Două
Românii
O
cămașă cârpită la umăr
Mihai
Radu
28.06.26
În
seara de 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, prim-ministrul Ion
Gheorghe Duca a fost împușcat de trei legionari. Când i s-a cercetat trupul,
s-a aflat ceva ce ar trebui predat azi în școli — la ora de „bun-simț",
materie de mult scoasă din programă.
Premierul țării purta o cămașă cârpită la
umăr.
Nu metaforic. Efectiv cusută acolo unde se
rupsese. Iar în buzunar — relata Adevărul din decembrie 1933 — i s-au găsit
câteva hârtii neînsemnate, o monedă franțuzească de cinci parale și 80 de lei.
Cu atât voia să se întoarcă la București. La clasa a III-a.
Recitiți, vă rog. Un prim-ministru în
funcție, șeful Guvernului României Mari, avea în buzunar 80 de lei și un bilet
de clasa a treia. Cu cămașa peticită pe sub haină.
Și nu era figura de o seară. Modestia lui
Duca era proverbială. Trăia într-o locuință de două-trei cămăruțe puse la
dispoziție de un amic politic, pe Strada Cometa. Soția lui, când mergea la
solemnități oficiale, împrumuta toaletele — n-avea rochii de gală nevasta
primului-ministru. O mărturie din arhiva orală, de la soția lui Take Ionescu,
îl descrie ca pe un om „foarte cultivat, extrem de cinstit și extrem de
sărac", care își aducea oameni la masă fără să aibă ce le pune în
farfurie. „Pune și tu apă în supă", îi spunea soției. Asta era opulența
șefului Guvernului.
Acum
priviți în jur.
Priviți vilele cu coloane și porți aurite,
terenurile „moștenite", ceasurile cât o pensie pe douăzeci de ani,
conturile descoperite providențial de jurnaliști și uitate la fel de
providențial de procurori. Priviți declarațiile de avere care cresc miraculos
de la un mandat la altul, ca aluatul lăsat la cald. Priviți baronii locali cu
studii „la privat" și conace cât primăria pe care o conduc. Și
întrebați-vă câți dintre ei s-ar urca, fie și sub amenințarea morții, la clasa
a III-a.
Niciunul. Pentru că la clasa a III-a nu se
mai poate ascunde nimeni de sine.
Duca avea o cămașă cârpită fiindcă banul
public nu trecea prin buzunarul lui — trecea pe lângă el, și atât. Politicianul
de azi are cămașa de in italian fiindcă banul public se oprește exact în
buzunarul lui, ba mai aduce și prietenii la căpătuială.
Iată distanța dintre două Românii. Nu de
tehnologie, nu de PIB — de coloană vertebrală. Una avea premieri săraci și o
țară care creștea. Cealaltă are demnitari bogați și o țară care se împrumută ca
să le plătească indemnizațiile.
Întrebarea nu e cum am ajuns aici.
Întrebarea e cum de mai avem obrazul să ne mirăm.
Vorba clasicului — să se revizuiască,
primesc! dar să nu se schimbe nimica.
https://share.gemini.google/30ekFb9URDpI
trimis de: George M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu