Asta sa ne fie diaspora?
Din cand in
cand eu mai cochetez si cu jurnalistica. Nestiind daca articolul propus mai jos
va aparea, stiind sigur ca Certitudinea nu se gaseste pe toate drumurile si mai
ales vazand cum se tot lungeste calvarul bietei copile Sorina, simt nevoia sa
mai strig odata, convins fiind ca se vor gasi prieteni dispusi sa-mi auda
lamentatia.
Sunt lucruri
prea oribile pentru o constiinta formata in spirit umanist si este dincolo de
orice limita acceptabila sa vezi ultimul scurt interviu din cele doua luate
micutei (singura noastra posibiitate de a o vedea), in care in loc de microfon
i se cere sa raspunda la intrebari (zambind!) la capatul unei plasele de cutit
de bucatarie a carui lama este deja vizibila pe ecran.
In ce lume
ne lasi sa traim, Doamne?! Asta numai e adoptie, este rapire a unui copil, sub
acoperirea unui grup infractional de justitiari !!! De parca Sorina de la Baia
de Arama ar fi de fapt o papusa din aur...
Asta să ne fie Diaspora
?
Urmăresc de
vreo lună, revoltat, cazul fetiţei Sorina din Baia de Aramă, încredinţată -
după şapte ani de asistenţă maternală aici – spre adopţie unei familii de
români stabiliţi în SUA. O epopee ce pare
a nu se mai sfârşi, cu o îmbârligătură de situaţii neverosimile pentru mintea
mea de om obişnuit cu gânditul şi simţitul în nişte parametri verificaţi de o
întreagă istorie a civilizaţiei umane.
Văd, în
primul rand, un stat paralizat de plăvănismul şi apucăturile frizând paroxismul ale unora din slujbaşii
săi, care par a nu pricepe nici măcar de ce trebuie să desfăşoare ceva care să
aduca a activitate şi de ce mai e nevoie de legi, când şefii lor şi chiar ei
înşişi ştiu prea bine cum să împartă dreptatea. Cand e vorba de
responsabilităţile slujbei pentru care sunt plătiţi, vorba lui tata, “clei de
ogar chior”, fac ce li se spune “de sus” şi gata. Mintea li se descleiază doar
în raporturile cu terţele persoane şi se setează pe o linie trifazică de
conduită, adica o bandă către forul superior, alta către “clientul” privat
promiţător ca stare şi, în sfârşit, cea accesibilă omului de rând, din p(ardon)…ulime.
Mai văd un
stat (şi o parte din populaţie) pentru care orice vine din Afara de Vest e de-a
dreptul “kusher”, este minunea minunilor,
bunăciunea bunăciunilor – jos pălăria, să trăiască România, să-i golim
noi vistieria ! Bietul stat, prin
vistieria căruia latră demult haite de maidanezi…
Celălat
stat, al celor mulţi, nu-l mai văd, s-a pitit prin ascunzişuri de legi şi
tratate internaţionale faţă de care bunicul ar invoca fără să clipească
episodul Mărăşesti-Mărăşti-Oituz şi ar ieşi în izmene să dea piept cu… tornada,
cum e la modă acum.
Sorina a
fost luată cu forţa, în asistenţa mascaţilor, din cuibul copilăriei sale, pe
dinafara legii, de un om (femeie) al legii, pur şi simplu maltratată în văzul
lumii, spre a fi “înmânată” unei familii de români rezidenţi în America – un
cuplu exhibând bună stare şi cele mai
bune intenţii legate de viitorul bobocului de fetiţă încredinţată de
autoritatea tutelară în urmă cu şapte
ani spre asistenţă maternală unei familii de oameni simpli, cu frica lui
Dumnezeu şi suflete radiind bunătate şi iubire, deveniţi de la bun început
“tati”, “mami” şi (fiica lor) “naşa”, de care Sorina n-a vrut să se despartă
nici în ruptul capului.
Zău dacă mai
ştiu în ce Europă ne aflăm; în Europa care vrea să le interzică părinţilor
să-şi boteze copiii, încălcându-le – zice-se – dreptul de a-şi alege ei înşişi,
la maturitate, religia? În niciun caz,
Sorina a optat pentru cuibul în care vrea să crească, să se împlinească, n-o
interesează “ogarul cenuşiu” al Americii ălora ce o vor cu forţa a lor şi au
reuşit să şi-o adjudece ca pe un pepene, la tarabă. A ălora care visează la dragoste cu de-a sila
şi, deşi se dau a fi originari din România, nu vor să priceapă nici în ruptul
capului că aşa ceva nu se poate, că această copilă a deschis deja ochii în
lume, o lume a ei de care nu se vrea despărţită. Iar lumea ei înseamnă mami,
tati, naşa, surioara Andreea şi păpuşile lor, dascălii şi colegii de şcoală,
localnicii din Baia de Aramă.
De aproape o
lună Sorina este pur şi simplu sechestrată şi numai Dumnezeu ştie ce e în
sufletul acelei copile, în lipsa oricărui contact cu lumea ei. Nu există vreo
lege pe pamânt care să permită o asemenea recluziune! Oricât i-ar inocula
aşazişii părinţi adoptivi viziuni promiţătoare despre viaţa din America, gândul
Sorinei va bântui tot pe la Baia de Aramă, ea
va continua să-i iubească pe cei de acolo, oricât s-ar strădui adoptivii să o convingă că ar fi abandonat-o;
în definitiv, timp de luni de zile fetiţa Sorina a fost supusă unui veritabil
asediu de către “americanii” pe care ea tot declară că-i urăşte iar ai săi,
forţaţi de o lege strâmbă şi de nişte slujbaşi descinşi parcă din Planeta
Maimuţelor, au continuat să o expună asalturilor şi nazurilor acelora.
De unde să
ştie Sorina ce este aceea “lege”, când nici măcar cei ce o fac sau o aplică nu
dau doi bani pe semnificaţia cuvântului ăsta ?! De unde să priceapă ea că sunt
şi altfel de români decât cei pe care i-a cunoscut ea până acum?! Că sunt
români care în goana după vânat cu “ogari cenuşii” nu mai au mamă, tată, ţară,
omenie…
Drepturi,
depturi şi iar drepturi, într-o lume în care cei ce împart dreptatea au uitat
de balanţă, iar Doamna legată la ochi doarme, de fapt, un somn prea lung şi
profund, ca să mai simtă că e nevoie de balanţa din mâna sa. Aşa că de ce ne-ar
mai mira o lună de sechestru inuman pentru o copilă, suferinţa de neînţeles
pentru ea şi surioara ei Andreea, pentru familia în care a trait şapte ani “de
acasă” şi iritarea din lumea în care Sorina a deschis ochii, ar vrea şi ar
merita să crească ? În timp ce lumea renunţă la dresajul de animale, de o lună
de zile, ca-ntr-un joc de-a v-aţi ascunselea, Sorina este supusă unui dresaj
care s-o pregătească pentru marea reprezentaţie planificată pentru ea în
America…
Asta sa ne
fie Diaspora? Oamenii de genul familiei Săcărin atat de copleşiţi de succesele
lor mai mari sau mai mici pe alte meleaguri, încât să uite de valorile noastre
tradiţionale? Mă îndoiesc că
pretins-bogaţii săraci cu duhul Săcărini (Sărăcini ?) au fost crescuţi în
astfel de valori şi mă gândesc din nou la marea greşeala făcută de Ceauşescu –
de a nu le fi dat drumul românilor să călătoreasca prin Occident; ar fi rămas,
în mod sigur, destui, dar în niciun caz milioanele ce trudesc acum pe meleaguri
străine.
Nu, familia
Şărămăt nu merită o astfel de soartă, după cum nu-şi merită nici semnificaţia
numelui, care este o variantă a arabescului şaramet (pluralul de la şarmuta, cu
sensul de curvă) – curve, un nume reprezentativ mai degrabă pentru mulţi din
slujbaşii implicaţi în acest stufos proces de adopţie.
Marian Ilie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu