TRĂIND ARTISTIC, PRACTIC MIORITIC CU RESPONSABILITATE

TRĂIND ARTISTIC, PRACTIC MIORITIC

CU RESPONSABILITATE

~*~

Dcă iubeşti pe Eminescu în adevărata bucurie te cucereşti

şi cunoşti mega in spirit magna cum laude, a ceea ce eşti,

că-n tine e o stare de bine având pe Vica alături de tine,

prin ea ştiindu-te clar răsfățat aur curat cenuşiu strecurat

desluşind luminat cine eşti

prin caracter, prin voința din tine conturându-te, că eşti ceea ce eşti fără frică Nică

pornit să faci bine încăntându-te lucru bine făcut

ştiind în lume cu cine să te însoțeşti pentru a se şti cu precizie tu cine mai eşti, după părinți şi înaintaşi între unu şi unu

când rănit de dragoste fără pereche aşa cum eşti de poveşti prin victorii ori înfrângeri consimțând simțirea din profund cu viață personală

de pe orizontală pe verticală ştiință şi conştiință, că dai un examen, câştigi o experiență cu esență de excelență

dacă te căsătoreşti ca bărbat cu o femeie

patrie limba română cu îndemână trebuind să dovedeşti

cu cine te însoțeşti

ca să te prețuieşti prin  ce vrednic te dovedeşti ştiindu-se cine eşti

şi ce şi cât prețuieşti

ca vie pe care Dumnezeu a sădit-o alături de cel mai iubit

ca Nichita Stănescu desăvârşind ca-n cer să fie şi  pe pământ verde de albastru din spațiu omenesc firesc, unic,

inedit de voroneț cu moț măreț,

prin  practic mioritic spiritual național monumental raportat punctual la universal (Vică dacă tu ai dispărea şi ai dispărut din mine însumi,

că ieşti încă-n visul meu la înălțimi, lumina zilei de început,

eşti dragoste cu profunzimi, eu fiind tu însuți,

şi tu eşti iubirea din simțuri, iubirea de pe piscuri şi-mi reverşi emoții, îmi rezolvi nedumeriri, culmi

şi ecuații ş-n fericire îmi eşti binecuvântare întru răsărit de soare,

care-mi uneşte România,

mi-o face profundă şi mare, fără asemănare).

Ştim de ce suntem nobili şi sublim,

că noi dacă ştim nu putem să nu ştim,

că talanții nu putem să îi risipim,

noi, eu, vrând vrednic să-l înmulțim,

durerea durând prin iubire

cu  dreptul de a fi cu înviere

trasformându-mă fără pierdere în binecuvântare

în dreptul de a fi noi înşine întru răsărit de soare

cu fericirea date aparte pentru ceilalți,

că Eminescu e un Hristos, un drept cu dreptu

Întru destinul nostru,

un drum al vieții către adevăr, viață şi ceea ce ni sfânt

pe al României Eminescu pămànt

prin ce şi eu sânt cela ce sunt prin cela ce sunt om

trăind artistic, practic mioritic şi dragoste cu profund

În căldură de om şi rodire de pom

pentru rod destinat omenesc

pentru norod

prin dumnezeiesc şi firesc românesc.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE