Cum dracu…?
REGURGITAREA LIMBAJULUI DE LEMN
Tot ce am avut ca filozofie în perioada comunismului este clasificat ca
limbaj de lemn. Din punctul meu de vedere, atunci
lumea avea un nivel de educaţie şi emancipare literară mult mai ridicat decât
azi prin care să înţeleagă viaţa şi modul de convieţuire în sistem. Acum negăm
trecutul şi trăirile părinţilor noştri, înţelepciunea şi perceperea creaţiei.
Limbajul de lemn de atunci ar putea fi interpretat azi ca poezie a trăirilor în
comun. Capacitatea de a mişca conştiinţa cu alte mijloace şi mecanisme decât de
cele din vest. Faceţi revoluţie! Revoluţiile sunt pentru proşti, pentru că nu s-a
schimbat şi nu se schimbă niciodată nimic, ci doar stăpânii din scaun, cei din
spate rămânând în continuare să tragă frânghiile din umbră.
Ce este LIMBAJUL DE LEMN?
Limbajul lui Ceauşescu este un limbaj de lemn, e limbajul sistemului din
care venim şi de care tot fugim şi ne ascundem; îl luăm în râs, în băşcălie şi
facem bancuri. Uită ori nu înţelegem că fiecare orânduire are un limbaj
caracteristic. Limbajul de lemn a lui Trump este dedicat ca să seducă masele
americane, în aceeaşi măsură în care Ceauşescu o făcea cu ai lui. Ceauşescu
striga SUVERANITATE, Trump striga GARDURI, dar e acelaşi lucru = PAIE LA CAI,
cum zicea tata. Limbajul preşedinţilor este inima, firul ideologiei care ne
conduce. La americani schimbarea preşedinţilor tot la patru ani nu schimbă
limbajul de lemn cu nimic, ci ei doar adaugă o extra mireasmă personală, nivelul şi orientarea lor de educaţie e doar
o variaţie în plus. Toate ţările lumii folosesc limbaje de lemn. La preşedinţii
pe viaţă, crimele se adună, la cei aleşi pe termen se împart ca să fie mici şi
să fie ascunse uşor.
Limbajul de lemn comunist a fost impus de Moscova. Ceauşescu era om simplu şi
nu-l pricepea prea bine sau chiar deloc, fapt pentru care cultura literară şi a
celorlalte arte şi talente din orice arie culturală şi artistică s-au dezvoltat
liber şi chiar la un înalt nivel. Românii din toate domeniile au avut
posibilitatea să se manifeste liber în creaţie şi câmp spiritual, chiar fiind
mai sinceri în dialogul lor cu Dumnezeu, în comparaţie cu religiile din vest,
care aveau scop strategic bine definit în ideologia capitalistă, atât militar cât
şi economic, (lucruri necunoscute şi fără interes sau importanţă pentru micii
comunişti). În schimb capitalismul controlează
totul până la mica expresie şi manifestare a libertăţii şi zborul suveran al
conştiinţei. Te obligă după voia lui, pune limite şi bariere în toate aceste
direcţii, fiind considerate privelegii ale celor bogaţi. Accesul la educaţie şi
sănătate sunt fraie de control şi exploatare, limitare, nelinişte, disperare, sărăcie,
înrobire pentru a te transforma în rozător şi consumator. Totul e superb
controlat, lucru pe care doar în vis şi l-au putut imagina vreodată comuniştii.
Poporul român a cunoscut emancipare în gândire şi analiză prin literaţie, s-a
educat artistic şi a crescut în conştientizare de lumea şi mediul în care trăieşte.
Puterea creativă şi schimbările pe care le-a adus ţării în 50 de ani
demonstrează nivelul înalt de conştiinţă şi libertate spirituală. Populaţia
credea mult mai sincer în forţa divină decât în prefăcătoria cu interes
financiar şi înrobire a maselor. Democraţia a distrus azi limbajul de lemn
vechi şi l-a înlocuit cu cel nou din cioburi de sticlă. Un limbaj liber,
necontrolat şi erodat gramatical, sărac sau chiar mort. Emanciparea textului şi
a adevărului e privelegiată sau lipseşte.
În concluzie, mitul LIMBAJUL DE LEMN e doar o mască şi ea
există în toate societăţile pământului ca să ascundă urâţenia şi lipsa de omenie
a ideologiei. De aceea e bine să citeşti MERELE ŢĂRANULUI Pavel, până nu vor fi
scoase din rafturi de către noii paznicii ai noului limbaj de sticlă spartă. Nu
propun întoarcerea la Ceauşescu, ci doar dezvălui vulpea, caşcavalul şi chiar găinile
noului mit.
Povestea omului sărac poate deschide mult mai multe uşi spre maturizare, întelepciune.
Când povesteam cu babele seara la clacă sau la mâncat seminţe, la colţ de bloc,
rămâneam cu urechile ciulite şi gura căscata pentru că vorbele lor te
transportau. Ori un academic cenzurează prin tot felul de semne şi simboluri
literar-artistice ADEVĂRUL pentru a-şi păstra
scaunul şi poziţia puterii. Timpul trece, ne ascundem, ne punem măşti şi apoi
murim şi nimic nu s-a schimbat în destinul nostru, adevărat divin, din care
suntem cu toţi parte. Ne punem mereu în scenă şi ne vindem neadevărul despre
noi, pretindem că suntem cu mult mai mult, orice altceva decât suntem.
Chestiile academice, jargonul şi limbajul cu conotaţii ascunse sunt şmecherii
de ascuns adevărul.
Cum vrei să le numeşti, să le spui când eşti în continuu cenzurat şi chiar
împuşcat dacă continui, în fond pentru apărarea adevărului şi a descoperirii
lui trăim. Primirea la Londra, ghici a cui?????? Nu v-a plăcut când eraţi
respectaţi, e mai bine acum plătind tribut 2,2%, dar sunteţi apăraţi, de cine? E ca-n filme,
numai că “Brando” e mort. Odată cu dizolvarea sindicatelor
muncitoreşti a dispărut şi sufletul Americii, care o ţinea în echilibru. America de azi vizitând-o, mi s-a părut ca o autogară
comunală de pe vremea comunismului. Regurgităm totul acum?!
Am avut un sistem de educaţie al minţii şi intelectului genial în vremea
comunismului, care nu e la modă în
capitalism azi, un capitalism gelos şi egoist, controlat din umbră.
Lovitul peste
bot al omului astăzi de către autorităţi, profesori, părinţi etc., toată
cenzura şi controlul demonstrează că duc la îndobitocire. Uitaţi-vă împrejur şi
veţi vedea că suntem înconjuraţi de nefericiţi zombies, care aleargă cu nasu-n
virtual.
Gandirea curată e a nebunului sau îngerului, nu a omului de rând, care de când
a muşcat din măr a ajuns să fie intoxicat de activităţi şi îngrijorări cu mii
de întrebări pământeşti. Nu mai înţeleg întelepciunea. Ne-am specializat atât
de bine în domeniul “nostru, EU”, încât nu mai avem interes comun. În
Parlamentul European toţi învingem prin argument. Avem multe scule de izolare în
tolbă, nu de unire. Până azi credinţa şi iubirea ne-au ţinut. De acum încolo
vom fi traşi spre prăpastie precum lupul turma de oi, o ştrangulează pe una de
gât, sângerează şi lasă urme, iar restul o urmează. Ăştia suntem noi azi: traşi
de lupul din umbră.
Cum dracu ne-au prostit aştia cu bani? În loc să creştem,
ne-am covrigit.
BEN TODICA
COMENTARII:
*Cateva informatii despre LIMBAJUL de LEMN
Adrian
Cocosila scria: Limba de lemn este o limbă incremenită. Ea nu-l face pe om să
vibreze la auzul vorbelor. A fi de lemn înseamnă a nu simți nimic, a fi
insensibil. Așa se face, și nu trebuie să ne ascundem să afirmăm, că întâlnim
și în Biserică un limbaj uscat. Avem și aici de-a face cu persoane care au
cules diverse formule pe care le reproduc mecanic. Nu e vorba că nu mai
gândesc, ci tristețea stă în faptul că nu mai sunt vii pentru Dumnezeu.
« Limba de
lemn » sau « limbajul de lemn » desemnează un fel de exprimare, în scris sau
oral, uzată, « încremenită », inexpresivă, cu formule (clişee lingvistice) «
obosite », « prăfuite », o manieră de a spune foarte puţin, apelând la cuvinte
multe şi « goale » de continut. Denumirea aceasta – limbă de lemn – a fost
utilizată pentru prima dată în anii ‘70 ai secolului trecut şi impusă în anii
’80, de către franţuzoaica Francoise Thom, istoric şi sovietolog, mai ales după
ce aceasta a publicat volumul « La langue de bois » (Limba de lemn), în care
analiza tipul de discurs comunist, înţesat de clişee. Scopul utilizării
limbajului de lemn, în perioada respectivă, in tarile comuniste, era acela de a
da impresia comunicării între putere şi popor, în realitate urmărindu-se « mascarea
» realităţilor şi un fel de uniformizare a indivizilor, şi prin limbaj.
Şi în limba
română, limbajul de lemn este o « moştenire » din perioada comunistă, dar si în
prezent continua să îmbrace noi forme, sub influenţa limbajului politicienilor,
dar şi a mass-mediei, care acordă prea
puţină atenţie formei în care sunt transmise diversele mesaje (ştiri,
evenimente, reportaje, interviuri etc.), fie din lipsă de profesionalism, fie
din dorinţa de manipulare.
"Se
numeşte ”limbaj de lemn” o specie a limbajului din care vorbitorul e absent.
Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul”
nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea
ce emite. Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă
necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a
comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e,
simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl
devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia
„obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a
instalat moartea. Campionii limbajului de lemn nu mai trăiesc în fiinţa limbii,
ci în spectrul ei: strecuraţi furtiv în corpul neînsufleţit al cuvintelor, ei
adoptă parodic o gesticulaţie pentru care nu au substanţă; cuvântul, această
apoteoză a substanţei, devine impersonal." (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti
ale tranziţiei, Humanitas, 1996, p.324-325)
Limbajul de
lemn
"În
vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act
revoluţionar."
George
Orwell
Limba de
lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează limba
utilizată de oficialităţile regimurilor comuniste. Termenul traduce expresia
franceză "langue de bois".
Această
sintagmă, "limbaj de lemn" se referă în general la construcţiile
bombastice, pline de formă dar cu foarte puţin sau total lipsite de fond.
Practic, este o combinaţie de clişee plus lipsă de consistenţă a cuvintelor,
dând naştere în final, de multe ori, la construcţii complicate care nu înseamnă
absolut nimic sau prea puţin comparativ cu efortul de a le spune. Recent, am
urmărit o emisiune cu tentă politică, emisiune la care cuvintele erau geniale,
super extra mega bombastice, dar total lipsite de consistenţă. Ori, în genere,
românul nostru rămâne eclipsat de fiecare dată când urmăreşte şi ascultă astfel
de emisiuni, chiar dacă ceea ce încearcă să se explice nu are nimic concret în
structura sa. Pentru mine, limbajul de lemn echivalează cu două sintagme
„gargara politicienilor” sau „arta de a duce lumea cu zăhărelul”. De exemplu,
în această frază a unui politician (peste care am dat din întâmplare pe net),
„indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui a şti politic şi social,
care nu înseamnă un glotosocietarism, îsi va desemna predictibilitatea, şi-n
consecinţă echilibrul, între a fi şi a avea.”, care e mesajul, ideea pe care
doreşte să o exprime? De curiozitate, am căutat în DEX cuvântul
“glotosocietarism” să văd ce înseamnă. Mirarea a fost şi mai mare când am
descoperit că nici măcar nu există acest cuvânt. Asta ne demonstrează ce
caricaturi de politicieni avem. Şi nu este numai cazul acesta. Perlele pot fi
scoase şi arătate oricând, că din păcate are balta peşte...!
BT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu