PRIMĂVARA ÎNFLORITĂ ÎN LUMINA ÎNVIERII DOMNULUI

              PRIMĂVARA ÎNFLORITĂ ÎN LUMINA ÎNVIERII DOMNULUI

                                                           GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,

   Sus pe Golgota pătimirii noastre.

   Cucernic ca un schivnic gândul suie

   Spre cerul limpezimilor albastre.”

                                  (Dr. Ionel Zeană)

   Omenirea, Neamul străbun Pelasg, Cosmosul în integralitatea lui fiinţează, graţie Creaţiei Atotcreatorului ei şi în mod expres Re-creaţiei prin Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar mai presus de toate acestea, Răscumpărării prin divina Dragoste revărsată în Suferinţa Pătimirii şi în Imnul Frumuseţii Învierii Sale Dumnezeieşti.

   Toată istoria lumii se naşte, creşte, trăieşte şi se împlineşte plenar doar prin Actul Creaţiei, al Întrupării, al Răstignirii şi al Învierii Domnului nostru, ca podoabă princiară, veşmânt filocalic şi filosofic, determinând şi înrâurind dimensiunea spiritual-religioasă a Omului privind Calea care îl conduce spre mântuirea personală legată direct de mântuirea Neamului.

   Calea chemării şi alegerii misiunii mesianice a creştinului ortodox o dă filosofia Hristică revelată prin Taina Naşterii şi împlinirea profetică de Învăţător, Profet şi Împărat-Judecător  privind Evanghelia Iubirii, desăvârşirea ei ca Răscumpărare şi îndumnezeirea ei  ca Înviere.

   Urcuşul Mântuirii hristice al Omului creştin este Calea experienţei sale religioase, trăite, asumate, împlinite, mărturisite, jertfite şi iubitoare întru Taina Sofiei-Filocalice a Învierii.    

  Toate faptele istorice bune şi rele ale Omului se circumscriu credinţei ori necredinţei lui.

   Sensul Omului şi al Naţiunilor creştine privind izbăvirea lor îl aduce Iisus Hristos Dumnezeul şi Omul absolut prin Întrupare, Învăţătură, Răscumpărare, Înviere şi Înălţarea Sa.

   Pentru această supremă împlinire atât Omul cât şi Naţiunile respective trebuie să urmeze Calea Bisericii lui Hristos-Cea Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească.

   Naţiunile creştine trebuie să se sprijine pe un Stat naţional creştin, adică naţionalist care intră sub imperativul autorităţii Elitei Creştin-Ortodoxe-Conducătoare şi Călăuzitoare, ca urmare a tuturor pe Calea Dragostei Ortodoxe-Hristic-Evanghelice

.

   Perspectiva hristocentrică a lumii creştine o reclamă permanent Rezistenţa sa religioasă, care se asumă prin drepturile fundamentale ale credinţei străbune ortodoxe.

   Biserica lui Hristos şi Statul naţional pot conlucra doar în spiritul principiului evanghelic şi în cel al împlinirii Jertfei hristice ca sens al Învierii şi al înnoirii dumnezeieşti a Neamului.

   Coordonatele axiologice ale Sfintelor Patimi, purtarea divină a Crucii şi Evanghelia Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ne conduc la sensul înnoirii creştine veşnice.

   Învierea Domnului Hristos a devenit Chemarea şi Alegerea tuturor creştinilor nemuritori. Învierea lui Hristos este ţelul suprem al omenirii, cum spunea şi purtătorul luminii lui Hristos, Sfântul închisorilor-Valeriu Gafencu: „Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi în această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în stratificările spirituale ale cerului” (Ierom. Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos. vol.1 Ed. „Credinţa strămoşească, p. 174).

   Cele patru cuvinte divine-revelatoare Ortodoxiei: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!, împlinesc imperativul absolut al Vieţii cerului şi a Pământului.  

   Întruparea şi Adevărul Învierii Mântuitorului fundamentează Temelia şi Stâlpul Omenirii:

   „Dacă am aduna toate faptele creştinilor rezumându-le la o singură faptă deplină, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.

   Dacă am însuma toate adevărurile evanghelice într-unul singur şi absolut, acesta este Învierea lui Hristos.

   Dacă am împlini toate realităţile nou-testamentare într-una supremă, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.

   Şi dacă am întrupa toate minunile creştine într-una totală, dumnezeiască aceasta este Învierea lui Hristos.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei. Studiu introductiv şi traducere: Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 86).

    Plenitudinea fiinţială, existenţială şi sensul tuturor celor create pulsează întru Mântuitorul. 

    În învelişul de lumină al faptelor creştine întru Hristos, pilda devine veşmântul de aur al înfrumuseţării creştinului ortodox.

    În acest context, în această conlucrare şi comuniune, Biserica Ortodoxă are caracter naţional, universal şi cosmic, ce se asumă într-o divină reciprocitate: Hristos se întrupează în Om, în Fecioara Maria, pentru ca Omul creştin să se întrupeze apoi haric în Hristos,  adevăr rostit de Marele Apostol al Neamurilor, dumnezeiescul traco-dac Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20).  

  Soarta, Destinul şi mântuirea Omului, a Neamului este comuniunea tuturor întru toţi, întru Dumnezeu, după cum afirmă şi marele filosof creştin Ernest Bernea: „Oamenii sunt sortiţi să trăiască, să sufere şi să se mântuiască împreună” (Ernest Bernea, Preludii Îndemn la Simplitate. Cel ce urcă Muntele. Treptele Bucuriei. Ed. Predania, Bucureşti, p. 15).

  Pe lemnul răstignirii Sale atârnat de evrei fără să vrea pentru omenire, sfiinţind Crucea cu Sângele Său, Iisus Hristos a pironit pe ea, de fapt, păcatele întregii lumi, mai cu seamă pe ale iudeilor, plătindu-le şi pecetluindu-le cu dumnezeiasca Sa Viaţă întru slava noastră, adevăr afirmat de Sfântul Simeon Noul Teolog: „Învierea şi slava lui Hristos este însă slava noastră, care are loc, se face arătată şi văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însuşindu-Şi o dată prin Întrupare cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Şi le atribuie Lui Însuşi” (Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p.172).

  Patimile întregului Pământ au umplut Paharul Suferinţei Cerului Domnului nostru Hristos, care în Sufletul Său a devenit pentru noi Potirul mântuirii: „Paharul mântuiri voi lua şi numele Domnului voi chema” (Ps. 115, 4).

   Crucea prin care ne răscumpără Domnul este vremea noastră de la suferinţă la bucurie (mângâiere) şi tot Crucea este răstimpul de la răstignire la Înviere: „Prin Cruce înţelegem însăşi creştinătatea, religia şi Biserica creştină în întregimea ei. Prin Cruce înţelegem Jertfa Mântuitorului adusă pe Golgota, pentru mântuirea şi împăcarea neamului românesc. Prin Cruce înţelegem „arma păcii”, floarea mântuirii, lemnul Domnului, „uşa Tainelor” prin care se deschid şi se revarsă în sufletele noastre izvoarele harului. Prin Cruce înţelegem suferinţa ispăşitoare, sfinţitoare şi mântuitoare. Prin Cruce înelegem steagul de luptă, altarul de jertfă şi semnul de biruinţă al creştinilor” (Pr. Ilarion V Felea, Spre Tabor..., vol. II, p. 238).

  Cunoaşterea absolută pentru Omul creştin ortodox este susurul Tainei mistice ce ţâşneşte din Evanghelia iubirii şi urcă vijelios în Sfînta Cruce, după cum afirmă Părintele-poet mistic Daniil Sandu Tudor: „Metafizica ultimă e o metafizică a Crucii; ea nu duce numai la cunoaşterea adevărului ci şi la supremul adevăr al cunoaşterii...Firul Sfintei Cruci care ţese sfânta urzeală a fiinţei noastre celei noi, naşterea cea adevărată, naşterea cea de-a doua”( Părintele Daniil de la Rarău, Taina Sfintei Cruci, Ed. Christiana, Bucureşti, 2001, p. 75, 98).

   Mântuitorul Iisus Hristos a prăznuit Paştile împreună cu noi, pentru ca şi noi, la rându-ne, să ne cuminecăm  cu părtăşia Învierea Sale: „Să prăznuim deci acest mare şi luminat praznic, în care a Înviat Domnul, să-l prăznuim luminat şi în acelaşi timp cu sfinţenie. Domnul a înviat şi împreună cu Sine a înviat şi lumea; El a înviat, sfărâmând legăturile morţii”( Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Duminici şi Sărbători, Ed. Bunavestire Bacău, 1997, p. 18).

   Fecioara Maria ca Maică a lui Iisus Hristos şi a noastră a creştinilor adevăraţi a adus cerului şi pământului proto-daco-român dumnezeiasca Slavă şi Bucurie a Învierii Fiului său.

   În această Zi sfântă, la acest Praznic Împărătesc – Ziua Marii Bucurii Divine, Românii cântă imnul Sfântului Efrem Sirul: „Revarsă peste noi, binecuvântate Doamne, din bogăţia Ta în luna ce pe toate bogate le face! În luna lui Aprilie darul Tău s-a întins peste toate. În ea s-au înbogăţit şi s-au împodobit munţii cu verdeaţă, ogoarele cu sămânţă, marea cu câştig, pământul cu turme, cerul cu stele vesele şi văile cu flori. Aprilie e podoaba pământului şi praznicul lumii Aprilie e podoaba Bisericii sfinte... Iată luna lui Aprilie ţese şi îmbracă pământul. Făptura se acoperă cu un veşmânt multicolor. E haina florilor şi mantia bobocilor...În luna florilor ies afară pline de hărnicie şi albinele înaripate...Dulceaţa e risipită şi gura acestei preacurate făpturi o adună. Ea e oglinda Bisericii care adună din Scripturi dulceaţa Duhului Sfânt... Înmiresmatul Aprilie s-a făcut căţuie de tămâie binemirositoare revărsându-şi toate miresmele sale...În luna lui Aprilie (de Bună-vestire) S-a pogorât Domnul nostru din cer şi L-a primit Maria. Tot în Aprilie a înviat şi a urcat la cer. Şi iarăşi Maria L-a văzut. Ea a simţit când  cobora. Şi tot ea cea dintâi L-a văzut la învierea Sa”( Sfântul Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 202-204).

   Totul în Cer şi toate de pe Pământ trăiesc sublim Marea Sfântă Sărbătoare a Cosmosului.    

   Răcoarea nopţii de catifea sau a zilei de borangic se întinde peste frunzişul pădurii cuprinzând ca într-o horă fluturii de lumină, pâlpâind ca nişte stropi de scântei prin umbrele lor jucăuşe tremurând mirific ca liliacul înflorit la Paştele Învierii.

  Troiţele din lemn care însufleţesc ceremonialul creştin al tuturor răscrucilor istorice semnifică Arborele vieţii şi biruinţa Învierii întru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

  Pământul îşi ţese în grabă covorul de smarald al ierbii, brodându-l cu felurimea florilor între care nelipsitele scântei de păpădie. Sălciile îşi lasă mlădiţele atârnând ca nişte filocterii în sărbătoare binecuvântând apele care i-au odrăslit.

   Zarzării, Caişii şi Cireşii sunt Magii Primăverii împodobiţi cu straie de nuntă alcătuind suita princiară pentru a-L întâmpina pe MIRELE CERESC.

   Tot văzduhul se umple de cer, de lumină, de sărbătoare, de cântec, de smirnă şi de bucurie.      

   Dincolo de crestele munţilor, cerul începe să se înroşească de emoţie, iar luna ca o sferă de aur abia trezită din culcuşul ei sidefiu începe să clipească şi ridicându-se îşi aruncă faldurile de borangic peste mirificele cetini de brad, ce împăştie peste peşteri şi schituri, peste păduri şi câmpii, peste dealuri şi lunci, peste bordeie şi palate mireasma dumnezeiască a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi odată cu ea arvuna Învierii Neamului nostru dacoromân.

 

  În misiunea dumnezeiască a Tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Prinţesa Neamului traco-geto-dac Fecioara Maria, întreg Cosmosul-lucrare a Creaţiei Sfintei Treimi a conlucrat, a îmbrăţişat plinirea celor hotărâte din veci participând cu fior, cu însufleţire, cu voie bună, cu dragoste şi frumos, la Viaţa Mântuitorului atât în cer cât şi pe pământ.

   Mai întâi Cerul s-a primenit cu totul pentru Întruparea Logosului dumnezeiesc: Tatăl şi-a croit veşmânt împărătesc din porfiră verde. Duhul Sfânt din porfiră Albă, apoi au ales pe cei mai iscusiţi Luceferi să scrie Poemul Naşterii Celei mai presus de toate. Au făcut soarele mai strălucitor, iar stelelor mai îndepărtate le-a dat mai multă strălucire. Au pieptănat norii şi ploaia au risipit-o în mărgăritare mirifice de rouă. Vântul şi-a pregătit partitura sa sublimă. Lumina s-a aşternut Cale pentru Pogorârea Fiului Împărătesc, iar Îngerii şi-au întregit Filarmonica divină pentru a susţine Concertul Colindelor Pruncului dumnezeiesc.

   Ursitoarele Sibile trace cu poruncă de la Duhul Sfânt au ales pe cea mai frumoasă şi mai înţeleaptă Crăiasă a pământului pelasg pentru a-L zămisli pe Mântuitorul lumii Hristos.

   Pământul a scormonit în pântecele sale şi-a încropit Peştera Naşterii Domnului. Vântul a smuls iarba uscată şi a purtat-o în peşteră aşternând Ieslea minunată. Păstorii de pe câmp au ales companie din turma animalelor. O Stea specială şi unică s-a aprins de bucuria celei mai mari Vestiri şi a călăuzit de pe tărâmurile şi tronurile trace pe cei trei Regi-Magi.

   Iubirea Duhului Sfânt sub privirea atentă suverană, caldă a Părintelui, dragostea Mamei-Fecioare şi Natura i-au oferit lui Iisus cea mai frumoasă copilărie, împletită cu soare, smerenie, multă chibzuinţă, rugă, cântare, tâlcuiri, înţelesuri, asumări, împliniri, biruinţe.

   Peste toate aceste splendori cereşti s-au năpustit însă şi norii negri ai Necuratului care şi-a ales bicisnicii celei mai mari fărădelegi, pregătind: trădarea, vânzarea, răstignirea, calomnia.

   Fără vrerea Pădurii i-au smuls lemnul uscat pentru Crucea cea grea cu care l-au umilit rabinii, fariseii şi saducheii iudei.

   Nenorocirea lumii şi a noastră este că Răstignirea Lui şi a Românilor încă nu s-a terminat...

   Suferinţa Cerească, Patimile şi Dragostea absolută a Mântuitorului Hristos pentru Omul pe care la re-creat au udat cu scump Sângele Său lemnul Răstignirii făcând Crucea să odrăslească în cel mai frumos Poem de April, al sublimei Primăveri a Învierii Veşnice.

    A fost o vreme de milenii..., când Dacoromânul nostru făcea din orice anotimp Primăvară, din fiecare gând o rugă a bucuriei, câte o Doină ori un psalm amar:

   „... Opreşte, Doamne, căderea,/ Porunceşte să se facă lumină,/ Să se retragă apele răului,/ Şi, dacă e nevoie, ia-Ţi Crucea/ Şi urcă din nou pe Golgota,/ Căci se găsesc şi acum şi ucenici să Te vândă,/ Şi preoţi să-Ţi pună cunună de spini,/ Şi tâlhari să Te însoţească,/ Şi cine să Te împungă între coaste/ Ca să primească binecuvântare./ Sau, poate, degeaba mă rog,/ Căci lumea Ţi-a scăpat din mâini/ Şi-aştepţi, ca şi mine, să se-mplinească minunea.”(Demostene Andronescu, Peisaj lăuntric-Psalm IV. Fundaţia Sfinţii Închisorilor-2014)

    Pentru întreg Cosmosul, Cerul şi Pământul Daciei Mari cântă cu emoţie sublimă, fior sacru şi sfântă bucurie Imnul Învierii Domnului şi al Neamului nostru binecuvântat.

   Tuturor prietenilor mei scriitori şi cititori de pretutindeni, din candela sufletului cerului meu de April vă dăruiesc un verde luminos şi înălţător strigăt:

   HRISTOS A ÎNVIAT!

   +Joia Mare-13 Aprilie 2017, Brusturi-Neamţ.