70 de ani de la Marea deportare.
Iertaţi-ne!
Alecu Reniţă, Chişinău
17 Iulie 2019
Țipătul de
groază al neamului nostru, smuls din
propria casă și aruncat în Siberiile de gheață, mă cutremură. Îl aud din
depărtarea celor 70 de ani de umilință și nedreptate. Țipătul bunicilor,
părinților și fraților mei sparge tăcerile, nepăsările, lașitățile și uitările
colective. Chipurile îndoliate ale Basarabiei și Bucovinei, încremenite în rama
altor vremuri, mai adună în ele suferința, spaima și drama a milioane de
oameni. Slujbele rare de veșnică pomenire a victimelor, tămâiernițele lăsate pe
mormintele acoperite de floarea nu-mă-uita, rugăciunile desprinse din sufletele
bătrânilor, dangătele de clopote împrăștiate peste localitățile semipustii,
șuierul unui tren al morții din acel îndepărtat și înfiorător iulie 1949 -
toate răscolesc anii ascunși sub jăratecul stins de vremuri, rescriu
pomelnicele mototolite din biserici, trezesc amintirile rudelor înlăcrimate și
readuc acasă, în familie, oamenii dragi din fotografiile îngălbenite. Tresar: ochii albaștri ai bunicii mele Anica,
din neant, mă privesc cu aceeași blândețe și dragoste, ca în ziua când a
revenit acasă, după îndelungatul surghiun siberian. Reîntoarcerea martirilor
noștri la vatră, după lungi ani de calvar, însemna că Basarabia și Bucovina de
Nord rămâneau în cărțile sfinte, își păstrau mai departe limba, credința,
memoria și identitatea românească. Dar cu ce preț: al elogierii ocupantului, al
sufletului scos de vânzare, al colaboraționismului grețos, al rezistenței
singulare, al sacrificiului individual și al tributului de sânge.
Cu ce învățăminte
s-au ales moldovenii după 70 de ani de la cea mai oribilă crimă în masă comisă
împotriva lor? În ce măsură ei au dorit și au avut voință să evalueze trecutul
sovietic, să cunoască în care capete și laboratoare politice a fost gândit și
conceput genocidul-holocaust împotriva Basarabiei, să regândească
atitudinea lor colectivă față de crimele și experimentele diabolice ale
Kremlinului făcute asupra a peste 4,3 milioane de suflete? Ce încă nu cunosc
moldovenii, ce fel de documente sau informații le lipsesc ca să îndrăznească să
solicite despăgubiri pentru pierderile uriașe, cu câtă agheasmă să-i stropim ca
să poată deosebi fratele de
ocupant, binele de rău și victima de călău?
Or, întrebările ar putea fi fără de rost către o populație îndoctrinată, care
încă își mai plânge stăpânul beat și pensionat.
O societate
ieșită din închisoarea comunistă, din ideologia și minciuna rusească, rămâne
încă mult timp schilodită mintal, fiind bântuită și dominată de șabloanele de
gândire primitivă. Prejudecățile și stereotipurile formate în anii de ocupație
sovietică s-au imprimat foarte adânc în capul moldovenilor, ele trecând de la o
generație la alta, fără prea mari transformări ale modului de viață, adus în
Basarabia la 28 iunie 1940 de aparatul represiv și administrația rusească.
Atitudinile colective, sfidătoare, inclusiv ale autorităților, față de
victimele regimului comunist, față de deportați și urmașii lor, sunt o dovadă
vie că otrava educației șovin-comuniste mai persistă. Lăsând la o parte
miturile, nostalgiile şi propaganda imperială, haideţi să clarificăm, ce mod de
viață și ce model nou au adus „eliberatorii”, care ar fi elementele-cheie,
definitorii ale comunismului sovietic?
După ce s-au
deschis arhivele şi au apărut în spaţiul public documentele stropite cu sângele
a peste o sută de milioane (!) de victime, devine clar şi pentru miopi că -
teroarea roșie, ura intransigentă față de dușmanul de clasă, spaima paralizantă
de sus până jos, rusificarea totală, ateismul și minciuna atotcuprinzătoare -
constituiau fundamentele orânduirii noi, comuniste. Asasinatele în masă,
deportările, foametea organizată, lagărele de exterminare serveau ca
instrumente sigure pentru înspăimântarea popoarelor și instaurarea puterii
sovietice. În perioada interbelică, basarabenii au avut norocul să fie cetățeni
români și, trăind într-o Țară democratică, nici nu-și puteau imagina asemenea
experimente sociale și anomalii oribile. Ei credeau în Dumnezeu și, nu puțini,
în Rusia ortodoxă. Invazia bolșevică din iunie 1940 i-a prins fără imunitate la
minciuna oficială și propaganda diabolică a Kremlinului. Când l-au văzut pe
Ivan în casă și pe masă, luându-le pâinea de la gura copiilor, dând foc la
biserici şi împuşcând lume nevinovată, era târziu. Cele trei valuri de
deportări (1941,1949,1951) ale băștinașilor în Siberia, organizate de
„eliberatori”, transformarea tinerilor basarabeni în carne de tun (martie 1944
- mai 1945), foametea artificială
declanșată de Kremlin (1946-1947), prigoana și represaliile împotriva
intelectualilor, gospodarilor, preoților -, toate, timp de un deceniu, au generat pierderi în morți și refugiați de
peste un milion de oameni valoroși, au golit Basarabia de elitele românești,
creând condiții deosebit de favorabile pentru apariția mancurților, cozilor de
topor și a mutanților cu stea în frunte. Nenorocirile organizate de regimul
comunist pe pământurile noastre, în urma cărora populația subjugată își pierdea
memoria, elitele și îndrumătorii, erau prezentate ca eliberare, sacrificii şi
beneficii în numele salvării moldovenilor de „sub români”, ca nemaipomenite
acte de eroism, progres și umanism
ale fratelui mai mare. Necunoașterea și falsificarea istoriei
naționale, împreună cu propaganda năucitoare, cultivarea românofobiei, spălarea
creierilor și îndobitocirea mulțimilor speriate, devin o normă obligatorie. În
scurt timp, Moscova construiește în Basarabia ocupată incubatoarele ei și, din materia primă locală
rămasă după deportări, foamete și asasinate -, din scursura
cominternist-antiromânească, din lingușitori,
inculți, trădători, bandiți, trântori,
analfabeți - începe să modeleze și să producă pe conveier „oameni noi” -
moldovenii sovietici de tipul Ivan Bodiul, Piotr Lucinschi sau Igori Dodon. Din
asemenea specimene, în iulie 1949, la comanda și sub bagheta Rusiei staliniste,
bodiuliștii, lucinschiștii și dodoniștii locali întocmeau listele gospodarilor
și, împreună cu stăpânii lor, participau la cea mai monstruoasă crimă împotriva
populației pașnice. Aceste simple și durute adevăruri se cer a fi înțelese de
toți cei care astăzi locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, dacă vor să se
vindece de şovinism, ură, românofobie și
să se integreze într-o lume liberă și civilizată.
Bat
clopotele din depărtarea veacului nedrept şi sângeros. Crucile putrezite s-au
prăbușit peste mormintele părăsite din Siberiile de gheaţă. Iarba uitării a
acoperit gropile comune și urmele lagărelor de exterminare. Umilinţele şi
suferinţele bunicilor, părinţilor şi fraţilor noştri au fost luate cu ei, în
ţărâna din cimitire. Poate, singura lor împăcare, după ce s-au văzut călcaţi în
picioare de străini şi de moldovenii sovietici, a fost că au murit acasă, nu în
Siberia sau Kazahstan. Ei, gospodarii și intelectualii, fruntea şi elita
Basarabiei românești, stigmatizaţi ca duşmani ai poporului, ca bandiți şi
criminali, arătaţi cu degetul de orice lichea sau parazit, nu au mai cunoscut
până la sfârșitul zilelor nici scuzele statului sovietic, care le-a distrus
viața, nici căldura baștinei și a băștinașilor după reîntoarcere, nici reabilitarea
umană și nici despăgubirile reale. Nesimțirea autorităților și răutatea
oamenilor le-a transformat viața într-o deportare neîntreruptă. Suferința lor,
se pare, nu a încetat nici după moarte. Șuierul trenurilor sinistre se mai aude
prin cimitirele basarabene. Și se va auzi atâta timp cât societatea
moldovenească nu-și va cinsti elitele sale decimate de regimul de ocupație și
nu va obliga Moscova să-și recunoască crimele monstruoase și să ofere
despăgubirile, care, chiar dacă ar fi de miliarde de dolari, nu ar acoperi
decât o picătură din suferințele nedreptățiților și din pierderile uriașe,
incomensurabile, ale Basarabiei românești.
Iertați-ne,
dacă, de dincolo de morminte, din înalturi, ne auziți rugămintea. Pace,
Vouă…[1]
Aranjament grafic - I.M.
--------------------------------------------
[1] a se vedea şi
http://www.natura.md/ - iulie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu