Departe,
tot mai departe
~*~
Ştiu
sau
cred că ştiu,
tu
însă
o
ştii.
Departe,
tot
mai departe
pe câmpul
nemărginit,
tu singur,
prea
singur.
Toate
te-aşteaptă,
toate
înfloresc
doar pentru tine,
cât timp
exişti,
cât timp eşti tu,
cel
ce respiri viaţa.
Departe,
tot mai departe,
priveşti
macii
răsăriţi
în rădăcina
inimii.
În faţa oglinzii o altă oglindă,
în
ea o alta
şi
tot
aşa,
din
singurătate
în
singurătate,
spre
eternitate...
Dincolo de noi
e şoapta din adâncuri
auzită în trecere.
La o margine a vieţii,
treci prin încercarea
de a nu pleca
prin umbră
– celălalt chip al luminii –,
asculţi ploaia
şi descântecul ei.
Grea
sarcină
e temperarea
în nemărginitele întinderi
ale
gândului!
~*~
8
octombrie 2016
IRINA
LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu