cu bolnavi, având diferite dizabilități, cărora li se oferă mâncare caldă la domiciliu.
În ziua a doua, sâmbătă, 26 noiembrie, am condus pe doamna Poenaru în localitatea Gepiu, la Sfânta Biserică. Aici am fost bine primiți de P.C. Pr. Popa Călin și de un grup de credincioși și 10 copii, îmbrăcați în costume populare, care au colindat și au urat sărbătoritului „La mulți ani!”. Apoi, ne-am deplasat la Monumentul Eroilor, sfințit de Preasfinția Voastră, în data de 18 mai 2014. Aici, s-a filmat grupul de credincioși prezenți și cei 10 copii în costume naționale, de față fiind și primarul comunei Gepiu, Ioan Purge.
Tuturor celor prezenți, vârstnici și copii, le-am oferit iconițe aduse din Țara Sfântă și câte un exemplar din Jubileul primit în scris cu atâta bunăvoință, talent și frumusețe arhierească de Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Sofroniu.
A urmat apoi, vizita și filmarea la casa părintească, în exterior și interior, răspunzând la toate întrebările cu privire la originea casei țărănești și a obiectelor vechi adunate și expuse în cele 3 camere: tinda, camera de la uliță și camera de la grădină, cu pomi fructiferi, despre care Preasfinția Voastră, a scris atât de frumos în Cartea de Aur a casei părintești. Un vecin, bătrân, de 85 de ani, cu numele Igna Nicolae, prezent la această filmare a vorbit frumos cu privire la viața și copilăria subsemnatului.
În aceeași zi, de sâmbătă, pe o vreme minunat de frumoasă, cu două mașini, ne-am deplasat la prima mea parohie, Homorog. Aici, ne-a așteptat părintele Ioan Caciora. S-a filmat biserica monument istoric în interior și exterior, s-a vizitat muzeul etno-bisericesc, înființat în anul 1973 de către autorul acestor rânduri, cu binecuvântarea episcopului de vrednică amintire, Dr. Vasile Coman. În câteva minute, am răspuns la întrebările cu privire la istoricul bisericii, la vizitele efectuate de ierarhii, a profesorii și a oamenii de cultură, din țară și diaspora, din vremea păstoririi mele, 1966-1976.
Am vizitat și muzeul cu obiectele adunate de la credincioșii din parohie și de la bisericile parohiilor învecinate.
La apus de soare, am continuat intinerariul spre Biserica Ortodoxă din localitatea Tinca, a doua parohie pe care am păstorit-o între anii 1976-1981. Am fost întâmpinat aici de P.C. Pr. Iancu Minel. Aici am vizitat și s-a filmat biserica de lemn, monument istoric, strămutată de la Sohodol, comuna Căbești, în parcul parohiei Tinca, în anul 1980.
Am prezentat pe scurt istoricul bisericii și motivul pentru care am transferat-o la Tinca. Împreună cu echipa Trinitas, am urcat treptele bisericii de zid, numită în ziua binecuvântării și sfințirii, de vrednicul episcop Vasile Coman, „fiică a bisericii de lemn” în anul 1980. M-am închinat cu evlavie și sfântă emoție la icoanele de pe catapeteasmă, precum și la masa Sfântului Altar la care am slujit între anii 1976-1981.
Toate interioarele și exterioarele celor două biserici frumos îngrijite, m-a determinat în scurtul meu cuvânt, să aduc recunoștință și laudă P.C. Pr. Ianc Minel, precum și Pr. Iancu Mihai, care își doarme somnul de veci la umbra Sfintei Biserici, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae.
Pr. Minel Iancu, mi-a mulțumit respectuos, fiiește și frumos, m-a îmbrățișat și m-a rugat să revin cu familia la slujbă, spre bucuria foștilor credincioși și a familiei sale. Și aici, întocmai ca și la Gepiu, am înmânat Pr. Minel Iancu, iconițe din Țara Sfântă, pentru a le oferi credincioșilor, precum și câteva exemplare din Jubileul scris de Preasfinția Voastră, Preasfințite Părinte Sofroniu.
Duminică, 27 noiembrie 2016, în prezența unui număr mare de credincioși, s-a filmat și înregistrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica Albastră. Predica zilei a fost ținută de Pr. Gheorghe Nemeș, s-a dat citire de către P.C. Pr. Adrian Popovici, întregului cuvânt scris, intitulat „Jubileul Părintelui Gheorghe Nemeș”. Apoi, P. C. Pr. Viorel Samașca-Nemeș a vorbit în calitate de preot paroh. Fiica și preoteasa Carmen, a cântat solo „Iubite-voi Doamne…”, s-a primit un coș de flori și alte multe buchete din partea credincioșilor. S-a cântat mulți ani trăiască și a urmat miruirea și împărțirea a câte unui exemplar din cuvântul Preasfinției Voastre, intitulat „Jubileul Părintelui Gheorghe Nemeș”, precum și iconițe aduse din Țara Sfântă.
La Așezământul cultural-social Sf. M. Mc. Gheorghe, înainte de a se reîntoarce echipa Trinitas către București, toată familia Părintelui Nemeș, fiind prezentă în jurul sărbătoritului, s-a adus mulțumiri pentru toată osteneala depusă la filmare și s-a reamintit cu plăcere cuvintele rostite de Preafericitul Părinte Daniel, pe data de 19 septembrie 2010, în trapeza Mănăstirii Sfintei Cruci: „Toate corurile din Oradea au cântat frumos, dar, cel mai frumos cor a fost a familiei Părintelui Gheorghe Nemeș, când au cântat Să fie de bine la mic și la mare…., autor Anton Pann.”
Oaspeții dragi, s-au reîntors spre București la ora 15, spunându-mi că prima emisiune cu privire la social, se va transmite marți, 29 noembrie 2016, orele 20, iar despre celălalte emisiuni, mă vor informa telefonic, pentru a putea face cunoscut, vizionarea de către credincioșii parohiei, din țară și străinătate, precum și toți iubitorii de emisiuni cultural-religioase, transmise de televiziunea Trinitas.
Cu deosebită recunoștință și alese mulțumiri, Vă sărută Sfințita
și binecuvântătoarea Dreaptă, Părintele Gheorghe Nemeș, împreună cu familia și
toți credincioșii.
Duminică a XXX-a după Rusalii, Pr. Gheorghe Nemeș,
27 noiembrie 2016 Director și Coordonator al Proiectelor filantropice de la Sucursala Sf. M. Mc. Gheorghe-Oradea
27 noiembrie 2016 Director și Coordonator al Proiectelor filantropice de la Sucursala Sf. M. Mc. Gheorghe-Oradea
Posted
on Noiembrie 22, 2016
Codrule,
Codruțule…! Ce mai faci drăguțule?
Te-ai născut din adâncimi de vreme pe aceste locuri, ca să ții de urât și să fii de reazăm și de ajutor acestui neam.
Și-a legat viața și sufletul de tine, și te-a numit întotdeauna, fără a exagera, frate. Din lemnele tale le-a făcut pe toate: casa, grajdul, pătulul, magazia, cotețele, gardul, patul, masa, scaunele, leagănul copilului și postava de pâine, sculele de tot felul, obiectele de bucătărie, prispa și stâlpii sculptați, plugul, carul și căruța.
Din lemnele tale a făcut biserica din sat, troița de la hotare și de la răscrucile drumurilor, cosciugul în care fiecare să aștepte Învierea, au făcut crucea mărturisitoare de pe mormânt. Din ramurile tale au făcut armele cu care și-au apărat viața, familia, pământul și țara, au construit instrumente de cântat, precum fluierul, vioara, cavalul, buciumul, tulnicul și multe altele, cu care și-au mângâiat sufletul, și-au plâns durerile multe, ori și-au strigat bucuriile puține.
O adevărată civilizație a lemnului s-a dezvoltat pe aceste locuri, datorită îngemănării tale cu neamul românesc.
Din frunzișurile și hățișurile tale, Codrule frate, strămoșii mei și-au cules hrana, fie că a fost vorba de tot felul de fructe, de tot felul de sălbăticiuni hăituite și vânate, ca să-și astâmpere foamea.
La poalele și luminișurile tale și-au crescut turmele de vite, oi, capre, vaci, cai. Din izvoarele tale curate și reci și-au astâmpărat setea, ei și dobitoacele lor. La umbra ta, străbunii mei s-au odihnit, și-au plans necazurile și nevoile, au vorbit cu Dumnezeu în șoapta rugăciunii. La umbra ta s-au zămislit nestematele cântecului românesc, doinele, baladele, cântecele de dragoste, de dor, de revoltă și de ducă. Cu tine, nu au fost niciodată singuri. Au vorbit cu tine prin glas și prin semne.
Când ți-au tăiat câte un lemn ca să-și încălzească bordeiul sau căsuța, să-și construiască ceva, mai întâi s-au închinat, au cerut iertare Creatorului și copacului, l-au sărutat ca-ntr-un ritual sacru și apoi au împlântat securea în trupul lui.
Ne-ai fost, Codrule frate, fârtat la vremuri de primejdii și de cumpănă. În văgăunile tale, s-au ascuns strămoșii mei, când hoardele barbare le-au măturat pământul, le-au ars holdele, satele și le-au distrus cetățile. Acolo au regăsit ei puterea de ași lua revanșa, de ai face pe vrăjmași una cu pământul. Multe sunt baladele, în care copacii tăi s-au prefăcut în ostași viteji și au completat rândurile armatelor voievozilor români. Alături de ei erau cetele de îngeri coborâte din cer anume ca să dea o mână de ajutor armiei române. Ai fost cetate de neînvins, Codrule frate, și cu tine am reușit să supraviețuim
prin veacuri. La sânul tău s-au adunat vitejii neamului, haiducii, și au jurat să facă dreptatea celui năpăstuit de mai marii și de bogații zilei. În frunzișurile tale și-au găsit adăpostul mii și mii de cântăreți ai vazduhului, veniți din toate părțile pământului, îndrăgostiți de tine și de plaiurile noastre și și-au cântat cântecele lor. În coroanele tale și-a făcut soarele cuibar, aerul s-a strecurat și curcubeul s-a adăpat.
A trecut, frățioare, prin vremuri grele,- și pentru tine și pentru noi -, ca neam.
Acum se pare că au venit vremuri de încercare mai grele ca niciodată. Pe tine te mănâncă zi de zi, pas cu pas, lăcomia străinilor și nepăsarea românilor. Mii de hectare din trupul tău cad neputincioase sub dinții nesătui ai drujbelor, circularelor, fabricilor, combinatelor. Cară vapoarele, trenurile, camioanele de mare tonaj, avioanele chiar, bușteni, cherestea, lemn fasonat și brut. Parcă au pornit un adevărat război împotriva ta. Alții știu să-și apere codrii lor și nu taie din ei nici măcar o rămurea. Noi facem, totul una cu pământul.
Ne îngrozim când vedem cum o iau pantele la vale, acoperind casele, satele, drumurile și speranțele. Ne îngrozim, când vedem apele ieșind din vadurile lor și luând-o razna peste câmpuri, peste holde, peste așezări. Ne îngrozim, când secetele ne pustiesc plaiurile și câmpiile, fiindcă tu nu mai ești ca să pui ordine în văzduh și pe pământ.
Ești muribund frate! Aștepți să-ți întindă o mână de ajutor, să te apere fratele tău, românul, dar nici el nu mai este cel pe care-l știai tu altădată. Tinerii i-au plecat peste mări și țări să-și câștige pâinea; bătrânii sunt prea neputincioși ca să se ajute pe ei înșiși.
Neamul ni se împuținează precum copacii tăi, cu fiecare zi ce trece. O haită de hămesiți fără scrupule, fără frică de Dumnezeu și de oameni, taie trupul tău ceas de ceas și nimeni nu-i oprește cât mai este vreme. Nimeni nu mai plantează, nimeni nu mai păzește, nimeni nu mai tratează, dar toți se înghesuie să defrișeze.
Cu ani în urmă, cineva, cu glas profetic spunea: ”În viitor, nații bogate nu vor fi cele care vor deține aur, ci acelea care vor avea păduri!”
Codrule, Codruțule…! Cum mai rabzi drăguțule?
Te-ai născut din adâncimi de vreme pe aceste locuri, ca să ții de urât și să fii de reazăm și de ajutor acestui neam.
Și-a legat viața și sufletul de tine, și te-a numit întotdeauna, fără a exagera, frate. Din lemnele tale le-a făcut pe toate: casa, grajdul, pătulul, magazia, cotețele, gardul, patul, masa, scaunele, leagănul copilului și postava de pâine, sculele de tot felul, obiectele de bucătărie, prispa și stâlpii sculptați, plugul, carul și căruța.
Din lemnele tale a făcut biserica din sat, troița de la hotare și de la răscrucile drumurilor, cosciugul în care fiecare să aștepte Învierea, au făcut crucea mărturisitoare de pe mormânt. Din ramurile tale au făcut armele cu care și-au apărat viața, familia, pământul și țara, au construit instrumente de cântat, precum fluierul, vioara, cavalul, buciumul, tulnicul și multe altele, cu care și-au mângâiat sufletul, și-au plâns durerile multe, ori și-au strigat bucuriile puține.
O adevărată civilizație a lemnului s-a dezvoltat pe aceste locuri, datorită îngemănării tale cu neamul românesc.
Din frunzișurile și hățișurile tale, Codrule frate, strămoșii mei și-au cules hrana, fie că a fost vorba de tot felul de fructe, de tot felul de sălbăticiuni hăituite și vânate, ca să-și astâmpere foamea.
La poalele și luminișurile tale și-au crescut turmele de vite, oi, capre, vaci, cai. Din izvoarele tale curate și reci și-au astâmpărat setea, ei și dobitoacele lor. La umbra ta, străbunii mei s-au odihnit, și-au plans necazurile și nevoile, au vorbit cu Dumnezeu în șoapta rugăciunii. La umbra ta s-au zămislit nestematele cântecului românesc, doinele, baladele, cântecele de dragoste, de dor, de revoltă și de ducă. Cu tine, nu au fost niciodată singuri. Au vorbit cu tine prin glas și prin semne.
Când ți-au tăiat câte un lemn ca să-și încălzească bordeiul sau căsuța, să-și construiască ceva, mai întâi s-au închinat, au cerut iertare Creatorului și copacului, l-au sărutat ca-ntr-un ritual sacru și apoi au împlântat securea în trupul lui.
Ne-ai fost, Codrule frate, fârtat la vremuri de primejdii și de cumpănă. În văgăunile tale, s-au ascuns strămoșii mei, când hoardele barbare le-au măturat pământul, le-au ars holdele, satele și le-au distrus cetățile. Acolo au regăsit ei puterea de ași lua revanșa, de ai face pe vrăjmași una cu pământul. Multe sunt baladele, în care copacii tăi s-au prefăcut în ostași viteji și au completat rândurile armatelor voievozilor români. Alături de ei erau cetele de îngeri coborâte din cer anume ca să dea o mână de ajutor armiei române. Ai fost cetate de neînvins, Codrule frate, și cu tine am reușit să supraviețuim
prin veacuri. La sânul tău s-au adunat vitejii neamului, haiducii, și au jurat să facă dreptatea celui năpăstuit de mai marii și de bogații zilei. În frunzișurile tale și-au găsit adăpostul mii și mii de cântăreți ai vazduhului, veniți din toate părțile pământului, îndrăgostiți de tine și de plaiurile noastre și și-au cântat cântecele lor. În coroanele tale și-a făcut soarele cuibar, aerul s-a strecurat și curcubeul s-a adăpat.
A trecut, frățioare, prin vremuri grele,- și pentru tine și pentru noi -, ca neam.
Acum se pare că au venit vremuri de încercare mai grele ca niciodată. Pe tine te mănâncă zi de zi, pas cu pas, lăcomia străinilor și nepăsarea românilor. Mii de hectare din trupul tău cad neputincioase sub dinții nesătui ai drujbelor, circularelor, fabricilor, combinatelor. Cară vapoarele, trenurile, camioanele de mare tonaj, avioanele chiar, bușteni, cherestea, lemn fasonat și brut. Parcă au pornit un adevărat război împotriva ta. Alții știu să-și apere codrii lor și nu taie din ei nici măcar o rămurea. Noi facem, totul una cu pământul.
Ne îngrozim când vedem cum o iau pantele la vale, acoperind casele, satele, drumurile și speranțele. Ne îngrozim, când vedem apele ieșind din vadurile lor și luând-o razna peste câmpuri, peste holde, peste așezări. Ne îngrozim, când secetele ne pustiesc plaiurile și câmpiile, fiindcă tu nu mai ești ca să pui ordine în văzduh și pe pământ.
Ești muribund frate! Aștepți să-ți întindă o mână de ajutor, să te apere fratele tău, românul, dar nici el nu mai este cel pe care-l știai tu altădată. Tinerii i-au plecat peste mări și țări să-și câștige pâinea; bătrânii sunt prea neputincioși ca să se ajute pe ei înșiși.
Neamul ni se împuținează precum copacii tăi, cu fiecare zi ce trece. O haită de hămesiți fără scrupule, fără frică de Dumnezeu și de oameni, taie trupul tău ceas de ceas și nimeni nu-i oprește cât mai este vreme. Nimeni nu mai plantează, nimeni nu mai păzește, nimeni nu mai tratează, dar toți se înghesuie să defrișeze.
Cu ani în urmă, cineva, cu glas profetic spunea: ”În viitor, nații bogate nu vor fi cele care vor deține aur, ci acelea care vor avea păduri!”
Codrule, Codruțule…! Cum mai rabzi drăguțule?
Din
”Scrisoare Pastorală! Nr.336 – 2016
Autor: Preot Prof.Dr. Alexandru Stănciulescu Bârda
Autor: Preot Prof.Dr. Alexandru Stănciulescu Bârda
***
AM GĂSIT O FLOARE RARĂ!
(Dedicație copilăriei mele)
Am găsit o floare rară
Și am pus-o la fereastră,
Fie iarnă, fie vară,
Nu-i chip să se ofilească.
Și am pus-o la fereastră,
Fie iarnă, fie vară,
Nu-i chip să se ofilească.
Am găsit-o sus pe munte,
Și-am adus-o prin câmpie,
Unde peste râu, o punte,
Las miorile să vie.
Și-am adus-o prin câmpie,
Unde peste râu, o punte,
Las miorile să vie.
Și-am luat floarea cum mine –
Tot la farmece mă-mbie,
Dintr-o Țară mult prea dragă,
Ce mie dragă mie!
Tot la farmece mă-mbie,
Dintr-o Țară mult prea dragă,
Ce mie dragă mie!
*
ZORI DE ZI
Dintr-un vârf de munte pe-altul,
dimineața-și leagă zorii,
Iar pe-un plai, gură de rai, sună clopotul Miorii,
Și-l aud de-aici, din lume, pun urechea la pământ,
Aud buciumul lui Horea, a lui Iancu aprig cânt!
Iar pe-un plai, gură de rai, sună clopotul Miorii,
Și-l aud de-aici, din lume, pun urechea la pământ,
Aud buciumul lui Horea, a lui Iancu aprig cânt!
Aud clipotul ce-l face unda de izvor
când pică,
Dup-o stâncă mai înaltă, dedesubt pe-alta mai mică,
Se încheagă-n melodie care eu o pun pe vers!
Dup-o stâncă mai înaltă, dedesubt pe-alta mai mică,
Se încheagă-n melodie care eu o pun pe vers!
Iar pe-a viselor cărare eu prind aripi
vulturești,
Străbătând cu gândul vesel locurile strămoșești!
Aud Neamul cum suspină cugetând spre împlinire,
Cu puternica voință din al inimii simțire!
Străbătând cu gândul vesel locurile strămoșești!
Aud Neamul cum suspină cugetând spre împlinire,
Cu puternica voință din al inimii simțire!
Ioan Miclău-Gepianul
Posted
on Noiembrie 9, 2016
Doină,
doină, cântec dulce…! Regină a sufletului românesc din adâncimi de vremi,
nemuritoare, mereu tânără, mereu fără de seamăn între frumusețile lumii, ne mângâi și ne mai dai speranță!
Cei ce cunosc mai bine zic că nici un neam din lume nu te cunoaște, sau, mai bine-zis, tu nu cunoști pe alt neam. Te-ai născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre și Țara Codrilor, pe un plai de dor și-un picior de rai. Poate ești un înger trimis de Dumnezeu în grădina Maicii Sale, ca să semene florile, să unduie valurile, să lege ramurile și să bucure sufletele.
Dacă din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, din tine, Doină, și-au cusut straie pentru sufletul lor. Cu ele s-au îmbrăcat, când s-au dus cu oile în munți, când au ținut plugul pe brazdă, când au legănat copii, când au plecat la cătănie ori la război, când au gustat iubirea, când și-au plâns bătrânețile și nefericirea, când și-au condus morții la țintirim.
Te-au cântat fetele și feciorii, femeile și bărbații, bătrânii și copiii. Ai fost ca o rugăciune dătătoare de liniște, de speranță, de curaj și vitejie. Ai legat oamenii și generațiile între ele cu țesătura nevăzută a dorului și a dragului, ai înscris în armoniile tale toată istoria neamului, toate amintirile, suferințele și bucuriile, înălțările și poticnirile, viii și morții. Ai fost ca o punte între cele ce-au fost, cele ce sunt și cele ce vor fi, între vii și morți, între disperare și victorie. Ai mângăiat pruncii din leagăn și le-ai rânduit visele; ai ajutat fetele să-și întrevadă ursitul și flăcăilor să-și presimtă împlinirea; te-ai bucurat cu învingătorii și ai închis ochii muribunzilor, ai desfătat pe toți la nunți și la botezuri, la hore și la nedei; ai încurajat bătrânii și pe cei aflați în suferință. Cu tine românii n-au mai fost singuri, iar greul nu le-a mai fost prea greu; cu tine au putut să împingă mai ușor carul istoriei și al vremurilor.
Te-ai întrecut primăvara cu trilurile privighetorilor și ciocârliilor, cu fluierul ciobanilor și plânsul mieilor; ai șters sudoarea secerătorilor vara, ai rumenit strugurii și merele toamna; ai dat speranță iarna celor de sub troiene. Te-am numit Zeiță, ”doină românească”, fiindcă te-am socotit întotdeauna a noastră, fiică, soră, soție, mamă, bunică, iubită.
A fost o vreme, când erai pe buzele tuturor. Eram prunc, când te cântau copiii și tinerii care pășteau vitele pe deal, te cântau sătenii mei la arat, la secerat, la prășit, la cosit. Dormeam vara afară și auzeam până după miezul nopții pe câte unul trecând, flăcău sau vârstnic, uneori bătrân, cântându-te pe drum. Mergea și cânta. Îi cunoșteam după glas. Se opreau și câinii din lătrat ca să-i asculte. Știu oamenii care toată viața te-au avut pe buze și, cu siguranță și în suflet. Fie că erau fericiți, fie necăjiți, șuierau încet câte o doină, ca pe o rugăciune a inimii.
Pe versurile ei își plângeau trăirile și durerile. La nunți, mergeau lăutarii în jurul meselor și cântau fiecăruia ”cântecul lui”. Celor mai bătrâni și mai greu încercați de viață le cânta însă ”doina”. Glasul lăutarului, acompaniat de fermecata vioară, te pătrundea până în suflet. Nici mâncarea nu-ți mai trebuia! Cântau doine seara târziu cei ce mergeau la clacă, la curățatul porumbului, la scărmănatul lânii și la alte treburi care se făceau ”pe ajutate”. Cântau doine mamele, când își adormeau copiii. Cântau doine bocitoarele, când conduceau mortul la groapă și-n multe alte împrejurări.
Astăzi mai aud doine la televizor, la radio, pe tot felul de aparate moderne, la câte un spectacol organizat. Este ca un opreg, o catrință, o legătură, o pereche de ițari, pe care le scoți din lada de zestre a străbunicii, le îmbraci ca să te vezi în oglindă și le pui la loc. E minunat să asculți pe Dumitru Fărcaș, pe Gheorghe Zamfir, pe Achim Nica, pe Constantin Gherghina și pe mulți alți doinitori povestindu-ne istoria, copilăria, vremurile și viața, dar parcă nu-i destul.
Aș vrea să mai aud doina cântată de omul de rând, tânăr sau bătrân, la câmp, pe drum, acasă, peste tot. Din păcate, omul acestor zile e tot mai încruntat, mai crispat, mai împovărat, mai hăituit de griji și de nevoi! Îi place să ascule doina, muzica în general, dar nu să o cânte.
Omul de ieri cânta Doina ca pe o spovedanie a sufletului său; omul de azi ascultă doina altora, dar nu descuie lacătul de la ușa propriului suflet. Alte genuri muzicale sunt plăcute tinerilor. Aud adesea mașini trecând pe drum. Au geamurile deschise și pe ele năvălesc asurzitor rafale de bubuitiri, țipete, zgomote, hărmălaie ca de pe fundul iadului. Se zice că aceasta e muzica tinerei generații! Dumnezeule sfinte!
Întoarce-te, Doină, iarăși printre noi, să te cântăm, să te-ascultăm, să ne spunem prin tine bucuriile, să ne plângem amarul. Cu tine în suflet și pe buze am fi iarăși noi înșine. Prea ne-am înstrăinat fără tine. Parcă umblăm de-a baba-oarba, atâta vreme cât nu ești cu noi. Tu ne spunea-i de unde venim ca oameni, ca neam, ca țară, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Era-i busola acestui popor. Dacă ești, într-adevăr, îngerul acestui neam, soptește-I lui Dumnezeu, așa cum știi tu mai frumos și mai convingător, că avem nevoie de El, avem nevoie de tine, avem nevoie de noi înșine! ”Doină, doină, cântec dulce / Când te-aud, nu m-aș mai duce! / Doină, doină, viers cu foc, / Când răsuni eu stau pe loc!”
nemuritoare, mereu tânără, mereu fără de seamăn între frumusețile lumii, ne mângâi și ne mai dai speranță!
Cei ce cunosc mai bine zic că nici un neam din lume nu te cunoaște, sau, mai bine-zis, tu nu cunoști pe alt neam. Te-ai născut aici, în Carpați, între munți și mare, între Dunăre și Țara Codrilor, pe un plai de dor și-un picior de rai. Poate ești un înger trimis de Dumnezeu în grădina Maicii Sale, ca să semene florile, să unduie valurile, să lege ramurile și să bucure sufletele.
Dacă din colinde românii au țesut scutecele Pruncului Sfânt, din tine, Doină, și-au cusut straie pentru sufletul lor. Cu ele s-au îmbrăcat, când s-au dus cu oile în munți, când au ținut plugul pe brazdă, când au legănat copii, când au plecat la cătănie ori la război, când au gustat iubirea, când și-au plâns bătrânețile și nefericirea, când și-au condus morții la țintirim.
Te-au cântat fetele și feciorii, femeile și bărbații, bătrânii și copiii. Ai fost ca o rugăciune dătătoare de liniște, de speranță, de curaj și vitejie. Ai legat oamenii și generațiile între ele cu țesătura nevăzută a dorului și a dragului, ai înscris în armoniile tale toată istoria neamului, toate amintirile, suferințele și bucuriile, înălțările și poticnirile, viii și morții. Ai fost ca o punte între cele ce-au fost, cele ce sunt și cele ce vor fi, între vii și morți, între disperare și victorie. Ai mângăiat pruncii din leagăn și le-ai rânduit visele; ai ajutat fetele să-și întrevadă ursitul și flăcăilor să-și presimtă împlinirea; te-ai bucurat cu învingătorii și ai închis ochii muribunzilor, ai desfătat pe toți la nunți și la botezuri, la hore și la nedei; ai încurajat bătrânii și pe cei aflați în suferință. Cu tine românii n-au mai fost singuri, iar greul nu le-a mai fost prea greu; cu tine au putut să împingă mai ușor carul istoriei și al vremurilor.
Te-ai întrecut primăvara cu trilurile privighetorilor și ciocârliilor, cu fluierul ciobanilor și plânsul mieilor; ai șters sudoarea secerătorilor vara, ai rumenit strugurii și merele toamna; ai dat speranță iarna celor de sub troiene. Te-am numit Zeiță, ”doină românească”, fiindcă te-am socotit întotdeauna a noastră, fiică, soră, soție, mamă, bunică, iubită.
A fost o vreme, când erai pe buzele tuturor. Eram prunc, când te cântau copiii și tinerii care pășteau vitele pe deal, te cântau sătenii mei la arat, la secerat, la prășit, la cosit. Dormeam vara afară și auzeam până după miezul nopții pe câte unul trecând, flăcău sau vârstnic, uneori bătrân, cântându-te pe drum. Mergea și cânta. Îi cunoșteam după glas. Se opreau și câinii din lătrat ca să-i asculte. Știu oamenii care toată viața te-au avut pe buze și, cu siguranță și în suflet. Fie că erau fericiți, fie necăjiți, șuierau încet câte o doină, ca pe o rugăciune a inimii.
Pe versurile ei își plângeau trăirile și durerile. La nunți, mergeau lăutarii în jurul meselor și cântau fiecăruia ”cântecul lui”. Celor mai bătrâni și mai greu încercați de viață le cânta însă ”doina”. Glasul lăutarului, acompaniat de fermecata vioară, te pătrundea până în suflet. Nici mâncarea nu-ți mai trebuia! Cântau doine seara târziu cei ce mergeau la clacă, la curățatul porumbului, la scărmănatul lânii și la alte treburi care se făceau ”pe ajutate”. Cântau doine mamele, când își adormeau copiii. Cântau doine bocitoarele, când conduceau mortul la groapă și-n multe alte împrejurări.
Astăzi mai aud doine la televizor, la radio, pe tot felul de aparate moderne, la câte un spectacol organizat. Este ca un opreg, o catrință, o legătură, o pereche de ițari, pe care le scoți din lada de zestre a străbunicii, le îmbraci ca să te vezi în oglindă și le pui la loc. E minunat să asculți pe Dumitru Fărcaș, pe Gheorghe Zamfir, pe Achim Nica, pe Constantin Gherghina și pe mulți alți doinitori povestindu-ne istoria, copilăria, vremurile și viața, dar parcă nu-i destul.
Aș vrea să mai aud doina cântată de omul de rând, tânăr sau bătrân, la câmp, pe drum, acasă, peste tot. Din păcate, omul acestor zile e tot mai încruntat, mai crispat, mai împovărat, mai hăituit de griji și de nevoi! Îi place să ascule doina, muzica în general, dar nu să o cânte.
Omul de ieri cânta Doina ca pe o spovedanie a sufletului său; omul de azi ascultă doina altora, dar nu descuie lacătul de la ușa propriului suflet. Alte genuri muzicale sunt plăcute tinerilor. Aud adesea mașini trecând pe drum. Au geamurile deschise și pe ele năvălesc asurzitor rafale de bubuitiri, țipete, zgomote, hărmălaie ca de pe fundul iadului. Se zice că aceasta e muzica tinerei generații! Dumnezeule sfinte!
Întoarce-te, Doină, iarăși printre noi, să te cântăm, să te-ascultăm, să ne spunem prin tine bucuriile, să ne plângem amarul. Cu tine în suflet și pe buze am fi iarăși noi înșine. Prea ne-am înstrăinat fără tine. Parcă umblăm de-a baba-oarba, atâta vreme cât nu ești cu noi. Tu ne spunea-i de unde venim ca oameni, ca neam, ca țară, cine suntem și încotro ne îndreptăm. Era-i busola acestui popor. Dacă ești, într-adevăr, îngerul acestui neam, soptește-I lui Dumnezeu, așa cum știi tu mai frumos și mai convingător, că avem nevoie de El, avem nevoie de tine, avem nevoie de noi înșine! ”Doină, doină, cântec dulce / Când te-aud, nu m-aș mai duce! / Doină, doină, viers cu foc, / Când răsuni eu stau pe loc!”
Publicația
”Scrisoare Pastorală”, Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăț-Mehedinți
Anul XV(2016), nr.334(16-30 Septembrie).Editor: Preot Prof.Dr. Al.Stănciulescu Bârda.
Anul XV(2016), nr.334(16-30 Septembrie).Editor: Preot Prof.Dr. Al.Stănciulescu Bârda.
***
CE MI-E MIE DRAG PE LUME
Lui Ben Todica
Lui Ben Todica
Ce mi-e mie drag pe lume,
Prieteni dragi cu vorbe bune,
O vâlcea cu lăcrimioare,
Răsăritul cel de soare!
Prieteni dragi cu vorbe bune,
O vâlcea cu lăcrimioare,
Răsăritul cel de soare!
Să văd roua peste câmpuri,
Mieii alergând pe dâmburi,
S-aud mierla dumbrăveană,
Cântând doina ei aleană!
Mieii alergând pe dâmburi,
S-aud mierla dumbrăveană,
Cântând doina ei aleană!
Și mi-e drag s-aud cum bate,
Pe la cioturi scorburate
De goruni, o gheonoaie,
Repezită și vioaie;
Pe la cioturi scorburate
De goruni, o gheonoaie,
Repezită și vioaie;
Și mi-e drag să caut urme,
Ce-s lăsate-n zori de turme,
Turme albe de mioare,
Ca-n cer stele călătoare,
Ce-s lăsate-n zori de turme,
Turme albe de mioare,
Ca-n cer stele călătoare,
Când cu coama ca de zimbru,
Se ridică de prin cimbru
Vântul, ce ieșind în drum,
Poartă valuri de parfum;
Se ridică de prin cimbru
Vântul, ce ieșind în drum,
Poartă valuri de parfum;
La fântâna cea de piatră,
Coțofana și azi latră,
Stând pe cumpăna cea veche,
Ca-n povești zmeul de veghe!
Coțofana și azi latră,
Stând pe cumpăna cea veche,
Ca-n povești zmeul de veghe!
Când văd fumul de la stână,
Văd câmpia cea română,
Când aveam inima pruncă,
Și purtam căciulă țurcă!
Văd câmpia cea română,
Când aveam inima pruncă,
Și purtam căciulă țurcă!
Ioan Miclău-Gepianul
Posted
on Octombrie 29, 2016
Motto:
“Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate
cobori în noroi, ci are să ridice la sine pe toți cei ce vin sub
steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea
eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.
IOSIF VULCAN
“Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate
cobori în noroi, ci are să ridice la sine pe toți cei ce vin sub
steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea
eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.
IOSIF VULCAN
Trebuie
să recunosc aci un anume adevăr, adică, inițial aveam în minte
a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire
a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul stau într-o interdependență încât scriitorul o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau sa se creada ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.
Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu, ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.
Din exemplul dat mai sus, primul grup digital 0, este pentru cărțile publicate in Australia și UK. Franta are numarul 2, Italia 88, Germania 3, Spania 84, Portugalia 972, Romania 973, etc. Unele dictionare cum este “Publisher Internațional Directory with ISBN Index” K.G.Saur, publică și Editurile din țările respective. Cu modestie, verticală însă, pot spune că, acel prim ISBN dat ca exemplu mai sus, este cuprins in acest Dictionar, si este certificatul de identitate a cărții mele “The Romanian Life”, un fel de antologie literară publicată in Limba Română. Deci, oarecum eram interesat să am acest dicționar în două volume, la biblioteca mea, “Mihai Eminescu”, al familiei, dar și de interes public!
Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai putin bune, la fel și cărțile pot fi bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune, într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)
P.Ispirescu, povestitorul nostru care a adus mare folos folclorului românesc, afirma Vasile Alecsandri, și ne-a lasat asadar acea poveste minunata,“Făt frumos născut cu cartea in mână”, ne-a mai lasat si acest proverb: “Cine n-are plăcere a citi, n-are semne de a se face mai bun”.
Și acum un revers al monedei, zugrăvit de Liviu Rebreanu: “Nu există pedeapsă mai grea ca obligația de a citi cărți moarte”.(ibidem).
Mai mult, I.Vinea într-un aforism spunea că, “sunt cărți care nu merita să fi fost scrise”, in acest caz va trebuii luat aminte la vorbele lui N.Iorga care spunea: “Cetitorul sa zică la mântuirea cărții tale, nu: am cetit o carte, ci am cunoscut un om”. Ca atare, într-o astfel de situație revenim la noțiunea de cultură. Omului in primul rând cultura îi trebuiește fiindcă aceasta șlefuiește ființa omenească. Rolul școlii și al bibliotecilor, al artelor, scriitorilor, politicienilor si preoțimilor tocmai acesta este, a lumina sufletele. Cartea care este și va fi întotdeauna mijlocul cel mai eficace prin care se desfășoara procesul de educație, trebuie să poarte pecetea adevărului și al iubirii între oameni. Aceasta este cultura cu adevărat vie, care pune in mișcare sentimentul gândirii, intelectul si celula creerului, care să nu lenevească! Aici este zona oarecum negativă a internetului in raport cu cartea, și mă refer la tinerii copii intrați noi pe porțile școlii. Direct la calculator, învață tehnologia rece, nesentimentală, bunaoară la o simpla înmulțire de numere, repede scoate copilul calculatorul să-ți spună că 5×4=20, dar acel calculator natural al copilului, creerul, nu a făcut nici un efort să înteleagă dece e 20 si nu 25 spre exemplu! El probabil nu va prinde, și nici nu-l va interesa acel joc logic, cum adunând pe cinci de patru ori, sau pe patru de cinci ori, ne dă acel rezultat al înmulțirii de 20. Asta in cele ale matematicii, dar când pentru a lectura o carte scrisă pe virtual(aier), cititorul, dacă o avea computer, va fi satisfăcut cu toate câte îl pot întrerupe din lectură, inclusiv permanenta cheltuire de bani, rămâne de văzut! Pe o carte investesc o dată și o pot avea si strănepoții! Valorile cărții sunt inestimabile, formează caractere sănătoase, odihnesc mintea, dau posibilitatea reflectării asupra binelui si răului, asupra științelor si economiilor, asupra istoriei și, într-un fel cartea a devenit parte a ființei umane, iar lipsa ei ar fi de neânchipuit, o mutilare a însăși fizicului omenesc! Iar acele științe care strivesc sufletul omenesc, nu trebuiesc proliferate, ci ținute si evaluate desigur in industriile tehnologiilor producatoare de bunuri materiale necesare vietii. Atât. Fără a forța biologia si metafizica ființei umane care aparțin Creației Divine Naturale, si nu experimentelor cu care deja am siluit mediul ecologic, să nu ne siluim pe noi înșine.
a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire
a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul stau într-o interdependență încât scriitorul o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau sa se creada ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.
Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu, ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.
Din exemplul dat mai sus, primul grup digital 0, este pentru cărțile publicate in Australia și UK. Franta are numarul 2, Italia 88, Germania 3, Spania 84, Portugalia 972, Romania 973, etc. Unele dictionare cum este “Publisher Internațional Directory with ISBN Index” K.G.Saur, publică și Editurile din țările respective. Cu modestie, verticală însă, pot spune că, acel prim ISBN dat ca exemplu mai sus, este cuprins in acest Dictionar, si este certificatul de identitate a cărții mele “The Romanian Life”, un fel de antologie literară publicată in Limba Română. Deci, oarecum eram interesat să am acest dicționar în două volume, la biblioteca mea, “Mihai Eminescu”, al familiei, dar și de interes public!
Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai putin bune, la fel și cărțile pot fi bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune, într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)
P.Ispirescu, povestitorul nostru care a adus mare folos folclorului românesc, afirma Vasile Alecsandri, și ne-a lasat asadar acea poveste minunata,“Făt frumos născut cu cartea in mână”, ne-a mai lasat si acest proverb: “Cine n-are plăcere a citi, n-are semne de a se face mai bun”.
Și acum un revers al monedei, zugrăvit de Liviu Rebreanu: “Nu există pedeapsă mai grea ca obligația de a citi cărți moarte”.(ibidem).
Mai mult, I.Vinea într-un aforism spunea că, “sunt cărți care nu merita să fi fost scrise”, in acest caz va trebuii luat aminte la vorbele lui N.Iorga care spunea: “Cetitorul sa zică la mântuirea cărții tale, nu: am cetit o carte, ci am cunoscut un om”. Ca atare, într-o astfel de situație revenim la noțiunea de cultură. Omului in primul rând cultura îi trebuiește fiindcă aceasta șlefuiește ființa omenească. Rolul școlii și al bibliotecilor, al artelor, scriitorilor, politicienilor si preoțimilor tocmai acesta este, a lumina sufletele. Cartea care este și va fi întotdeauna mijlocul cel mai eficace prin care se desfășoara procesul de educație, trebuie să poarte pecetea adevărului și al iubirii între oameni. Aceasta este cultura cu adevărat vie, care pune in mișcare sentimentul gândirii, intelectul si celula creerului, care să nu lenevească! Aici este zona oarecum negativă a internetului in raport cu cartea, și mă refer la tinerii copii intrați noi pe porțile școlii. Direct la calculator, învață tehnologia rece, nesentimentală, bunaoară la o simpla înmulțire de numere, repede scoate copilul calculatorul să-ți spună că 5×4=20, dar acel calculator natural al copilului, creerul, nu a făcut nici un efort să înteleagă dece e 20 si nu 25 spre exemplu! El probabil nu va prinde, și nici nu-l va interesa acel joc logic, cum adunând pe cinci de patru ori, sau pe patru de cinci ori, ne dă acel rezultat al înmulțirii de 20. Asta in cele ale matematicii, dar când pentru a lectura o carte scrisă pe virtual(aier), cititorul, dacă o avea computer, va fi satisfăcut cu toate câte îl pot întrerupe din lectură, inclusiv permanenta cheltuire de bani, rămâne de văzut! Pe o carte investesc o dată și o pot avea si strănepoții! Valorile cărții sunt inestimabile, formează caractere sănătoase, odihnesc mintea, dau posibilitatea reflectării asupra binelui si răului, asupra științelor si economiilor, asupra istoriei și, într-un fel cartea a devenit parte a ființei umane, iar lipsa ei ar fi de neânchipuit, o mutilare a însăși fizicului omenesc! Iar acele științe care strivesc sufletul omenesc, nu trebuiesc proliferate, ci ținute si evaluate desigur in industriile tehnologiilor producatoare de bunuri materiale necesare vietii. Atât. Fără a forța biologia si metafizica ființei umane care aparțin Creației Divine Naturale, si nu experimentelor cu care deja am siluit mediul ecologic, să nu ne siluim pe noi înșine.
CARTEA
ESTE CUVANTUL LUI DUMNEZEU ÎN CARE LIRICA DUHULUI NOSTRU POATE FI PREZENTATA ÎN
ÎNTREGIME ȘI ÎN CONTINUĂ RENAȘTERE!
IOAN MICLAU-GEPIANUL
Posted
on Octombrie 18, 2016
Urmează-ți calea ta,
A păcii și credinței,
Și lasă îngerului bun,
Dovada biruinței!
A păcii și credinței,
Și lasă îngerului bun,
Dovada biruinței!
Cu har de arte creator,
De n-ai fi dăruit din cer,
Oricâte diplome să ai,
Sunt pulberi care pier!
De n-ai fi dăruit din cer,
Oricâte diplome să ai,
Sunt pulberi care pier!
Dar fiecare-i de folos,
În postul ce îl are,
Doar gândul să ne fie tot,
Lipsit de răzbunare!
În postul ce îl are,
Doar gândul să ne fie tot,
Lipsit de răzbunare!
Ferește-ți pasul cât mai des,
De zgrumții poticnirii,
Nu osândi pe cel de lângă tine,
Adu-ți aminte cine-i sus,
PE CRUCEA RĂSTIGNIRII!
De zgrumții poticnirii,
Nu osândi pe cel de lângă tine,
Adu-ți aminte cine-i sus,
PE CRUCEA RĂSTIGNIRII!
***
RĂSĂRIT DE SOARE LA SYDNEY
De-o superbă măreție, parcă răsărit din
mări,
Țesând haina dimineții, turnând aur peste zări,
Se-anină la orizonturi discul unui dulce soare,
Repetând eterna-i cale cu majestica-i splendoare!
Țesând haina dimineții, turnând aur peste zări,
Se-anină la orizonturi discul unui dulce soare,
Repetând eterna-i cale cu majestica-i splendoare!
El bătu la geamul casei unde eu visam
aiurea,
Făurind în gând palate de să-ncapă omenirea,
Apoi sute de romane dintr-odată apărură,
Trase numa-n fir de aur de-un talent fără măsură!
Făurind în gând palate de să-ncapă omenirea,
Apoi sute de romane dintr-odată apărură,
Trase numa-n fir de aur de-un talent fără măsură!
Australia e țara visurilor împlinirii,
Țara soarelui, a mării, cuibul păcii și-al iubirii!
Din ocean crescu un nufăr devenind ”Opera House”,
Salbă ce fu dăruită veșnicei Naturi adaos!
Țara soarelui, a mării, cuibul păcii și-al iubirii!
Din ocean crescu un nufăr devenind ”Opera House”,
Salbă ce fu dăruită veșnicei Naturi adaos!
Peste ape un paianjen trase ”Sydney
Harbour Bridge”,
Zburătorul cangur urcă ”Center Point” ce chiar atinge,
Fruntea norilor fantastic agățați în Univers,
Sydney-ul își bate ritmul pe-al vieții veșnic vers!
Vers sculptat în piatra dură de a minții ascuțime,
De a mâinilor lucrare cu măiastră istețime;
Sydney-ul scăldat în soare și-n al apei cer albastru,
Scânteiază ca o perlă între sfere de-alabastru!
Zburătorul cangur urcă ”Center Point” ce chiar atinge,
Fruntea norilor fantastic agățați în Univers,
Sydney-ul își bate ritmul pe-al vieții veșnic vers!
Vers sculptat în piatra dură de a minții ascuțime,
De a mâinilor lucrare cu măiastră istețime;
Sydney-ul scăldat în soare și-n al apei cer albastru,
Scânteiază ca o perlă între sfere de-alabastru!
E-o metropolă ce-n lume negreșit
pereche n-are,
E-o corabie a lumii, unde Dumnezeu cel mare,
Așeză toată iubirea în grădina Sa sfințită,
De aceea se cuvine a fi bine îngrijiă,
ȘI IUBITĂ!
E-o corabie a lumii, unde Dumnezeu cel mare,
Așeză toată iubirea în grădina Sa sfințită,
De aceea se cuvine a fi bine îngrijiă,
ȘI IUBITĂ!
***
PERLELE SUNT SCUMPE
Perlele sunt scumpe,
Pentru că în ele se topesc
Ființe, vieți ce-n taină-și împietresc,
Durerile iubirilor ce cresc!
Pentru că în ele se topesc
Ființe, vieți ce-n taină-și împietresc,
Durerile iubirilor ce cresc!
Perlele sunt scumpe,
Pentru că-n ele idealuri,
Stratificate de-ale naturii haruri,
Stau prinse-n lacrimi de mărgeanuri!
Pentru că-n ele idealuri,
Stratificate de-ale naturii haruri,
Stau prinse-n lacrimi de mărgeanuri!
Perlele sunt scumpe,
Chiar de-s din dulci cuvinte,
Când vor să-ți lumineze cărarea dinainte,
Zidind înțelepciune și o frumoasă minte!
Chiar de-s din dulci cuvinte,
Când vor să-ți lumineze cărarea dinainte,
Zidind înțelepciune și o frumoasă minte!
Ioan Miclău-Gepianul
2016
2016
Sursa:
https://ionmiclau.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu