Să-ți dai viața pentru
Ţară
Teodor Palade
17 Iulie 2019
Existența
oricărui stat, într-o lume extrem de aglomerată și guvernată de legea junglei,
impune sacrificii. De cele mai multe ori, sacrificiul suprem. Istoria omenirii
abundă în asemenea exemple. Cei care n-au fost capabili de jertfe au dispărut.
Este și motivul pentru care fiecare țară își etalează eroii, își venerează
înaintașii, respectă sacrificiul celor care și-au dat viața pentru perpetuarea
națiunii și încearcă să mențină trează iubirea de patrie a tinerei generații
până la nivelul ultim, nivelul sacrificiului suprem. În România a fost o lungă
perioadă de timp în care fiecare bărbat ajuns la vârsta majoratului depunea
jurământul de credință față de Patrie prin care se angaja să-și pună viața
chezaș în cazul în care Ţara i-o va cere. La sugestia celor care vedeau în
puterea armatei un obstacol în derularea programului de control total al țării,
sugestie susținută în mod mârșav de o politică internă străină intereselor
naționale, acelei perioade i s-a pus punct.
Să-ți dai viața pentru țară?
Să-ți dai viața
pentru țară. Iată o propoziție care stârnește hohote de râs pentru 80% dintre
tinerii de azi ai României. Născuți și crescuți în anii ipocriziei fără limite,
ajunși la maturitate atunci când valorile adevărate ale țării sunt aruncate la
gunoi, ei nu sunt capabili să înțeleagă pe deplin semnificația reală a
cuvântului Țară. Cu atât mai puțin ce înseamnă Patria. Oricât ne vom strădui,
nu vom reuși să-i convingem pe cei ajunși la vârsta la care mai ieri părinții
lor depuneau jurământul către țară (și efectuau stagiul militar obligatoriu) că
merită să-ți dai viața spre binele patriei tale. Nu vor înțelege în ruptul
capului de ce ar trebui ca vreunul dintre ei să moară în numele a ceea ce azi a
devenit un simplu substantiv comun și, în mare măsură, desuet. Și, nu este vina
lor. Este, în totalitate, vina noastră, a părinților și bunicilor lor. Logica
tinerilor de azi, în simplitatea ei, este superbă și în același timp
dezamăgitoare pentru oricine s-ar încrede în ei atunci când țara, pentru
supraviețuire, ar avea nevoie de sacrificiul generației lor: „A făcut ceva țara
asta pentru mine? Nu. Atunci de ce aș face eu ceva pentru ea? Iar chestia cu
datul vieții este, în mod sigur, o vrăjeală. Cine ar fi tâmpitul care să moară
pentru un nume? Pot trăi la fel de bine, chiar mai îndestulat, într-o altă
țară, numită altfel, unde nu-mi cere nimeni vreun sacrificiu personal”.
Uitatele aspecte ale educației
tineretului
Ce văd
acești tineri aici, în România? În ce mediu se dezvoltă ei? Există, chiar și în
proiect, vreo intenție de a educa generația care vine în spiritul dragostei și
respectului față de România? Este cineva preocupat de modul în care tinerimea
de azi se rapotează la țara ei? Răspunsul îl cunoaștem cu toții. Sunt aspecte
care nu preocupă pe nimeni! Conducătorii noștri nu sunt capabili să depășească
nivelul cancanului de mahala, al jocului alba-neagra cu o populație
îndobitocită de promisiuni mincinoase și adusă la vot pe pricipiul traistei cu
ovăz agitate înaintea botului dobitocului care trage la căruță. Pot ei,
tinerii, să evite această realitate când noi, cu toții, trăim invadați de
politici unio-europeniste care au ca scop final dispariția națiunilor
suverane? Cum ar fi posibil să gândească
ei altfel, să fie conștienți de ceea ce reprezintă pentru fiecare dintre ei
Țara, Patria, dacă noi toți, fără a ne opune, ne lăsăm îmbuibați (precum
gânsacul pregătit pentru iminenta sacrificare) de o propagandă agresivă în
favoarea formării omului de tip nou, a cetățeanului european fără țară, fără
patrie, fără strămoși și lipsit complet de trecut?
Orice exemplu contrar este inutil
atunci când o propagandă destinată dezrădăcinării, ostilă existenței unei
Armate Naționale, invadează mintea tinerilor
Desigur,
copiilor și nepoților noștri le putem da ca exemplu sacrificiul soldatului
român, abnegația Armatei României. Le putem arăta crucile miilor de tineri de
vârsta lor pieriți pe câmpurile de luptă cu gândul la țară și la supraviețuirea
acestui neam, cruci albe care populează cu zecile de mii cimitirile militare
din lumea largă… Inutil!
Pentru ei,
Armata este o instituție fără utilitate. De ce? Fiindcă așa li s-a spus încă
din fragedă copilărie.
Pentru ei,
Armate este, de asemenea, o instituție în care pe timp de pace (pace care nu ne
costă nimic, fiind asigurată „forever” de aliații noștri din vest care altă
treabă nu au) militarii primesc lefuri frumoase fără să facă nimic. Așa le-a
fost zugrăvită lor instituția militară de fiecare dintre guvernele perindate
succesiv la conducerea țării!
Pentru ei,
militarul este un personaj ciudat, puțintel retardat, care incapabil să facă
altceva, s-a angajat pe bani mulți la stat, primește uniformă împopoțonată cu
grade lucitoare și știe doar să bată pas de defilare la parada de Ziua
Națională. Așa le-a fost prezentat militarul român de către politicienii
imbecili ai acestei țări! Așa le-a fost zugrăvită lor Armata Națională și
slujitorii ei, purtătorii de uniformă, cei care au jurat să moară oricând
pentru țară, de către politicienii care, pe considerentul că nu mai avem nevoie
de armată fiindcă ne vor apăra americanii, prin legi strâmbe, au adus Armata României, unul dintre pilonii
importanți ai existenței noastre ca națiune,
la nivelul unui apendice neînsemnat.
Asta le-a
spus tinerilor noștri politicienii iresponsabili, retardații parveniți care
cred că o hârtie semnată, mai voit, mai cu forța, cu indiferent cine, va
garanta pe vecie apărarea României. Ei sunt politicienii care încearcă să
convingă societatea (din prostie sau din mârșăvie) că menținerea unei armate
puternice reprezintă o cheltuială inutilă, nejustificată din punct de vedere
financiar. Cum ar putea copiii și nepoții noștri să creadă că realitatea este
cu totul alta? Cum am putea noi să-i convingem că politicienii de azi greșesc
și că această greșeală va avea consecințe dezastruoase pentru țară, când ei văd
cum noi, cetățenii autodeclarați responsabili, n-am schițat nici măcar un gest
prin care să stopăm acest dezastru, n-am rostit un cuvânt care să trezească în
tineret simțul responsabilității față de viitorul țării acesteia și nu ne-am
dovedit în niciun mod responsabilitatea pe care o clamăm acum?
Nu ne naștem cu iubirea de țară în
A.D.N.
E ușor să
acuzăm tineretul că nu-și iubește țara. Numai că dragostea de țară, respectul
față de înaintași, prețuirea faptelor eroilor națiunii nu vin de la sine. Nu ne
naștem cu ele în A.D.N. Ele trebuie atent cultivate, începând din familie,
continuând în școală și apoi confirmate în fiecare zi prin faptele noastre, ale
adulților, prin exemplul permanent al celor care ne conduc… Sunt decenii de
când nimic din toate acestea nu mai există. Sunt decenii de când, pur și
simplu, nu mai suntem interesați de viitorul acestei țări. Se adună deceniile
de când acceptăm deznaționalizarea, de când nu ne împotrivim aruncării istoriei
României la coșul de gunoi, de când nu
crâcnim atunci când sunt desconsiderate sau negate în totalitate
faptele mărețe ale eroilor naționali, de când privim cu nepăsare
eliminarea din simțirea generațiilor ce vin a mândriei naționale pe
considerentul că a fi mândru de originea ta este contraproductiv pentru
integrarea noastră în Europa. Într-o Europă în care de aflăm de la începuturi!
Și exemplele ar putea continua, lista faptelor decăderii noastre fiind extrem
de lungă.
Posibilitatea dispariției României de
harta lumii nu este o metaforă
Nu,
domnilor, nu tinerii sunt de vină pentru că sunt așa cum sunt! Ei trăiesc realitatea pe care noi le-o
construim. Realitatea de care noi ar trebui să ne preocupăm. Iar nouă, nu ne
pasă. De aceea, să nu ne mire dacă mâine sau poimâine România va dispărea de pe
hartă ca și cum n-ar fi existat vreodată. Și asta chiar se poate întâmpla! Nu
este o metaforă, nu este o fantezie. Se poate întâmpla fiindcă, azi, să-ți dai
viața pentru țară a ajuns doar o propoziție lipsită de miez, ilară. O
propoziție care, ca o glumă bună, stârnește râsul a peste 80% din tineretul României. Dușmanii
noștri știu asta prea bine!
https://www.art-emis.ro/analize/sa-ti-dai-viata-pentru-tara
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu