METANIA UNUI POEM
~*~
Simt iarba trupului încă verde
şi inima visării împresurată
de înălţimea brazilor seculari
din munţii bucuriei
spălaţi de roua dimineţii
pigmentându-mi cu prospeţime
parcursul mult râvnit.
Prin pădurea umbroasă din mine
trece o potecă veche de când lumea
în care soarele dodoloţ
se joacă răsfăţându-se printre
frunzele pline de seva nisipului
din clepsidra-mi deja întoarsă.
Cu un tremur uşor ca o adiere de vânt
norii albi și pufoși, copiii cerului
sineliu
mă dansează adolescentin
printre cuvintele înşirate
pe metania unui poem.
~*~
Vasilica Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu