MERE PADURETE 55 - (necorectat/necenzurat

 

Foto de la Pavel                         

MERE PADURETE 55

Vica avea rețetele ei și erau unice. Darul provita a strădaniei și a nădejdii de a fi Phonex, în hrana și pacea de mâine trasă ordine mondială-iubire pe verticală. Încă nu știu cum să-mi fac tema de acasă. Scrii ce simți, că viața e pe gustul tău.

     - Sfinte și minunate sunt versurile poetei Magda Ianos, Vă Mulțumesc din suflet pentru redarea poeziei  ei, Dumnezeu, fiind cea mai reală inspirație poetică a unei Poete cu adevărat creștine! Poeții adevărați sunt Îngerii lui Dumnezeu Cu drag, Ioan

     - Nevoile noastre se schimbă după nevoile lumii, luminii ca un zâmbet drăguț a lui Vica, dar iată Magda Isanos, cum pricepe, dragule, mai mult ca noi, iată cum pătrunde înălțimile iubirii simțind super magia vieții. Aici e un adevăr și o sfințenie care o simte, omul, poetul potrivit, sensibil.

     - Dragi Prieteni BEN&PAVEL, Am citit capitolul 54 din cartea Mere pădurețe; mi-a plăcut, iar îndemnul meu este să continuați, fiindcă prevăd eu a fi aceasta o viitoare nestemată adusă literaturii române.Are viitor. Cu drag și frăție - Ionica din Gepiu 3/8/2021

     - Eu nu mi-o pot citi cu înțeles, de ce? Ioane tu zici ce zici ca grozăvie, c-aș sccrie o carte de viitor (cum adică, fii mai explicit?) Nu pătrund ce eu însumi am scris. Tu, ce zici? Oare sunt prea obosit să mai scriu ca cel mai bun scriitor, amice, Ben? Și asta o fi din gustul meu? Și asta mă satisface? (Altfel mi-am văzut eu calitatea de scriitor, în altceva nu crezi?) Cu respect e totul. În asta e esența: "Apa trece și pietrele rămân, frumos, câte bordeie, tot atâtea obiceie.

     - Pavele, cartea aceasta se naște și pentru noi azi, dar mai ales pentru generațiile viitoare, aici se află calea ei de Viitor, ca mesaj al unei generații ce am fost. Apa trece pietrele rămân! Ioan

     - Noi ne trăim, imagineazăți, trăirea noastră cu profunzime. Suntem unul și unul, unul și una suntem, că știm ce vrem. Mama, regina Maria, mama scriitoare, o excelență, o prezență. Suzana Popescu cântăreață debordantă, vibrantă. Suzana Popescu cântăreață debordantă, vibrantă. Eu am vrut giob, iubire și familie și ce am vrut am am avut ca esențial eforte, extențial-național. Bravo, omule, în ciudă, că, în liceul agricol Bistrița/ Șimleu, era luat, în râs, că bravo se zice la măgar, asinul tânăr, cu semnul crucii pe spinarea lui, pe care de Rusalii, florii, Iisus, își făceaa intrarea, în Ierusalim. În culoarea verdelui cu alb, în oglinda cerului albastru. “Prin Zoom din Melbourne la Vaslui” „E ziua ta, mămico!” - Aici e istoria femeii-zee. La români nu se uită de mama ce născătoare de urmași ca și-n cazul, lui Ștefan Cel Mare și sfânt, nu se uită de Vica mamă a 4 cireșari, 3 mușchetari, cu Daria 4, să nu uiți, Daria! 8 Martie. Aici e istoria femeii-zee. Arta-n România învinge pandemia. A scrie e ceea cea mai superbă experență. DE  ZIUA  MAMEI, de Melania Rusu Caragioiu. Iată, Ben Todică, poezia de duminică, poezie care energică mă farmecă, mă încântă cu artă, cu dragoste și dor, chiar și-n viitor, drag scriitor. Cum perfecționăm perfecțiunea?  

     - Suferind, daruind iubire.

     - Dragii Noștri, Veste bună și la www.ionmiclau.vordpress.com, despre I.Creangă - M.Eminescu.

     - În ce sens veste bună?

     - In sensul ca ne-am saturat de violenta si sperieturi la Stiri!

     - Am scăpat de pandemie/s-a reeditat Eminesscu și Creangă?

     - Am scapat de Smarandita. S-a operat.

     - Pandemia-i, în creșterere" cu și de 5 stele. Culmea pentru un cățel abandonat în adăpost "Curtea lui patrocle femeia-i condamnată, dar nu-s condamnați cei care ne fură pădurile și nu-s condamnați criminalii de la Carei, dar nici cel care a omorât pe cei doi muncitori, în apartament de bloc, legea scoțându-i basma curată pe vinovați. Marin:

     - " o băut lichid de frână cu multi efect plus (unul după trii zile de beție fără dietă o slăbit, și-o afectat ficatul)." În sibiu la spital cu bolnavi gravi, bolnavii nu-s alimentați și sunt contenționați de pat. O sălbăticie! Se face zâmbre de zombi și la Sibiu. Tu, ioan și Ben, vezi binele din oameni, dar nu sunt eu cel bun. Tu, Daria, nu știi decât aici, în Ciubăncuța legată la țăruș, nu știi ce-i cu mafia italiană casa nostra, îi reproșează la mama ei, Marin Teci, zice, Dariei. Cine va ști cine suntem, în spatele măștii, în spatele firii? Ce suntem, în imediata noastră? Ce-i, în spitalul ateii, cu bolnavi coronavirus, din Sibiu, se mușalizează, tot ce precar se întâmplă acolo, c-așa-i la noi ca la nimeni (comportamentul personalui medical e abuziv și inuman, nejustificat). La Cernavodă jandarmul se pușcă. Din ce motiv? De ce am căuta, în motivația noastră, justificație zăpăcită ca cea a președintelui Klaus iohannis care dă parcă nepăsător din umeri, că iară suntem, în stare de alertă. Doar Dragoș Pătraru mai spune adevărul la Prima TY, el doar văzând, că nu trăim bucuroși cu pensii nemărite și cu legile nelegi. Nimeni nu ne face dreptate. N-avem calitatea vieții, în fața națiunii suntem cârmuiți și gospodăriți prost, ilegal, că nimeni nu ia aminte să o facă bine. N-avem o stare a națiunii dorite. Noi avem o gaură, în buzunar, c-am fluierat, a pagubă, în biserică. Esenin e cum zici și tu, că-l doare la chipiu de ce ni se întâmplă nouă, doar Eminescu e Eminescu, cu durere pentru națiunea noastră. E groasă, că nu știm ce-i relevant? Parcă am vrea să fie la noi altcum, mai fabulos ca să nu fim slugile puterii ca niște sedați-codiși scandaloși care nu-și mai cer dreptul? Ne conduc niște gunoaie, neam. Trăim într-o oroare, dar de ce? (de ce și de cine purtăm teamă? Cine nu ne lasă să ne vedem de treburile noastre? suntem pe placa de selt la Păltiniș?) Mai eram și eu cu Vica pe planetă. La noi una peste alta ies flăcări peste tot, dar să nu ne necăm ca țiganul la mal, zice președintele refăcând construcțiile răblăgite, slăbănogite, la cutremur... Îi poezia asta: "scuză-mă am uitat, iartă-mă! mai boscorodește Marin!  Mai eram și eu cu Vica pe planetă. Cu ce, în ce, vă implicați, cu banii puși, în ciorapi? Ești degajat și superior împrejurărilor? Cum despicați firu-n patru ca pe timp de pandemie ca Marius Manole teatru? Comentariile au diverse nuanțe, că disputa-i tot numai, în culori de neliniște ca la Lucian Gruia ajuns la București din Dej ca să ne perturbe cu propriile intensificări ale sufletului, cum știe el critic, serios, că anotimpul ne mușcă, în culori-curcubeu, cu frumos și luminos Hristos cu fir întins, cu sens pe Someș, aruncând binețea lui Servus de pe podul de lângă tribunal și acel întins câmp cu alergii roșii de maci cu efecte vizuale, în plin de dragoste cu o altă Vica, de data asta, Maria fără costuri, ci cu nuri femenini plini și divin, în catifelat de iarbă cu pigmenți naturali de limbă esențială, română, cu existențial național de super schemă dejenă-eminesciană făcând diferența, că nimic, nu-i imposibilă, cu șanse, de impecabil, îmbrăcând incredibil cămașa hristică a fericirii și cămașă de Maică fecioară Marie, culcată, în finalul erotic cu dezflorare de feciorie, cu revelație și consistent ca holtei cu randament de afirmare prozaică cu undă verde, în lanul roșu de maci sângerii, cu fericire și relaxare, având grijă de afacerea lui ca Eminescu amorizat de Veronica Micle. Despicați, în piele de femeie tânără, în splendoarea și moliciunea, macilor. Gruia asta-i haiduceală cu femeie, din tinerețea ta dejeană de peste pod și Someș, Samvus, spre combinat și Cuzdrioara, pe litul cu petale și parfum excitant de maci care da apetit pentru femeia nudă tăvălită alăruri, în lanul de maci înfloriți și ațâțați cu iz de România, parfum de invidiat? De ce părere ești, om cu influiență hormonal-eminesciană, mucenic, al femeii căruia i te închini ca atare socio-cosmic? Ai avut fără excepție niște reguli și ai fost pur întâmplător o excepție, Luciene, în bizăria vieții și a tinereții care părea fără moarte, în acele vremuri și nici nu conta, că adia vântu cu parfum someșan de maci. Când ni mai dragă lumea ni se ciuntă fericirea ca mălaiul la copiii lui Ion lungului din Ciubanca, că se duce pe sfârlă și mai ne ia și cu frig, că-i martie și baba Dochia nu și-o gătat de țâpat cojojele luându-ne încă tremuriciu naibii, că pe la noi e frig ce vrei, omul lui Dumnezeu și nici nu prea știu nici tu, Ben, ce mai faci, iar Magda Isanos e cu Dumnezeul nostru al românillor și Ioan zice, că-i, într-adevăr inspirată și sensibilă, ca Vica mea, dusă la cele veșnice. Dumnezeu le ierte și odihnească-n pace, că de dor ni dor "chiar dacă la mormânt le ducem trandafiri de 8 martie și le aprindem câte o lumânare după datină, chemare străbună! Daria cu Marin merge la școală s-aprindă focul, dar nu să nu întrebe Marin;

     - "Da, la bătrânu ai aprins focu?" Ai dreptate, c-amu nu se mai zice mamă și tată numa: bătrân și bătrână, că nu li îndemână, ci peste mână. Ai dreptate. Un bine cu-n mai bine ne lipsește, Ben, ori, tu, ești de altă părere?

     - Ești de un talent și de o profunzime, cu iubire la înălțime. Aici e buba: cum perfecționăm perfecțiunea? Am dat de mărgica de sub limba șarpelui? Culmea la noi sunt sabotaje de interior. Ai dreptul la o viață mai bună, viață ideală. O bubulina!

     - Tu, ești un generos. Ne vedeam la sfârşitul anului, într-o ambuscade cu prune. Bună ziua femeie! De ce se vorbește atâta despre interlopi, făcându-se din acești țigani criminali eroi? De bun ce a fost interlopul a fost pușcat, în America de alt interlop, în reglare de conturi(ce fel, că de fapt la ce bun să fim interesați, că cei cu lucru bine făcut, nu pățesc, nimic, oameni buni!) De ce atâta tam, tam?

     - Doamna Ligya Diaconescu s-a reântors la Ceruri asemenea unui Înger! Dumnezeu să o odihnească în pace și liniște!

     - Condoleante! Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Nu știu de unde știa Vic, că oul face bine stenozei și ficatului și că nici unsoarea de porc care n-ar fi așteptări, n-ar da colesterol, dar iată cum mă exprim prost, că totul dă un ponderat al vieții și nu se ferea să facă papară, ratată, felii cu unsoare copiilor, cum și mama, ne da, în curtea blocului din curtea rapidului și nu era nici un pericol pentru sănătatea noastră, în joaca noastră neastâmpărată, nici sărăcia, nu era un rău, că cine la ce ne obliga? Pentru noi te miri ce, în Aghireș-Fabrici era senzație/ trofeu, chiar și ce era stupefiant, că nu aveam nici un pas greșit, chiar nici, când am diguit valea spre Aghireș sat, fiind ceva super pentru noi copiii, c-aici uimito mergeam la scaldă. Noi toți copiii aveam energie și un irezistibil a normalului, că noi avem imunitate, un deliciu a unei stări cu atitudine Creangă, cu plină emoție, din viitor (uitam de osteneală și de stres, că te miri ce năzbâtii făceam. Starea sănătății ne era bună. Ne făceam noi viața frumoasă și ne ieșeam din cochilie, găuace și ne făceam de cap, așa cum vă spuneam, dragii moșului! Ne făceam noi viața frumoasă și ne ieșeam din cochilie, găuace și ne făceam de cap, așa cum vă spuneam, dragii moșului! Vestea proastă, că salvarea cu o gravidă de 16 ani a ajuns, în șanț, cu toate, că e neașteprat de frig, chiar și un tranvai, în Timișoara alunecă de pe șină (la ce bun corpul de control la ce bun și când a fost incendiu, o lecție tragică ca incendiul de la colectiv). Pe pârtie vine ursul flămând, în Predeal, la poiana și Sinaia, vin pentru mâncare și unii le fac self. Un vas rusesc, se scufundă, în Marea Neagră, salvamarii români salvează marinarii, că în tot e un mister, cu multe necunoscute. Legea se așteaptă să intre învigoare ca să avem mândrie, mândrie prostească, ca cei ca al meu cu Ben, că s-a lansat un dialog transparent cu cei care se implică? La unele lucruri serioase, se ajunge foarte greu. Ce vedeam la alți copiii, în curtea blocului, asta ceream lui mama care se străduia să ne împace, să ne facă voia șu nu erau năravuri, în năzdrăvănia copilăriei, nici scandal, o înscenare. În timp ce scriam mi s-a telefonat de la APIA DEJ, dar nu trebuie să merg la ei până-n vară cu copie buletin și cont iban de la banca CEC. Restul documentelor le va trimite Primăria Recea-Cristur și doar, în vară, când nu vor fi restricții ânii, dacă a fi să nu  fie, voi merge, să semnez dosarul, cum mi se spune de către o doamnă care tușea chinuit ca de pe altă planetă, ca de la românii au talent. Ceva-mi dă confort interior. Nici, în ultima ei clipă de viață, Vica nu m-a amărît ca-n Vânătoarea regală ori, în: O bere pentru calul meu (cum putea să mă supere zicându-mi:)

     - "Din acest moment nu ne-om mai vedea vredată, Pavele!"

     - Grozavă poveste, cu atât mai mult, cu cât istoric, dacă s-ar adeveri. Ceva-mi dă confort interior. Eu o întrebam,chiar dacă citeam crisparea pe chipul ei, de fapt, pentru aiasta o chestionam:

     - "Te smți bine?" O priveam insisten de oarcă n-am s-o mai văd vie,în mișcare harnică. Uitătura mea spre Vica era ca să n-o uit șuhan, niciodată, că avea sentimentul, c-am s-o pierd oricât ar fi părut de incredibil, chiar dacă eu o aveam cu un plăcut de 5 stele. Cu ochii plini de voiciune, Vica era cine era, fără astâmpăr, muncitoare ca agricultoare și îndemânatică țărancă, în ce făcea, intreprindea neahoșă. numai ea știa ce era, în mintea ei ghidușă, că era cum era ca să n-o pot uita. Eu, îi sunt foarte recunoscător acestei Vica grozave, cu atâta de toate. Cât de mult e cultura și spiritualul care emană omenie. În tot din structura noastră e binele, e calirarea, în care ne sucim și învârtim ca să răsară și răsare soarele. Să menținem viu pe iisus între noi și provita, că nu politica e față verso sustenabilă și verosimilă și demonstrabilă (de ce, în polirică să se sară pârleazul ca lupul să dea iama între oi, că e un enunț fără nici o noimă politica, o gogoșă, că politicienii afirmă că sunt ceea ce nu sunt). Voi reuși să mă păstrez cu scrisul meu, în măsura excepțională a lucrurilor cu miez uman de pâine? Provocarea care provocare, că de noi depinde viața. Prin noi se edifică viața. Prin noi se face orice mișcare. Cum zicea Van Gogh ca să pictezi bine femeia trebuie să te culci cu ea și eu idem ca să scriu bine, m-am culcat, cu Vica (ori vrei să zici, că eu vorbesc, în dodii? cum zicea dir adj. Dumitru Coman la Bistrița, în Luceul agricol, fostă cazarmă). Când vom lămuriu niște percepții, gogorițe? Totul e marginal, lăturalnic, cu criză (lupii tineri cu lupii vechi?) De ce decurgem la corupt, că se dau, în petec, că firește sunt penali? Unii oameni care mai fac și belele (nu vă vine să credeți din cauza politicii bat-o vina, pur și simplu!) Ai ceva de zis? Unii-s sperjuri uită că-s romàni, c-au și ei greșeli, păcate, cu grămada, că-s din școala lui Iliescu, cu în general dăm cu bățu-n baltă și ne pișăm contra vântului cu nimic mai buni, nebuni unii  ca alții, ca ei, așa-s cu chestia: ce fericire pentru ceilalți acădind, dând la bine? că chestia cu ciobul e adevărată, că fac haz de necaz eccetera, eccetera, că de unde mi-s eu cu asta- i viață asta-i trai, vrăjeală, vjață; să te freci de întâi mai? Mă duc la Cluj și cine-mi dă pașaportul, c-aici nu ne trebuie declarație de căciulă neavând râie la călcâie, că și dragostea-i ca o râie, însă n-avem nevoe de pașaport încă, nu-i așa? Uni-s de coșmar, ieșiți din tipar, din comun, în ciudă, că românii au talent. Ca un Ben la bal masscat/spital, când nu e corelată cu nenorocul, dar științific, cum ne explicăm evident, în intervenția de România, cu gafa lui Câțu care ca o marhă se încăpăținează măgar să nu mărească pensii și alocații, catâr cum e fără îndoială domnia sa, murii-i-ar, cum nu se așteaptă imbecilul chircit accidentat de covid, în decizii corecte inevitabil, cu fulgere precededate de tunete a prostului demers politic, din ochii iubitei lui, cu plăți neefectuate din finanțele falimentului cu fisuri anale usturătoare, c-a prins curaj să fie prost ca gașca liberară neinteligentă, făcând să fie dramatic și tragico- comic, ironic- cosmic! Eu, îmi amintesc, că eram pe scena căminului culrural, cu învățătoru dinaintea clasei lui grup care recita și eu după ce-mi trecuse rândul, că recitasem, mă mai avântasem nesătul să mai recit și recit, ieșind, în față de nenumărate ori acaparator, în colona spirituală a lui a fi. Mă omule cu oameni, pe mine mă ai pririntre prieteni, în culmea lumii și lumină a luminii, minune a minunii.

     - Pavele eu credeam ca esti vartej asa cum o dovedeste copilaria ta pe scena, nu bolovan cum vrei sa fii bagat in seama de. Academia lor are agenda si nas inalt/reguli, si nu le indeplinesti pentru ca nu stii sa te preface indeajuns, si nu respecti “lesa”, puisor. E o lume a terorii si fricii! Manipularea nu se va opri aici ci va devein din ce in ce mai diabolica pentru cei cazuti in capcana. Odata ce ai intrat pe lunecus nu te mai poti opri. Acolo nu sunt semeni care sa-ti dea “ O BRANCA”, sa te ajute. Sfatul meu: STAI MANDRU!!!

     - Tu, ca toți unde-s înalți brazii, în drept de a fi zi de zi, om între oameni printre prieteni pentru oameni. Ca Vica s-a dus la Dumnezei, în ciuda lumii să sufere tâlburând, în profund sufletul meu!

Eu sunt ce sunt,

în cer și pe pământ:

om și Dumnezeu.

Eu sunt ceea ce sunt ca-n cer și pe pământ

(un zâmbet mare și cu culoare:)

ieșit din comun, om bun!

 

MAI NOU

În românii au talent

Sunt povești aparte

Separate, de viața

Cu floare, mușcată albastră, laudă de zestre, că valoarea e valoare, în culoare, vai de capul meu, că e-n Dumnezeu!

cu si tot sufletul Domn Savaot,

performanță, conștiință,

în știință și performanță, prestanța mai nou și cu mască și distanță.

 

NICI VORBA DE COMPARAȚIE

Eu nu-s ceea ce-s eu

Și tu: nu ești ceea ce, iubire ești,

tu cea de povești pentru că candidat la fericire, tu, iubești.

 

Tu, Ben, ai mai auzit așa ceva?

Cine zice, că n-am cuvinte,

pâine fierbinte,

din școala de dincolo de școală,

iubire pe verticală, cât un munte, se-nșală,

chiar dacă-i om de treabă, om de ispravă,

cu a Domnului slavă.

 

Puiul de om provita, din pântece de om naște pace întru binecuvântare. Scrupulos, dar nu Făt-frumos, puturos și pe dos. Scrii astfel, că fain-făinel mă cunoști, din cântarea cântărilor. (din rostul românilor) Sunt, în Cluj, iar, în Bârlad, dincoace de Vaslui am fost, când Marius Celemen era, aici, în armată, în înghesuiala trenului aglomerând pe Daria apărată de Vica, ca de gaie, cloșca puii, în fața gaii care-i da ocol, în vagon pe coloar îngrijorându-se ca Datia de 3 ani doar să nu se sufoace, că multă lume se deplasa la depunèrea jurământului, parcă fără aiasta nu putea exista armata cu farmecul ei. Erau ocazii prin care reușeam să văd părți de țară, frumuseți, cu sărăcii, dar un minunat, în a cărui mister nu pătrundeam ca Sadoveanu/Labiș... La Mediaș am avut ocazia venind, în armată la Teodor-Flaviu Celemen... Armata copiilor era și pentru părinți o școală, ocazie de a respira puțin și eu, Vica și Daria, mai cunoscându-ne astfel patria. Noi for avem câte ceva de discutat, nu uita, omule! Parcă avem de respectat o poruncă cerească. Nu știu dacă acuma când ne antrenăm să nu ne fie frică, dacă acuma mai e nevoe să ne explicăm. Totu-i poruncă cerească ca nu otrăvitoarea buruiană pe mălăina țării, să crească.

De ce lăsăm norocul să ne alunece printre degete,

că legea nu-i lege,

ci tocmeală, e la noi, un fel de a te lăsa pe tânjeală.

 

     - Grupul de la Observatorul regretă pe cel ce a fost  marele cărturar si patriot -  Nicoale Dabija ( 15 iulie 1948 - 12 martie 2021 ).

     - Inca un unionist ne paraseste. Un gand pios si o ruga la Dumnezeu pentru cel care a fost Nicolae Dabija. Odihneasca-i-se sufletul lnga Dumnezeu si ramana-i spiritul printre noi, ca sa mai avem de unde lua raspunsuri la intrebarile ce ne framanta Neamul! 

     - “gabriel-liiceanu-da-de-pamant-cu-mircea-dinescu-este-un-scandalagiu-un-mitocan-si-un-poftangiu-comportament-de-puslama-ordinara.” Marian Ilie

Se incinge-n Romania

vatra-comico-mahia  -

poate-asa ni-i dat sa fie

se uitam de pandemie -

Iat-un alt batracian

cel ce-ascuns in cal troian

a-nsfacat in chip perfid

editura de partid

iese-acuma pe maidan

si sare la sobolan

care n-a tacut chitic

cand Motanul Arpagic

a facut o mare gafa

repezindu-i-se-n ceafa...

Trei sunt, Doamne, si toti trei

Se balacare-ntre ei

De parca n-am sti si noi

C-au mancat la usturoi

pe cand cu nomencltura

de le pute si-acum gura...

 

Frumos la frumos, că cine se aseamănă, că ce se seamănă răsare și se seceră, adună. De ce lăsăm norocul să ne alunece printre degete, că legea nu-i lege, ci tocmeală, e la noi, un fel de a te lăsa pe tânjeală. De ce să lăsăm norii, chiar dacă după vreme rea, vreme bună, vreme culme vine? Ce-i ca val, vorba ta Eminescu ca val trece și chiar și Câțu se îneacă, împotmolește, în culori de neliniște, la mal.

El crede egoist și artist,

că binele-i, chiar și covidul e a corupților și nu, a românilor,

în ristul lor fercheș, cu ponos,

în loc de folos, fir-ar să fie!

Scrupulos, dar nu Făt-frumos,

puturos și pe dos.

 

Scrii astfel, că fain- făinel mă cunoști, din cântarea cântărilor.

(din rostul românilor)

Eu sunt, în grija cuiva care se cheamă Eminescu/Dumnezeu, dar ce mai zic, dezic, comentez dialectic și eu?

Fiecare de diferențiem și prin ce avem,

că ne distanțăm

de fapt prin luptă și prin ce suntem după cum luptăm,

prin ceea ce suntem

prin țară și neam.

Ho, ho, ha, bla, bla!

cu habar și strădanie care ne îmulțește talanții, în har și neliniște,

pe al soarelui altar scriind folcloric: hopșa-șa...

Când ne moare cineva drag, vorba francezului,

nu e doar, că mori și tu,

dar ai și o lipsă, un gol, ai un lapsus.

Mănânci ca să faci gaură neagră-n cer, să sufli și răsufli greu,

fetid, urât, din gură căutând pe Dumnezeu,

în viața frumoasă, bățoasă,

convenabilă,

iubire pe verticală.

 

Ce faci, Ben, amice? Biciuiești sănătatea din bice? Ben, mai însemnànd semnificativ phonex, Românie, în profund tânăr și nelininiștit dând speranțe creeativ, în frumusețe și  credință cu noblețe perspectiv: phonex, ceva care-n trăsături provine din fire, candidat la fericire, provita vine fix-pix de la Zamolxis (patria limba română cu îndemână ieșind la rampă sub a lui Dumnezeu pe și sub aripă, scut/fericirire din fericirie proprie de Românie provita pentru ceilalți, cu grijă maximă care băiet fiind ajuns la izvor de dragoste și dor, din viitor, nu-i peste mână, în îndemână impecabil, utill, durabil și inconfundabil). ÎN EXCLUSIVITATE Nu în ședință stabilim performanță, c-avem după Simona Halep 100 de metri de mers,de parcurs, fără repaus, popas către lucru bine făcut, în lumina zilei de început, lumină care, în veșnicie la sat, Blaga, m-a născut. Câțu, suntem, în România, nu-n America, dar banii ni-s speranța și credința, ni provita pentru un trai mai bun, trai de Sfinte Paști, de Moș Crăciun. Câțu, suntem, în România, nu-n America, dar banii ni-s speranța și credința, ni provita pentru un trai mai bun, trai de Sfinte Paști, de Moș Crăciun. Ai, mă mi se fâlfăie de scor, de poezie, că Câțu, în România cu fel de fel de scheme, nu-ș permite performanță, să se pziționeze culme și evidențieze de anume, cu lucru bine făcut. Pentru unii e prea târziu de Bună dimineața și rezultate, de luminos ca să fie compatibil Hristis, în frumos, un tu, din viitor, în dragoste și dor plin și divin.

Că nu bea o cafea cu partea plină a paharului.

Marin Teci, în cazul lui Daria de România nu se deschide la o cafea,

că nu o bea,

ca atare oricât s-ar da de mare și de valoare, n-are eleganțe și noblețe,

nu dă lui Daria de România,

nu dă speranțe de mai bine,

de mai nota bene.

 

Melania nu ești lapidară, că om popular mi te-ai pus foc la inimioară și te-mulțești cu har și zici: hai, în acest colț artist de rai! Tu-ți dai cărțile pe față, că faci față ca om care-și dă silință ca să stea, în față, în performanță cu inteligență. Românul controlat, inspectat, la piață, că românul mănâncă marmeladă, legislație pe pâine, dar la mol, nu se face inspecție la mol, că intervine concernul țării cu pricina, căruia aparține, intervene la Ambasadă și să vezi... comedie, scandal, în ecuație. E vorba de nazism, în toată puterea cuvântului. Marius;

     - "Le-o dat, în trompetă la cei care se bagă unde unu le fierbe oala. Noi suntem noi ca după noi potopul, în lipsă de bani, plini de epuizare, fără energie. El crede egoist și artist, că binele-i, chiar și covidul e a corupților și nu, a românilor, în ristul lor fercheș, cu ponos, în loc de folos, fir-ar să fie! Nu, mai știi ce faci printre restricții, Ben?

     - Ba da! Stau.

     - De ce nu-mi scrii multi dimensional?

     - Nu ai intelege. Imi ceri sa explic albinelor sa traiasca individual/democratic - fiecare in stupul ei. Cum crezi tu ca as explica unui luptator din tribul amazoanelor despre situatia Bursei americane sau viata din oras. Minciuni, excrocherii, criminali in parpalac. Tot nu mai crede.

     - Câțu crede, că va face mulți purici pe aici și, că românii o să-l mai și ierte, deși n-are acțiune cu înțelepciune. Fără depedență de români, Câțu, crede că are la maxim, ieșit din comun, că e cu performanță, în loialitate, că e unic și cu pitici, acest buric a târgului, un limbric și un nimic? Natura ne învață cum să fim de mii de ani, dar chiar asta nu înțelege firea lui Câțu, să fie bun ca moș Crăciun. Si Dumnezeu a creat femeia.

     - Dumnezeu a creat femeia cu farmecul si POEZIA ei ca sa ne invite sa gustam din adevarata miere a creatiei, IUBIREA, „Lasă-mă să-ţi luminez viaţa Şi împreună vom lumina lumea!”* insa barbatul puturos sa crezut (in inganfarea lui) el, dumnezeu, si-a creat o LABAGIARMI digitala - o scurtatura spre o falsa iluzie.

     - Tineretul revenit, în inima satului, nu cobora din hotar de la munca câmpului, se abătea ca iarna la habă se oprea printre tineret, fete și feciorru, în forfota satului ca un pastel al înserărrii parcă din Sara pe deal ori din poezii năstrușnice de Alecsandri, Coșbuc, cu-n pitoresc peisagistic îmbietor ca din Amintirile lui Creangă, Emil Gârleanu, Agârbiceanu cu păcate de popă îmbătrânit ca popă de sat modest pe străzile aourite fără covid al Clujului, mai realist și artist ca existența rebelă de spieritori șu teamă cu fețè acoperite de mască al oamenilor văzuți zile trecute, în orașul, în care am fost după rețete pe la specialiști lunar, având parcă un dor să cânt de-a lelea aleluia și flori dalbe de măr.

     - Observi cata finete ai in scrisul tau de ciubacuntean nobil. Acum se vede ca vii din tara lui Fat Frumos si a Ilenii Cosanzene. De unde naiba or veni astia care ne conduc/fura/vand/tradeaza, etcetera, etcetera ca iaca viu ci eu cu cetera/tulnicul aboriginez?

     - Orice-ai zice, Ben, că tu trăiești snob/ exotic, că-i mai așa cum e, mai exaltat, că ai tu, ineditul, originalitatea ispititoare care-i ca un râu cu apă curgătoare, în veșnică primenire, că și omul ar face ceva, în neastâmpărul lui, că-i ceva mai tânăr și neliniștiti, rămăsiță dintr-o viață Nicolae Iorga, viață așa cum o fost ca o nuntă de pe valea Hășmașului cu piroște și îndemnul din partea socăcițelor:

     - "Hai mâncați, oameni buni, că sunt piroaște câtu-s pulă!"

     - Tu esti un sfant suparat si prin lucrarile tale devii un Ion Creanga al Ardealului. E prea devreme acum sa realizeze lumea insa istoria o va dovedi.

     - Da, da, îți ceru și pământu, îți cer multu și pământu'... Nu lauda m-ajută, ci adevărul care, îmi dă energie și magnific. În multe privințe ai dreptate, dar n-am eu, însă nici timpul n-are răbdarea necesară, bagă-ți, în cap, că nu-s cumințenia pământului, Brâncuși, în ciuda, că tu îmi dovedești cu argumente contrariul, phonexule, că, Benule asta ar însemna, am citit întâmplător pe undeva, ca atare țiganii a cărui nume, Ben, porți or fost rău de tot înțelepți, chiar dacă tu, nu-ți dai seama, Benule!

     - Observi efectul ursitor, numele meu m-a facut sa plec deacasa prin lume iar fratele a ramas Gheorghe in casa parinteasca, sora mea Maria a ramas tot acasa. Deci mama in iubirea/entuziasmul ei ma facut CALATOR, fara sa-si de-a seama.

     - Tu, ești ca atare: mare și, nu că te-ai da mare la piață, ci că de anume ești ceea ce ești, un om între oameni, pentru oameni cu multă știință, a toate știutor, c-așa te-o hrăzuit, dat, Dumnezeu omenirii. E bine, când nu ne furăm căciula. Tu, foarte bine zici, metafoeic și euforic. Da, tu ai fost călător ca șătrarii, melc, cu casa, în spinare, după cum tu, însuți o zici, că de o ziceam eu te supărai, chiar dacă nu ești tu supărăcios, câcăcios. De unii-s buni Vadim Tudor și Adrian Păunescu. Nu uita, că Dumnezeu te iubește și dacă ești plin de păcat ca stupul de albine, ca atare nu uita, omule, că Dumnezeu e comoara noastră. Familia ce-i din prespectiva creștină, un stup de albine lucrătoare, cu trântor, talăl și regină roind fără, în afara egoismului mercantil, infantil, în armonia clasică, în zbor primăvăratic de curățire, zbor cu năbădiile tinereții, cu elexir și provita cu impuls de desciplinare spre realizare într-un univers creștin Ion și Maria, univers al credinței. Avem o pâine încă de mâncat ca neam a ceea ce aveam, de-a șoimăreștilor cu toată pradă îndoielilor, în rost și natura credinței, al neamului nost, neam Tatăl nost, în rost a ce am fost și suntem a ceea ce suntem, în iubire. Noi ne mobilizăm exemplar ca să avem acces ca prefericitul, în desfășurarea slujbelor cu o serie de măsuri și canoane. Ce căutăm să explicăm?

     - Cautam sa aflam unde suntem. In vre-o 30 de ani ne vom distanta de ceea ce suntem (azi) ca omul de maimuta. Specia umana in vre-o 200 de ani va deveni o racitura a constientului ce va mula planeta in speranta de a lua contact cu alte racituri din univers. Asta in cazul in care nu se extermina cu bomba atomica.

     - Aiasta e ce ai reușit să faci, din impulsul inspirației. Ca atare ai capacitate cu valoare, în culoarea demersului care atribuie ce suntem, în fapt. DUMNEZEU de Magda Ianos. Totul ne umple de sens. Tu, ai prioritățile tale. Erau multe exigente între feciorii holtei și fetele fecioare spre înserare adunate din câmp la o hore, doinire, pe lavița, laița, de la drum, ca o iconagrafie din trecutul legendar al satului cu caracter, din fața casei care da prin tineret spectacol într-un fel de omenie care pentru tineri și ziua spre înserare era ca de sărbătoare și aici era și pe timpul verii o scenă, era ca-n habă, șezătoare, cu un pitoresc tineresc, descoperită, în tinerețea satului viu și, pus, în valoare. Totul e de bună mireasmă, de reîncărcare a bateriilor ostenite. În ciuda aparențelor de înserare era o luminare, că Dumnezeu ne lumina ca pe alergătorul de cursă lungă. Pentru toți Dumnezeu, slavă a Domnului, Dumnezeu e o mână întinsă cu adevăr și viață întru hauristic, cu totul la locul lui și pe bune torul e pregătit și pentru noi și, nu că părinții ne-o povestit, ci pentru că și noi avem o abilitare, o noblețe responsabilă, că iertarea nu se dă din vârful buzelor. Doamne, noi, de ce suntem vrednici la venirea mielui divin? Eminescu e spiritualul bisericii unversale, în noua ordine mondială a păcii. Eminescu e o performanță, cum, prin muncă și tu, poți fi, în drept de a fi. Că și tu, ești un om bun. Unii nu vor să știe de bine, că ești și, tu, perfect, corect. În poezie și delicatețuri pui punct și o iai ca om corect, etic, de la capăt, în negația negațiilor rezolvând situația rădăcinilor amare și ca desculț. Desculțul e cu ștampila și pâinea de toate zilele, în mână, de patrie limba română.

     - Ca tot mai intrebat ce fac toata ziua. Recit poezii ca sa-mi alin dorul.

     - Fiecare dintre noi are o responsabilitate și câte o opinie aparte distinctă și deosebită, în acord/ nu. Ce implantăm cu adevărat propatria? O intrat, în obișnuință, adoua natură, obseșie sau ce mama minunii, că și eu tot scriu într-una, nu te ambala că și eu am destule patimi ca poetul pătimirii noastre, Octavian Goga, poetul care la Ciucea o avea soție pe Veturia, cu care, în mândrețe a nănășit, cununat și pe ls Dâncu, comuna Aghireș, pe vremuri voevodat ca și Dăbâca lui Gelu, un neaoș romàn, ca Ferghete din Sâmpetru-Almașului, adică eu sau dintre ai mele neamuri care încă mai pot munci și respectă zilele de sărbătoare, cu rost, zilele vieții, că și, când se respectă și petrecerea e cu cumpătare, așa la ce te enervezi și dacă n-are rost, că noi trăim pe pământu cum zici și horind și ni greu capul de gânduri (zi-mi dacă întrebându-te n-am să o mai fac și ia zi ce să fac ca să-ți fiu pe plac, că atunci, când trece oarece timp, îmi fac iaca asa, îmi fac griji, nu cumva înstrăinat cum ești, nu cumva ești bonav, cumva ești picat obosit, în vergea, dar ce, întrebându-te, cu ce ți-am greșit, că cine, Doamne, ar vrea să îmbătrânească?) Tu, ai, o mentalitate și ai un rost al neamului nost și, dragule, nu mă înșel, degeaba-mi cânți, cum îmi cânți, tot tu ești și tot român rămâi, c-așa ți dat, ca tare ai crucea ta, cruce pe care ți-o porți cu grijă, ca mama copilul la sân. Tu-mi porți noroc strop cu strop și, tu, știi asta că ești și cu Ming alăturea, că numai ciuful ciufulește lymea și nu se vede că-s minunea, rușinea, că cei ce-s dragi merg alăturea, cum eu am mers cu Vica mea. Alină-ți, alină-te, dorule phonex, că ești om de nota zece, odorule, că ești altfel, cum nu mai văzuse lumea până acuma! Tu, ești, cum știi, fir-ai sănătos și fă ca în normalitate, să nu-ți fie greu, om cu culturi bogate, ca Tudor Vladimirescu o ridicat poporul ca să iasă de sub robire și a fost un vrednic domnitor, plin de energie ca alți viteji ai neamului român ca simpli  semeni ții alimentari care ne deschide nația  spre libertate și democrație! Unul de pe la noi care știa ce se face cu pălinca, că lui îi plăcea cărnațul și horinca, că nu rămânea printre dinți, mă Ben, floare îmbobocită cu miros de primăvară ca chinezoucei tale ca Vica, dar altfel, nealcoșa Vica cu coadele împletite și peste umăr lăsate pe spate, iar Ming cu părul doar pieptănat bine, că n-avea păduchi cum n-avea nici harnica Vica (la televizor cânta Radu Ciordaș cântăreț băncuros). Totul ne umple de sens. Totul e că trece vremea. Ce faci potentule, cu o asiatică, apropo, din China lângă tine, pe care o sărbătorești ca femeie?

     - Toti oamenii sunt la fel frate Pavele. Doar americanii mai folosesc azi discriminarea pentru a diviza si controla lumea. Mirosul pielii e conditionat de ceea ce mananci iar pasarelele sunt toate verticale.

     - Noi pe ce punem preț ca oameni îndrăzneți care ești tu, cel pe care eu l-am descoperit, nici tu, nu mai știi. Im memoriam N.Dabija! Aprind o lumanare. Im Memoriam și Vica mea! Si intervene Marian Ilie:

- Iar in ceas tarziu de seara

Poftim, prietene, citeste

O revista literara

Facuta inginereste

 

     - Inginerește, cum se citește, în culori de neliniște? Tu, ești un zumba ca atare nu ești Zomby. Și tu ești un om cu radical. Mi-a dat Melania adresa unei reviste din București, cu haiku. Pe telefon. Nu-i poți trimite, în locul meu astfel de poezii, stil japinez, cu tri versuri, că eu, iubărețu le scriu, mult mai lungi, dar nu știu dacă-mi zicea mie de talent, deși eu fără, vică, gagică sunt ca grâul fără spic și nu-s bun de nimic, cum zice mehedințeana Niculina Stoican, o harnică ca albina. Cu bine, că-s bun de gură, că mi ca o șură..., o falcă-n cer și maxilarul, în pământ bla, bla... ala bala poetocala. Erată, în poezie... mama și cu tata, că pe Vica o vrea noră îngurgând:

     - "familia adaosă, ca la Catrinca, catarincă la Ilie Moromete, era o familie adaosă, grea la casa omului, cu stres și cu încâlceală verbală oricât de poveste a reliefat-o Marin Preda. Ce mai avem de elucidat? De ce nimic, în destine rătăcite/ destrămate, nu mai e cum o mai fost (in tot e vorba și de detoxctifiere, ca atare fără viruși, dar cu inteligență pentru protecție, că avem o doză de înțelepciune). Tu, știi ce o crescut la mine-n prag sub privirea ageră a lui Vica. Ce-i frumos și lui Dumnezeu, îi place. CÂNTA VICA MEA:

Lasă că tu-i vedea la ce-i bună dragostea, dragostea bună

și dragostea rea, dragostea multă și puținea,

cânta Vica mea.

 

Unii nu vor să știe de bine, că ești și, tu, perfect, corect. Nu toți-s ca tine, Făt-Frumos. La ce mi bun să-mi pese și să mă ridic, din mic ca să fiu om mare? De ce-am fi mai iambor? În cele din urmă și înecatul apa aduce și mortul ajunge la mal (maximă). Fel de fel de încercări. Eu am un păcat de moarte, c-am iubit pe Vica și, că scriu și scriu. Talentul, unul regal imperial nativ național, nu mă ocolește și îmi dă aripi, mă subjugă, mă face vânător, în împărăția binelui și vieții veșnice, cu drept de a fi lumina luminii, în ceea ce e iubire, cu drept de a candida la fericire, cum rar, în splendoarea ierbii limbii române de pace și pâine, în inima inimii, din inima României indepedente profund ca pâine prospete întregite și mare, cum trebuie unional și național întregit, în firesc teritorial și, în social-uman, la noi trăindu-se năzdrăvan și artistic șuhan. Când suntem indepedenți nu permitem legile străinilor să ne fie impuse, că pedepsim pe corupți, tâlhari, după legile noastre proprii fără a se amesteca alții, în treburile noastre și nu dăm libertăți celor din afara țarii ca să-și facă de cap. Mă duc la imaginație maximă. E ideea de a creea. Eu cum, cu cine mă aseamăn, cum, îmi seamăn și care mi țelul, îl voi atinge? Eu am timp, că mi-l fac, că eu cum știu, îmi fac timp, îmi fac scriind datoria de a fi și lui Dumnezeu pe plac, că am vorbele la mine și sunt lui Dumnezeu pe plac: sunt ca un miss care e o pițiponcă, dându-mi seama, cum zici fiind un talent omenesc, pentru care nici, nu mă plătește nimeni, chiar dacă nimeni, nu mă vrăjește ca eu să sar calul, că m-am trezit cu fața la cearceaf fără ca uneori nimeni să-mi dea detalii, în ce mă privește și despre ce să mai scriu, deși eu nu fac nimic la comanda nimănui, eu scriind, cum știi, așa exact cum, îmi vine, că o fac bine, zici, chiar, tu și mă bucur, că-ți place, că te emoționează, că și Vica incredibil e limbă după mine, dar iară avem discuția asta? Mai sunt stări de oboseală care te poate enerva, dar nu schimb femeile ca șosetele și cu toate sănătatea celorlți, vai, de capul meu, că-mi pasă de istorie, de gusturi rafinate, cu pincant, că ceva e și, în regulă, mai ceva ca-n filme, că am peobleme, că Vica, cum ți-am spus și-a dat duhul și nu mai e și de unde e Semana asta nici ca parfum, nu mai vine oricât curaj aș avea și oricât aș dori-o inconfundabil și irezistibil (șin totul e insensibil) Tu știi, uneori eu nici nu bănuiesc, delicatule, chiar dacă nici tu nu întorci timpul ca să obții un 10 ca la Mariana Almășan/ Cătălin Măruță, că ce poate fi mai frumos, când românii au talent, în bucuria națională, românii fiind gata de acțiune. Care-i dușul rece, lovitura? Toți, în sinea lor au un secret, care cu nimic, întru nimic, nu ne ușrează cum nici Câțu, nu ne-o face viața, că el doar se dă mare can-can ca-n coliba unchiului Tom, ca-n gara mică... Avem dovda clară, că cine mi dumnealui Câțu care ne inpiedică, în calea binelui. Aiesta nu face tot ce poate, că Câțu e doar ca Câțu, o cârtiță care ne scurmă, ne zgândără și ne satură cu răbdări prăjite unse cu foame… Cerul mi-a dat și deasemeni mi-a dat pământul, trebuie cu darul doar să știi ce să faci. Ca să meriți toate laudele, trebuie, cum zicea vica trebuia să te străduiești, din toți rinichii, prin toți porii să se reverse energia, poezia și voința. Dumneavoastră la ce visați tot timpul? Vesnicul Eminescu. Te-a preocupat poetul național ca pe orice român al Ròmâniei, că nici tu, nu uiți de unde ai plecat. Creatori de poveste. Frumos, felicitări, Lidia Lazu! Mi se pare, că vă dau aschii, niște chestii, din sufletul meu. Sunt o oroare a muzicii, oroare a ce credeți voi, c-așa vreți, dar nu vă prostiți, oameni! Metaforic, ca ceva întins pe pâine, irezistibil și să înebunești, că n-o mai ai pe Vica. Că de ce altceva te-ai bucura? Fel de fel de încercări. Dacă avem motive, cànd suntem nebuni de legat și dacă motivele ni-s bune, nebune, la ceva? Pentru MAMA, PENTU BINE Tu ești, tot, pentru mama provita România, în sânge cu întins plai cu sens de bucurie, cântându-ți cum rar, în desfătare de binecuvântare, cu cântare și încântare cântântându-ți hai-hui, grăitor ciocârlia și o vioară, în mâini destoinice și melancolice Bacovia, că și la noi se face pace, în boboc de foare primăvara, de România mare, agricolă și muncitorească pe hotară care se ară, ca holda de grâu de sub glie să răsară, în strălucire de soare și de sărbătoare să se transforme, în pâine-limba limbii române, schimbându-se la nume, pentru a avea renume, cu obiectiv al păcii și muncii, că omul n-are stare și așezare ca să dea măsură la propria lucrare, cu lungimea brațelor sale. Omule, cu Eminescu-n sân, Servus! Nu mai știi uneori ce să mai zici și cum să te mai explici? Frumosul e un frumos latin a păcii, din piața păcii și muncii creștine. Nu tot timpul ești, în chef de a vorbi, mai ales, când eu te mai și deranjez, cu umbra mea peste care oricât aș vrea, nu sar. Omule, te admir și admir și ce n-am mai văzut, că însuși omul e o mirare permanentă, de când se țuguia, în misterul, din pântecele, leagăn al mamei, pentru 9 luni ca rai omenesc, pepiniră, în omeneasca maternă biserică, veșnicie din care venim prin născătoare pe lume, culme a omenirii dacă avem voință, conștiință, că națiunea trebuie să ne fie fericită.

     - "Daria, nu-ți slobode bivolița lapte?" Dacă altceva nu-mi vine-n minte și ramuri bat eminescian și aici pe Someșul lui Servus, ce vrei, aur cenușiu strecurat și de Ming la sânul ei cald și de smarald omenos legănat? Cântă Vica!  Ca foe verde ce mega cum laude roșu de albastru-verde sunt pe pământ ca un cânt și descânt, în multe afaceri ale României profunde și mari, cu toată legea limbii rimână, cu îndemână și, în mână, cu ideei puse, în prsctică și înteresant și intiligent, delicat și jucăuș-pițiguș, în șură prins, în horă cuprins de senzori cu sntimente socio-umane, cu toane, tonic și dialectic foarte serios luminos Hristos-Făt-frumos ca un bună ziua, că nu bat apa-n piuă, ci cu plugurile care ară de primăvară, în aerul mai rece care aduce pace. Viața totuși, nu e o loterie ca s-ajungem, de a futu-ț'pomană, sub glie?! Marin:

     - "Tu, Daria, iar vorbești ca televizorul."

     - "Aceste lucruri, nu trebuie să le uităm." Lui Vica, îi eram recunoscătoare, că mă vestea, veste bună, plăcută, cu binecuvântare, c-are să nască prin propria născătoare, pe Daria-Loredana, după o droaie de doctori la care-am fost fără a o diagnostica cu sarcină însărcinată, în culoare și valoare, cu un viitor, c-am fost și la genicologi suficienți, fără număr care nu-mi da spersnțe, că se hibălise și putea să nu mai prindă copil, dar iată ce veste minunată Dumnezeu ne-artă după kilometri de gânduri cu performanță, că are să nască, după cicluri, minstruații cu putere de concentrații, cu provocare și așteptare provocatoare, ptovidentă, răbdătoare, că-n totuși iubirea Daria va veni pe lume, că dragostea nu era ca și cum ne-am juca atractiv, că era eficientă și ideală. Decebal, cum nici Eminescu, nu erau ființe, mai mari și înalte ca mine, doar hărnicia și destoincia, era distinctă și deosebită, cu schimbare fizică nefrustantă, că era, în propria transformare ceva care nu era frustrant, ci o armonie performantă care da și omenia de a fi. Vica și-n timpul ce purta sarcina cu Daria ieșea la munca câmpului fără teama, frica, că o va pierde, lepăda (totul fiind ca o edcație medicală, munca întrămând-o ca o cerință, necesitate). Tu, faci tot posibilul, pentru mai bine. Sula ni băgată, în coaste, că necazuri, ceva șocant, ne face și ursul și vaccinul și scene șocante, că femeia e lovită, snopită, în bătaie (nu-i față bisericească viciul, că faci din instinct violența, că nu ce face popa faci, ci ce zice popa, în ulița veșniciei, în urban/ în rural și, chiar e și ucisă omorând-o pe femeia, în delirul omenesc și prostesc, în bătaie nesimțită, că nu mai departe, la doi pași, la Telciu, B. N, chipurile femeia e educată, dar nu se educă bărbatul ieșit din minți, nu se educă, cu normal. Ce ipoteze să mai luăm, în calcul? Îngrămădita, face prostii, pentru bani, caută adevărul, o fericire efemeră, în puf. Eu, asupra lui Vica, asupra femeii mele, n-am ridicat niciodată mâna, că nu era nevoie de violență domestică ca să stric armonia, în căminul, familia noastră. În căsnicie trebuie, să fim pe picior de egalitate, cum se zice, în căutarea adevărului, că era ce era de casa noastră, că ce era să fie destrăbălare, în casa noastră, Vica fiind liniște și abilitate, puterea de a trăi normal, în și cu căldura omenească morală, fără traume, că în casă trebuie ceea ce era și se numea cum am demostrat dragoste, iubire. În problemea, în țară e vorba de vaccinare și, în alte privințe sunt piedici și nehotărâre (declarațiile se bat cap, în cap, că nimic nu-roz/ verde).  Tu, ca mine n-ai moștenit avere, bogăție, ci cinstea și haina care omenie se cheamă, c-algi, trieri, neghina din grâu cum ai învățat, când ai fost holtei și printre fete te făceai fericit cu frumusețea vieții, prins, în focul dragostei având pretențiile tale ieșind, în tindă la gâscă, cu dragostea după gustul tău știind de fapt pe care o vrei indiferent de părerea celorlați prașcăi, fițingăi, de sub grumazul, gârliciu ceterii, pe atunci tu, fiind un flăcău. Totul e savuros, neică, ca Romanțe de mai târziu a lui de, scrise etern cu simțire de un alt poet român galant de marcă, remarcat, Ion Minulescu, cu care noi am avut noroc să ne bucurăm și mândrim pentru nativul său, motiv și un noroc care l-am avut ca să-l avem, în casa noastră fără egal și genial eminesciană, fără jumătăți de măsură, el fiind măsura lucrurilor lui ca cel mai bine și cel mai bun lucru făcut fără nici o furie. Dute-n puii mei, dragă Vasilica Grigoraș frumusețe și minune, păcat că-n Viață nu ne-am întâlnit, că n-a fost să fim laolaltă ca să zic asta a fost situația, cum eu un prăpădit am trăit și m-am iubit cu Vica, până mi-a scos peri albi, draga mea Vasilica Grigoraș, tu poetic făcând o altă ordine și disciplină, în liricul meu, pàine de toate zilele, fericire! Cu o uriașă forță a timpului scrie Vasilica Grigoraș (apropo, în Sâmpetru aveam lângă cooperetivă prăvălie-magazin mixst locuia mătușa de la Grigoraș, pe nume Dàncan, croitoreasă ca Doamna din Escu, Pintea Nastasia, o femeie ieșită în evidență, tentantă și pricepută, în croitorie). În viața de toate zile erau atitudini și veșnice confruntări și eu și Vica aveam energie și omenie, că erau nervi, dar iligibil ne pretam la eficientă ospitalitate (și să ne vezi zoriți și mă refer nu doar la mine și Vica, ci la toți sătenii la care puteai apela ca la fluturii dintr-Un veac de singurătate/la MIrcea Cărtărescu, un scriitor pare se irealist, fantezist, domnule, că ies scheletele din mormânturi și se luptă mincinos între ele, ne indispune fantezia acestui ins care nu-i luminos și frustat și e orbit, de prezentul lui, în care se însurubează fără scrupule, stàngaci și orbitor, fără nici o grijă pentru cititor).

     - Il impinge Liceanu asa cum face si cu Ana Blandiana ca sa vanda carti. Pe ei banii ii intereseaza nu sufletul sau demnitatea nationala. Altcum devin muritori de foame. Doar nu-ti imaginezi ca-i vezi la sapa.

     - Nu-i nici o bucurie mare a lecturii, mai mult și mai cu plăcere lecturând opera omnia a hulitului comunist Eugen Barbu și a lui Mihail Sadovianu, un om grăbit ca Nicolae Iorga/ Alex. Ștefănescu să ne lase moștenire o operă minunată imensă, cu mai mult sens de a ne satisface și a ne da bucurie din preaplinul de omenie ale autorului. Știm că au existat găști literare, din cauza asta Adrian Păunescu a trimis la mine, în Ciubăncuța pe reporterul Mihai Pelin, chiar dacă eu eram un nimeni un om de rând. Eram scriitor fără vre-o operă publicată, nu de mulți ani publicându-mă Ben Todică pe blogulu său, în Australia mândru de ceea ce sunt eu ca român cu talent, cu vocație. Cine are talent are inteligența de aș îmulții talanții. Cine are talent are inteligența de aș îmulții talanții. Ni se spunea la țară: să nu faci lucruri muierești, că-ți cade ciucurul și păsărica, puța. Să scriu, mi-a descoperit Dumnezeu, chiar șoptindu-mi ce și cum să scriu și am scris ca profesinist, artist. Uneori nici nu știu ce să scriu, dar, îmi dictează Dumnezeu, sfânt Domn Savaot, îmi dictează tot. Nu se încurajează bărbatul să-și ajute consoarta la lucru casei? Mă cuprinde frig, că-i frig, la Tușnad trnul și nici un oraș nu e energie electrică și tirul intră-n casa omului și viscolul cu ninsoarea e ca, în prăpădul lumii, ca la munte, că vântul și crivățul te frige, în timp ce pe alți, îi doare vaccinarea, refuzând-o, în alte părți incendiu și scurgere de gaz și miros greu, înecăcios și bărbatul care și-a bătut soția e arestat pentru 24 ore (femeia din Telciu:

     - "Am fost amenințată că mă omoară", se purta bărbatul agresiv, că nu mătur, că n-are mâncare caldă zice bolundu, cum și Viorel ajuns acasă de la crâșmă pilit, învinuie și dă cu funia, în Nastasia legată de un stâlp de la târnaț, noroc, că se amestecă Karoi, chiar dacă nu-i fierbea oala, dar teoretic ungurul meșter lemmar, staluș, om nu se putu uita la bunica cum e bătută, însă și fătu și fătoaia oameni ideali și de omenie care-l găzduizeră, în casa lor, așa că nu putu trece cu vederea și să nu întervină, chiar dacă era o grea încercare, strigare la cer, cum știți foarte bine.. Vica era liniștea și gândul cel bun. Voi prin scrisul vostru sunteți: iubirea mea. Vica era soluția de care aveam nevoie și pentru ca adoleșcentul să devină matur, bărbat experimentat, înebunit de ea. Tu, scrii, tot mai bine. Îmi place cum scrii, dar și ca femeie dăruită bărbatului iubitor (că ai pretenții ca femeie de artă și n-ai probleme, unică…  Ești o pricepută, în procesul de durată și impecabilă, cu armonioase nururi evidențiate cu artă ca un star, în vogă spiritual neobișnuită, fetițo ceva fin, când la Măruță unora le ia gura foc. Tu, ai mult soare și multă căldură de om ca Vica mea, nu-i așa? La fel ești ca grasa de cotnar, chiar dacă eu n-am avut ocazia și nici că vreau s-o gust ca pe o apă de trandafir ca fiu a lui Veronica și a lui Dragomir, doi omănași deveniți muncitori după 23 august..., în lecția de viață, în Aghireș-Fabrici ajunși, din Sâmpetru-Almașului. Unele femei fraieresc bărbați, însă Vica nu m-a fraierit și nici nu m-a socotit prost ca să mintă, ea ținând la mine și la lucrurile sfinte, nu-și avea deciziile pripite (știa, că dragostea cere sacrificii). De ce ți-ai măsura forțele cu mine un nimeni? Eu nici nu mai sunt bărbat la vârsta mea, că nu mai sunt tànăr, când aveam cu ce, dar n-avea-n ce, dar acuma, când ar fi dragoste, nu-i cu ce, Dano. Precis eram un timid incorigibil ca atare, în culoare și valoare, nu eram, deși jinduiam după femeie, nu eram om de acțiune, eram un bleg, până a dat Vica de mine și s-a băgat, în mine, cu ființa și sufletul ei, în mine. Tu, drăguțo, cum guști viața, în tâlcul ei: miez de inimă fierbinte, minte, artă și literatură a lui Păpuc din Sâmpetru-Almașului, comoră fabuloasă? Pentru ce mă iartă, mă iartă? Eu, nu m-am jucat cu viața mea, că doar Vica, în viața mea, nu m-a mințit, trăiind cu mine ca cel mai iubit, că ea, în sufletul ei, plin de Mere pădurețe m-a poftit, chiar dacă ea n-a rostit ca Mihai Viteazu:

     - "Asta-i pofta care io am poftito". Îl doare operația/ cum, în armată ne ziceau ofițerii:

     - "Îi minată cantina soldat și nu putem mânca dacă nu te-ai executat la loc comanda, Apelul de seară. "(îmi țanțoș și glumeț, cu tâlc, povestește Marin Teci din Ocna-Dejului de fel, domiciliat ca Ștefan Mihuț și Emil Lazar, Dejul lui Lucian Gruia, îi e orașul natal, așa cum mie Sâmpetru-Almașului mi satul natal cum lui Lucian Blaga i-a fost veșnicia din Lancrâm și lui Eminescu, Ipotești și pot mai adăuga colegul Vancea Augustin, din Clubeșu- Someșan, iar Doda Gheorghe din Cășei, eccetera, eccetera, că cine nu te iubește și te dăruiește provita și Dumnezeu te mântuiește, că Dumnezeu te iubește, nu-i așa?).

PÂINE ȘI PACE, ÎN NOUA ORDINE A LUMII LUMINII MONDIALE A LIMBII ROMÂNE

Până am să mor,

pe Vica, dragoste și dor,

o țiu vie, în inimă,

O maximă a limbii române:

pace și pâine trasă vrednic, în mâine,

Tasă ordine și diciplină a limbii române, pace și pâine,

în noua ordine mondială-

DISCIPLINĂ, în iubire a omenirii,

iubire pe verticală.

Vica era soluția de care aveam nevoie și pentru ca adoleșcentul să devină matur, bărbat experimentat, înebunit de ea. Vica  nu era una care făcea trotuarul și nici nu sta pe Calea Turxii, la bază mai aproape de piața Ciparu, punct de plecare spre cartierul Zorilor, că nu-i era, în fire, că nu era femeie de consum, curtezană (nu pot zice tot ce-mi trece prin cap?). Unii zic, că Van Gogh s-a sinucis, dar nu cumva a fost ucis? Avea un testament Van Gogh? A donat înainte de a muri tablourile? Cui le-a donat? Pentru ce atâta bătaie de cap? Chiar și un câine când e sătul și vii tu, să-i arunci ceva el ascunde și nu va mai găsi ce o ascuns. Voi sunteți surpriza surprizelor cu gust rafinant impecabil, că mă spargeți cu talentul vostru preferat, un chilipir pentru mine, că mă afectați cu bunătatea voastră o mare bucurie, înegația negaților, că voi mă prețuiți, dragilor chinteri, cantri! Uit de depedența de politică și dezmățul ei. Ne plimbăm, că spre norocul nostru de pe snobord vedem, în raiul profund ce -l avem, ce mâncăm fără doar să ne prefacem. Vedem de unde până unde undă verde e mega cum laude cu Dumnezeu undă verde. E ceva altceva de cândva și undeva parcă Eminescu visa, în turnu din Pisa care se înclina... Ne cerne-n timp uitarea, că s-aruncă piatra din casă-n Olimp și prostul, în fântână sacă apa, cătemplu-și clădește din piatră temelia pe România cu veșnicia.

Ca din clepsidră, în olimp,

prin timp ca nisip ne pisa, în curgere, în van,

uitarea cu mirarea ce-și rostea întrebarea.

 

Mă nărui, în ceață de bună dimineață căutându-mi binele ca un bezmetic pierdut căutàndu-mi fericirea. Pentru Dumnezeu ai tupeu ca eu.

Tu, în carantină,

te uiți la înflorita grădină

și te rogi ca să nu cadă grindină.

 

Ești viața mea, minunea mea,

din România mea, ești cinășea.

Nu-s probleme, hotărârea e luată de multă vreme, că Eva-i ademenită de șarpe, în clipe de aur pentru taur. E imens, când omul, în cuvântul lui are sens și cinstit demers, în univers. Cu ursu păcălit de vulpe o dăm, în bară ca Eva trasă pe sforă de șerpe. (cum să mai aibă Adam încredere, în Eve?) Tu, nu sta să privești de pe margine la imagine. Nu vezi ce se inovează miciuni scăzând ce a făcut poporul românca să iasă omul cu minciuna lui, în evidență, chiar dacă unirea era, în sângele geto-daco-român, omule! Sub cer cu lună și stele mari și mânânțe, pentru zâna vieții mele. Mori din cauza complicațiilor, din socio-ecuații, că taurul comunal Burdea dă iama la mama-mândră cecana, femeie cu aureolă, din Ceaca, drăgostoasă și sexual drăcoasă, făimoasă să facă viața frumoasă, că și miroasă ațâțător, excitant. Temperatura e cu valori, sub valorile politice normale, că ziua crește și noaptea scade. Marin:

     - "Iată, băiatul cu fiatul!" (prin Maramureș ninge, că legea nu-i lege, ci tocmeală).

     - "Rareșeeee! Brătianule mic și pomădat, ieși, mă, în public, în piață, și apără Istoria Țării de care, cândva, erai tare interesat și-ți tresălta inimioara de ardelean patriot! Sau, cumva, aranjat și tolănit în fotelu’ bruxellez nu mai vezi nici o Românie, darămite Istoria ei?! Eroul Octavian Bjoza, venerabilul deținut politic, care era și eroul tău, cândva, a fost dat afară dintr-o biată funcție guvernamentală! De către Vasile, mă, Cîțu, mă, un neg benign răsărit în turma de urmași brătieniști, căruia i-a crescut păr pe limbă și care habar n-are de Istoria României! Nu-ți mai spun eu de ce, pentru că afli tu din partidul NAȚIONAL liberal! Auzi, Răreșică, o fi venit comunismul în România cum o fi venit, dar călare pe el și pe tancurile lui erau numai copiii și urmașii lui Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul,Horea, Cloșca și Crișan, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu, adică de-alde Ana Pauker, Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu, Alexandru Nicolschi și mulți alții! Tu ce zici, pasionatule de Istorie, cum te declarai de mult?! Rareșe, bucură-te de comoditățile foncției de europarlamentar, acum, pentru că eu cred și, mai ales, sper, că la viitoarele scrutine politice o să dispăreți ca formațiuni politici și nume de maimuțoi politici – pnl, usr, plus, psd! Și lăsați România în pace, n-o mai abuzați, și lăsați-i Istoria fără cătușe – adevărată, tragică, plină și de disperare și de Nădejde, deopotrivă!" Marian Ghițeanu (Active News)

     - Ca mâța, în săptămâna brânzei, se prelinge finuță ca o felină, în rodnica grădină floarea ce înfloare ca albina pentru polenizare natural, să zboare din floare-n floare. Cu proiecte lansat pe orbită cu succes ca să nu faci cu stregii, în reușite, stres. Da, încătușează România, Benule, o întemnițează cu intenții curat-murdare, în loc de bine cu cântare și descătușare, dar liberalii deșuchiați, niște blestemați fac ca nechemații, împelițații nebotezați imperialiști vânduți străinătății, cu ziceți (ca pe vremuri rău famate, bolșevice). Cu ce drept zic ce zic?

     - Cu dreptul de a fi.

     - De ce istoria României contrazic?

     - Pentru ca sunt falsi.

     - De ce se lovește, în voința poporului, în conștiința națională?

     - Pentru ca nu existati. Nu va trateaza ei ca pe niste oi atunci cand promit ca veti avea imunitate de turma?

     - Suntem loviți, în dreptul de a fi.

     - Mai rau! Sunteti loviti in coaie. Eliminare prin castrare.

     - Ben, se zice, că nu există, în democrație cenzură, dar sunt blocat, omule!

     - Cine o zis? In vest e mai multa cenzura ca-n comunism. Curand o sa puna copyright si pe Buna ziua.

     - Ce mizerie este aiasta și a cui mizilic de fi mazilt este, frate?

     - Democratia e masca hotilor.

     - Cine, mama dracului, îmi spionează e-mail-urile ca la ce-a mai prăpădită curvă? Democrația, îmi dă drept de fi fără nici o sminteală, cinteală. Pentru asta-mi saltă inima de iubirea oamenilor și că îmbătrânesc frumos si sănătos, dragilor și-i ceva distinct și deosebit! Atenție n-avem timp de covid, n-avem timp de durere, că nu e eficientă. Dacă Vica nu mai e, nimeni nu mă trage tare de mânecă:

     - "Hai, Pavele, să facem și asta ca și cum găina ar cânta cocoșește, în casă" VICA, nu-i siropoasă și nici visătoare, ci practică. Dragoste încurajatoare ca o apă curgătoare. Suntem la minim istoric. Agomerație inadmisibilă, la Otopeni. Unde ni civilizația, ca să nu ricoșăm cu mașina, în stâlpul de pe marginea drumului, că asta nu-i afacere bună. Eminescu, în măreția spirituală a poeziei. Iubirea și respectul pentru Vica, e un suprem al vieții. Totul e datul sorții, ce ni s-a sortit, om iubit, om fericit, iubitor, dar pentru asta pe cruce răstignit. Întodeauna eu eram cel vinovat, cel nesăbuit, față de Vica, lumina ochilor mei. Datorită ei și nu a școlilor, orIcât de superioare ar fi fost, eu sunt mai învățat, mai experimentat, mai ca luna și soarele de pe cer, mai practic și mai bun, mai priceput, mai cu zâmbet și mai uman. În micile momente cu bucurie, nu economiseam dragoste, că împreună, amândoi, dam sens trăirii noastre.

     - Scrii spornic.

     - Uit de depedența de politică și dezmățul ei. Eram copil care mă amăgeam, în Aghireș-Fabrici scriind, fircălind, cu gândul, dorința, că eu trebuie, să ajung scriitor, dar iată, deși am cules folclor, scriind o carte din capul meu, dar ca marii scriitori, nu cu folclor cartea care o scriiam o vroiam, ci ca a marilor scriitori, dar la revista Tribuna Dan Rebreanu, chiar dacă, îmi tot promitea, prin 1970, că mă debutează după bacalaureat sau până-n bacalaureat (nu rețin exact, care-l luasem datorată mie ca să nu învinui pe profesorul Perța de Boli infecțioase care avea pică pe mine, că colegul, unicul coleg ungur, de prin Târgu-Mureș și ocheist, nu știu la ce materie picase, eu ținându-mă bine, deși, ce-i drept nu-mi dam silința la învățătură (dincolo, în antreu Marin se mânca, în gură cu Daria căruia nu i se aprindea focul:

     - "Ce-i tu, Zarază, că-i plăcea la Teci aiesta, să-i scoată ochii, să o învinuiască, că nu așează cum trebuie lemnele-n sobă, că le pune de-a crestulul și nu pune nici suficiente ațuțături, aschii, surcele eccetera, dar ii, că trebuie să sară el de lângă ea, din așternut , să sară dungaș, incomod și să facă el focul, în timp ce, în camera de la drum eu scriam, nici acuma cu spor și să-mi placă, ci cum ție zici, că-ți place, chiar dacă mie mi-ar plăcea să scriu altcum, dar cum?) Sânt mofturos, vrând să fiu publicat și de revista de cultură și literatură, Tribuna de la Cluj-Napoca, revistă care nu stă la taifas, popas, cu un amator ca mine, cum ar fi stat Miron Radu Paraschivescu, însă el redactorul ei șef Arman... considerându -se profesionist, mai altceva, boier, patron, mai baron, decât toată lumea, chiar dacă din ce scrisem, pentru mine trimise, la domnia sa, de fapt la revistă, criticul și scriitorul Lucian Gruia, dar a fost tot degeaba, acest filozof vrând altceva, doar domnia sa șeful știind ce). Nu mai eram tânăr ce-i drept, dar aveam un drept de a fi, în Scrisul Românesc, Mihail Duțescu recenzându-mi două cărți despre care nici nu vorbea cu rachiună (apropo, dar cine sunt eu, chiar așa ca să fiu băgat, în seamă?) De ce nu ni cântare și încântare, viața? De ce viața ni cântare și încântare.

Puțin de tot uit cine sunt,

pe pământ, uit, că tu ești ca un cânt

(Tu, puică mă faci fericit.

Mulțumesc, te iubesc!)

Nu mergeam ca alții la joacă, la disteacție, eu scriind și petrcându-mi timpul scriind fără să știu pentru ce rost, că nu-mi reușea să mă afirm, chiar dacă convinsem și pe tata, că, în scrisul meu e ceva profund, serios:

     - "Pavele, după scrisul tău mulți or bea apă".  Aleu revenit interbelicul Haplea ca să se lupte cu Câțu, cu boala și cu suferința ca reflexia propriei noastre conștiințe (la Șimleu, în imensa curte a liceului agricol pentru Chicu directorul adj., cu toții eram Haplea noi băieții, iar fetele Măriuțe vorbindu-ne cum ne vorbea mai ales, că nu se putea controla parcă era pus, în priză, iar pentru Atediroaie eram oameni cu evadarea simțurilor, în povestea de liceieni altfel cosmetic stilizați cu strălucire și nu era biroctație, ci mult mai ideal având și noi prof. pe Socrate și Aristotel, Arhimede, Iorga și pe cine nici nu gândești, că ne pica cu toleranță bine la stomac, cu toți fluturii lui Mircea Cărtărescu, scriitorul bucureștean eficient care nu mai știu ce face cu vaccinul Astra Zeneca, vaccin cu transparență... Cu ce e similar, în salvarea de vieți?) Făceam multă activitate și era pitoresc. Unele nemulțumiri, gândurile, ne da insomnii care ne zbuciuma, zdruncina, ne dezrădcina din starea de bine (de ce, deși exista insistențe?)

     - Tu stii care e diferenta intre un scriitor amator si unul profesionist? Ala profesionist e platit. Cartarescu nu scrie mai bine ca tine, el suge prin canoane sistemul ca hotii sa manipuleze constiinta oamenilor in siguranta fals create furandu-i in liniste. Vica are dreptate ca vei fi comercializat dupa moarte. Nu esti singurul. Asa a patit-o si Hristos, asa si Eminescu etc. E o smecherie biblica: Domnul ne-a daruit alimentele iar satana bucatarul. Tu spui adevarul, Cartarescu il oblojeste cu eleganta. Un ZOMBI la moda.

     - Somnul e un avantaj. Asta e o nerușinare a intrușilor. Nu știu a cui și nici ce manipulare mai e și asta? Asta se întâmplă doar, în țara noastră.

     - E in gena omului. A fost plantata de cler in Egipt.

     - În viața cum e se călește oțelul fără a forța nota, că totul e așa cum s-a călit oțelul, în frumusețe cu noblețe. Noi oamenii suntem niște speciali.

     - Imi place ca nu te dezici.

     - Dinu Lipati pianist s-a născut, cum e azi și naș la naștere l-a  avut pe George Enescu. Daria e berbece, activă, însă trebuie să fie cu grijă, că pot fi înțeleși greșit. De multe ori, decât Vica era grijulie cu starea mea, cu starea cum arăt, în ciudă, că se zicea:

     - "N-ai parte pentru todeauna de ce ți drag, că cerul n-are inimă omenească, socio-umană, ca atare nu judecă ca omul, Ben." Vica știa și, când trupul și sufletul, îmi era bolnav. Și eu cu ea la doctor, în Cluj, chiar la specealiști și nu m-am uitat la bani. Și eu cu ea la doctor, în Cluj, chiar la specealiști și nu m-am uitat la bani.

     - Femeile sunt intelepte insa nu au loc de nebunii bolnavi dupa putere.

     - Aș vrea să scriu cartea ca Furtună la palat, chiar dacă după cele două accidente vasculare avute la diferența de un an, chiar dacă am rămas cu sensibilitate și plâng din orice urmărind, văzând, vre-un film și ca Lecții de viață, din ciclu Licceenii, dar orcare ar fi oricât de bărbat m-aș ține, că nu-i așa și bărbații plâng?

     - Toate fiintele plang, tot ce-I viu plange. Chestia cu neplansul e o smecherie folosita sa dezhumanizeze sufletele pentru a le transforma in roboti criminali. E o tehnica care apartine dresajului. Toate imperiile au folosito pentru a construe criminali. Plansul e reactia unui suflet sanatos. A fi barbat sau femeie (etichetat) e o tehnica discriminatorie, folosita intens pentru a subjuga. Noi suntem lasati pe lume pentru a ne observa si complecta. A te cunoaste prin iubita ta, prin copiii tai si prin parintii tai si parintii parintilor tai. Asta e prima treapta a insemnatatii existentei noastre urmata de un infinit de trepte pierdute in divin.

     - Nu-mi spune, că-i bag, în măsa. Am și eu porniririle mele și, îi înjur și blestem. Nu ne mai putem baza pe ceva, pentru a avea tihnă? De ce snobii ne încurcă, în lucrarea care nu-i un clișeu, în căutarea comorii, fericirii, cum zice Vasilica Grigoraș, că are o stimă de sine și bibliotecara are o poveste, o poveste, o credință și speranța care la ea nu moare, că încercarea nici supărare n-are, c-are forță a sa care percepe adevărul și viața, în greul provocărilor. Perseverența e grozăvia mea și a ei.

     - Snobii exista pentru ca ii lasi sa existe in imaginatia ta. Tu le dai forta. In realitate ei sunt niste figurine din ziarul scanteia partidului la putere. Cand recunosti ca esti o stanca nimic nu trece prin tine. Tu existi atata timp cat crezi. Isus a pasit pe suprafata marii. De ce nu crezi? …ti-au bagat astia in cap ca e legenda.

     - Ce-i dulce ca dragostea? Pentru ce-i Citibanc?

     - Sa te inrobeasca pe viata. Nu doar pe tine ci intreaga ta familie si neam.

     - Noi știm ce se întâmplă, după ce se întâmplă.

     - Intodeauna a fost asa. Daca ai sti dinainte ai ajunge pe urmele lui Horia, Closca si Crisan. Viata e o piesa de teatru cu deosebire ca din asta nu poti iesi decat mort. Ca Gheorghe Turda din Săpânța el la Tradiții de la Bunica și eu acasă la Vica făceam mămăligă și, când am fost singur acasă am făcut și alte màncărururi, c-svem oi și mulgători, pe care trebuia să-i omenesc, cu mâncare, că-mi aduceau oamenii laptele de oaie ca să-l strîng, încheg, caș.Mâncarea mi-a fost lăudată, că ce am gătit le-a plăcut și altora lui Vasile Găvruș de a lui Gilău, Vasile Borișca un om deosebit, dar care sătean nu era mândru apreciindu-mă ca om din proprie simțire. Tu, tot, un un om bun. Așa cum dirijorul era vital pentru oechestră tot așa mă revigora Vica trup și suflet, în tradiții, cu tot cancerul la colon, operată la sputalul CFR de doctotorul chirurg Deceanu, a răzbit, dar după 11 ani s-a îmbolnăvit și cu greu, a ajuns la Hematologie, însă de aici n-a mai răzbit și treptat, văzând cu ochii, s-a topit, gândind, că nu mai e ea, mândra Vica care era desfigurată palidă, ca o mașină care s-a răsucit, lovită de o altă mașină care a venit disperată, pe drum, răsturnând cealaltă mașină în afara carosabilului.

A nins și la Brașov, în poiană și pe Valea Prahovei, a nins destul de mult și chiar și la Moscova se produce o deflaglație cu morți. Unul bat, în mașină cade de pe o pasarelă, îl scot viu din mașină. Vinerea verde, ce praf e, în ochii lumii. Ideea lui Țurcan, pentru ce e (sunt, cu măsuri luate după reguli stricte) Dar de fapt ce se întâmplă la noi? Ce intră, în vigoare, scăpăm așa de pandemie, de covidul naibii, în paradisul nostru!? E ger, în martie. Amiaza ne aduce vreme mai bună, însă seara va ninge. Ce explorăm cu încredere, cu a fi sau a nu fi? Pavel Bartoș e specializat și e natural, în performanța românilor au talent cu extra-curaj. E, un top, în România, un bonus îmiresmat. Era să ne facem ul altuia bucurie, în foc continu, conform tradițiilor naționale. Binden cade de pe scara avionului, că-i bătrân și el, săracul politician jinduind după putere politică. Halep e mai liniștită, antrenată pentru performanță, e o scumpă, o admir. Nu mai e la început de drum pentru ambițioasa Simona. Pentru ea ca româncă totul e, în regulă, luptă și va câștiga provita România, va câștiga cu loialitate, în foamea ei, chiar dacă Vica a pierdut rostul ei, a pierdut fără glumă. A pierdut Vica având durerea ca un chin, a pierdut, în chilipirul zile, chiar dacă a luat și morfină, cafetin. Era ca un super-star de cinci stele pro-România cu inima-m dinți, atrăgând prin acord verbal, în relația armonioasă de cuplu. Situația satelor, din cauza politicii dezastroasă e gravă, că legea e tocmeală, că ne jucăm, în parlament și senat, ne jucăm de a făcutul și aprobatul legilor, c-așa-i pe la noi, la șmecherie. Îndrăsnea să viseze viață. Totul e, în fantasticul României. România are un special pitoresc. România are un special pitoresc. Vica era femeia de vis. Fără ea mi difficil să mă adaptez. Mai trecem și prin al treilea val.  Aici e o forfecă din înteres pentru fes. A boluzit cu teamă catrastofică pandemia aiasta și atunci care ni bucuria? că lumea n-are nevoie de ceva ca ea fără a se ști cum să ne protejăm, că ce se zice-s minciuni și nu sfaturi bune, că banii care ni se cuvin, Câțule, ni se chetuiesc finanțule, fără rost, fără noimă din înteres politic și apocaliptic. Înteresul capitalist ne lasă artist, în bustul gol ca Ana Blandiana punând pe Dumnezeu pe role, un fenomenal liric, cum momentul care-l trăim artistic, îl avem, și nota bene, în ce trebuie vizibil și viu, în forma tipică și originală, Ben Todică. Înteresul capitalist ne lasă artist, în bustul gol ca Ana Blandiana punând pe Dumnezeu pe role, un fenomenal liric, cum momentul care-l trăim artistic, îl avem, și nota bene, în ce trebuie vizibil și viu, în forma tipică și originală, Ben Todică. Ne-am înhămat ziua la ceea ce facem, în iubire. Era ca un super-star de cinci stele pro-România cu inima-m dinți, atrăgând prin acord verbal, în relația armonioasă de cuplu. Scriu, cât mi inima mi bolundă și cât zâlele mă țin, că cetera-mi zice pe arune dese, bune, strunite. Tu,ești un normal. Femeile sunt convinse. Mai trecem și prin al treilea val. Ioan Criste a rostit despre Eminescu ca despre Luceafărul poeziei, o eminență cu doctorat, în Budapesta. Apoi era și Caracioni, din Târgu-Mureș, al contestului românesc, un providențial care se lega moral de Gojdu, era din elita românească. Aici erau mulți cutezători, în lupte grele,de la Vama Cucului, mulți intelectuali sacrificați, martiri a închisorilor ca figuri proieminente participanți la marea Unire, că nu și-au pierdut indentitatea și spitualitatea românească devotați patriei ca Iisus Hristos care a rămas, în adevăr și unitate și sfințenie, înadevăr și viață, cu cruce dumnezăiască și românească, omenească, în spațiul nostru geografic ca o picătură de lapte și miere, cu zâmbet larg, în pantionul indentității noastre românești, fără nici o greșală, chiar dacă e recunoscută cu referință, în scopul care promovează valorile autentice. Vica-i legendară și cu ea învingem. Aici nu lași nimic deoparte, că Vica, în lumea ei, e tandră și-i iubăreață, cum rar. Vica era căuzașa care avea miros la oameni. Sunt un vezevenchi de pe vremea împușcatului Ceaușescu, cănd eu eram jinduind Căutând după mere.

Cineva l-a omorât pe Sadoveanu, în tren pe tren, pe acest minunat prozator (e și asta, încă un mister). N-am intuiția ta sau ce zici tu, maistre, în limba română?

     - Nici pentru Artur Silvestri nu am putut ghici. Crocodilii sunt captusiti bine. Cred ca traim in doua lumi. A lor si a noastra cea pasiva si inocenta/dezinformata. Avea dreptate Ana Blandiana cand ne numea un popor vegetal si ii dau dreptate. La televiziune cand au dus-o pe brate si o intrebau daca mai crede asta si ea plangand, nu. Eu nu sunt convins si raman deacord cu originala ei parere. Noi nu am facut nici o revolutie. Totul a fost regizat de golanii care ne praduiesc si azi. Romanii au demonstrate-o dealungul istoriei ca nu suntem salbateci cum ne cred altii si imaturi. In jurul Carpatilor nu a existat imperii criminale. Popoarele care au crescut cu feti frumosi si zane nu sunt popoare violente. Romania anilor dinainte de revolutie a fost terminata dinafara. Insa chiar si fara revolutie si fara executia Ceausestilor situatia Rimaniei va fi fost adusa tot la nivelul de azi. Europa este nivelata. Sunt tari in lume mult mai puternice ca numar si suprafata care sunt ipotente in fata fortei care domina lumea. Romanii o au in instinct de milenii ca daca se revolta isca violenta, sunt devorati de lupii din jur, o patesc ca Yugoslavii.

     - Mă bucur de orice-mi aduce viața, ce-i drept, nu că-mi lipsește Vica, în cei 100 metri de gânduri cum zice Simona Halep pe traseul configurat, avànd grijă de sănătate, în toată ființa ei, cu iz de România, în felul nostru frumos, din viitorul nostru verde de albastru. Cuiva, îi dă alt bebeluș de la maternitate, în regulii clare și cu fermitate. Mai este Valentin fudulul are povestea lui fără piciorul doar și fără braț ars la 6 ani, căruia i-a adus soarele, în viață, o miloasă, cu suflet mare, că profesora e un om de suflet, care-l ajută pe Valentin fudulul, care-l ajută pe drumul cel bun, că întoadeauna este cineva care, în România ajută pe semeni (îți povestesc plângând, că iată un om ca Valentin, un schilod care reușește să joace baschet și la pian doar cu o mână, cu mult voință și iată-mă, în neputința de a povesti, un lucru despre care Mariana Almășam povestește atât de fabulos și atât de frumos). Probabil, în nerăbdarea timpului voi reveni, să vă repovestesc despre năstrușnicul Valentin. Sunt lucruri care-mi scapă din mână, că povestea nu decurge firesc, cum mi-am dorit, în firescul vieții mele de mototol, un spectacol care n-are nimic spectaculos. Altcineva povestește, narează, incredibil cu energie și magnific și sunt grozavi, fantastici, cum ar fi fost și Vica dacă ar mai trăi, că e șpileră, înțeleaptă, dar eu încăpățànat și eu având viața mes cu visul meu. Sànt și eu tenace și cum știi activ, ca să scriu. Scriu, dar nu filmez ca Cosmin Zaharia, ardeleanul, chiar dacă nu tot ce zic fac ca el. Mult depinde de mine e, chiar să iau taurul de coarne taurul, zice Zaharia. Viața mea e raportat la chestii materiale ca să scriu cartea care mi-o propusem, o alta decât Mere Pădurețe dorind-o pe Vica vie, în viață, că nu-mi place ca eu să fiu Un om necăjit, din nuvela marelui M.Sadoveanu, azi hulit de criticii demenți care nu țin cont de ce a scris, de operă, ci de funcția care a ocupat-o, în societatea comunista ca deputat și ce a trebuit el să semneze condamnând la moarte, un grup de muncitori. Cineva l-o pârât pe Bulă lui Ceaușescu, că are, în spate într-un saivan, c-are 1000 de oi. Când vine cel cu recesământul, câte oi ai? na și aceea moartă acolo, în spate. Merge-n spate și dă de oaia moartă, dar văzând și pe celelale 1ooo și, dar ce-s cu aiestea, omule?:

     - "Or fi venit la priveghi." În Osoiu dau de un Roman, că nu scrise o oaie la recesănt, dar oaia din podul casei zbera și atunci omul:

     - "Dacă s-a spus singură, scrieți-o și pe ea." Nimic, nu-i fără Dumnezeu, cum zice și draga de Ana Blandiana, Doamne ajută! Suntem mai cu energie, mai cu culoare. Scrisul și dragostea mi-a făcut viața frumoasă.

     - Ai grija de el ca ti-l vor lua si pe acesta. Tu scrii pe telefon…

     - Mă uit pă coastă mai din sus de casa noastră, mă uit la brazi... Scriu, cât mi inima inca bolundă și cât zâlele mă țin, că cetera-mi zice pe arune dese, bune, strunite. În sat nu prea sunt să bată pământul cu bățul, nota, ca să se alunge frigul și să se apeindă focuri de purificare. Vaccinarea se face cu Astra Zeneca, vaccin de încredere.

     - Nu prea e si parerea neamurilor altor tari europene.

     - Primăvară la Poiana Brașovului zăpadă până la 2 metri și pe Mircea, îl văd la televizor pe PRO teve, zicând, că nu mai are locuri, de parcare, în Poiană. Primăvară se lasă aștteptată, zice și Cosmin. Se face frig din ce, în ce, încă și mai frig, chiar dacă noi ne străduim să ne fie bine.

     - "De la ora 8 n-am loc, domnule, în parcare", zice Mircea, în camera de luat vederi.

     - Servus NICOLA!

     - Ti-e frica de moarte Pavele?

     - Cine zice de asta? As vrea sa mai stau sa-mi scriu marele roman. Undeva, cândva, s-a ivit de altceva buba, bomba, cu artificii, că-ș vedea de treaba lui, cuiul scoțându-se cu cui. Ești nobil-sublim, dar ce mai vorbîm dacă și iubim.

     - Atunci scrie, nu-ti irosi timpul asteptand vaccinul. Moartea nu există, iar dacă vei înțelege asta frica de ea va dispare. Și amintește-ți: niciunul dintre oamenii cei dragi care au existat nu au murit. Ei s-au transformat în lumina ca si Vica și continuă să existe în această formă. Ea e langa tine si te lumineaza, te inspira sa scrii.

     - De unde până unde Mega cum laude cu undă verde? De mine-mi place foarte mult, în dor de dor, nu-mi vine nici de-a dracului să mor. De ce o invităm? Mmm… Al tău adevăr de la vacă l-ai muls viață, în șuștar. Ție ca Maria consumi adrenalină, te culci, în grădină și ești mamă la copiii mei, gemeni, ori cum și ce-i vrei. Cine cânta: "iubirea schimbă tot, Domn Savaot"? Vica îmi reproșea:

     - "Nu-i numai cum vrei, tu, Pavele." Ne sfădeam s-avem de la ce să ne împăcăm. Noi nu facem doar să pară,ci,chiar să fie-n regulă. Dar eu cu Vica eram incredibil aproape de oameni, că eram sensibili provita. E rupera vulcanică din Zelanda e inofesinvă. E și seism care cutremură cu teamă, că oamenii sunt temători și fug care-n cătro. Aici facem pasu și sărim pârleazu. Când eram copil eram conectat, cu scrisul și uitam de joacă, chiar dacă, în curtea blocului era frumusețe și surpriză, o verticalitate era joaca, dar la mine, în camera apartamentului eu mă desfătam cu scrisul. Zice unul:

     - "La noi moldovenii întâi e băuta și apoi bătuta." Nu făcea cu bani, nu mocangeală, dar nici din Vrăjeală. Doamne ferește până te nimerește!

Trăim lângă bombă biologică,

la ce te lamentezi,

în drept de a fi astăzi?

Dar ce mă fac, să fac oamenilor

și lui Dumnezeu pe plac?

Dar hai, că-i mai bine să tac și să fac colaci,

chiar dacă tot nici tu, nu-i mânci.

 

Lui Daria lasă să se adune vasele din care s-a mâncat, vasele murdare, că mai bine spală mai multe impecabil, în ecuație de gen, cu garanție, că asta la ea-i ceva vizibil, natural și cu garanție, cu energie și magie. N-ai murit, că nu se moare pe plajă, la margine de mare, în România profundă, baladă, mare, pe zimbru călare. Tu, tot ca tu, tabu. M-ai lăsat tablou, dar, îți înțeleg prioritățiile, cum Vica cu-n șir întreg de mărgele, înțelege toate ofurile mele. Pe drumul care-l avem ne descoperim cine suntem, în mașina timpului, cu traseul, să nu ne mai înapoiem. Bag de seamă la noi toate au o noimă, chiar și atunci, când scrii pamflet/ epigdramă pstrându-ți ritmul și mândra rimă, din fericire: nina, nină-coda de baladă care sună.

Tu, vezi și simți,

dar înteresant și important,

inteligent: nu mă minți,

nu mă stresezi,

în dreptul de a fi zi de zi.

Ce jucărie, în sens de bucurie,

în energie și din omenie.

La îndemâna copiilor cu rostul lor,

în transfer, ești un reper

socio-cosmic, pragmatic,

iubire pe verticală,

din școala de dincolo de școală.

Pagină după pagină citesc, răsfoiesc,

cu al României pitoresc

rustic și orășenesc, un alt fel de omenesc și firesc,

prin care păcală cum mă numesc mă păcălesc, celuiesc.

 

Scrie, dar să existăm trebuie să ne concentrăm ca un vânător tânăr care plin de adevăr iese din iarnă, iese-n primăvară la colțul firav de iarbă al patriei limba română. Revista Cultura - Încă ceva de a lectura cu plăcere. Dar hai, că-i mai bine să tac și să fac colaci, chiar dacă tot nici tu, nu-i mânci. Ce mai sunt, în matematica geometriei cinei de taină a vieții campionă? Ce însemn printre rivalii care, în neobișnuință înseamnă ceea ce sunt, în total... E un vizibil extraordinar natural special, în răsfățarea simțurilor, Vica. Eu am, ce implicare? Se face frig din ce, în ce, încă și mai frig, chiar dacă noi ne străduim să ne fie bine. Mă simt obosit, cu astenie de primăvară. Tu, ce crezi, de ce sunt cum sunt? Și asta e o inaptetiență, lipsă de coerență? E incompatibil cu viața? Nu e tocmai ce-mi doresc. E o cumpănă, dar la ce? Nu-mi înghit starea care nu-mi place cum sunt. Am o stare de somn, somnolență, dar nu mă pot odihni (ceva nu mă împacă cu sine, nu mă cunosc suficient, în comedia aiasta, în pandemia aiasta.

     - Dormi departe de electonice, telefon mobil, calculator, televizor etc. caci ele interfereaza cu starea ta psihologica. Camera de dormit trebuie sa fie curate si linistita. Lasa totul in bucatarie sau in alta camera.

     - Când preotul o prohodea pe Vca, doar faptul, că mi s-a făcut rău m-a smintit de lângă Vica aflată, în sicriu și am fost adus, în aiastălaltă cameră, de aici auzind vorbele preotului și chiar și pe treptele de la țințirim am urcat ajutat de Teodor-Flaviu și Mihaela-Ștefania Celemen, doi dintre mușchetarii lui Vica. Moartea cuiva drag te face să mori puțin, vorba francezului.

     - Cand au murit parintii mei am simtit ca mi s-au taiat radacinile cu pamantul. Parca mergeam prin aer, pluteam. E adevarat ce spui.

     - Da, tot sufletul, îi gol, pustiu. Nu se cuvine asta, dar ce poți face? Cum nu, e un rău care ne sapă și ne doare. De fapt îmi atragi atenția, că lucrurile plăcute, nu-s altele, în cunoașterea adevărul, că noi avem aceleași sentimente vii și dureroase, că noi ne prăstăm, în plăcerea de a fi. Da, da, cum, îi protejăm pe cei dragi ca-n Secretul măstii, tot din istoria Coreeia de sud, o țară ca România cu multe frământări, lupte interne și lupte externe, lupte cu glorie, încuiindu-se decepțiile cu bucurii, cu sens provita, că omenirea trebuie să fie pentru pace, iubire și să nu-și însele semenii. Asta-i paradoxal o istorie s victoriei care cuprinde caracterele popoarelor și ghidul, reperul, spre bine, că lucrul cel mai important e să gătăm cu răul și istoria să fie a binelui, că asta ni speranța și credința, dreptul nostru impecabil de a fi. România are mult talent nativ. Au surse de inspirație la nivel foarte mare. Cum zice fotbalistul Hagi, în cartea sa de convingeri, campionii fac campioni, prin viziune, dacă au viziune, că talentul e, în România, zice Gică Hagi cu convingre și cu convingere, sincer (ne spune, în acei anii al tinereții lui, fiind într-un lot, lotul național, că noi prin această carte vom învăța acuma el având experență,  în perspectivă și, în concurență, în acei ani frumoși, că fotbaliștii s-au format, în timp, chiar noi, sub ochii noștri scriind istoria, eu cea cu mine și cu Vica uluitoare și cu superioritate ca și cum și noi am alerga impecabil spre minge. Noi suntem nemaipomeniți, eu și Vica, punem cireașa cu viața noastră o punem pe tort. Tortul se face, în timp, chiar și scrisul meu, scris făcut efervescent, prin răbdarea mea și a ta, răbdare care mă miră, că tu mă rabzi, tu așteptâmd și gestionând cu răbdare vorbă cu vorbă pe care o scriam, tu dându-mi șanse, un drept de a fi. E ceva care s-a clădit cu un potențial și viziune pe lângă Luceafărul nostru, floare albastră, o minune, ideal, al neamului nostru (e o filozofie și cum să joci și fotbal, zice Gică Hagi, cu felul lui artis și, în fotbal și, când juca, dar și, când antrena ca antrenor fără a specula, el fiind bun profesionist, prin cartea Campionii fac campionii e un artist, Ben Todică). Mai dorește să antreneze, asta dorindu-și, chiar și la cei 56 ani, a lui. Amintirile lui Gică Hagi sunt Amintiri din viitor. Știm, în valul trei de restricții, în Contagiunea și infecția covid-19/sarvov-2, fiind o flagrație mondială și pandemia aiasta încoronată: corona virus care a pus pe butuci economia, că mulți și-au pierdut locul de muncă, dar mai trist e, că mor oamenii pe capete, cum nici, în vreme de război/în bătălie pasărea cu cioc de fier facea infernal moarte-n popor, nemaiavând micile bucurii care să ne bucure ca sub Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu ne-am bucurat, în felul nostru, cum n-o mai face sub domnia corupților cosmopoliți, în evadarea simțurilor și a simțirii, că iubesc viața capitaliști doar pentru ei, că-s greu de crèzut acești egoiști. Și Ady Moise zice admirativ, cât de sus urcă cei care au talent? Dacă n-ar fi existat Vica cred, că viața ar fi fost o mare greșală, o păcăleală, prietene Ben, nu crezi sânge de român, limba română? Eu fără Vica aș fi fost terminat, nici n-aș fi existat, frate, Ben.

     - Caile Domnului sunt misterioase. Toate loviturile le primim pentru a ne trezi. Vica a fost intradevar o binecuvantare si continua sa fie. Fara ea nu ar fi existat Cautand dupa mere si acum Mere Padurete ca o incoronare a unei iubiri.

     - Când doare apoi doare, că durerea nu-i o teorie a conspirației, că dacă doare, doare de anume, în anume cu renume.

Ce dăm oamenilor, pentru ale lor?

în folosul, haosul și rostul lor.

Ca un alb ca zăpada ghiocelul pur nu-i sperjur, în conjurație e mândră socio- ecuație. In Dictatura Babelor Tu, mi-arăți calea și marea neagră, nu-i negră, ci ca ceru zare albastră, stare bună, în a trăi cu Vica împreună, în drept de a fi. În America dezaxații împușcă civilii. Mi se pare, că vădau aschii, niște chestii, din sufletul meu. Povestea, din Secretul măștii/ Furtună, în palat, dar istoria cu regina Tamiris, cu Burebista, cu Decebal, a fost altcum...mai cu mult suflu patriotic, chiar nici Decebal nu s-a sinucis ca să nedemn, gândul lui fiind de ce să-și lase poporul de izbeliște, Burebista, chiar unindu-și țara, cum toții aveau, în gând și faptă, că nu admiteau Dacia, România, fărămițată, în triburi, iar el adunându-le și unindu-le ca mare popor ce a fost, prin ce a fost cu adevărat, în principal. Știu, că și tu, știi, c-ai aflat adevărul, miezul istoriei. Fața lumii hidòase pate fi schimbate oricând, nu cum întorci mâna, nu chiar așa ușor, cum cred unii. Nici aia nu se dau pe un jeb de cuie (Taci Marin). Fiecare din noi trebuie să ne păstrăm demnitatea, firea de a fi om, înstarea de bine și înclinația de a face bine și, în lucrare, lucru bine făcut, că altfel, corupților veți plăti pentru crima și tâlhăria, înșelăciunea voastră, gravă amărăciune pentru popor. Oamenii de rând cu demnitate până la moarte sunt. Eu cred și ușor, că toată lumea face, că nu trece o zi, să nu se antreze Simona Halep, fără asta nu reușește, nu se face campion fiind, să facă campioni.

     - Ești om calculat, ești corect, pus la punct, aproprii infinitul de obiect. Bucură-te compex și perplex sigur, sigur, că spiritual te aveturezi. Iubire pe verticală apropie-te de oameni și fii cu ei prieten, chiar și-n pretutindeni. Sincer, ai sub cer caracter, tânăr cu viață și adevăr, pe orcine îngenchi, nu-ți fie de deochi! Sincer, ai sub cer caracter, tânăr cu viață și adevăr, pe orcine îngenchi, nu-ți fie de deochi! Vica-i Vica ca Vica, Ludovica, Rodovica. Vica cu fervoare era iubitoare fără a fi siropoasă, cântărea bine cuvintele provocatoare, era motivată, explica, în istoria sa fiind o valoare cu culoare, a scris o pagină de onoare ca un dans pe gheață (Niciodată nu știi ce crești, că ). Era o candoare.

CU MARE FERICIRE

Vica era o trăire, cu mare fericire și cu simțire,

o mare fericire pentru candidatul provita la iubire,

cu fericire,

în lin pelin și divin, cum eu lumin retrăinnd fericire,

cu bucurie,

în veșnicie

ca floarea florilor,

cu rostul rosturilor,

în soare

și cu binecuvântare de Românie profundă

și mare,

în trăinicie, cu marea fericire.

*

Prin rugăciune, cu Dumnezeu să fim cu înțelepciune,

în mers și demers, cu pasiune,

în sens socio-cosmic dinamic și pragmatic.

***

P.S. nu grăiește nimic dar nici domnia ta, Ben, Ce-i cu voi, dumneavoastră?

     - Nu inteleg ce vrei sa zici. La ce te referi? Eu nu am cont la facebook deci nu pot vedea nimic din ce imi trimitic deacolo.

     - Noi scriem, nu ne umilim.

     - Deasemeni si noi cei care nu suntem pe facebook.

     - În hărmălaiia generală a Parlamentului cu surle și trâmbițe ca să întrerupe conferința aberanta. Ne trezim mâini, la olaltă mâni cu certuri, sfadă, scandaluri ca-n parlamentele din străinătate, că au crescut inșilor cornițe, codițe și organe sexuale și nu se mai ține cont nici într-un fel de moralitate, că se prostesc, cu toții și mai zi dacă poți ceva, dar ce-i zice despre aceste mirături?! Cine o mai crezut, c-avem de a face cu asemenea specimene și găști politice imorale care uită, că nu-s, în șatră/clanuri ieșite ca la balamuc, imposibile, cu comportament necivilizat și inadmisibil. La ce altceva să te aștepți de la o asemenea incredibilă pestriță adunănătură de mahalagii rău famați, dar aprobați de președinte ca să funcționeze, în parlament și, în senat, deși depravați. Nu mă concentrez aspra subiectului, n-am, cumsecade începutul, cuprinsul, cu subiect și predicat (adică ce? că de la masă până la pat, se numeșre predicat și lapte acru și bătut se numește atribut ca atare în ceva mă încurc eu, nu bughisesc cum se zice, că nu-s gramatical, mai cum trebuie, mai moral, scoțând ochii lumii, deși nu-s eu mai bun cu nimic ca alții, dar știi, cum vine: nu mi-s ca alții, însă și eu mă înghesui ca vulpea la cașcavalul corbului învățându-l să grăiască papgalicește pentru a-mi spune: de ce corb la corb, nu scoate ochii, nu-i așa și de ce și caii se pușcă, nu-i așa?). Vica-mi spunea, că-s tânăr și frumos și pentru ea așa eram, drăgostos, că omul, cât trăiește, tot neliniștit trăiește, că agonisește și un leac nu se odihnește. Mă Vica mai cu foc, că nu stam o țâră-n loc. Marin:

     - "Tu, Daria, vrei, să mă sui pe tine ca pe scara de pompieri?/pisica pe șoarece?

Nimeni-n lume nu se înșală

ca feciorul, când se însoară.

     - "Am făcut ceva cu prisosință," zic și eu cum a zis Aurel Vlaicu (sunt 110 ani). Nimeni-n lume nu se înșală ca feciorul,când se însoară. Trăirile sufletului nasc versuri, e cum rostește și Olguța Berbec, o jiancă din Mărășești. Tu, nu suporți critica, numai, când vrei, vorba lui M.T. De ce taci ? Știi de filmul EU, TU ȘI OVIDIU?

     - Lumea moare si tu te tii de capra.

     - Paradoxal e, că mentalul, nu-mi funcționează, că a iubi nu știu și i-o surpriză. Tu ca melcul taci, în păpușoi, care-i baiul, prietene? Io durere am, că nu știu ce ți se mai întâmplă.

     - Eu am impresia ca tu nu mai primesti emailuri de la mine, pentru ca-ti trimit aproape zilnic. Ti-am spus ca eu nu am facebook si ca orice trimiti prin face book eu nu pot vedea. Comunica prin email si daca ai vre-o informatie de pe facebook copiaza-o si trimite prin email.

     - Sunt liber ca pasărea cerului (nu-l știi pe ariciu cariciu?)

     - Inca mai ai access la cantarina? Tu ii vezi pe parlimentari urland ca hienele care impart prada. Ei nu sunt interesati in tine. Tu plangi toata ziua cerand tata cu cate o frasa pe care o scrii. De ce esti tu inca in viata? Intreaba-l pe Dumnezeu. Cu el dialogheaza si scrie pagini intregi despre nefericirea ta. Lui CREATORULUI. Si cand Dumnezeu va exploda atunci te vor auzi toti. Nu mai cere tata ca nu esti capabil de ea.

     - Femeia e o chimie, o reacție care nu rezistă chimiștilor, indiferent de frumusețea cu efect asupra bărbaților. Femeia valorează mai mult decât o considerăm noi bărbații, în flecăreala noastră. Sunt niște reguli și o proprie răspundere, la datorie, dar tu? Aș vrea să profit de conjuctură și să dau și eu lovitură de mate/ la mare artă. Nici nu știu cum să-mi fac această mare plăcere. Totu-i mare, să mă conving, că fac bine. Nu mă trag la sorți, în multi efect, arta de a scrie, dar fără să știu, Ben, ce ți se întâmplă, nu ține, că nu știu ce faci, române, cu talent (ciocul mic, că-mi place ideea). Voi a-ți mers, în ceva excursii problematice (tensiunea/ stresul, îți joacă feste). E o chestie de curaj. Tu, mergi cu Ming, în excursii surprize?

     - Nu știu cum sunt alții, dar eu, vorba lui Creangă, eu fac, cum fac, fac lui Dumnezeu pe plac, la curți de dragoste și dor, de viitor, din viitor.

     - Intrigant am căzut, în butoiul cu melancolie, butoiul, cu suferință. N-ai un ochi pentru nimeni, nici pentru mine.

     - Nu am face book deci nu ma lasa sa intru si ca atare nu stiu ce contin emailurile tale. In alta ordine de idei. Te-am visat azi noapte. Eram la tine acasa cand deodata intra primarul furios si intreaba unde esti. Si nu numai atat ma intreaba si de ceilalti cetateni din satul Ciubancuta ca nu-i vede la munca campului. I-am raspuns ca ia luat Pavel pe toti si ia dus pe dealul celalalt si ii arat cu degetul dealul pe care se vedea o masa mare de oameni imbracati in alb cu furci si coase dar si cu steagurile bisericii in mana. 

'Da ce face Ferghetonagiu acolo?' 

'Cred ca tine o slujba de pomenire sotiei sale Vica.'

'Cum au ajuns acolo?'

'Cu trenu.' Primarul tremura, curg apele pe fata lui.

'Da de ce intrebi? Ti-e frica de moarte?'

'Din 1907 nu a mai fost nimeni pe dealul ala.' apoi catre mine,'Linia nu ti-a fost aprobata.'

Construiam o cale ferata in Ciubancuta.

     - Degeaba dai legi, dacă ții seamă, cont, de ele, vorba proverbului. Dacă nu ții cont de legi, sunt degeaba date.

     - Cu astfel de fraze te canta sistemul. Nu uita Pavele. Tu nu esti ecoul lor, tu esti propriul tau creator. Nu-ti irosi vremea cu ei. Scrie despre efectul lor asupra poporului. Cum e afectat el, ce simte? Mai face cineva bancuri ca pe vremea lui Ceausescu? De radeam pe infundate pana plesneam de la pasula.

     - Ce, Dumnezeu, iubirea, n-o poți ascunde ca tusea, că nu-i un cui/ piatră, în cisme. Nebunilor, ce aveți cu acest om între oamenii lor, pentru oameni? Politicienii ne bagă mortul, în casă, cum zice Cătălin Măruță, bărbatul lui Andra, cântăreața de la Turda. Tu, ești un om, în final, c-ai fost școlat și educat, cum zice doctorul Mișa, un om-om, un normal. Tu, pe unde te ascunzi minune a limbii romàne, pâine de mâine.

     - "Cum tu, ești nebun, de nu ne spui, că ai anticorpi?

     - De ce nu mă faci să răsflu ușurat, că ești bine, sănătos? Te cenzurează cineva: bau-bau? Îmi pui inima, ca inima căprioarei la prăjit (vezi poezia: Moartea Căprioarei/ Mistrețul cu colții de argint? De ce trebuie să-mi fac griji pentru tine, Ben Todică?

     - Ai probleme cu internetul. Esti blocat si izolat ca vorbesti continu si lui Johanska nu-i place.

     - Îmi faci capul calendar, după o expresie populară, mă scoți din pepeni/ țâțâni. Ce, te-ai înecat ca țiganul la mal?

     - Nu-mi mai trimite mesaje prin facebook ca nu mi se deschid fara abonament. Am destui spioni/modelatori pe cap. Nu-mi mai trebuie - inca o ocupatie.

     - Țiganul care și-a mai tăiat și creanga de sub picioare.

     - Tu mai bine ai scrie ceva despre Ciubancuta si oamenii ei frumosi si induratori decat sa fii reculul palavragelilor din govern. Pierdere de vreme. Uite una de la Marian Ilie:

Despre Noul Euxin

Nu stiu nici mcar putin

Vad, la cea dintai lectura

Ca n-are literatura -

E pentru suflet si minte

Sublimand in cele sfinte

 

Si iata un salut sincer de la doamna Melania Rusu Caragioiu:

Din nou ,,1 APRILIE” a venit;

E fericit și-n glume fâstăcit!

Urează lumilor: ,,VID de covid”!

Și trenul vieții: ,,SĂNĂTOS și RAPID!”

 

     - Sunt niște reguli și o proprie răspundere, la datorie, dar tu?

     - Daca ai da atentiei lumii mediatice ai observa si contributia mea. Paleta creatorului e infinita. Trezeste-te!

     - Voi ați văzut ce n-a văzut nici Parisul, cu verde de Paris.

     - Crezi ca tot asa va proceda si Johanis de pastele orthodox?

     - Totu-i inclusiv, pentru a ne bucura. Zborul păsărilor arată că-i, în pământ, pe pământ și-n cer e ca pe pământ sfânt ca să diferențieze și să păstreze distanța, că cam așa stau lucrurile. Grozăvia ta e, Ben, că nu-mi răspunzi, probabil, tu, fiind bolnav. Vaccinul nu-i obligatoriu, dar e obligavitate ca să să poți merge în colectivitate, dar de ce vă zic eu, voi, știind totul mai bine ca mine/ Vica, o descărcare electrică, în viața mea, dar hai, că-i doar atât până acuma și, când vom mai vorbi, va urma și restul, nu-i așa, o mare bucurie, dar tu, ce zici, grație naturii tale. Tu, Ben, erai foarte comunicativ, foarte grijuliu (ce se întâmplă, Ben?). Ce-i cu tine, om minunat? Chiar așa ești bolnav și ești, în spital, Ben? Nu, știu nimic despre tine, Ben, cu asta, nu mă împac. Tu, mergi și și, dar nu mai grăiești nimic sustenabil, ca și cum n-ai mai fi de pe planeta noastră, cum le zice monstruos/ sacru Florin Zanfirescu la Românii au talent nativ și îmulțiți, că românii, în deșteaptă-te române, cu limba română sunt cu oportunități, că și câinii lui Joe Biden sunt din parodia americană, o comedie infectă și rabică, că se mușcă rău de oameni, chiar dacă le lipsește experență, învață, calificându-se fără succes și bucurie, că romànii se simt români, prespun eu, Doamne ajută, în reușite, fără boccăne indiferent cum gândim noi lucrurtile, Ben, că noi am pariat, în arta scrisului probabil ca muierea, din sat care-și aștepta să vină copilul ei din armată cu Probabilul! Măgării, așa zisele suplimente alimentare, concetrate, sunt figuri, fițe, chiar dacă cumpărate, nu ne dau aripi, în sănătate, că tot, în aer rămânem cu imunitatea, în acest frumos și performanță. În mine mi-am zis, că n-am să fac lucruri inutile, dar mai știi? Să ai grijă, că binele aduce binele. Uneori e o cacealma politică, orice, indiferent cine ce scrie deștept și apreciat de ceilați, că face, chipurile, istorie, că la Târgu-Mureș s-a petrecut din nesăbuință întâmplarea. Încă visez.

     - "E escroacă cu diplomă", zice Marin. Norocul e a noastră, că ne-am dat pe brazdă având șansa noastră, după aspirație și credința românească, proletară, că punem capul pe pernă ca să dormim, că nu suntem privați de somn ca Navalni, acel om persecutat de ruși. E cumva Putin, pisica, motanul, mula, pe trotinetă, că asta se prosteste cu Navalni și merge înainte, cu energie din mers, că el e buricul, Stalin-ul Rusiei? Doamne ce noroc, să n-ai nici un foc, Ben, vorba lui Irina Loghin și Nelu Vlad-doi legendari.

     - "Să trăiești, să-ți faci casă-n București!" Eu ce-mi asum scriu. Cei care-mi stă împorrivă, îmi vor răul? Deplasarea mea acuma e greoaie, e anevoaie, prin Ciubăncuța mea/ a lui Vica mea. Nu-mi explic, de ce nu-s mai vioi, mai prgmatic, mai antrenat și mai dinamic, că nu-s chiar atât de asin, de bâtrân, ci mai român. Eu sunt un prostănac. Să ne fie de bine! Tu, pe mine, m-ai lăudat, chiar dacă sunt o măsea stricată, cum vine vorba. Nu cumva, ai sărit groapa?

     - De ce nu-L intrebi pe Dumnezeu?

     - Uneori fără rostul vieții anii mi se duc, fără strălucirea vieții, cum compune Nelu Vlad. Care mi sau ți strălucirea vieții?

S-a dus Dumitrache, s-a stins

și e primit la Dumnezeu cu lăutăreștile lui,

pline de zàmbet și subtil surâs.

N-a renunțat nici la cele 3 pachete de țigări,

doctorul spunându-i, că fumul,

nu ce țigări fumezi, îți face rău.

 

Întrebări care nu-și găsesc partea plină a paharului, răspunsul. Ben, tu, ești, cu capul pe umeri ca Heidi, fata munților Carpați/ Alpii italieni și Nică, cu acel prieten al lui la Irinuca cu caprele râioase și casa spartă de bolovanul rostogolit din râpa dealelui pe care se jucau deaspra râului cu apa învolburată de topirea zăpezii. Întâmplarea e impecabilă și ceva e în comun. Mie-mi place să te întreb?

     - Zi Pavele.

     - Sunt sau nu: copil cuminte?

     - Sigur. Nevinovat. Inocent.

     - De felul meu de a fi mi-ai spus părerea ta. Nu cred, că la noi nu-i doi se ceartă și al treielea câștigă. Sunt ghiontă cu strune. A murit și Nelu Ploieșteanu, lăutar, Dumnezeu să-l ierte!

     - …sa-l primeasca si odihneasca asa cum si el a odihnit multe suflete instrainate.

     - Cei mai curajoși sunt cei care văd înainte. Elviro, ce faci?

     - Si pe branci tot la fete ti-e gandul… Merita. Defapt acesta e scopul venirii noastre aici: SA IUBIM. Daca imi pare rau dupa ceva, dupa ce plec e: Ca nu am ascultat respiratia fiecare-i femei de pe pamant, la coltul blocului pe intuneric la intalnire. Sa vad cum ii bate inima in piept si respiratia sanii. Privirea melancolica si spiritul ghidus de Aventura. Zambetul strengaresc si parul matasos lovindu-mi obrazul in adierea vantului. ‘Doamne ce mare esti!’ Si tot EL – ‘Viata nu e o repetitie teatrala fiule. Ai sansa doar o singura data sa treci prin ea, sa gusti din fructul dulce.

  - Peste tot e de seamă,

cu sau fără teamă,

că e un stil de viață, în nobil și tu-l ai inteligent și liric savant stilul și e ceva preferat ca o melodie surprinzând, România, în profund, de ce ținem cont ca Fănuș și Sânzâina Negru cu Maldive, prinsă, în spectaculos, în ideal și național,

pe unde n-am fost, cu viața așa cum a fost,

cu rost, la munte, în târgu găina,

cu pensiuni pline de pasiuni, cu adrenalină,

în limba română.

 

 

PR-F&BT.