duminică, 23 aprilie 2017

Binecuvântare






Binecuvintare

"Doamne, Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, dăruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor care nu au, libertate celor care sunt lipsiți de ea, iertare de păcate tuturor.

        Luminează-le Doamne mintea celor care sunt în examene.

        Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! 

Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii din acel Guvern Mondial, care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ al Tău, Doamne!

        Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți.

        Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea.

    Binecuvântat fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor,  Amin.

        Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei  care nu au credință, care nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săracii pentru care nimeni  nu se roagă.

        Și mai pomenește Doamne pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care  să-i pomenească. Amin!"

        "PREOT ILARION ARGATU"  (1913 -1999)



        Această rugăciune este atât de puternică! Trimiteți-o celor pe care-i iubiți.
        O binecuvântare va veni  sub forma unei vești bune.
        Nu puneți întrebări. 

        Dacă Dumnezeu este pe primul loc în viața voastră, opriți-vă puțin din ceea ce faceți și trimiteți-o acum prietenilor și cunoștințelor voastre.


        TOŢI  AVEM  NEVOIE  DE O  RUGĂCIUNE.
        Să ne  fie de folos,




RUGĂCIUNE
de Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!


Cu binecuvântare,

Sursa: Vasilica Grigoras











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu