IRINA LUCIA MIHALCA - Un fir de apă

Un fir de apă

~*~

Prin puntea curcubeului deschis

descoperi infinitul.

Ca pe-o comoară, în tine am ascuns,

prin împletirea numelui aroma inocenţei,

acorduri între corzi şi vibraţii,

mirări, întrebări, chemări

şi tăceri din liniştea inimii,

adânci inspiraţii

şi zâmbetul fiecărei expiraţii,

ziua şi noaptea şi-au fluturat voalurile,

visul şi poezia

ne-a adus mai aproape de stele,

soarele care ne-a mângâiat,

răsfirându-ne

în zorii dimineţii aurora oboselii,

izvorul de lumină captat

şi clipele pe care

nu le vom uita niciodată, niciodată,

abisul de foc şi sunetul apei,

fire invizibile

prin care luminile colorate,

galbene, verzi, roşii, albastre,

se unesc în realitatea paralelă

a unui cântec polifonic necântat vreodată.

“Citeşte-mă aşa, dacă poţi!” pare a spune

fotografia ei cu faţa vânturată.

Un carusel, ce nu se poate opri, se-nvârte.

Din alt cer dispar pe tărâmul visului, în uitare.

........................................................

Ce suntem noi, iubitule?

- Un fir de apă, de apă tămăduitoare!

Ce iubeşti la mine?

- Izvorul şi simţirea adusă,

acel segment de neuitat!

Unde-i calea către izvor, dragul meu?

- Caut-o, găseşte-o şi eliberează-te!

Pe drumul spre lumină, adânc,

tot mai adânc, în abandonul inimii,

dincolo de timp şi spaţiu,

aici şi acum, în adevărul privirii,

dincolo de gând, în esenţa noastră,

în tăcerea iubirii,

prin atingerea spiritului

- scânteia vieţii -

s-au deschis cele patru sigilii,

desfăcând lanţurile iluziei.

Acel sărut a-nflorit, rând pe rând,

lotusul cu o mie de petale!

........................................................

Şi-acum pot pleca

în eternitatea călătoriei, Acasă!

~*~

IRINA LUCIA MIHALCA