marți, 30 iunie 2026

Alexandru Stanciulescu - GÂND DE SEARĂ, MINILECTURĂ, DOAR O VORBĂ......!

 



PRIMA REGULĂ ÎN RUGĂCIUNEA LUI IISUS

- DIALOG ÎNTRE DOI PUSTINICI -

 

Sfaturi despre Rugăciune și împlinirea Poruncilor

A doua zi după întâlnirea cu starețul, însoțit de ucenicul meu, mă adresai din nou, în ciuda nevredniciei mele și i-am cerut să-mi explice în amănunt despre Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minții și a inimii; și ceea ce ar fi mai bine, să o facă plecând de la experiența personală, ceea ce precum se știe e întotdeauna mai de folos, mai izbitor și mai convingător decât cititul cărților.

Auzind aceasta, starețul răspândi din nou o lumină spirituală, provenind din râvna inimii sale, căci nu putea rămâne liniștit, gândind la măreția Numelui lui Iisus Hristos și la ceea ce săvârșește în omul care-l poartă în adâncul inimii. Starețul știa aceasta din experiență și se bucură cu duhul de prilejul de-a împărtăși altora din comoara cerească pe care-o avea, pentru că avea o mare iubire către aproapele.

Frații mei, spuse el, laud dorința voastră sfântă și-L rog pe Dumnezeu să vă dea, din prisosul slavei Sale, să fiți întăriți de Duhul Său înlăuntrul vostru și ca Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre.

Înainte de toate, trebuie să spunem că, singură Rugăciunea lui Iisus nu poate să sălășluiască în noi, dacă nu ne silim, în același timp, să împlinim toate poruncile lui Dumnezeu, pe măsura puterilor noastre. A împlini poruncile lui Dumnezeu este de fapt, rădăcina pe care acest copac mântuitor al Rugăciunii lui Iisus poate să crească. În caz contrar, dacă se încalcă în mod voit legea lui Dumnezeu, se va întâmpla ceea ce spune Sfânta Scriptură: „Când unul zidește și altul strică, ce folos au fără numai că se ostenesc?” (Ecclesiastul, Înțelepciunea lui Isus Sirah, cap. 34, 35).

 

Nu întrista pe aproapele tău! Prima regulă!

Mai ales, continuă starețul, precum fiecare dintre noi, măcar o dată, aproape zilnic, am avut câte o experiență de-a lungul vieții, e important să păstrezi încontinuu o iubire sinceră față de aproapele.

Când se începe inițierea în această rugăciune, trebuie să te-nconjori precum un zid de piatră, de prevederi, de eforturi și de atenție pentru a nu întrista cu nimic pe aproapele tău: nici prin cuvânt, nici prin vreun gest, nici cu privirea, nici cu gândul și fără să ții seama de smerenia condiției sale, de starea sa chiar dacă ar fi ultimul în ce privește educația. Dimpotrivă, unuia ca acesta trebuie să-i arăți o iubire mai mare.

Atunci se poate mărturisi o iubire adevărată și sinceră. Prin urmare, putem să-i iubim pe mai-marii acestei lumi, bogați și importanți, datorită situației lor, dar nu avem în vedere decât propriul nostru avantaj; în caz contrar, iubirea noastră va fi adevărată, sfântă și desăvârșită.

Dacă din slăbiciune, ori din reaua obișnuință a păcatului, sau ceea ce e mai grav, din lipsa de atenție, se întâmplă să necăjim pe unul din frații noștri, trebuie cu tot ce ne stă în putință, să ne împăcăm cu el fără întârziere, să-i cerem iertare și să-i înapoiem liniștea și pacea. Iată ce e cel mai important în rugăciune, remarcă starețul. Cine nu va ține cont de acest lucru nu va face niciun progres în rugăciune, chiar dacă ar practica-o zi și noapte, ani în șir.

 

„Nu răni conștiința altuia!”

Aceasta e din propria noastră experiență, adaugă starețul, de-a lungul întregii noastre vieți și plecând de la aceasta, a rezultat această poruncă. Trebuie să ne impunem nu cu ușurătate, ci într-un mod radical și esențial, să nu facem rău niciodată nimănui, prin orice fel de faptă. Scrierile Sfinților Părinți abundă de exemple.

Sf. Ioan Scărarul, în descrierea mănăstirii din Alexandria și a egumenului său remarcabil, afirmă că frații învățau acolo, înainte de orice altceva, a nu răni conștiința celorlalți. Puțin mai departe, el precizează că ei stabileau anumite secrete prin care povesteau unii altora lucrarea spirituală chiar în timpul meselor. Sf. Isaac Sirul spune în același sens că trebuie înainte de toate să ai o inimă plină de milostenie dacă vrei să intri în comuniune cu Dumnezeu pentru că astfel, mai mult decât prin oricare alt mijloc, ne putem asemăna Tatălui ceresc, cum însuși Iisus a spus: „Fiți milostivi precum Tatăl nostru cel ceresc milostiv este” (Luca 3: 36).

 

[1] Traducere de monahia Dometiana după ediția în limba franceză, intitulată Sur les monts du Caucase, des Syrtes de Ierom. Ilarion Domratchev, 2016.

 

 

 

NEMURIREA SUFLETULUI

- Sfantul Nectarie al Eghinei -

 

            Nemurirea sufletului este piatra de temelie pe care se zidesc conservarea, dezvoltarea si propasirea omului; este legatura ce uneste societatile, instrumentul care stimuleaza dezvoltarea, mijlocul prin care omul progreseaza si se desavârseste; suprimarea ideii de nemurire a omului ar însemna distrugerea tuturor si nimicirea umanitatii. Daca umanitatea exista, exista si progreseaza prin nemurirea sufletului; anularea nemuririi omului ar desfiinta perfectiunea dreptatii dumnezeiesti, fiindca acest lucru ar însemna ca omul a fost plasmuit spre nimicire, ceea ce ar fi contrar trasaturilor idiomatice dumnezeiesti. Dumnezeu, ca un Atotbun, l-a creat pe om ca sa-l faca partas bunatatii si fericirii Sale, fapt pentru care l-a creat dupa chipul si asemanarea Sa si l-a înzestrat cu suflet rational si nemuritor.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 213

 

 

 

CASA DE VACANTA

- Sfantul Ioan din Kronstadt -

 

        Doamne, fac marturie înaintea Ta ca energia si sanatatea, vigoarea fizica si spirituala nu pot fi obtinute traind tot timpul într-o casa de vacanta sau în padure, ci la Tine, în biserica si mai cu seama în timpul Liturghiei si prin datatoarele-de-viata Tale Taine! O, suprema fericire a Sfintelor Taine! O, viata izvorâta din Sfintele Taine! O, negraita dragoste a dumnezeiestilor Taine! O, minunata si vesnica pronie dumnezeiasca, cea care dai mântuire si îndumnezeire prin Sfintele Taine! O, preînchipuire a vietii vesnice prin Sfintele Taine!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 260

 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu