Dictatura „reprezentanţilor”
Ion Măldărescu
21 Iulie 2019
Fără urmă de
tăgadă, „democraţia” postdecembristă şi-a arătat adevărata faţă: nu-i altceva
decât o mizerabilă „democratură”, o dictatură distructivă, exponenţial mai rea
decât cea de dinainte de 1989 şi decât oricare alta din Istoria României,
despre care nu s-a scris în „Istoria loviturilor de stat din România”.
Recentele şi din ce în ce mai agresivele acţiuni antiromâneşti din lunga seria
a ne-partidului U.D.M.R. sunt încă la ordinea zilei. Moştenitori genetici ai
gândirii lui Attilla Hunul, al lui Ducso Csaba, Miklós Horthy şi Wass Albert -
via Budapesta -, mulţi neohorthyşti de la U.D.M.R. cer statului român
privilegii, nu drepturi, vor autonomie etnică şi teritorială, vor Ardealul
pentru Ungaria şi cer anularea Tratatului de la Trianon, vor ca limba română să
nu mai fie limba oficială a statului român, se erijează în mod nejustificat ca
reprezentanţi ai întregii comunităţii maghiare cu care românii vor să trăiască
în bună înţelegere.
Contrar
intereselor Ţării, cei abilitaţi să asigure respectarea prevederilor
Constituţiei României, să stabilească ordinea şi buna convieţuire „dorm în
cizmele statului”, pe banii şi în dauna
contribuabilului român. După ce „Inamicul public nr.1” a fost „neutralizat” şi
găzduit la Rahova, după ce prim-ministreasa fără sinapse, a semnat Pactului cu
diavolul, fudulă tare că numele ei a devenit celebru prin „performantele” gafe,
dar şi de eventuala sa nominalizare la cursa prezidenţialelor s-a apucat să
arunce în Monitorul Oficial cu fel de fel de O.U.G.-uri neroade şi dăunătoare
Ţării şi Neamului Românesc şi, fiindcă ăsta a fost Befehl-ul Führerului, să
facă favoruri neprietenilor românilor,
După 23
august 1944, în perioada aservirii absolute Moscovei, România, ca ţară sub
ocupaţia militară a Armatei Roşii (1944-1958), în posturile-cheie, de
conducere, de represiune, în direcţiiile ideologice şi culturale a fost impusă
prezenţa majoritară a unor elemente alogene, în special evrei sau proveniţi din
familii evreieşti, care, au acţionat pentru distrugerea majorităţii intelectualilor
români şi uneori, chiar a altor evrei. Se pare că abuzurile comise în anii ’50
de către unii dintre aceştia au fost uitate iar responsibilitatea, cel puţin
morală, ar trebuii recunoscută şi asumată de urmaşii lor. După evenimentele din
1989, Ellie Wiesel, al cărui nume (nu tocmai onest, după cum afirmă fratele
adevăratului Wiesel de la Auschwitz) îl poartă o instituţie a statului român a
zbierat în faţa camerelor de televiziune „România a ucis ! A ucis ! A ucis !”.
De fapt, trăim zilele în care Ea este pe cale de a fi ucisă…
De la fostul
preşedinte Ion Iliescu ni se trage „fericirea” de a avea parte de un „institut
naţional” (fără a se preciza în slujba cărei naţiuni se află) pus sub
oblăduirea directă a prim-ministrului configuraţiei administrativ-geografice cu
denumirea România[1]. Institutul este un hibrid rezultat din „Народный
Kомиссариат Bнутренних Дел” (Н.К.В.Д. - Comisariatul Poporului pentru Afaceri
Interne înfiinţat în tenebrele anului 1917, la Moscova), şi ale „Geheime
Staatspolizei” (Gestapo - Poliția Secretă de Stat a celui de-Al Treilea Reich).
În perioada 1946-1949, dreptatea învingătorilor a decis ca Н.К.В.Д., copil de
suflet al unuia dintre învingătorii celui de-Al Doilea Război Mondial să-şi
continue nederanjată activitatea criminală, pe când cea de-a doua, creaţie a
Germaniei naziste - deci a unui stat învins -, a fost declarată organizaţie
criminală. Acolo, la Nürnberg „imparţialitatea” criminalilor învingători a fost
„administrată” criminalilor învinşi…
Cei de la
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie
Wiesel” (I.N.S.H.R.-E.W.), nu vor să
ştie nimic de Basarabia, de nordul Bucovinei, de Ţinutul Herţa şi Transilvania
anului 1940, de Aiud, Sighet, Piteşti, Râmnicu Sărat sau de Canal. Este firesc
să-i preocupe soarta evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar
în mod regretabil şi de nepermis, au „uitat” de crimele şi persecuţiile comise
contra românilor în acel blestemat Holocaust Roşu. Pentru înţelegere şi
comparaţie, numele celor instalaţi în scaunele decizionale ale diferitelor
domenii de activitate în anii ’40-’50 îndreptăţeşte afirmaţiile evreilor:
- Norman
Finkelstein: „[…] „Campania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop
escrocarea de bani a statelor occidentale (şi a României - n.n.) pentru «
victime ale holocaustului lipsite de posibilităţi », instrumentată de Industria
Holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou
din Monte Carlo”[2].
- Wilhelm
Filderman, unul dintre fondatorii Uniunii Evreilor Pământeni (1909): „În
perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu
Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta
evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația
românească nu este antisemită […] Am fost martor al unor mișcătoare scene de
solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare […] Mareșalul
Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure
împotriva evreilor […] a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei
din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă
evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol. […] poporul român, atât cât a
avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele
de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus
tirania totalitară dirijată de Moscova, […] Românii nu au mai fost în stare să
aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne”[3].
- Teşu Solomovici: „Într-un fel îi datorez
viața aceluiași mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu
viața aproape toți evreii din vechiul regat”.
Urmaşii Anei
Pauker şi ai lui Silviu Brucan se poartă în România de parcă „Dumnezeu a
măsurat pământul şi a dat evreilor pe goimi (neevrei - n.n.) cu tot ceea ce ei
posedă”[4], motiv pentru care numele „uitate” ale unor torţionari ai Neamului
Românesc şi făptuitori ai Holocaustului Roşu trebuiesc reamintite: Ana Pauker (Hannah Rabinsohn alias „Stalin
în fustă”), Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Gheorghe Apostol (Aaron
Gershwin), Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kişinevsky (Ioska
Roitman), Liouba Kişinevschi, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă
(Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş
(Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner), Emil Bodnăraş (Emilian
Botnarenko), Walter Roman (Ernő Neuländer), Miron Constantinescu (Mehr Kohn),
Alexandru Bârlădeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon),
Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici
Tismeneţki), Dionisie Patapievici (sau Dionis, sau Patapiewicz Denys, sau
Patapicovici), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn),
Maxim Berghianu (Maximilian Bergmann), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco)
zis Pantiuşa, Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), Ion Vinţe (Vincze János),
Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Mişa Dulbergh), Mihai
Florescu (Misha Iakobi), Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici
(Szenkovits Sàndor), Ştrul Mauriciu, Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller),
Feller Moritz, Mirodan (Alexander Zissu Saltman)... Aurel Baranga (Ariel
Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld),
Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg),
Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion
Călugăru (Ştrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fiica lui Max Banush de la Banca
Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S.
Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu
(Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner) şi mulţi, mulţi alţii[5].
Urmare a
primirii în urmă cu doi ani de la American Jewish Committee (A.J.C. - Comitetul
Evreiesc American) a distincţiei „Lumină popoarelor”, încă actualul chiriaş de
la Cotroceni a promis ca de obicei marea cu sarea… şi înfiinţarea unui Muzeul Național (iar
„naţional”? al cărei naţiuni? - n.n.) de Istorie a Evreilor și al Holocaustului
din România (M.N.I.E.H.R.). Dacă e s-o luăm în ordinea interesului naţiunii
române, mai întâi ar trebui înfiinţat un Muzeu al „Holocaustului Roşu” al
Românilor (M.H.R.R.) comis de mulţi dintre
cei din lista (incompletă) prezentată, abia apoi unul pentru „alte
naţionalităţi”.
Institutul
Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel”
(I.N.S.H.R.-E.W.), nu a solicitat ci a ridicat pretenţii, astfel încât acest
muzeu să repete la nesfârşit încriminările nedrepte ale Wieselului premiat cu
„Steaua României, pentru că: M.N.I.E.H.R. ar fi „o instituție strict necesară
societății românești, atât din prezent cât și din viitor. Un loc care prin
prezentarea istoriei și a tradițiilor evreiești din țara noastră are șansa de a
deveni un centru de educație, o sursă de toleranță, de implicare civică […]
este necesar ca muzeul să fie coordonat de I.N.S.H.R.-E.W. și mai ales că
trebuie realizat într-o zonă centrală” (Silviu Vexler)[6]. Deci nu la Ploieşti,
nu la Satu Mare, nu la Cluj, nu la Iaşi, nu la Caransebeş sau Botoşani! Musai
în Capitala Ţării, musai în buricul Cetăţii lui Bucur, musai…, că altfel nu dă bine. De demagogia „toleranţei” unisens
suntem sătui şi dacă tot trebuie s-o spunem pe şleau, în România, nici evreii,
nici maghiarii, nici ţiganii, nici saşii nu trebuie să fie „mai egali decât
alţii”. Legea este una singură, pentru toţi cetăţenii Ţării.
Nu oamenii
comunităţii evreieşti, ci auto-declaraţii ei reprezentanţii ignoră sau sfidează
principiile internaţionale de drept, ale bunului simţ şi împreună cu
neschimbabilul şef al „institutul naţional” cu veleităţi de comisar, taie şi spânzură, condamnă şi recondamnă
valorile naţionale autentice româneşti, iniţiază legi anticonstituţionale şi
cer cu mult tupeu orice le trece prin cap, fără a da nimic României. Necazul
este că în discriminabila lor „toleranţă”, aleşii neamului aprobă la foc
automat orice nerozenie le cer partidele (şi nu doar partidele).
„Cel mai
important evreu din Europa”, Wilhel Filderman, spunea - şi era cel mai
îndreptăţit s-o facă: „[…] populația românească nu este antisemită!”, dar să nu
se mire domnii „reprezentanţi” când tot agitând spiritele precum U.D.M.R.-iştii
în cazul cimitirului de la Valea Uzuluui, s-ar putea instala o atitudine
împotriva celor care sfidează legile şi pe români. Ar fi păcat, nedrept şi în total dezacord cu firea
românului şi cu actul fundamental al ţării. Privind altfel, oricine poate
observa diferenţa ca de la cer la pământ dintre actualii reprezentanţi ai
Comunităţii evreieşti şi eruditul profesor, doctor în medicină și chirurgie al
Facultății de Medicină București, șef al catedrei de virusologie de la
Institutul de Medicină și Farmacie București - evreul pământean Nicolae Cajal
care a făcut cinste etniei sale, comunităţii evreieşti şi României. A fost un
bun evreu-român! Nivelul de instruire să fie cauza ? Vremurile se schimbă...
Cu
amărăciune în suflet, mă văd obligat să-I dau dreptate primarului băimărean
Cătălin Chercheş: „Această ţară nu mai este Ţară! Această ţară este o ţară de
slugi! Iar slugile sunteţi dumneavoastră şi noi, nu cei care conduc
instituţiile. Ei îşi iau salariile şi gradele din altă parte - ori din Vest,
ori şi mai din Vest ! Noi trebuie să stăm în genunchi - nu ca să ne rugăm la
Dumnezeu -, trebuie să stăm în genunchi în faţa celor care ne conduc de prin
Vest sau şi mai din Vest […] pentru că bocancul altor state este pus pe gâtul
românilor”[7].
-----------------------------------------------
[1] Institutul Național pentru
Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (I.N.S.H.R.-E.W.) este o
instituție guvernamentală aflată în subordinea prim-ministrului României a fost
înființată la propunerea președintelui Ion Iliescu și ca urmare a Hotărârii de
Guvern nr. 902 din 4 august 2005.
[2] Norman Finkelstein, „Industria
Holocaustului”, Filipeştii de Târg, Editura Antet XX Press, p.8.
[3] Oliviu Beldeanu, Memorial
anticomunist din închisoare, de Editura Jurnalul Literar, 1999.
[4] Talmud Babli, tratatul
Baba-Kamuna, f.32, c.2, Rohling L. Cit. Pag.63.
[5] I.M. -
https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/maresalul-ion-antonescu-ultimul-domnitor-al-tututor-romanilor
[6]
https://www.b1.ro/stiri/politica/silviu-vexler-daniel-breaz-muzeul-holocaustului-muzeul-antipa-286203.html?fbclid=IwAR2LZJjiLBzG8F_o3Im67MOspUFeQiI1qyTx3vUkMIE4wE1wAfdhkB-gMV8
[7]
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/bocancul-altor-state-este-pus-pe-gatul-romanilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu