SĂPTĂMÂNA PATIMILOR (V)
Unii cred că a filosofa e o chestie ce aparține sferelor înalte. Deloc. A filosofa înseamnă a-ți da cu părerea asupra vieții. Nu-i om pe Terra, care să nu filosofeze măcar odată-n viață. Nu vorbesc de „profesioniști”, care își dau permanent cu părerea. Întrebați și neîntrebați. Sunt scrise biblioteci întregi cu fel de fel de creații filosofice. Pe curente, pe școli, unele într-un limbaj greu de înțeles, altele codificate … Așa că, pot fi și eu părerolog. Amator.
Rememorăm, an de an, o săptămână plină de semnificații. Mulți pun pe primul plan calvarul trimisului special al lui Dumnezeu cu misiunea de a resucita programul Homo sapines (3), care intrase în colaps. Cum a suferit Iisus, ce i-au făcut răii timpului, cum a fost ucis … cu detalii la detalii, moralizări, contraziceri, a fost, n-a fost așa, a existat, nu a existat … mă rog, tot tacâmul !...
Nu cred că astfel de detalii sunt importante în evenimentul milenar, pe care-l marcăm an de an. În acele timpuri, în care se pierduse simțul dreptății, onoarei și cinstei, erau uciși mulți semeni nevinovați. Imoralitatea cuprinsese toate categoriile sociale. A se vedea cât de ușor l-a vândut pe Iisus poporul, alegând să fie eliberat, fără să stea pe gânduri, tâlharul de Baraba ! Sau bătaia de joc la adresa lui Iisus și a susținătorilor lui în timpul crucificării.
Ceea ce mi se pare esențial, în toată acea săptămână, este Învierea. Acel fir de speranță, acea minune, că lucrurile pot fi îndreptate, chiar și în situațiile, aparent fără ieșire. Ceea ce ne face să suportăm mai ușor nedreptățile din jur. Realitatea înconjurătoare, ori cea privită de la mare distanță, confirmă de multe ori justețea mesajului transmis de Creator. Toți am simțit sau vom trece prin astfel de momente. Finalul ! Nimic nu scapă neplătit sau răsplătit !
Învierea lui Iisus Hristos transmite un mesaj extrem de puternic. Moartea nu este decât un prag pe care corpul astral / spiritual / îngerașul /, implementat în fiecare pământean la patru luni de la conceperea lui de către părinți, îl trece spre un alt început, pe care oamenii doar îl intuiesc. Sunt tot felul de dovezi, declarații, supoziții, ipoteze, unele extrem de interesante.
Toate acestea, aduc o mare liniște în credincioșii pământului. Este liniștea, pe care orice credincios o capătă după ce participă la slujba la biserică sau după efectuarea unui pelerinaj. Mai mult, este echilibrul pe care ți-l dă mărturisirea publică a greșalelor făcute. Cu voie sau fără de voie. Până și păcatele se ispășesc mai ușor, după cum declară majoritatea făptuitorilor, în urma mărturisirii lor și primirea pedepsei.
Prin Iisus, Dumnezeu ne-a oferit modelul de conduit creștină, unde iubirea față de semeni este motorul întregii existențe. Poți face orice cu o singură condiție, să nu-ți deranjezi aproapele ! Ușor de zis, greu de urmat !
Așa e făcut omul, o viețuitoare extrem de complexă, cu o misiune neștiută de nimeni. Libertatea de a-ți alege singur drumul în viață nu este ușoară. Pare, dar nu este. Mai ales în condițiile în care educația este precară. În aceste condiții, needucații se complac în a fi mereu îndrumați, supravegheați, conduși de alții. Ei își rezervă doar „dreptul” de a cârcoti permanent pe la toate colțurile, fără să înțeleagă, de fapt, care este cursul lumii.
Iisus ne îndeamnă la cunoaștere, acțiune, iubire, împlinire. În aceste condiții putem trece pragul morții cu seninătate și continua ciclul vieții eterne.
Hristos a înviat !
ULTIMA ORĂ !
Dispărut a fost și s-a aflat ! Cu două zile înainte de Nașterea Domnului a șters-o englezește, cu două zile înainte de Invierea Domnului se întoarce cu coada între picioare, Ghiță-Baraba !
Doamne ajută !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu