ROUA VIETII VESNICE
Sfantul Teofan Zavoratul
Inima mea sa fie pentru Tine pamânt
bun, si harul Tau sa o adape cu roua vietii vesnice.
Harul Tau sa secere totdeauna în tarina
inimii mele spicele cele bune: frângerea inimii, închinarea, sfintenia si tot
ce este placut înaintea Ta.
Adu-mi sufletul înapoi în curtile
Raiului desfatarii, ca sa petreaca în lumina, ca în mijlocul dulcetii Raiului
sa graiesc si eu, dimpreuna cu sfintii toti: „Slava Tatalui fara moarte,
închinare Celui ce da cerestile daruiri celui de nimic, ca si acesta sa aduca
drahma slavosloviei Împaratului tuturor!”
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de
Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 20.
COPACUL DOBORAT
Parintele Ilie Cleopa
Daca vedem prin padurile si codrii cei
mari vreun arbore cu mare vechime de ani, rasturnat la pamânt de furtunile
vremurilor cele mai puternice decât el, apoi si de la acesta sa ne învatam a nu
ne încrede în puterea noastra, nici în iscusinta cea de multi ani, aducându-ne
aminte de cele scrise, ca: „Cela ce se încrede în sine, va cadea cadere
jalnica” (Pilde 16, 18). Iar daca alti arbori uriasi vedem putrezind prin codri
si de multe ori cazuti la pamânt, si lânga acestia zabovind cu gândirea asa sa
zicem: Cum acesti arbori atâtea sute de ani traind si atâtea vremi sub soare
petrecând, acum zac aici putrezind si pamânt facându-se, dar eu, care sunt
„iarba si floarea câmpului” (Psalm 102, 15), în aceasta viata prea scurta, cu
cât mai neputincios si mai repede trecator sunt în aceasta lume?
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
Rezolvarea problemelor
Sf. Paisie Aghiorâtul
– Părinte, omul acesta are tensiune.
Nu ştiţi cumva vreun medicament?
-Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi
zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea
bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său).
Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să
rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu
încerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la
Talea (băcanul din Careia) să cumperi nişte indiferenţă bună, îţi va da şi pe
datorie, a spus Stareţul râzând.
Odată am
avut infecţie urinară. În decursul unui an luasem de cinci ori antibiotice
puternice. Şi de fiecare dată am făcut aceasta timp de o lună de zile. Dar fără
niciun rezultat. În cele din urmă am mers la Stareţ să-i cer sfatul.
-Ia orz curat, fierbe-l până se va
desface bobul, şi bea numai zeama.
-Cât să beau?
-Bea cât vrei. Rău nu o să-ţi facă.
Este şi întăritor. Curăţă tot sistemul… rinichii, vezica urinară. Să bei câte
un pahar dimineaţa, la amiază şi seara.
-Pentru cât timp, Părinte?
-Ei!… bea timp de o lună.
Într-un termos mare, cam de un
litru, puneam apă fiartă şi aruncam înăuntru o mână de orz, spălat mai dinainte
de praf. Îl lăsam toată noaptea, iar dimineaţa îl strecuram şi beam zeama. După
cincisprezece zile m-am făcut cu desăvârşire bine şi nu am mai continuat
tratamentul. Orzul a făcut o treabă mai bună decât antibioticele, fără să
pricinuiască efecte negative.
Părintele Paisie Aghioritul, Extras
din Atanasie Rakovalis, „Părintele Paisie mi-a spus”
PORTRETUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Despre un portret se spune uneori:
cât este de fidel si de expresiv, doar ca nu vorbeste! Daca omul este în stare
sa dea viata unei pânze, unui lemn, unei hârtii, prin arta sa, de ce n-ar putea
face acelasi lucru Dumnezeu? De ce n-ar putea da suflare de viata unei icoane,
facând-o „sa vorbeasca”, daca asta I-ar fi voia? Tu, artistule, ai zugravit
icoana pâna când ti s-a spus despre ea „doar ca nu vorbeste!” Lasa-L pe
Dumnezeu sa o termine si sa o faca sa vorbeasca.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 408
FRUMUSETEA SOARELUI
Sfantul Vasile cel Mare
Daca cele trecatoare sunt asa de
minunate, cum vor fi cele vesnice? Daca cele vazute sunt atât de frumoase, cât
de frumoase vor fi cele nevazute? Daca maretia cerului depaseste masura mintii
omenesti, ce minte omeneasca va putea descoperi natura celor vesnice? Daca
soarele, care este supus stricaciunii, este atât de frumos si atât de mare,
daca este iute în miscare si-si face cu atâta regularitate miscarile sale de
revolutie, daca are o marime cu dreapta masura în univers, încât nu depaseste masura
fata de întregul univers, iar prin frumusetea lui este ca un ochi stralucitor
asa cum se cuvine creatiei, daca nu te mai poti satura de a-l privi, cât de
stralucitor în frumusete trebuie sa fie Soarele Dreptatii? (Ioan 1, 9) Daca
pentru un orb este o paguba sa nu vada soarele acesta, cât de mare va fi paguba
celui pacatos, lipsit de Lumina cea adevarata? (Ioan 1, 9)
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
132
INCAPERILE
Sfantul Ioan din Kronstad
Dupa cum aerul dintr-o încapere se
aseamana cu cel din exterior si provine de la acela, presupunându-i în mod
necesar existenta, prezenta lui pretutindeni, tot asa si sufletul, care este
suflare a Duhului lui Dumnezeu, presupune existenta omniprezenta si
atotîmplinitoare a Duhului lui Dumnezeu. Iata o paralela între „încaperile”
materiale si cele spirituale.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 390
RASARITUL SOARELUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi dimineata cum rasare luminos
soarele si îi bucura pe toti. Gândeste-te cu cât mai mare va fi bucuria ce o
vor simti acele suflete în care va straluci Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
vesnicul Soare al Dreptatii. Fie dar ca aceasta întâmplare sa te învete a te
ruga Lui cu osârdie, pentru ca sa se aprinda si în inima ta lumina cea
bineplacuta a harului Sau.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 65
CEI SAPTE ANI DE ACASA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Viata este o stiinta din care
putem învata multe. Nimic mai greu decât a parcurge aceasta stiinta – calea cea
îngusta, poarta cea strâmta. Cel ce în cei sapte ani de acasa sau la scoala n-a
învatat credinta, frica de Dumnezeu si un mod de viata cucernic, aceluia îi va
fi foarte greu sa treaca prin scoala vietii. Unul ca acesta, desi se va fi
aratat capabil la învatatura, bine pregatit, apreciat pentru calitatile sale,
poate ramâne repetent la scoala vietii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de
nimic, din cauza caracterului sau necomunicativ si a egoismului, nici în viata
de familie, nici în cea sociala. Din aceasta pricina sufera, nu arareori îsi
rateaza viata, se scufunda în valurile marii, ca o corabie încarcata cu o prea
grea povara, ramasa fara cârma pe vreme de furtuna, fara parâme si fara vele.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 397-398.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu