Spre est sau vest?

Spre est sau vest?

cu Viorel Roman

Reporter: Occidentul cu al sau acquis comunitar nu accepta decat ce ii convine - sa ne referim la dublul standard in ce priveste deciziile Curtii Constitutionale din Romania in 2012 si respectiv 2017. Aici e vorba si de neocolonialism, iar abordarea de clasa spune clar - conflictul e intre compradori si nationali(sti)! Chestia cu acquis-ul si mana intinsa a Occidentului e atat de departe de realitate ! Sa le luam pe rand. In 2012 Parlamentul a decis suspendarea presedintelui Basescu (deci Domnului, “despotul de origine divina" suspendat de ortodoxo-comunisti, nu-i asa?). Putsch parlamentar! Culmea absurdului, fiindca Parlamentul nu e institutie de forta. Cancelara Angela Merkel preia ideea imediat de la Karl Peter Schwarz si altii din presa "democrata" occidentala, ca Viorel Roman, si de aici scandalul. 7.5 milioane voteaza demiterea dar, printr-un artificiu de procedura - "erata" - referendumul este invalidat de 6 persoane. Faptul ca 7.5 milioane de voturi au fost aruncate la gunoi de 6 persoane (votul in CCR atunci a fost 6 la 3) nu a contat. Occidentul bazat pe acquis-ul comunitar ne-a spus ca trebuie sa respectam legile si CCR e sacrosancta.

Viorel Roman: Romanii vor acquis-ul, legislatia occidentala, altfel n-ar fi majoritatea pentru Europa / UE si n-ar fi plecat cinci milioane spre vest. Pe de alta parte le este inca straina atat litera legii, 100.000 de pagini, cat mai ales spiritul / duhul ei. De vina sunt Marea Schisma, Sultan turc si tarul rus, Cortina de Fier, Razboiul rece etc. Echilibrul puterilor in stat, care sa impiedice puterea verticala, a la Putin, a la Erdogan, a fost lezata de Ponta, adept al putinismului, care a incercat 2012 sa-l schimbe pe Domn, “despotul de origine divina“, cu ajutorul majoritatii din Divanul boierilor lui. Lupta pentru putere dintre Domn si boieri moldo-valahai e multiseculara. O victoria a Presedintelui sau a boierilor, azi baroni locali cu imunitate occidentala e insa straina culturii politice din vest unde prin democratie nu se intelege putere unica, verticala, cum a formulat varanul, reprezentatul boierilor din mass media, varanul Voiculescu din puscarie: ’'Nu vom avea total puterea pana nu vom avea Justitia!’’ http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/01/romania-e-stat-mafiot.html?utm_source=flux&utm_medium=flux-rss&utm_campaign=undefined

Reporter: Vine anul 2016: Guvernul social democrat emite o ordonanta perfect constitutionala si conforma cu legislatia si procedurile dar Klaus Werner Iohannis nu e de acord, nici corporatiile occidentale (evident catolice) si pe cai ascunse, cu mercenarii lor din serviciile secrete scot lumea in strada si o tin saptamani de zile sperand sa dea jos guvernul din strada, sa schimbe presedintii celor doua camere. Curtea Constitutionala, sesizata de presedintele Senatului, decide (7 la 2) ca guvernul a procedat corect si ca procurorii nu pot ancheta derularea procesului legislativ si oportunitatea unor acte legislative. Acquis-ul comunitar spune cumva ca separarea puterilor in stat e ceva ortodoxo-comunist si ca de fapt cei care aplica legea trebuie sa o si elaboreze? Iar Iohannis indeamna (indirect, tot prin serviciile secrete subordonate lui) la contestarea Curtii Constitutionale! E si el ortodoxo-comunist, sau CCR e buna cat da hotarari care ne convin.

VR: Presedintii celor doua camere a baronilor moldo-valahi, cu majoritatea garantata de ortodoxie, schimba legislatia in favoarea lor, a celor inbogatiti fara justa cauza. Domnul si 600.000 de protestanti din marile orase sunt impotriva celor care profita de imunitatea acquis-ului ca sa perpetuieze privilegii paternaliste, coruptia neofanariota. In Europa derularea procesului legislativ este transparent, controlat atat de opinia publica, dar mai ales de justitie, altfel se ajunge la situatia din 2012, cand boierii din legislativ si executiv isi dat mana si schimba Domnul. Daca secole de a randul Domnul si boierii din Bucuresti depindeau de turci, rusi, acum Europa, acquis-ul incearca sa inlocuiasca cutumele turco-pravoslavnice. Putem desigul filozofa indelung pe tema neocolonialismului, compradori si nationai(sti), realitatea politico-sociala de la Portile Orientului se deosebeste fundamental de acquis-ul comunitar, altfel nu s-ar bajeni milioane spre vest. Nu este exclus insa ca UE, “Europa mai multor standarde“ sau "Europa mai multor viteze“ sa permita revenirea pasnica la devalmasia moldo-valaha si puterea verticala greco-pravoslavnica, a “despotul de origine divina“, Domnului, Presedintelui.

Reporter: Cineva spunea asa: pentru Viorel Roman solutia care trebuie adoptata de Romania este catolicizarea in masa. Numai ca - nota acelasi - cu trecerea timpului numarul de (greco)-catolici din Romania scade. Si, adaug eu, chiar si in Transilvania, unde greco-catolici au fost sub 10%.

VR: Daca Fericitul Ioan Paul II era pentru un crestinism care respira cu doi plamani, oriental si occidental, si papa Francisc este pentru refacerea unitatii fara conditii, ideea catolicizarii in masa, prozelitismul face parte din vechiile prejudecati antioccidentale ortodoxo-comuniste din spatele fostei Cortine de Fier, si e mai catolica decat papa. Nici Unirea cu Roma de la anul 1698, oricat a contribuit ea la emanciparea sociala si nationala a romanilor, nu mai e un model actual, la aniversarea a unui secol de la Marea Unire si apropiata vizita a papei Francisc in Romania.

Reporter: Ideea e cu ortodocsii moldo-valahii si unitii cu Roma din Transilvania ar putea aduce prejudicii, fracturari statului national unitar pe linia Carpatilor. Si asta n-o prea inghite nimeni pe la noi!

V.R.: Daca ne uitam la fractura din Ucraina, catolici la Lviv / Lemberg si ortodocsi in Dombas, e de intales teama. La romani ea este insa neintemeiata, daca privim cele trei secole de solidaritate a unitilor cu ortodocsii in chestiunea nationala. Mi-e teama, mai degraba, ca e folosita aceasta temere, pentru a abate atentia de la necesitatea refacerii unitatii. Pe de alta parte nu putem trece cu vederea ca moldo-valahii au trait sute de ani in Imperii Orientale si ardelenii in Sfantul Imperiu Roman. Primii sunt familiarizati cu estul, celorlalti, tot ortodocsi, sunt orientati spre Roma. Vedem aceste traditii diferite, foarte clar, mai ales la alegeri. Dilema Veche (A. Plesu): spre est sau vest?

Reporter: Care e partida cealalta, (non)-moldo valaha? care intelege si accepta acquis-ul comunitar occidental? Cumva Iohannis si DNA+SRI+SIE+ alte institutii de forta numite si nu alese prin vot?

V.R.: Cele cinci milioanele de romani din occident, din Transilvania, Maramures, Bihor, Banat, dar si cei de peste Carpati, care vor autonomie personala, vor dreptate si libertate materiala, nu numai pe hartie, vor acquis-ul comunitar occidental, altceva, decat neofanariotismul, paternalismul, nepotismul, coruptia Ciocoilor vechi si noi (N. Filimon), acestia sunt Partida opusa celei ortodoxe moldo-valahe dominante PMR, PCR, FSN, PNL, PSD. Una spre est, alta spre vest.

Reporter: Ce este codul canonic catolic al UE? Democratia moderna se bazeaza exclusiv pe valori seculare, de provenienta greco-romana (fara catolic in coada). Codul canonic catolic insa, trebuie ca e cel de care se servea inchizitia pentru a arde pe rug eretici si vrajitoare si unde trebuia sa dovedesti tu nevinovatia si nu inchizitorii - vinovatia. Desigur ca "Partida occidentala" cu al sau DNA cere exact asta - sa-ti dovedesti nevinovatia. Si tot asa cum acest cod catolic fusese conceput ca sa permita bisericii catolice sa terorizeze o populatie intreaga pe care sa o poata lipsi oricand de bunurile materiale si chiar de viata, tot asa legislatia "anticoruptie" este conceputa ca sa permita incalcarea drepturilor individuale ale omului si incarcerarea arbitrara - dupa pofta respectivelor institutii de forta "pro-occidentale" si care "inteleg si accepta..."

V.R.: Din 2007, de un deceniu se introduc legi si institutii occidentale in speranta ca dupa esecul „Formelor fara Fond”, din sec. 19 si 20, acum UE/NATO va genera si Fondul. Dar pentru ca se intarzie dialogul cu Roma – conditio sine qua non a aderari la civilizatia occidentala -, rezultatele sunt modeste, la cel mai sarac neam latin din Europa. Acest efortul de a eluda fondul religios al aderarii la Europa, de a inlocui dialogul cu Roma cu paleative secularizate, culturale, militare, masonice etc. e contraproductiv. De un mileniu se incearca refacerii unitati crestine. Acum se implementeaza „Acquis”-ul, codului canonic romano-catolic modernizat, laicizat si se asteapata contemplativ, armonizarea lui cu devalmasia valaha. La celebra intalnire din 1989 de la Roma dintre Fericitul Ioan Paul II si Gorbaciov, e memoriabila recomandarea papei, ca ortodocsii sa nu se grabeasc, schimbarea mentalitatii nu se poate face peste noapte, cere timp, asta e valabil, dupa cum constatam mereu, si la depasirea prejudecatiile.

Reporter: In acquis-ul comunitar intra si dublul standard? Actuala predica pentru "Europa mai multor viteze" include si "Europa mai multor standarde"?

V.R.: Azi e clar ca pretentia Germaniei a fost absurda sa oblige Anglia si Ungaria, fosta colonie islamica, fara excedentul balatei de plati de care se bucura Berlinul, sa intretina milioane de refugiati afro-asiatici mahomedani si idolatri, greco-ortodocsii falimentari, incompatibili cu teologia muncii occidentale. De aceea Europa viitore va fi cu cate viteze vrea sau poate fiecare. "Europa cu mai multe standarde" cred ca va fi discutata de Putin si Trump la definirea noilor sfere de influenta.

Reporter: In ce consta "viziunea ortodoxa" a dreptului omului? In mod sigur insa ea nu cuprindea acum cateva sute de ani arderea pe rug.

V.R.: Bisericile ortodoxe, in primul rand clerul greco-pravoslavnic, sunt din punct de vedere sociologic etno-religii crestinizate, care celebreaza unitatea de nezdruncinat dintre neam, rit si glia stramoseasca, pomenita mai inainte. Cine nu-i ortodox, nu-i roman(!), spunea Nae Ionescu, ideologul Legiunii Arhangelului Mihail. Ortodoxo-comunistii au fost consecventi, au lichidat Biserica unita si au reorientat cu baioneta 2.000 de biserici spre Moscova si Constantinopol. O revenire la normalitate e mai dificila decat s-a crezut. Drepturile omului occidental sunt inacceptabile pentru clerul ortodox. Democratia de tip Westminster si autonomia individului sunt pacate, pentru ca preamareste egoismul si pun la indoiala atutputernicia Celui de Sus asupra vietii. Contractul, concurenta, motorul vietii economice moderne, occidentale, lezeaza dragostea dintre frati, sunt pacate.

Reporter: In ce consta "lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane", la care reveniti mereu? Sau e si asta pura retorica?

V.R.: In perioada interbelica era astfel definita resemnarea celui incatusat in normele si valorile orientale, fara speranta libertatii de miscare, exprimare si afirmare in Europa, in lumea larga, mai ales cand devenise clar ca fara refacerea unitatii crestine cu Roma, idealul romanilor, Romania Mare, se naruie. Formularea e surprinzator de actuala, de aceea va intrebati daca e mai mult decat retorica, si are ceva din farmecul, parfumul unui vocabular de Letopiset.

Reporter: "Refacerea unitatii" s-a facut prin cucerire si jaf, "fratii intru credinta" aducand cu ei inchizitia si rugurile. In final si bizantinii au reusit ceea ce rusii din Novgorod au reusit inaintea lor: sa-i arunce pe "frati" sub ghiata. In rest - cine e prost, se duce dupa occidentali. Cine e practic - se uita spre Rusia sau spre amandoua, dupa interes.

V.R.: Ortodocsii si occidentali s-au anatemizat reciproc de la Marea Schisma, 1054, pana in vremea Conciliului de la Vatican, 1965. Un mileniu de vrasmasie, prejudecati intre frati a generat un razboi civil mondial fara sfarsit de care profitata si azi islamul. Dar revenirea la crestinism a ortodocso-comunistilor atei si generozitatea Romei face posibila concordia conducatorilor marilor puteri crestine intercontinentale, Putin si Trump, refacerea Sfintei Aliante. Daca 1815 s-au intales ortodocsi, catolici, protestanti si au facilitat un secol de pace, cu atat mai mult ne putem astepta azi la un secol fara ororile luptei de rasa si de clasa din secolului trecut. Noua ne e este greu sa-i intalegem pe cruciatii occidentali, care au luptat acuma opt sute de ani sa refaca unitatea crestina, a Sfantului Imperiu Roman, sau pe tarii ruso-pravoslavnicii din sec. 18-19, care au luptat si ei in opt cruciade pentru eliberarea Constantinopolului si a ortodocsilor ajunsi robi ai Califului islamic. Asta bine intales ca nu-i scuteste pe contemporani de contributia lor la refacerii unitatii crestine.

Reporter: Va multumesc pentru aceasta discutie.

(Sinteza interviului in Revista Romania Mare, Bucuresti, 17 martie 2017)

Dialog cu VIOREL ROMAN

5 aprilie 2017, Timisoara în Piaţa Unirii şi în maşina lui Titus Suciu. Plouă. E rece, vreme mizerabilă.

Vasile Bogdan: Viorel Roman, iată o dimineaţă destul de rece aici, la Timişoara, putea să fie mai caldă. Ne întâlnim în data de 5 aprilie 2017 pentru a pregăti o nouă carte, un nou drum, un nou itinerar. De data asta cu o întrebare precisă: secolul XX pentru poporul român a marcat trei evenimente importante, cele mai importante din istoria lui, şi anume Marea Unire, din 1918, în Banat în 1919, invazia sovietică şi transformarea ţării într-un membru al lagărului comunist, şi  Revoluţia din Decembrie 1989. E vreo legătură între ele?

Evident. România este la periferia, dacă vreţi, a Europei, e Limesul de la Marea Baltică la Marea Neagră. De 2.000 de ani de la Imperiu Roman, Sfântul Imperiu Roman şi până la UE/NATO astăzi trebuie făcut un Limes, o cortină de fier la marginea popoarelor asiatice care au tot timpul tendinţa de a invada. Europa ştie că nu aceste ţări, Baltice, Polonia, România şi Turcia pot opri invaziile de la Răsărit, dar au misiunea de a avertiza Occidentul pentru ca el să se poată organiza, apara, să nu se întâmple ca la invazia mongolă. Problema asta a fost discutată la Conciliul de la Lyon, din 1273, la care a participat şi Hoarda de Aur, şi s-a luat această decizie, de a reface Limesul. Dacă priviţi politica, prezenta NATO intre Marea Baltica si cea Neagra de azi e identica cu cea voita la Conciliul de la Lyon. In acest sens si România Mare a fost un bastion al Occidentului impotriva invaziilor de la rasarit. De aceea au fost sacrificate, din punct de vedere spiritual, Transilvania, Maramuresul, Buhorul şi Banatului, şi dat pe mâna ortodocşilor moldo-valahi subdezvoltati din fostul Imperiu Otoman, care vedem si azi că nu sunt în stare să administreze eficient aceste regiuni din fostul Sfantul Imperu Roman. Cu toate astea raţionalitatea Occidentului încet, încet prinde cheag şi la Bucureşti, unde sistemul clientenar neofanariot este totusi greu de inlocuit. O traditie de 500 de ani nu poate să fie schimbata în 100 de ani. Cam aşa se vede situaţia României din perspectiva occidentală legat de Marea Unire.

Al doilea element, venirea ruşilor şi dictatura de dezvoltare este exact acelaşi lucru pe care îl vreau occidentalii dar pe dos, Stalin a luat si el decizia să facă el un Limes al imperiului moscovit, şi a fortat o modernizare, industrializare. Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus, era lozica. A fost o dictatură de dezvoltare favorabilă românilor. Raţionalitatea occidentală a prins aici teren, dar s-a accentuat prea mult ideea Vechiului Testament, adică s-a mers pe linia profetului Israelului Amos, şi a emulului său modern Karl Marx. Noul Testament a fost neglijat, persecutat si interzis chiar, aşa că toată această construcţie, fascinantă şi utilă poporului român s-a prăbuşit în 1989. Revenind la perioada de tranziţie, între Vest şi Est, încă nu se ştie prea exact ce se întâmplă aici, dar e clar ca occidenbtalii vor din nou să refacă limesul, din Ţările Baltice, Polonia şi România inpotriva invaziilor de la rasarit.

Al treilea element, Revoluţia, schimbarea de paradigme din 1989 este tot legată de Vechiul si Noul Testament. Se ştie că in vechiul Israel, din 50 in 50 de ani, sau din 25 in 25 de ani la Roma papala de dupa marea schisma, se accepta, voia un nou inceput. Sclavii erau eliberati, se iertau datoriile, se ierta pacatele etc. E necesar, se pare, e în natura umană, să înceapă periodic ceva nou, cum a fost, de exemplu, si dupa arderea Bibliotecii din Alexandria, o mare tragedie culturală, dar a urmat cautarea unor noi paradigme. Întotdeauna arde ceva şi reinvie, începe ceva nou. Asta a fost Revoluţia din 1989. Dictatura inspirata de Vechiul Testament, de Profetul Israelului Amos si Karl Marx s-a incheiat brusc si Noul Testament, Biserica greco-catolica, crestinismul in general a fost reabilitat. Romania s-a integrat in UE/NATO.

Aceste trei evenimente, elemente au marcat secolul trecut. Secolul XXI acum ne pune în faţa moştenirii din 1918, Marea Unire, care a avut loc fără unirea cu Roma, ca urmare noul stat pseudo occidental, pseudo legitim, se destrama, avem 1944, venirea ruşilor şi această formidabilă modernizare, industrializare, emancipare socială a milioane de ţărani, care au venit la oraş, din păcate din nou fără legătură cu Roma, chiar impotriva Occidentului. In stenograma convorbirii lui Ceauşescu cu Papa Paul al VI-lea este evident că Ceauşescu era depăşit, nu înţelegea ce se întâmplă cu ţara sa, cu lumea, de aceea a fost scos brutal din scena. Revoluţia este acel eveniment eliberator, periodic inca din Vechiul Israel si de la Roma papala. Ce s-a întâmplat după 1989, este acelasi lucru, granitele s-au dechis, se putea vorbi din nou liber, toţi au primit o locuinţă aproape gratis, toate datoriile s-au şters printr-o hiper inflatie etc. Libertate! Indiferent cum o privim, este un mare eveniment. Iar astăzi trebuie să ne raportăm la aceste evenimente si cum vom mergem mai departe. În condiţiile în care occidentalii au luat decizia de a ţine in această Românie democratica baze militare, de a nu o lăsa de izbelişte, că dacă ar fi lăsata la cheremul baronilor ortodocşi moldo-valahi vă daţi seama că aceasta s-ar prăbuşi probabil ca Cehoslovacia, Iugoslavia sau URSS. Eu zic că trebuie să ne bucurăm de acest sprijin al Occidentului, adică ei sunt prietenii românilor într-o proporţie mai mare decât îşi dau seama. De aceea ce fac în România prim miniştri infractori, nu prea interesează, pentru că Occidentul are aici interese mult mai mari, clare şi gândeşte pe perioadă lungă. Nu este vorba de Gigi, Udrea sau Ghitza,  personaje care la Caragiale ar fi avut mare succes, în Occident nimeni nici nu pomeneşte de ei. De aceea sunt optimist, sunt convins că aici sunt şansele de emancipare, dezvoltare şi de siguranţă privind la marile evenimentele din 1918, 1944 şi 1989.

Titus Suciu: Câteva vorbe despre Europa în trecut şi Europa în prezent, pe ideea dacă Europa va rezista. Odată Europa a fost centrul lumii, pornind de la democraţia franceză, dar se pare că democraţia are şi părţile negative. Într-o democraţie trei, patru inşi fac un partid şi e acceptat, deşi vin cu nişte idei absolut nefaste. Să nu uităm că la ora actuală, în Marsilia, în Paris, în Roma, în Londra, sunt zone în care nu pătrunde poliţia din cauza prezenţei ISIS-ştilor în acele zone. Cum comentaţi această situaţie a Europei în perspectivă?

Aveţi dreptate. Generozitatea creştinilor vizavi de mahomedani e interpretată de ei ca o capitulare, ca o slăbiciune. Dacă creştinii reacţionează şi vor să facă ordine, ei consideră asta ca o lezare a obligaţiilor creştinilor de a-i ajuta pe cei mulţi şi obidiţi. Să nu uităm că Europa e centrul lumii, Roma e capus mundi, de unde lumea s-a occidentalizat, s-a europenizat. Dacă mergeţi în Asia, Africa, America Latină veţi vedea pretutindeni elemente ale culturii europene, de comportament. Nu e întâmplător că la ora actuală vin studenţi din China în Europa şi vor să înveţe numai limba latină, nu îi interesează engleza, germana, ei vor limba latină, ei vor să aibă o legătură nemijlocita cu limba creştinismului Romei. Sunt peste 100 de milioane de creştini în China, europenizaţi, şi într-o perioadă de o generaţie, doua vor ajunge la 300 de milioane, probabil.

Democraţia sau sistemul de viaţă occidental a început după Marea Schismă, 1054, când la Roma s-a luat decizia departajariii responsabilitatiilor in Sfantul Imperu Roman intre Papa si Împărat. De atunci omul are drepturi inalienabile, primite de la Dumnezeu, care sunt drepturile universale ale omului de astăzi. Adică avem in vest două centre de putere distincte Biserica si Imperiul, Statul. Tensiunea creata de aceasta departajare a creat in timp democraţia occidentală, nu recenta Revolutie Franceza, 1789, cum cred ortodocsii si neomarxistii laici. Pentru ortodocşi, pentru asiatici, pentru africani lucrurile acestea sunt inca de neînţeles, şi pentru islamici cu atât mai puţin. De aici pleaca drama lor, ei nu înţeleg lumea moderna, democratica. De aceea ei se aruncă la propriu în aer şi noi trebuie să avem răbdare şi să reacţionăm în spiritul creştin, de ajutorare, dar şi ferm de a nu lăsa să se ajunga la no go area. Eu sunt optimist în sensul că Europa, cultura ei invinge, se extinde pretutindeni. Eu o criză la ora actuală, dar o criză după ce Europa a occdentalizat lumea. Uitaţi-vă la islamicii anticcidentuli, ei luptă numai cu mijloace europene, cu camioanul care intra in multime, cu avionul etc., ei se folosesc de logistica europeană, de telefoane europene, toate instrumentele islamice de terorizare sunt crestin-europene. Ei dacă ar trece la formele lor primitive de existenţă sau de luptă împotriva Europei, nu ar avea nici o şansă. Nu trebuie totusi exagerată primejdia terorismului, aceasta a fost întotdeauna, ci accentuată forţa spirituala a sistemului crestin occidental.

Noua democraţie iluminista franceză de dupa 1789 a fost o acţiune anticatolică, nu mai mult. Ortodocşii se folosesc de ea, ca si de marxism-leninismul laic inspirat din Vechiului Testament pentru a se apara de romano-catolicism, de occidentalizarea, universalitatea Noului Testament. 1.000 de ani de cultură europeană, de forţă a Romei, care a sacralizat dreptul roman, persoana umană, statul de drept, raţiunea şi şcoala şi le-a pus pe toate în slujba şi moralei biblice este invingatoare in intreaga lume. Sinteza: Roma, Atena şi Ierusalimul au creat civilizatia, cultura universala occidentala. La ortodocşi toate astea sunt necunoscute, ei nu au o departajare între laic şi sacru, ei trăiesc într-o devalmasie valaha stramoseasca, aş putea spune, ei nu ştiu, intaleg ce-i democraţia, societatea civila occidentala. Ei trăiesc într-o formă apropiată de Islam, la ei conducătorul laic este şi cel religios, la ei democraţia occidentala este o imitatie, o forma fara fond, o fanfaronadă, ei sunt incapabili să o înţeleagă sau să o aplice. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Bucureşti în aceste zile cu ordonanţele de coruptie urgenta într-o ţară care nu are traditie juridica administrativa occidentala. Ei nu înţeleg, nu accepta echilibrul puterilor in stat, adica statul de drept, ei nu ştiu ce este societate civilă. Toate astea sunt straine la ortodocşii moldo-valahi fara legătură organica cu Occidentul, de fapt ei nu înţeleg si nu accepta in pectore ce vor occidentalii de la ei. Bulgarii sunt mai sinceri: „Să ne trimiteţi un guvernator de la Bruxelles, că noi nu înţelegem ce vreţi de la noi”.

Echilibrul puterilor, intereselor într-o societate, este societatea civilă, care nici în Occident nu a aparut peste noapte, a fost lupta dintre Papă şi Împărat, de sute de ani, până la Canossa, apoi între nobili şi Împărat, Rege (Magna Carta), intre oraşele libere, hanseate si Imperiu, lupta ţăranilor, proletarilor, până s-a creat un echilibru socio-politic creativ pentru toti, societatea civila. Papa îşi are domeniul sau spiritual de activitate, Împăratul, conducerea laică trebuie sa respectă drepturile omului, inalienabile, care sunt garantate de Papă, oraşele libere au legislaţia lor, muncitorii au sindicate şi aşa mai departe. Acest echilibru al puterilor în statul de drept din Occident este pentru ortodocşi de înţeles sau acceptat. Ceauşescu, Stalin, sau Saddam, Gadaffi, Erdogan, ca să exemplificăm şi cu musulmani, sau Putin, sunt sursă de drept, ei nu îşi pot imagina că pot fi controlaţi, pentru ca ei sunt si şefii laici si religiosi. Ei sunt „regi si preoti“, dupa Vechiul Testament. Şi acum spoiala asta de occidentalism in toata lumea.

Ortodocsii moldo-valahi se apropie de Occident cultural sau aderand la masonerie. O apropiere de Occident pe bază religioasă, cei din Ţara Românească sau din Valahia nu au avut-o nici o dată, cei din Moldova au mers la Krakovia, mare centru de cultură romano-catolică, unde au învăţat cronicarii, apoi au fost iezuiţii de la Iasi si Cotnari, care au dat culturii moldovene o dimensiune occidentala. Eminescu vine de acolo. În Transilvania, Banat, Maramureş şi Bihor, contactul spiritual cu Occidentul l-a făcut Sfantul Imperiu Roman, Biserica greco-catolică şi Şcoala Ardeleană, ea a formulat programul de emanicipare naţională şi socială al tuturor românilor. Moldo-valahii au făcut unirea din 1859, 1918, dar ei vor să aibă şi ideea nationala. Asa ca au restalmacit Şcoala Ardeleană în ceva laic, iluminist, au reorientat cu baioneta spre Moscova şi Bucureşti 2.000 de biserici greco-catolice, au închis mii de preoţi şi episcopi, ca agenţii occidentali. Ca urmare ortodocsii moldo-valahi nu accepta inca o legătură spirituala cu Occidentul. Ei nu o înţeleg, dar ei ştiu că au fapta unirii, cu ajutorul occidentalilor. Occidentalii le-au permis, făcut unirea de la 1859, pentru că voia să-i scoată pe ruşi de la gurile Dunării. Marea Unire de la 1918 occidentalii au făcut-o ca să aibă un bastion împotriva ortodoxo-comuniştilor. Se aştepta atunci o unire cu Roma a acestei mari dioceze române, dar fara ea Romania Mare s-a destramat in doua deceni şi au revenit ruso-pravoslavnicii in mantia rosie a Profetului Amos din Legea Veche si Karl Marx. Nu trecerea la catolicism a romanilor e problema, ci o revenirea lor spirituală spre Occident. Vedeţi că sunt puncte de vedere greu accesibile ortodocşilor moldo-valahi, care nu acceptă, că ei nu au ideea naţională, ci numai fapta. Ideea emanciparii sociale si nationale este a Şcolii Ardelene catolice. De aceea ei o denatureaza şi laicizeaza, ceea ce este absurd si tragic. Aşa că avem o mare confuzie si dilemă în sânul romanităţii.

Vasile Bogdan: Dar această dilemă se va transforma până la urmă, cum se prevede acum, că nu vom mai prinde uniţi anul centenarului, că ne vom despărţi chiar până la anul viitor?

Există această idee în Transilvania, Banat, Bihor, Maramures: „O sută de ani de ardenelizarea, occidentalizarea moldo-valahilor a esuar, pe de alta parte si ortodocsizarea moldo-valaha a Transuilvaniei se izbeşte de o rezistenţe”. Mai ales maghiarii, Tökes, repeta asta mereu si în Parlamentul european. Ei vor autonomie ca sa scape de adminitratia corupta moldo-valaha. Populaţia maghiara, germană şi evreiască, cat mai este pe aici, care au fost agenţii modernizatori ai occidentului, sigur că refuza politica neofanariotă, clientelară, care azi se si bucura de imunitate, in mod paradoxal. Dar dezmembrarea tarii nu e la ordinea zilei. Occidentalii nu vor aici o Iugoslavie sau o Cehoslovacie dezmembrata, ci un bastion bine consolidat, cimentat al românilor, dar ei îl vor în legătură spirituala cu Roma, ca să fie un atasament reciproc pe perioadă lungă. De aceea a venit Papa Ioan Paul al II-lea la Bucuresti, 1999, de aceea vine curand, sper, Papa Francisc. Iugoslavia a fost dezmembrată pentru că Eisenhover a uitat să pună o bază militară în Balcani. În România avem o bază militară la Kogălniceanu si una la Deveselu, aşa că aici nu există această primejdie balcanica de razboi si dezmembrare.

Problema românilor este că nu înţeleg că fapta unirii nationale este a moldo-valahilor si ca ideea e a Şcolii Ardelene, care nu vrea dezmembrarea, ea vrea emanciparea socială şi naţională a tuturor românilor, ea nu vrea catolicizarea ortodicşilor, ci ca toţi ortodocşii să fie ridicaţi la un alt statut, egal cu cel al crestinilor occidentali in Europa printr-un dialog, unire cu Roma. Papa Francisc a spus foarte clar, el vrea o refacere a unităţii creştine fără condiţii, el nu pune nici o condiţie, ceea ce este cea mai generoasă platformă posibila. Există, bineînţeles, şi în Occident oameni care spun: „Cu ortodocşii moldo-valahi nu se poate face casă comuna, uitaţi-vă la infractorii din politica, la prim miniştri, miniştri, parlamentari …”. In trecut ei nu aveau imunitate. Deci avem  un blocaj de natură spirituală. Dacă nu reuşim să ieşim din blocaj, vom bate pasul pe loc sau dam inapoi. O dezmembrare nu este posibilă, după părerea mea, dar dezastrul socio-politic este evident. Cinci milioane de români şi-au luat deja umea în cap, nu a fost niciodată în istorie aşa ceva. Preşedintele, seful statului si bisericii la ortodocsi, „rege si preot“, nu mai are posiblitatea, cum au avut toţi domnitorii crestini din trecut, de a-i trage la răspundere pe baroni locali raufacatori care vand tara. Aşa că şi Occidentul este oarecum vinovat de Forma fara Fond din România.

De 500 de ani la Bucureşti se duce o lupta intre boieri, domnitori şi marile puteri. Isoria e plina de boieri corupti, rebeli si domnitori mai mult sau mai putin patrioti care luptau împotriva lor. Boierii mai mult sau mai putin patrioti îşi urmăreau interesele si marile puteri atotputernice puneau sau îl inlaturau pe domnitorul din gratia divina. Boierii nu aveau imunitate, ei erau supuşii domnitorului, care le întărea drepturile, sau le lua. Acum, baroni locali ortodocşi moldo-valahi corupti au dreptul de proprietate si domnitorul nu poate să intervină, iar DNA-ul vor să îl desfiinţeze. Dupa Ministrul Justiţiei actul administrativ nu poate fi controlat. Avem un blocaj spiritual, politic, administrativ, social şi chiar demografic. Cinci milioane au plecat în vest, invatamantul e la pamant, spitalele au ajuns să fie mai periculoase ca bolile etc. În această situaţie unii cred că prin dezmembrare se rezolvă totul, din contră, ea ar crea pentru români o situaţie mult mai gravă, de aceea e necesara refacerea unităţii cu Roma fără condiţii, cum propune Papa Francisc. Faptul că sunt unii care nu vor ca Papa să vină in tara e evident, ca si faptul că următorul Papă ar putea fi mai putin generos. Nu trecerea la catolicism este problema ci emanciparea tuturor ortodocşilor. Dar naţionalizarea ideii Şcolii Ardelene de către ortodocşii moldo-valahi blochează energiile naţionale.

Titus Suciu: Aţi zis ceva de mijloace europene, dar la ora actuală mi se pare că Orientul este mult înaintea noastră. Japonia este una din cele mai sărace ţări în resurse naturale, dar cu o industrie şi cu un nivel de trai absolut deosebite, pe ce se bazează treaba asta? Iar China este într-o creştere nemaipomenită. După ce au scăpat de Mao Dze Dong, care a fost cel mai mare criminal, care a ucis milioane de chinezi, China la ora actuală este o putere, o putere industrială deosebită. Cum înţelegeţi, cum raportăm noi asta că Europa a fost o dată centrul şi industria germană, cea franceză, engleză erau pe primul plan, iar acum poziţia asta este acum total pierdută.

Eu nu văd că industria germană exporta cel mai mult. Europenii la ora actuală au mai mulţi soldaţi decât Statele Unite, şi au de două ori mai multe investiţii în armata decât Federatia Rusia. Asta numai aşa, ca o paranteză. Mirajul Orientului Îndepărtat la ortodocsi este legat de frica de apropierea de Roma. De fiecare dată când e vorba să ne apropiem de Roma şi de valorile autentice al Occidentului, vine si fantoma Extremului Orient. Japonia, China, India, în care a fost Mircea Eliade, este o formă de diversiune ortodoxa bine cunoscută, dar Japonia, China se dezvoltă pe fundamente europene, occidentale, nu ortodoxe. Cele o 100 de milioane de creştini chinezi, Hong Kongul creştin, Coreea de Sud, o mare putere economică, a reuşit într-o sută de ani să treacă de la idolatrie la creştinismul occidental. Creştinismul occidental, nu ortodoxia este fundamentul acestei dezvoltări. În Chiana, într-o generatie, doua, vor fi 300 de milioane de creştini. În Japonia cultura traditionala le permite integrarea creştinismului rational occidental fără probleme.

Noi suntem urmaşii legiunilor pierdute de la Dunărea de Jos, noi avem Roma în numele nostru, România, dar am pierdut legătura cu Roma, prin ruperea Imperiului în două, la 395, noi am pierdut legătura cu Roma la 1054, prin marea schismă, am pierdut legătura cu Roma prin Imperiul Bizantin, Rus şi Otoman, care au tras o cortină de fier impenetrabila, am pierdut legătura cu Roma prin decizia Moscovei de a prelua misiunea Imperiului Roman de Răsărit, aşa că suntem victimele unei istorii antiromane de 1600 de ani. Dar avem acuma şansa să ne emancipăm, sa iesim in lume din groapa istorica in care suntem tinuti de greco-pravoslavnici. Priviţi ce au reuşit cei trei tineri ardeleni uniti care în fiecare an plecau în secolele XVIII-XX, la Roma. Ei au făcut o Şcoală Ardeleană, au avut episcopi, conducători ca Inocenţiu Micu Klein, Vaida Voevod care a semnat la Paris facerea României Mari. Românii sunt totusi occidentali prin structura lor. Un consilier al Papei a spus foarte clar: „Nu noi am învăţat latina de la Roma, ci Roma a învăţat latina de la români”. Această mare cultură tracică, neavând o limbă scrisă se pare că vorbea latina, dar noi am pierdut valorile romane, şi trebuie să le refacem. Şcoala Ardeleană le-a redescoperit, şi imediat ortodocsii moldo-valahii in alianta cu greco-pravoslavniciii le-a lichidat.

Când papii au început renasterea, revoluţia papală din secolele XI-XIII, care au creat Occidentul de fapt, aici e necunoscut fenomenul acesta, adică sacralizarea dreptului, sacralizarea persoanei, sacralizarea libertati omului, sacralizarea contractului, sacralizarea statului de drept, sacralizarea ratiunii si scolii, sacralizarea drepturilor pe care Dumnezeu le dă omului, şi statul nu are voie să se atinga de ele, dreptul de mişcare, de a vorbi liber. Avem drepturi noi, oamenii, de la Dumnezeu, pe care papii le aparau tenace înca din sec. XI de discretia feudalilor. Când însă s-a pus problema să le pună în aplicare au constatat şi ei că nu mai erau în stare să înţeleagă Dreptul Roman şi au infiintat Universitatea de la Bologna, ca să redescopere valorile juridice ale Romei. Ei bine, şi noi trebuie să facem cam acelaşi lucru, şi e nevoie de o generaţie sau două pentru asta. Uitaţi-vă la uniţi, erau aproape analfaberţi când au făcut unirea în 1698. Două, trei generaţii le-au trebuit până când s-au emancipat, până au învăţat latina, până le-au spus celor de la Viena şi de la Roma „Lăsaţi-ne să ne conducem noi!”, şi au reuşit cu ideea lor nationala si sociala să facă România Mare. Dar Blajul nu a avut inspiratia, nu a avut puterea sa treaca Carpatii. Un mare eşec. Apoi lichidrea Bisericii greco-catolice şi a Şcolii Ardelene, mai ales defaimarea la Bucureşti a Şcolii Ardelene, transformarea ei în contrarul ei, nu îmi dau seama dacă este prostie sau perfidie neobizantină, au generat criza spirituala si social-politica de azi. Asta blochează toată energia românilor.

Nu uitaţi că romanii sunt urmaşii legiunilor romane, nu e un popor oarecare. Asta ştie Roma foarte bine, de aceea le-a acordat întotdeauna o mână de ajutor, niciodată Roma nu i-a uitat, şi eu cred, sper că venirea Papei Francisc acum, chiar dacă preşedintele României nu este român de etnie şi nu este ortodox ca religie, să aibă forţa impreuna cu patriarhul ortodox si cardinalul greco-catolic să ridice poporul român pe alt piedestal. Noi, românii, ar trebui să avem la Roma un loc în Senat. Avem, un cardinal dar e insuficient pentru un popor aşa de mare. Poate că mâine vom avea un Papă român, cum am avut atâţia împăraţi romani de origine tracă şi dacă…

Titus Suciu: … din 87 de împăraţi romani, 43 au fost de origine traco-dacă.

Eu înţeleg că la Bucureşti ideile acestea sunt greu de acceptat, cred că nici nu sunt înţelese, ortodocsii moldo-valahii trăiesc într-o lume clientelara neobizantină, neofanariota ruptă de Occident. Bucureştenii, sau valahii dacă îmi permiteţi, sau Ţara Românească nu a avut niciodată o legătură spirituală cu Occidentul. Singura lor şansă de a se apropia de Occident a fost limba, cultura franceză, diplomaţia şi masoneria, mai mult nu. Asta e insa insuficient pentru emanciparea intregului popor. Cantonarea românilor la nivel de cultură apuseana şi masonerie, şi nu la nivel spiritual al culturii crestine occidentale, care este Roma, e dezastruoasa. E suficienta sa ne uitam in stenograma dialogului de 45 de minute dintre Papa Paul al VI-lea şi Ceauşescu ca sa constatam câtă simpatie are Papa pentru români, cum ii întindea mâna, iar Ceausescu, autist „in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitane“ n-avea cum înţelegea dimensiune universalitatii, importanta Romei si astfel au avut el si sotia sa o soarta tragica.

Vasile Bogdan: Se întâmplă însă un fenomen, la această oră poporul român, în care investim atâtea speranţe, este un popor vlăguit, iată, cinci milioane au plecat în Occident. Noi facem scandal în lume vizavi de un milion de musulmani care au venit în Europa, dar faptul că cinci milioane de români sunt pierduţi pe undeva pare un lucru normal. Aceştia reprezintă o şansă pentru o renaştere românească sau este o categorie definitiv pierdută?  

Este o şansă din toate punctele de vedere. În primul rand, aceşti cinci milioane demonstrează că între romani şi Occident nu este nici o problemă de compatibilitate, de adaptare, cum e cazul mahomedanilor si idolatrilor. În al doilea rând, ne arata directia de mers, ei nu s-au dus la Moscova, nu s-au dus la Constantinopol, nu s-au dus în China sau India, nici macar tigani, care vin de acolo, nu vor in India, ci in vest. Spre Occident. Ei ştiu instinctiv că sunt urmaşii legiunilor pierdute ale Imperiului Roman la Dunarea de Jos, ei ştiu că sunt romani, şi occidentalii mizează să-i aibă in lumea lor. Eu trăiesc în Occident şi nu am avut probleme. Marele cărturar protocronist Mihai Ungheanu la un moment dat mă întreba: „Ce apreciezi tu la occidentali, de ce stai tu cu ei?”. Şi eu îi spuneam: „Probabil dreptul roman mă ţine acolo. La Bucureşti, cutumele neofanariote turco-pravoslavnice imi sunt cam straine”. Am avut o conferinţă la Stuttgart, cu titlul: „Ce caută românii în Occident?” că ei caută ceva, ei vin acolo. Sala a fost plină, şi un ţigan rom m-a întrebat contrariat, toată lumea zicea: „Ce căutaţi voi aicea?”, zic „Nu, eu nu pun un accent negativ intrebarii, asa ca hai să căutăm impreuna un raspuns. Ce căutăm in vest?” Şi fiecare s-a ridicat şi a spus: Eu caut libertate, dar pe hirtie, ci si materială, libertatea romană e si materială. Acasa îmi dau libertate constitutionala, dar ma ţin la nivel de iobag. Altul a spus: Am venit pentru dreptate. Şi acolo nu ai dreptate? Nu, acolo dreptatea se cumpara. Altul spune eu vreau pace. Imperiul Roman garanta libertatea, şi materială, dreptatea, Dreptul Roman, şi pacea, ceea ce erau pentru popoarele barbare de la graniţă insuportabil de acceptat. Şi ei voiau libertate, dreptate şi pace. Români care au plecat în Occident descoperă că sunt liberi material, nu teoretic, au drepturi, nu care trebuie cumpărate. Trăiesc în pace, nimeni nu îi agresează. Toate astea nu le au în România de azi. Ca atare trebuie să revina in Imperiul Roman, toti românii trebuie să facă parte din Sfantul Imperiu, UE. Asta vor toţi, şi ăştia de aici, şi cei care au plecat. Asta vrea întreaga lume, chiar barbara si idolatra. De aceea aceste trei norme sunt atât de dorite de întreaga lume. Acestea sunt cele trei dorinţe legitime ale fiecărui om care e creaţia lui Dumnezeu, adică nu e nimic nou, sunt 2.000 de ani de tradiţie a Vechiului şi Noului Testament.

Din păcate aici, în România, Vechiul Testament, Profetul Israelului Amos, Karl Marx a fost la mare vogă în perioada dictaturii de dezvoltare ortodoxo-comunista. Fără Roma si Noul Testament aţi văzut la ce aberaţii antisemite si atrocitati s-a ajuns. Va trebui să refacem un echilibru între Vechiul şi Noul Testament. Conflictul e veche de 2.000 de ani, unii nu mai vor Vechiul Testament, alţii refuza Noul Testament, dar noi trebuie să le urmam, cinstim pe ambele şi mai ales tradiţia multimilenara a Romei. Cam asta e, să spunem, un crochiu destul de incomplet dar de la sine înţeles în Occident. Iar aici, la Portile Orientului, în lumea neofanariota de la Bucureşti, e greu, aproape imposibil de făcut accesibil, ce e occidentul. Ei au alte tradiţii, orientale. Un exemplu: ei nu cunosc, accepta ca revoluţia papală din secolul XI-XIII a pus bazele civilizatiei occidentale, ei cred ca ele au fost puse de Revoluţia Franceză laica, iluminista, masonica din secolul XVIII, refuza că Occidentul e construit pe valorile Vechiului şi Noului Testament, pe traditia romana, papala. E greu de făcut la ortodocsi accesibil chiar aquiul comunitar UE, codul canonic catolic modernizat, pe care l-au semnat si spun ca vor sa-l implementeze.

Cam tot ce oferă România cultural este influentat sau un produs al Occidentului, Brâncuşi, Eliade, Cioran, Celibidache, Enescu etc. Dacă rămânea Cioran şi Eliade aici, mureau la Canal, Brâncuşi în Gorj, era dogar, dovadă faptul că atunci când a vrut să-şi dea operele sale românilor pe gratis, aceştia le-au refuzat. Românii trăiesc o dramă, cei cinci milioane care sunt în Occident sunt o mare şansă: ei arată în ce direcţie vor românii, nu la Moscova, Constantinopol, ei vor la Roma, vor să fie egali cu occidentali. Şi în ortodoxie e posibil asta. Şi în al doilea rând, ei sunt deja o forţă politica, ultimele alegeri prezidentiale au fost decise de ei. Iar dupa Fericitul papa Ioan Paul II vine si Papa Francisc în România. Sfântul Imperiu German de Naţiune Germană, UE/NATO, occidentalii nu pot, nu vor să renunţe la romani, cum nu au renunţat nici romanii la originea, constiinta lor romana.

Titus Suciu: Am reţinut o formulare, urmaşii legiunilor romane, ori ce ştiu eu este că legiunile romane nu erau romane, erau formate din cetăţeni din toate ţările din nordul Africii, deci nu erau romane romane. După acea, se susţine de către unii specialişti pe care eu nu pot să-i accept, că limba româţnă este succesoarea, sau vine din limba latină. Or Carmen Huertes, deci om de ştiinţă din Spania, spune că noi, limba noastră, noi nu venim din limba latină, nici româna, nici spaniola nu vin din limba latină. O spune carmen Huertes, nu oricine! După aceea, limba italiană, limba latină se pune la baza limbii italiene, or limba italiană la ora actuală are peste 2.200 de dialecte, dar dialecte la nivel de limbi străine, adică calabreza, napoletana, toscana, aceştia nici nu se înţeleg. Întrebarea este de ce noi, care am fost ocupaţi doar 164 de ani de Imperiul Roman, iar din vechea ţară daco-tracă din Dacia a fost ocupată doar 14 la sută, ca teritoriu, şi doar 164 de ani. cum putem explica ceea ce spun unii că limba română se trage, este consecutivă limbii latine când la ei în ţară nu au reuşit să-şi impună o singură limbă?

Problemele lingvistice, în ce măsură acest mare popor trac, cel mai numeros după indieni vorbea o limbă indo-germanică, e similară cu latina, sau nu, sau dialectele, acestea sunt probleme ale lingviştilor. Ce ne interesează pe noi în primul rând ca urmaşi al legiunilor romane este în primul rând libertatea latinului, care ori unde venea avea o anumită demnitate, tradiţiile lui de drept, libertate, eficienta militara si administrativa, toate care le găsim astăzi în biserica universală catolică romană, fundament al civilizaţiei occidentale. Care se bazează, civilizaţia apuseans, pe dreptul roman, pe tradiţiile imperiului roman, nu atât pe etnia, că dacă privim şi mai atent la tradiţiile Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, putem spune dupa Davidson, un cărturar englez, pe lângă dreptul şi cultura romană, papalitate şi continuitatea Sfântului Imperiu Roman şi energia debordantă a neamurilor germanice, ale lui Carol cel Mare. El a preluat ştafeta şi a pus baza Sfântul Imperiu Roman, care după aceea a devenit de Naţiune Germană, tradiţie pe care astăzi o vedem în Uniunea Europeană / NATO. De aceea noi nu trebuie să mergem la elementul linvistic sau etnic, ci direct la fundamentele culturii occidentale, care sunt romane universale şi care ne sunt şi nouă proprii.

Dovada cea mai elocventă a acestei apropieri a noastre de Occident sunt cele cinci milioane de români în Occident care nu fac nici cea mai mică problemă. Nu numai că nu fac nici cea mai mică problemă, ni se potriveşte de minune, cultura, dreptul roman noi îl considerăm ca fiind al nostru, poate că e mai mult dreptul roman cu care ne-au obişnuit legiunile, decat limba latină, care se pare că a fost şi a noastră iniţial, a tracilor, e cea care ne dă această conştiinţă de apartenenţă la Occident. Ei ne vad, cred că suntem, cum spuneau cei din perioada interbelică, „în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane”. Priviţi cei patru preşedinţi Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, nu faptul că toţi sunt ortodocşi şi moldo-valahi, eu sunt convins că ei nu au avut acces la modul de a gandi si actiona al Occidentului, ei nu au percepţia reala a UE, asta cere timp.

Transilvănenilor le-au trebuie 300 de ani până au intrat din nou în ritm cu Occidentul, iar de o sută de ani sunt deturnaţi de la misiunea lor de către ortodicsii moldo-valahi. Ei nu acceptă această terminologie pentru că vor să fie proprietarii, şi ai Unirii, şi ai legăturii cu Occidentul, şi ai ideii si a faptei naţionale, ceea ce este absurd si contraproductiv, e dăunător emanciparii neamului românesc. Cei de la Bucureşti nu au ideea naţională, ei sunt un fel de vatafi vremelnici, cum au fost sub bizantini, turco-fanaliorţi si greco-pravoslavnici. Ei sunt în permamenţă curele de legătură ale imperiilor. Noi trebuie să redevenim o curea de legătură autentica cu Occidentul, cu Roma. Asta a fost Şcoala Ardeleană, asta a fost Biserica greco-catolică. Şi acum, bineînţeles că nu se pune problema astăzi a refacerii unităţii cu Roma ca la anul 1698, nu se pune nici ca la 1859, 1918, se pune ca la 2018, când va veni Papa Francis şi sper ca românii să înţeleagă ce paşi importanţi pot face pentru emanciparea tuturor. Nu numai cei cinci milioane care s-au emancipat individul în Occident, dar şi ăştia de aici, colectiv, care au rămas. Şi să se termine cu această gogoriţă că Occidentul în vrea pe ei convertiti, catolici, vrea să-i catolicizeze. Nu vor occidentalii încă 18 de milioane de ortodocşi să fie catolici când ei au aproape doua miliarde de fideli şi în fiecare an au o creştere de 3-5 la sută, în Asia şi în Africa în mod special. Cert este că ei trebuie să se orienteze spre Moscova, sau spre Roma, dar această autocefalie orientată spre Orient, spre Constantinopol este paralizantă la ora actuală, iar construirea Bisericii Mântuirii Neamului mi-e teamă să nu fie din nou o diversiune de a afirma arhitectural că România Mare e ortodoxie moldo-valahă, ca ei au ideea naţională, şi din nou să ajungem la un blocaj. Eu înţeleg că ei au cele mai bune intenţii, ei se gândesc probabil la viitoarea năvală asiatica, turco-pravoslavnică, în felul acesta supravieţuim de un mileniu, dar la ce nivel, şi dacă asta a fost valabil în trecut, astăzi, în globalizarea, mondializarea capitalului, depăşirea statului naţional ca formă de acumulare primitivă de capital e la ordinea zilei. Am văzut la Ceauşescu, el a încercat o acumulare primitivă de capital ca să intre laic în lume. Rezultatul? Totul e pulverizat. Nu, va trebui să facem un pas într-o cu totul altă direcţie, să luăm taurul de coarne, şi să acceptăm că suntem occidentali prin origine, suntem occidentali prin orientare, suntem occidentali prin tradiţiile noastre. Nimeni nu ne cere de la Roma să fim altfel decât suntem, crestini.

Titus Suciu: Există trei mentori spirituali monoteisti Moise, Iisus şi Mohamed, există un conflict între fideli lor. Există acest război, ce se va întâmpla?

Este clar ce se va întâmpla. Dacă ne uităm foarte concret, la anul 1900 erau 200 de milioane de musulmani, astăzi sunt un miliard jumătate. Au ajuns la această explozie demografică pentru că europenii le-au dat medicină, învăţământ, industrie, i-a ajutat, mai mult sau mai putin dezinteresat. I-au ajutat să îşi facă state moderne, i-au ajutat pe toate căile. Până au ajuns ei înşişi la un blocaj. Tot ce fac ei astăzi împotriva Occidentului e de natură genuin occidentală. Ei nu fac mai nimic de natură musulmană. Uitaţi-vă, faptul că se bagă cu o maşină peste creştini, folosesc o maşină făcută de europeni, faptul că se bagă cu un avion in zgarie nori, faptul că logistica lor e cu PC, celulare, toate sunt ale europenilor etc. Ei nu aduc nimic al lor si sunt fireste disperati. De aceea stăm şi ne mirăm, ca sunt occidentalizaţi până în măduva oaselor şi nu bagă de seamă. Conflictul acesta e la ora actuală pe mai multe fronturi, în primul rând e un conflic din punct de vedere occidental cu ortodocşii, cu Rusia, cu românii, bulgarii, grecii, care nu pre înţeleg lumea, şi trebuie ajutati, nu pot fi lasati de izblelişte. I-am văzut la Marele şi Sfântul Sinod Panortodox, care totuşi a fost un succes, ultimul a avut loc la anul 787, iar decizia să se reîntâlnească din patru în patru ani, e revoluţionară.

Conflictul cu musulmanii e tot o parte a conflictului religios între ortodocşi şi catolici, între urmaşii Imperiului Roman de Răsărit şi ai Imperiului Roman de Apus. Să luăm un alt exemplu, ortodocşii ii învinovatesc pe cruciaţi, că au distrus Bizanţul. Dar ei au fost chemaţi să refacă unitatea creştină. Şi văzând, după 200 de ani că nu o pot face cu vorba bună, să zic aşa, au folosit forţa cu care erau obişnuiţi si au refăcut unitatea creştină. Ea a durat numai 60 de ani, dar totuşi a fost o primă încercare. Astăzi trăim o perioadă mai optimistă. Putin, şeful Federatiei si Bisericii ruse, protectorul tuturor ortodocşilor, a semnat cu Papa Francisc 30 de puncte pe care se înţeleg, la Havana. Patriarhul Kiril al Rusiei îl numeşte de atunci pe Putin „o minune dumnezeiască”. Noi, în România nu îl numim inca „o minune dumnezeiască”, noi nu am semnat cu Fericitul papa Ioan Paul II nici o declaratie comuna, cu toate că a fost la Bucuresti. De ce suntem noi atât de inhibaţi, de ce suntem noi atât de fricoşi? Eu zic că va trebui să facem conştientă şansa noastră. Noi avem protecţia Occidentului la ora actuală, şi de aceea profităm, aş putea spune, în mod neruşinat de acest privilegiu, dar nu este suficient. Musulmanii sunt o problemă care va fi rezolvată, nu am nici un fel de dubiu, dar problema noastră nu este problema lor, să nu ne folosim din nou musulmanii ca de o diversiune, noi trebuie să decidem că suntem romani, că suntem urmaşii legiunilor romane, tot aşa cum germanii sunt urmaşii romanilor, prin Carol cel Mare şi prin Sfântul Imperiu  Roman de Naţiune Germană.

Nu etnia ne legitimează pe noi, ci tradiţiile cresine, limba, cultura noastră, şi nu in ultimul rand cele cinci milioane de români care trăiesc în Occident şi se descurcă de minune. Ei nu au nici o problemă să se simtă acolo ca peştele în apă. Dar de ce să nu aducem apa aici, legislatia occidentala, aquisul comunitar, să se simtă ei si aici ca acasă? De ce trebuie să meargă în Occident, în lumea dreptului roman, în libertatea romană, tradiţiile lor şi să nu aducem libertăţile, dreptatea si pacea aicea? Asta e problema. Bineînţeles că sunt rezistenţe, bineînţeles că nu toată lumea acceptă dorinţa de emancipare a romanilor, dar depinde de noi să facem acest pas.

Legat pe perspectivele actuale ale României într-un context general, trebuie să constatăm că statul national a pierdut din importanţă în faţa capitalului internaţional, ceea ce crează dificultăţi de percepere a realităţii la ortodocşi. Ei pun bază pe stat, pe autocefalia lor, în condiţiile în care capitalul internaţional a spart graniţele, în lupta dintre stat şi capital, capitalul a învins pretutindeni în lume. Vedeţi asta în Grecia, vedeţi în Uniunea Europeană. Dacă în Uniunea Europeană rezistă şi va continua sa reziste, numai pentru că nu ar face faţă Germania, Franţa etc. capitalului internaţional ca entităţi statale, atunci vă imaginaţi ce lipsă de importanţă are statul român în acest context nou. Capitalul internaţional la ora actuală stăpâneşte lumea, multe state sunt un fel de ficţiune. Câteva companii mari ale lumii sunt mai puternice decât  Uniunea Europeană, cred. Vă daţi seama că nici un concern de dimensiuni mari în lume nu îşi pune mintea cu o tara mica, pentru că este mult mai puternică. De aceea bugetul României, politica românească statală este lipsită de importanţă pentru mass media occidentală, pe nimeni nu interesează ce se întâmplă cu el aici. Oricum, acest buget pe care îl fac ei este pentru asistaţii sociali, pentru salariile unui sistem parazitar statal si e puţin deprimant că statul nu mai are forţa lui din trecut. Nu trebuie să mergem prea departe, statul lui Ceauşescu avea o anumită coerenţă, aţi văzut cum s-a pulverizat? Nu a mai rămas mai nimic din el.

Cultura de anonimat a românilor este dublată de lipsa de importanţă economică pentru economia mondială. Aşa că politica românească nu se bucură de prea mare atenţie în media occidentală, sunt probleme mult mai grave acolo, conflictul cu lumea islamică, conflictul cu lumea ortodoxă slavă, cu care nu a găsit încă o formulă de convieţuire, conflictele economice cu China, cu Japonia, schimbarea echilibrelor financiare în lume, astea sunt la ordinea zilei. Aici nu văd eu o schimbare prea mare. Dacia este o firmă internationala care are o anumită reputaţie în Occident, alta nu există, emigranţii români sunt insa bine văzuţi în Occident, în afară de faptul că ţiganii romanes romi au creat o imagine negativă după Revoluţie. Programul de guvernare e necunoscut. Nu am auzit nici unde un comentariu legat de el, 75 la sută salarii si ajutoare sociale, fara mari investitii, deprimant, aş spune, iar ca occidentalii să vină să facă infrastructură aici, e greu de imaginat.

Uniunea Europeană dă bani nerambursabili cu condiţia ca românii să participe şi ei, dar pentru infractorii este mai uşor să devalizeze bugetul decât să participe cu banii lor la un proiect care după aceea să fie şi controlat. Aşa că se pare că Dragnea, omul tare la ora actuală în România, cu întreprinderea lui de drumuri, a reuşit performanţe mari în devalizarea bugetului, cum a reuşit şi Adrian Năstase cu compania de drumuri Bethtel. Asta se întâmplă în toată lumea a treia, nu-s moldo-valahii aşa de originali. Originalitatea actuală a României în privinţa devalizării bugetului e legat de faptul că e în Uniunea Europeană, care s-a hotărât să facă DNA-ul si încerca să ţină sub control corupţia la nivel înalt, cea de la nivelul de jos şi abuzurile la nivel jos nu interesează, aşa că va fi un sistem mixt. Corupţia va supravietui, iar o reîmprospătare a clasei politice, ca să spunem aşa, nu cred că este o perspectivă prea apropiată. Cred în schimb că tineretul de astăzi începe să fie constient. 600.000 de tineri au ieşit pe stradă iarna asta sa protesteze impotriva coruptiei. Asta făcut impresie în Occident. Ei sunt acum de 20 de ani si vor prelua puterea peste 20 de ani, atunci vor fi la 40-50 de ani …

Vasile Bogdan: … dacă nu o să plece înte timp…

… nu, nu o să plece, din contră cred că mulţi vor reveni, pentru că şi Occidentul este interesat ca aici să existe un stat funcţionabil, şi va încuraja revenirea. Vor avea programe, cred eu, de împrospătare a structurilor social-politice care să permită aceasta, mai ales că structura social-politică occidentală trece şi ea printr-un proces de schimbare. Ceea ce dumneavoastră vedeţi aici ca ceva nou în Occident, este că la întâlnirea de 60 de ani a Uniunii Europene, papa Francisc a spus clar: „Vom avea nevoie şi de personalităţi …”, ceea ce după război nu a fost cazul. Democraţia crestina postbelică europeană a fost construită pe mediocrităţi. După personalităţile malefice Hitler, Mussolini, Franco nu numai papalitatea era speriată de faptul că trei romano-catolici au dus Europa pe marginea prăpastiei. S-a luat atunci decizia construirii unei democraţii creştine bazată pe mediocrităţi, alegeri din doi în doi ani, trei ani, să nu poată ieşi nici o personalitate în faţă. Şi să se promoveze personalităţi slabe, gen Hollande, Sarkozy, Merkel, Schulz, Junker. Personalităţile care s-au creat pe baza democraţiei creştine erau de o mediocritate care garantau pacea. Asta era garanţia că nu vom ajunge in nici un caz pe marginea prapastiei unui nou razboi mondial. Dar mediocritatea şi-a epuizat insa resursele dupa invazia islamului din zilele noastre şi va fi nevoie în perioada următoare de alte personalităţi politice, mai puternice. Asta a spus papa în faţa celor 27 de reprezentanţi ai Europei, între care era şi presedintele Klaus Werner Johannis. Aşa că şi România trebuie să se gândească la descoperirea unor noi personalităţi politice autentice. Alegerea lui Johannis ca interfaţă a moldo-valahilor ortodocsi cu Occidentul nu e o idee rea, dar e insuficienta. Pe viitor va trebui un efort mai mare in descoperirea unor noi personalităţi, care sa depaseasca mediocritarea calduta contemporana. Presupun că din randurile celor 600.000 de tineri care au protestat recent impotriva legalizarii coruptiei urgente, clientelismului neofanariot, se vor remarca personalităţi puternice conştiente de o legătura autentica cu Occidentul si vor tăia nodul gordian care îi ţin pe români într-o cultura de anonimat, izolati de civilizatia Romei, prizonieri in lanţurile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite şi constantinopolitane, la periferia Europei. Toate drumurile duc la Roma!

Romanii la Limes, intre Imperiu si Barbari

Vasile Bogdan si Viorel Roman

Timişoara 1994 si 2016

            Între aceste două interviuri au trecut mai bine de două decenii, mai exact, primul a fost înregistrat în anul 1994, iar al doilea în august 2016. Interlocutor, dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, Germania. Timpul i-a întărit personalitatea, la prima întâlnire fusese un politolog afirmat în Occident, mai puţin cunoscut la noi, acum este recunoscut ca o autoritate pe plan mondial, un bun cunoscător al problemelor legate de Balcani, de frământările istorice şi politice de aici, opiniile sale conturând cu precizie un spaţiu, mentalităţi, orientări care se ridică din vremuri trecute spre zilele de astăzi, configurând viitorul.

            Mărturisesc că găsind înregistrarea emisiunii realizate în direct la Radio Timişoara cu dr. Viorel Roman am trăit o emoţie mai deosebită. Era acolo o respiraţie autentică, nimic asupra căruia trebuia să revenim, să ajustăm, idei fruste, importante, exprimate cursiv şi care… erau sunt atât de actuale şi în anul lecturii lor, 2016. În consecinţă am transcris cuvintele exprimate şi l-am invitat pe dr. Viorel Roman să ne reîntâlnim pentru a aduce ideile la zi. Aşa am ajuns la acest nou dialog, din august 2016, care însă nu reajustează vorbe spuse, adevăruri încă crude, predicţii ci le întăreşte şi le dezvoltă. Istorie trăită, fierbinte, în curs de derulare, ai cărei actori suntem cu toţii, spectatori şi actori în acelaşi timp.

           

Vă citesc emoţia în priviri, domnule Viorel Roman. Iată-vă din nou acasă şi nu întâmplător, sigur, Timişoara este casa dumneavoastră, dar faptul că aici, pe strada Cluj, în acest studio, aţi trăit ani mulţi…

Da, era în anii ’60, ’68-’70, erau ani liberi, era o atmosferă plăcută în România, anii ’80 au fost cu totul altceva, eu nu am fost atunci aici. Îmi aduc aminte cu mare plăcere şi de anii pe care i-am petrecut aici în anii’60 şi mai ales de prima emisiune din 1989, din decembrie, când, cu foştii mei colegi, am reuşit, într-o Timişoară încă plină de tensiune şi de focuri de armă, să ne adresăm ascultătorilor.

Ascultam la începutul dialogului nostru radiofonic în direct o doină în interpretarea lui Luţă Ioviţă şi mi-am reamintit de o butadă, aşa trebuie înţeleasă de ascultătorii noştri, că în perioada anterioară a radioului, în care aţi şi lucrat la Radio Timişoara, i se spunea şi „Radio Torogoată”…

Poate că cei are trăiesc aici sunt puţin asfixiaţi de cultura şi de temperamentul lui Luţă Ioviţă şi al torogoatei, dar eu, care stau de peste 20 de ani în Occident, l-am redescoperit. Instrumentul acesta şi cultura bănăţeană nu e o cultură uşor de înţeles. În primul rând că toată cultura românească este încă greu de intales, e de nepriceput, aş putea spune. Eu plec de la premiza că istoria românilor încă nu s-a scris, ce s-a făcut până acum a fost un inventar a ceea ce au făcut ei, dar esenţa culturii româneşti de limes, tradiţiile imperiale ale legiunilor pierdute care aici au rezistat în faţa tuturor răutăţilor, cum spunea cronicarul, eu le găsesc în această torogoată care are o măreţie a unei culturi pe care merită să o redescoperim.

Are chiar solemnitate. Dar pentru că începuserăm discuţia de la taragot, haideţi să definim acest spaţiu bănăţean, care este cu totul aparte, are o personalitate foarte pregnantă în spaţiul spiritual românesc.

Eu aş zice că toate spiritualitatea românească este ceva aparte fiindcă în primul rând românii sunt singurii din urmaşii Imperiului Roman care au, în chiar denumirea lor de popor, cuvântul Roma. Uite, italienii se numesc după o denumire geografică, francezii după un cuvânt germanic străin, catalanii şi aşa mai departe. Românii sunt singurii, după părerea mea, care au păstrat tradiţiile romane într-o formă suspect de intactă, şi asta îi face atât de dificil de înţeles pentru cei care trăiesc în actualul Sfant Imperiu Roman, adică în Piaţa Comună, sau în Europa, cum se vorbeşte în România. Şi ceilalţi, ceilalţi ar fi cei care au venit mai târziu. Asta îi face pe români să aibă ceva cu totul aparte, care începe în Banat, se continuă cu Oltenia şi se termină cu Valul lui Traian în sudul Basarabiei. În acelaşi timp Transilvania ca atare este un bastion al unei culturi romane încă nedescoperite. Din păcate s-a neglijat aspectul acesta că în antichitate erau trei lumi, cum avem şi astăzi trei lumi, era Imperiul, era Limesul şi erau barbarii. Astăzi numim Lumea întâi, Lumea a doua, Lumea a treia. Ei bine, Imperiu se reface în mod constant, barbarii sunt în permanenţă în căutare de soluţii, dar lumea limesului s-a pierdut din vedere. Limesul e mai autentic roman decât Italia, Roma de astăzi, pentru că aici legiunile s-au încrustat în teritoriu, în pământul acesta pe care nu l-au mai părăsit. Când s-a prăbuşit Imperiul Roman cele 70 de legiuni câte avea Imperiul s-au dizolvat iar barbarii puteau să facă ce voiau, la limes insa nu. Astfel se explică că avem în Banat, în Oltenia, în Moldova, în Transilvania culturi de o rezistenţă şi de o intensitate complet necunoscute. Ei bine, asta mi se pare la ora actuală a fi un curent de redescoperire şi de revalorificare a spiritualităţii româneşti.

Şi spiritualitatea bănăţeană în acest context?

Spiritualitatea bănăţeană o găsim în măreţia şi demnitatea lui Luţă Ioviţă, pe care am avut plăcerea să-l văd personal, la 1 Mai, în anii ’50, copil fiind, la Pădurea Verde, cu ţăranii lângă el, care beau bere şi se uitau atent şi la un moment dat intrau într-un fel de extaz aproape, scoteau suta de lei, o scuipau şi i-o lipeau de frunte. El aproape îmbrăcat în aceste sute de lei, care se lipeau după aceea şi pe haine, celebra o demnitate şi o disciplină şi o măreţie şi o solemnitate care nu o găsim la alte neamuri. E un fenomen straniu, fie românul cât de sărac, are o demnitate care îi înlemneşte pe ceilalţi, are o creativitate care îi pune pe ceilalţi pe gânduri, are o rigurozitate, un pragmatism care îl deosebeşte de absolut toţi. Astfel că nu este întâmplător că anul acesta, de exemplu, am participat la două mari simpozioane privind spiritualitatea românească, cea din interior şi cea din exterior, la Sinaia şi la Herculane, săptămâna trecută. La ambele a venit preşedintele României şi jumătate din cabinet, ceea ce dovedeşte să există o dorinţă de a începe o redefinire a ceea ce este românul şi a ceea ce este spiritualitatea, şi ce poate ea oferi lumii. Încă, după părerea mea, nu s-a definit prea bine acest lucru. Eu trăind aşa de mult în Occident pot să spun că există şi de partea cealaltă o mare nevoie de România, ceea ce cei din ţară nu sesizează. Există o creativitate a românului, un spirit practic, o sococeală care ne aduce aminte de vechea mentalitate, disciplină romană. Sunt tradiţii romane. Fiecare român, chiar german, sau evreu, sau de altă naţionalitate care vine în imperiu după ce a stat o perioadă la limes are un sentiment de superioritate, are o posibilitate de adaptare care e aproape suspectă. Cum reuşesc românii în Occident într-o perioadă atât de scurtă să facă faţă necesităţilor cotidiene la care mulţi de acolo nu sunt în stare? Cum este posibil ca un Brâncuşi să le facă occidentalilor sculptura secolului acesta? De unde vine Coandă ca să spună cum să zboare avioanele? De unde vine Ionescu să arate absurdul acestui sfârşit de secol? Eliade etc. Nu vreau să continui cu exemplele, dar spiritualitatea românească şi capacitatea unică de conservare a unor elemente care s-au pierdut în decurs de 2.000 de ani în imperiu le regăsim aici.

Este foarte interesant şi acest conglomerat etnic al Banatului. Eu mă refer, mă scuzaţi, mai mult la Banat pentru că şi de aici, cred eu, poate porni o lecţie, atât pentri noi, românii din România, cât şi pentru occidentali, în modul acesta de a înţelege.

Formula de convieţuire care s-a cristalizat în Banat este fără îndoială model pentru Europa, dar să nu uităm că pe aici treceau limesurile romane. La limes cultura este mai intensă decât în imperiu. În imperiu, prin liniştea şi prin stabilitatea şi prin monotonia vieţii nu avem o efervescenţă creativă prea mare. Lumea barbară, de asemeni, există nesiguranţă, există o permanentă căutare disperată de tot ce vrei, şi de cultură şi de lucruri materiale. La limes, care e un fel de membrana osmotica, avem un creuzet în care aceste două lumi se întrepătrund. Iar felul cum ele se echilibrează aici, este într-adevăr un model si pentru imperiu. Nu întâmplător întotdeauna la limes s-au creat valorile care au dus sau au impulsionat imperiul. Să nu luăm decât ultimul limes al Imperiului, America, Statele Unite ale Americii. A fost ultima graniţă a imperiului european. Ce a ajuns America? Ceea ce a fost o perioad, chiar centru imperial, acum este în prag de decădere. Urmează o perioadă de normalizare, se mută din nou centrul puterii mondiale unde îi este locul, la Roma, în Europa, dar nu trebuie să uităm ce impulsuri a dat America Europei.

Staţi o clipă că aţi introdus în discuţie un lucru care pe mine personal mă interesează: cum adică se mută centrul de putere al lumii la Roma, înapoi?

Evident, centrul civilizatiei mondiale, al puterii este Europa, este Roma, folosesc acest nume ca să fie aşa, o formă uşor de urmărit pentru români. Ei au expandat acest imperiu european, imperiul roman, a fost Sfântul Imperiu Roman de naţionalitate germană, după aceea mai multe imperii, iar în secolul trecut, la sfârşit, în perioada imperialistă, imperiul şi-a extins graniţele ajungând astăzi să domine întreaga lume. La ora actuală nu mişcă nimic în lumea larga fără normele imperiului occidental. Sateliţii, vapoarele, agenţii comerciali, secreţi, diplomatici, tot ce vreţi, controlează întreaga lume. Nu se mişcă nimic pe planeta asta fără acordul, fără influenţa, fără dorinţa Imperiului occidental. America a fost o graniţă a acestui imperiu. După marginalizarea, exterminarea populaţiei băştinaşe, populaţia care a înlocuit-o, europenii aceştia, au creat o graniţă acolo, o frontieră, un limes. Ei, acest limes s-a dezvoltat şi, prin convulsiile europene din secolele acesta a ajuns să aibă o putere deosebită, de 40 de ani. Dar asta nu înseamnă că America e mai mult decât un avanpost, o periferie, un limes al Europei. Nu trebuie luată America în serios mai mult decât trebuie luată Japonia, care este o limită a Europei în Asia. Asia este la ora actuală în primejdie de a fi colonizată, de a fi europenizată prin mai multe puncte de debarcare a culturii europene. Prima este Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul, pe urmă Hong Kong-ul până la Singapore, acestea sunt punctele de debarcare ale culturii eurpene în Asia. Punctul de debarcare a culturii europene în America s-a transformat într-un focar de cultură el însuşi, America. Dar de la 1989 până astăzi, atât America cât şi fosta URSS au renunţat să mai fie un model pentru lume şi astăzi modelul pentru dezvoltarea umanităţii este din nou Roma, este din nou Sfantul Imperiu Roman European. Asta o simt mai mult românii decât oricine, de aceea ei se îndreaptă spre Europa şi nu spre Rusia, şi nu spre America.

Dar vom avea vreo şansă?

Nici nu se pune problema. Nu numai că există şanse, există şi necesitatea de ambele părţi, atât imperiul european cât şi Roma au nevoie de România, cât şi românii au nevoie de Europa.

Principial, vorbind cu Viorel Roman, autor a o groază de cărţi, consilier academic la Universitatea din Bremen, trebuia să le spun toate acestea încă de la început, mă scuzaţi că le spun abia acum, dar oricum le-aş fi spus până la finalul emisiunii, acestea sunt lucruri teorectice, cu care dumneavoastră sunteţi familiarizat, sunt tendinţe probabil de lungă bătaie, dar ce ne facem noi acum care încă ne uităm la cer şi aşteptăm să vină americanii?

E o falsă problemă şi aşteptare. Tot aşa cum în 1945, 1946 cred, era expresia „Vin americanii”, care era o fantomă. Americanii nu au ce căuta aici, ei trebuie să-şi rezolve problemele la ei, problema lor este în America Latină, acolo trebuie să acţioneze ei, sau în spaţiul Pacific, sau ei au misiunea, împreună cu japonezii, coreenii de sud, taiwanezii să expandeze în Asia, de a ridica, crestiniza Asia. În lumea asta nu este alt partener de discuţie pentru România decât Europa. Faptul că la români există o tendinţă de a divaga, de a căuta paleative la o situaţie fără ieşire, după părerea mea, e de înţeles o perioadă de 45 de ani de zile de derutare, pentru că aceşti 45 de ani au fost un efort formidabil de dezvoltare a românilor şi a României.

S-a cheltuit foarte multă energie şi a ieşit un elefănţel tare mic.

Nu sunt de aceeaşi părere. Indicatorii de dezvoltare ai ultimilor 45 de ani vor intra în istoria românilor ca o perioadă foarte mare, pentru că, să nu uităm, în perioada asta a fost ruptă şira spinării a vechiului oraş parazitar, a fost adusă la oraş o populaţie românească de dimensiunile a 5 milioane, care au fost toţi educaţi, care au fost toţi în măsură să-şi construiască case, să aibă un copil la şcoală, să aibă un dispensar sanitar după colţ. Pentru cei care au făcut acest proces poate că este foarte dureros, dar pentru cei care privim din afară este un proces necesar, meritoriu, eroic. Dictatura de dezvoltare, din păcate astăzi este considerată ca ceva negativ, cum aud si la dumneavoastră, dar din perspectiva mea şi a celor care trăim în Occident, este un lucru extraordinar, pozitiv.

Eu nu spuneam că este un lucru negativ, nu negam acest lucru ci spuneam că totuşi a fost un efort atât de mare pe toate planurile şi a ieşit totuşi un produs relativ…, care de pildă nu intră în buzunarul meu, eu nu trăiesc la nivelul pe care l-aş fi dorit, şi l-aş fi şi meritat, poate, pentru că l-am făcut, să trăiesc cum se trăieşte în Occident.

Dumneavoastră şi cei care trăiţi la ora actuală în România, nu trăiţi ca în Occident nu din cauza că dictatura de dezvoltare nu a fost eficientă, ci din cauză că această dictatură a uitat ultima verigă, totul a făcut bine, până la un punct care a fost determinant la care a eşuat total: integrarea în acest imperiu occidental, refuzul fostului dictator si a sotiei sale de a lua contactul cu Occidentul şi a trata cu el l-a dus pe el şi pe soţia sa la moarte, ceea ce este un fenomen tragic în sine, şi toată populaţia României din nou în izolare. Nu trebuie să uitaţi că în ultimii cinci ani sunteţi de două ori mai izolaţi decât în trecut. Nivelul de trai a scăzut la jumătate, nivelul legăturilor economice cu Occidentul a scăzut la jumătate, asta şi din faptul că astăzi se continuă vechea politică, că ceea ce făcea vechiul regim se continuă azi cu metode şi mai grave. Aşa că dacă vreţi să trăiţi ca în Occident, nu aveţi decât o singură soluţie, de a vă integra în structurile occidentale, introduceţi legi occidentale în România şi veţi fi occidentali. În momentul când refuzaţi toate legile din Occident şi vreţi să intraţi în Occident faceţi o greşeală elementară. Eu nu mă pot arunca într-un bazin să înot şi declar la început că nu vreau să mă ud, asta se practică, din păcate, la ora actuală în România. Dialogul cu Roma şi cu Occidentul a scăzut la jumătate, se încearcă paliativele cele mai lipsite de perspectivă. Aşa că în afară de dialog şi de integrare nu este altă perspectivă. Eu zic mai departe, în momentul în care nu are loc acest dialog, în momentul în care nu va avea loc integrarea astăzi, chiar dacă înlocuim oamenii, în sensul că românii nu vor mai fi atât de numeroşi ca astăzi, populaţia României scade, ei vor fi şi mai săraci decât astăzi, aşa că este o prioritate nr. 1 a României de a se integra cu totii, împreună cu Roma şi cu Occidentul în mod rapid, cum o fac şi alte neamuri din fostul lagar moscovit, mai ales catolicii.

Văd că repetaţi acest cuvânt Roma. De ce?

Roma este templul spiritual al lumii occidentale. Papa de la Roma, sau Sfântul Scaun, este păstrătorul tradiţiilor romane, în sensul cel mai uşor de înţeles, şi de fapt cel mai autentic. Toţi cei care sunt orientaţi spre Roma, sau au Roma ca centru al vietii lor social-politic, nu e vorba numai de romano-catolici, nu e vorba de protestanţi, nu e vorba de evrei. Să luăm exemplul cel mai la îndemnână, evreii lucrează la ora actuală în misiunea Romei în lumea islamică cu un succes şi cu o deschidere din partea occidentală care este fără precedent. La ora actuală evreii sunt mai occidentali decât occidentalii în anumite domenii, şi nu trebuie să fie neapărat romano-catolici. De aceea românii când spun că trebuie să se îndrepte spre Roma nu înseamnă nici o secundă că trebuie să treacă la catolicism, Doamne, fereşte, ei trebuie să rămână ce sunt, ortodocşi români, dar pentru a rămâne ortodocşi demni în acest proces de dezvoltare trebuie să se orienteze spre Roma, asta este de o simplitate…

Deci spre o Romă simbolică, o capitală a spiritualităţii simbolică…

Exact.

Dar fiindcă aţi deschis discuţia, noi suntem ortodocşi, ei sunt catolici… Cum se poate face ca să existe o concordie între noi, pentru că, din păcate, noi suferim şi nu spun bazaconii acum, noi suntem priviţi de către fraţii noştri latini francezi ca nişte fraţi mai pârliţi, tot latini dar ortodocşi, o curiozitate, singura insulă ortodoxă într-un ocean catolic.

Asta nu este un dezavantaj. Ortodoxia a dat poporului român posibilitatea de dezvoltare în condiţii quasi imposibile de trai. Ortodoxia este parte componentă a spiritualităţii româneşti imposibil de înlocuit. Problema se pune invers, cum putem ajuta ca ortodoxia să capete un nou statut în lume. Acest statut se poate obţine numai într-un singur fel, tratând cu Roma, cu Occidentul pe picior de egalitate, nu pe picior de subordonat, nu pe picior de rudă săracă din provincie. Mie mi-e greu să înţeleg de ce papa de la Roma nu a discutat încă cu patriarhul Teoctist şi cu preşedintele Ion Iliescu acest lucru.

Deşi acesta a fost în preajma frontierelor României…

Asta este probabil numai din cauza că Presedintele tarii, Prea Fericitul Teoctist nu l-au invitat la Bucureşti, pentru că Papa nu poate veni într-o comunitate religioasă în care şeful acestei comunităţi nu îl invită. Este o regulă elementară. Dar, vedeţi, el vrea să vină chiar la Sarajevo, a fost în toate ţările din jur, afară de România. Să ştiţi că occidentalii sunt foarte sensibili la acest indicator, pentru ei în momentul în care văd că aici n-a venit Papa înseamnă că aici nu se pot investi bani, nu vin nici investiţiile.

Papa este, într-un fel, un garant şi în această direcţie…

Este un punct de referinţă a peste un miliard de oameni, şi de 2.000 de ani. Şi astăzi, din nou, forţa imbatabilă a lumii, e infernal, termen desigur impropriu, câtă putere are această Romă eterna şi acest imperiu occidental.

Vorbeaţi de o posibilă invitaţie din partea Presedintelui, Patriarhului către Papă, dar un demers cred că a şi început.

Da, şi a fost cu multă speranţă privit atât în ţară cât şi în străinătate. Adică vizita din 1992 în preajma alegerilor, a avut o importanţă foarte mare pentru destinul politic al domnului Ion Iliescu. Din păcate el nu este acompaniat de Prea Fericitul Teoctist, e o disonanţă pe care o plăteşte, din păcate, omul de pe stradă, pentru că trebuie să vă aduc aminte că la Paşti, la 1 aprilie anul acesta, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I a parcurs Drumul Crucii de la Roma împreună cu Papa, scriind cu acest prilej rugăciuni şi meditaţii care sunt un model şi pentru lumea occidentală. Adică e greu de înţeles de ce patriarhul grec vine la Roma, se roagă împreună cu Papa, îi scrie rugăciuni, fac împreună meditaţii, celebrează o unitate care dă perspectivă universală grecilor, şi românii nu sunt în stare să semneze o scrisoare de venire a Papei aici. Să nu mergem mai departe, de ce să nu meargă şi patriarhul românilor, Prea Fericitul Teoctist la Roma, de ce să nu se roage şi el împreună cu Papa dacă vrea să îi scoată pe români din mizeria materială în care se afundă în fiecare zi? Această dihotomie dintre lumea spirituală sau cea greu de înţeles a Romei, a integrării în spaţiul universal, cel occcidental, şi aceste mici demersuri este o legătură foarte mare, şi, ca să mergem la ultima expresie a omului de pe stradă care spune: „Vrem în Europa”. Asta vrea românul de fapt, nu numai românii, toţi cei din România, şi nu numai că vor, ei au drept de a avea un loc in senatul Romei, nu de tolerat, nu de invitat cu timp limitat, ci drepturi de mii de ani aş putea spune. Dar din cauza acestor mici întârzieri consecinţele sunt foarte grave.

Cum a receptat presa occidentală întâlnirea preşedintelui cu Papa?

Ca o deschidere şi o percepere a fenomenului de integrare care a fost foarte pozitivă pentru imaginea preşedintelui României Ion Iliescu,. De fapt toată lumea aştepta mai mult de la el decât de la predecesorul său Nicolae Ceauşescu, care şi el a fost primit la Papa, numai că el avea, ca să spunem aşa, argumente. El spunea: „Eu aş începe un dialog cu Roma, aş începe cu Occcidentul o conlucrare, dar nu sunt lăsat de ruşi, eu sunt ocupat, patriarhul rus, prim secretar al marelui Partid Comunist ortodox, pravoslavnic, nu mă lasă”. Ei bine, astăzi preşedintele Iliescu nu mai are aceeaşi scuză, de aceea, după euforia anilor ’90-’92, a deschiderii spre Occident, astăzi bate pasul pe loc şi preşedintele Iliescu si Prea Fericitului Teoctist, ei ceea ce patriarhul de la Constantinopol celebrează într-o manieră care i-au pus pe gânduri şi pe occidentali, la atâta deschidere, la aşa o participare, la o asemenea dorinţă de unitate cred că şi ei au fost placut suprinşi. Pe de o parte grecii îşi iau libertăţi care îi pun pe occidentali pe gânduri, pe de altă parte românii, romanii, uitaţi, la gurile Dunării, nu sunt în stare să facă ceea ce făcuseră grecii. E tragic, şi consecinţele vor fi greu de suportat.

Dumneavoastră aveţi această carte, pe care acum aţi şi lansat-o la Timişoara, văd, la editura „Helicon”, pe care sunt reproduse coperţile celor opt cărţi pe care le-aţi semnat de-a lungul anilor în Germania şi uite, „România spre Piaţa Comună” la Editura Tehnică de la Bucureşti în 1992, aveţi 17 pagini aici numai de proprie bibliografie, lucrările dumneavoastră care s-au publicat în toate părţile lumii, îmi spuneţi că aţi apărut până şi la Hong Kong. Aţi fost la Hong Kong?

Nu. Am primit de la un profesor din Hong Kong o scrisoare în 1990, care era interesat în problemele României, şi i-am trimis-o în limba engleză şi a tradus-o în limba chineză, în mandarin, şi a publicat-o, era sub titlul: „Depinde viitorul României de marile puteri?” Era o mică sinteză a cărţii mele, a trilogiei mele de bază „România în sfera de interes a marilor puteri”.

Şi atunci, domnule Viorel Roman, are nevoie de noi această suprastructură numită marile puteri?

Evident. Nu că are nevoie, nici nu se pune astfel problema. La ora actuală nu îşi mai poate permite nimeni să spună: „Rup legătura cu lumea”. Să nu uităm ce s-a întâmplat în ultimii ani ai vechiului regim, când paranoia unui cuplu nefericit încerca această strategie lipsită de orice perspectivă şi în Revoluţia din Decembrie 1989 a oprit această aberaţie. De aceea nu se pune problema posibilităţii reizolării, cu toate ca asta pare destul de confortabil pentru unii…

Bine, ştiţi cum e, facem o mică paranteză, totuşi constatăm acum un alt fel de autoizolare. Cineva îmi povestea şi îmi stă în gât, nu pot să nu spun acest lucru, cineva îmi povestea acum că a venit de curând, acum câteva zile, un prieten al său din Franţa cu nişte ajutoare medicale pentru un spital care aştepta de urgenţă aceste ajutoare, şi amărâtul acela de conducător al TIR-ului a stat 19 ore la intrarea în ţară, la frontieră, perioadă în care şi-a serbat şi propria zi de naştere. Nu putea părăsi maşina, pentru că se avansa cu un metru pe oră înspre frontieră, nu avea o bucată de pâine şi şi-a blestemat toate zilele pentru că venea în România. A jurat că a doua oară nu mai vine. Deci iată o altă formulă de autoizolare, în defnitiv.

Da, există o formă de despărţire. Eu vă spun acum ca cetăţean german, când intru în Ungaria nu am nevoie de paşaport.

Dar nici maghiarul nu au nevoie de paşaport ca să meargă în Germania.

Pe când dacă vin în România la graniţă întotdeauna se aplică un tratament celor care vin care nu face cinste României. Un popor atât de practic, de pragmatic, de bine organizat să nu fie în stare să organizeze o vamă e inacceptabil. Vă spun…

După atâta timp chiar…

Şi mie îmi stă în gât. Eu când vin la Timişoara vin fără bagaje, ca să trec repede prin vamă. E bine, nu poţi să treci repede prin vamă pentru că ei crează la vama din Timişoara o atmosferă intenţionat de tensiune, nu îi controlează pe cei care vin fără bagaje, îi ţin până vin toţi, pentru a se crea o atmosferă de tensiune inexplicabilă. E foarte complicat de a trece de la sferele superioare ale unităţii europene la formele astea mărunte, dar eu cred că nu trebuie să pierdem din vedere sferele mari, pentru că acestea sunt consecinţele de care ne împiedecăm zi de zi. Dar dacă astea mari sunt rezolvate, acestea mici vor trece de la sine.

Şi cum se pot rezolva problemele mari?

Cum am explicat în cartea mea „Imperiul, evreii şi românii”, care se află la librăria „Eminescu” şi care a fost bine primită, ca şi prima mea carte, de fapt, „România spre Europa”, care a apărut la Editura Tehnică acum doi ani, există aici o cerinta, o dorinţă privind problemele acestea. Problema este, de fapt, extraordinar de simplă şi nu e deloc nouă. Predecesorii noştri în anii ’20 o ştiau la fel de bine, eu mă simt oarecum surprins când sunt întrebat ca un descoperitor al unor probleme care acum 50-60 de ani se discutau mult mai competent decât astăzi aş putea spune. Astfel, în anii’20 se ştia foarte clar că nu putem să ne integrăm în Europa cărând după noi lanţurile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite şi constantinopolitane. Expresie din anii’20, nu îmi aparţin mie. Crearea României Mari, care a fost un cadou al Occidentului, trebuia să fie urmat din partea României cu o îndreptare spre Occident, nu cu o blocare, nu cu o monarhie straina de neam şi o mişcare legionară de tip ortodox, nu cu un refuz de a dialoga, trata cu Roma. De aceea nu este surprinzător că occidentalii, după ce s-au uitat 20 de ani la ce fac românii, adică nu iau act de care este misiunea lor în această regiune, şi sunt surprinşi de aberaţiile din răspunsurile lor, mişcarea legionară, monarhismul anilor ’30, dictatura regală, de asta avea nevoie România? De aceea le-au desfiinţat ţara in 1939, iar în 1947 au cimentat un stat de drept dezavantajos românilor. Iar astăzi, când aud că românii au fost vânduţi de occidentali sunt paralizat de lipsa de informaţie a românilor. Cum să-i vândă occidentalii pe români când românii nu vor să aibă de a face cu occidentalii?

Bine, este complexul Ialta…

La Ialta, ca şi în anii ’20, occidentalii aşteptau ca românii să se îndrepte spre ei, dar români le-au întors spatele, şi în anii ’20 şi mai târziu. Iar Ialta a fost pentru România, să spunem aşa, din nou un cadou al Occidentului. Românii dacă în anii ’20 rupeau lanţurile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite şi constantinopolitane, şi se îndreptau spre Roma, şi deveneau cetăţeni…

Europeni cu propria identitate a ortodoxiei române, ca să precizăm, probabil…

Absolut, în afara acestui postulat nici nu se poate discuta. Ortodoxia română trebuie prezervată, trebuie ridicată la alt nivel, superior, nu desfiinţată şi transformată în altceva, e un lucru aberant cine cere altceva. Iar Roma nici nu poate avea alt plan… Uitaţi-vă ce s-a întâmpalt de patru ani în România. Toate eforturile occidentale sunt de a ridica ortodoxia română plenar în sus, nu se fac diversiuni de a susţine pe neoprotestanţi, pe greco-catolici, pe catolici sau pe evrei, nu, ortodocşii români sunt aşteptaţi să se ridice ei, prin puterile lor, dar dacă în anii ’20 au refuzat apropierea de Roma, ajungând la mizeria insuportabilă a anilor ’30, că a trebuit regele să treacă la o dictatură, au venit occidentalii şi au spus: „Dacă nu vor să lucreze cu noi, trebuie să impunem un tratament de dezvoltare forţată”, şi au introdus lagărul dictaturii de dezvoltare, care nu a fost numai negativ pentru români. Ce s-a creat sub complexul Ialta, dictatura de dezvoltare este cât se poate de pozitiv. Eu cred că ce s-a creat în ultimii 50 de ani, de la dictatura lui Carol al II-lea la dictatura lui Ceauşescu, e un element pozitiv. Asta nu înseamnă că eu vreau să vină regele din nou pe tron, sau Ceauşescu din nou la palat, dar constat un amănunt, o stare de fapt.

Deci aceasta este o dictatură de dezvoltare constructivă…

Evident. În această perioadă s-au dezvoltat structurile sociale, economice ale românilor fără precedent. 5 milioane de ţărani români emancipaţi în oraşe este un lucru fără precedent în istorie. Dezvoltarea este întotdeauna un lucru dureros, ca să faci o omletă trebuie să spargi ouă, nu există altă soluţie, modernizările occidentale au fost poate mai dure decât cea din România, numai că acelea au fost acum un secol jumătate, două secole şi oamenii au uitat, dar eu care mă ocup de probleme de modernizare pot să vă spun că modernizările întotdeauna sunt dure.

Vorbeaţi de complexul Ialta…

Vorbim de un complex pentru fiecare generaţie. După România Mare, după Versailles, occidentalii, nemulţumiţi, sau dezamăgiţi de români, le-au aplicat tratamentul Ialta. După tratamentul Ialta, dezamăgiţi din nou de români, le aplică acuma tratamentul Malta, şi asta va fi periodic, fiecare generaţie va căpăta un semnal foarte clar că trebuie să facă ceva. Nu îşi pot permite românii să se rupă de lume. De aceea, după ce în anii ’20 la Versailles occidentalii le-au dat o Românie Mare, românii le-au întors spatele, asa ca apoi au desfiinţat-o. La Ialta le-au dat din nou posibilitate românilor să se industrializeze, să se dezvolte, în speranţa că se vor uni cu occidentalii, românii au refuzat şi această perspectivă sub Ceauşescu. Astăzi, în complexul Malta, occidentalii le oferă din nou o perspectivă românilor de a se apropia, şi românii refuză din nou dialogul cu Roma. Ca urmare o să avem un proces de macerare a structurilor social-politice româneşti, o adâncire a mizeriei, din nou revolte populare, până va veni următorul complex.

Doamne Dumnezeule, să nu fie aşa, măcar să nu fie aşa. Deşi se vorbeşte între oameni, pe stradă, că iar am cădea în sfera de influenţă a Moscovei, nu ştiu cine e Moscova, a Moscovei.

Nu cred că asta este problema, ci invers: se tratează cu Occidentul sau nu se tratează. Dupa Versailles şi România Mare a refuzat tratativele cu Occidentul, cu Roma. Dupa Ialta dezvoltarea economică formidabilă a României se duce de rapa din aceiasi cauza. Unde ar fi fost România astăzi dacă Ceauşescu făcea legătura cu Occidentul, cel putin mână în mână cu Gorbaciov? Nu era nici el mort şi România avea alt statut în lume. Iar astăzi, când României i s-a prescris un sistem democratic, liberal şi aşa mai departe, fără legătura cu Occidentul, unde este perspectiva, spre ce se tranzitează? Nu observaţi că în fiecare zi nivelul de trai e mai scăzut? Nu observaţi că comerţul exterior este din ce în ce mai restrâns? Ce înseamnă asta, izolare. Nu observaţi că cu un miliard de dolari pe an vă ţineţi o parte a mizeriei in frau? Ce se va întâmpla când Occidentul va refuza să mai dea miliardul de dolari pe an? Ce înseamnă privatizarea asta care se practică de cinci ani de zile? Este o bătaie de joc. S-a privatizat mizeria si siguranta personala. Orice ai voie să privatizezi, numai astea nu ai voie. Ai privatizat comerţul exterior, fără să faci legătura cu Occidentul la nivelul spiritual al României, dezindustrializezi o ţară fara perspective. Faci o privatizare a agriculturii care nu poate duce decât la subzistenta, şi generalizezi minciuna, furtul şi corupţia, forme de protest social legitime, de aceea le acceptă poporul, de aceea a devenit o formă de convieţuire normală. Şi ce vă spun eu nici măcar nu îmi aparţine, este părerea Băncii Mondiale. Ţările în care omul de rând câştigă 1-2 dolari pe zi nu pot fi democratice, administraţia este coruptă, învăţământul nu poate fi bun à la long, apa începe să fie poluată, bolile apar de la sine şi mortalitatea infantilă creşte. Ei bine, astăzi la circa un miliard de oameni de pe pământ se observă acest fenomen. Românii sunt încă în zona asta. Românii sunt la ora actuală pe o pantă de degradare socială, economică, politică fără precedent.

Bun, dar staţi un moment. Se crează o altă prăpastie originală între o spiritualitate absolut strălucită, spiritualitatea română, care este afirmată în lume, iată şi după Revoluţie teatrele noastre au făcut mare succes, muzica noastră a făcut mare succes în Occident, opera şi aşa mai departe, şi pe de altă parte starea aceasta de mizerie. Eu când spun ce salariu am transformat în mărci străinii mă privesc aşa, condescendent.

Nu e o contradicţie. Această spiritualitate românească unică, de care occidentali au nevoie, trebuie pusă în acord cu Occidentul. Atât timp cât Papa de la Roma nu vine în România, atât timp cât Patriarhul românilor nu merge la Roma, împreună cu conducătorul statului si bisericii românilor care este preşedintele ţării, şi nu crează o platformă de conlucrare comună, pe picior de egalitate, repet, pentru păstrarea ortodoxiei româneşti, vom avea permanent acest decalaj dintre o spiritualitate care se dezvoltă formidabil dar fără eficienţă materială şi se dezvoltă în gol. Aici este problema fundamentală a românilor de azi, ca de fapt a românilor din secolul XIX sau de la părăsirea Daciei de legiunile romane, că avem în permanenţă aici un fenomen unic de lipsă de racordare la Roma, la Occident, de dezvoltare autonomă şi după aceea de nemulţumire că nu conlucrăm împreună. Ce discutăm noi astăzi au discutat strămoşii noştri multe generaţii.

Dumneavoastră aţi fost prezent la Băile Herculane, la cel de-al II-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti, v-am ascultat acolo scurtul dumneavoastră cuvânt în plenul de deschidere, era de faţă şi preşedintele României. Dumneavoastră aţi sugerat un răspuns, întrebarea totuşi rămâne: ce fac românii din diasporă, ce fac românii din Germania, numărul lor îl veţi spune dumneavoastră, pentru ca să îndulcească imaginea aceasta a României, măcar aşa, dintr-o pornire patriotică firească?

În Germania sunt sute de mii de români, ori sunt şvabi, saşi, evrei, români, dar toţi de fapt sunt români, cel puţin jumătate din spiritualitatea lor este românească şi şi-o regăsesc acolo. Toţi aceştia, în lupta cotidiană, de existenţă, care nu e de neglijat, sesizează că se bazează pe o parte a culturii lor venită de aici şi observă că dau rezultate foarte bune. Totusi sunt dezamăgiţi că au ajuns într-o lume în care nu mai sunt înţeleşi, pe de altă parte vor să fie înţeleşi şi îşi exprimă această bogăţie, această zestre pe care au adus-o ei de la limesul roman în imperiu. Încearcă fiecare să facă în felul lui ceva pentru a se face înţeles şi pentru a se înţelege pe sine. După părerea mea, fiecare din acest ambasador român, în cartierul lui, în clădirea lui, la locul lui de muncă face ceva pentru România, dar singurul lucru pe care îl pot face este de a atrage atenţia că nu se poate trăi fără dialog şi fără conlucrare, fără colaborare şi fără integrare. Dar atât timp cât atat patriarhul României, cât si preşedintele, seful bisericii si statlui nu vor vorbi de această temă în Parlamentul României, în mass media, în biserica, de necesitatea apropierii, dialogului cu Occidentul, de Roma, nu vom avea decât alibiuri. Este o metodă foarte românească de a-i băga pe alţii în faţă. „Ţiganii au stricat imaginea României în Occident, că mănâncă lebedele, evreii nu au reuşit cu Petre Roman şi Severin şi cu Brucan să rezolve problema asta”, te miri ce OZN-uri sunt băgate în joc, dar ideea elementară că ei trebuie să o facă, pentru ei, şi cu toată demnitatea pe care le-o conferă tradiţiile şi posibilităţile lor, uite că asta nu se pune. E pentru mine un fenomen straniu şi dureros când văd că în decurs de 70 de ani trei-patru generaţii de români repetă acelaşi lucru. De aceea eu mă simt foarte puţin original în ceea ce vă spun şi cartea mea este o sinteză reuşită pentru că se bazează pe două-trei generaţii de sinteze mult mai laborioase, mai elegante decât a mea, pentru că eu la început am scris în germană, în Germania, necrezând că mă mai întorc în România, iar acum public în mass media românească şi mă simt foarte confortabil în limba mea şi în orizontul care mă pasionează. Dar problema este de o simplitate zguduitoare pentru cei care trăiesc în vest, Occidentul e simplu aş putea spune, iar faptul că din nou suntem la ruşi, după cum aud, este un fals alibi. Eu cred că românii ar putea fi un exemplu pentru ruşi. În momentul în care românii ar rămâne ortodocşi, cum au rămas grecii ortodocşi, de ce să meargă patriarhul grec la Roma şi de ce să nu meargă şi cel român şi dacă vine şi cel român mâine va merge şi cel rus, şi poate toţi trei cei mai importanţi patriarhi ai ortodoxiei vor găsi o altă formulă şi vor avea tăria să-i spună Papei: „Noi nu vrem să fim altceva decât ceea ce suntem, dar împreună cu voi. Să vedem unde ne înţelegem, unde nu ne înţelegem”. Sunt puncte unde nu se înţeleg occidentalii cu ortodocşi, şi poate nici nu e bine să se înţeleagă. Nu tot ce este în Occident este bine.

Deci să se aplice şi la nivelul lor democraţia…

Evident. Ceea ce este normal în orice dialog. Nu tot ce spune celălalt mi se potriveşte mie, nu tot ce spun eu mă aştept să fiu aprobat. Iar în domeniul conlucrării occidental-orientale, decalajele sunt foarte mari. Şi de aici mă întorc la prima mea frază şi la ce am reuşit să spun în faţa preşedintelui la Herculane, şi occidentalii au nevoie de experienţa românească ortodoxă. Să dau numai un exemplu: de ce preoţii occidentali să nu se căsătorească? Dacă ortodocşi români ar veni cu experienţa lor, a preoţilor căsătoriţi şi ar vedea occidentalii că nu e nici o mare nenorocire să aibă doi copii şi o nevastă, nu s-ar schimba nimic, din contră, s-ar înviora occidentalul, sau comunităţile occidentale când ar vedea muzica religioasă, tradiţiile religioase româneşti ar avea ceva de câştigat. Şi multe, multe alte lucruri. De aceea eu zic să nu se plece de la premiza că luăm de la occidentali ajutoare materiale, sau dacă intrăm în dialog cu ei noi suntem cei săraci şi ei sunt cei bogaţi, nu, să plecăm invers, de la premiza că si noi avem de oferit ceva. Faptul că avem probleme materiale asta e partea evidentă, dar avem ceva spiritual. Faptul că ei au mai mult material şi mai puţin spiritual, putem face un echilibru, pe care îl doresc şi ei. Dar pentru acest lucru, pentru a afla aceste amănunte, e nevoie de un dialog, iar acest dialog încă nu a început în România, in afară de vizita lui Ceausescu si cele două călătorii ale preşedintelui Iliescu la Roma.

Spuneaţi de o posibilă coagulare prin elementul religios, dar în cartea dumneavoastră vorbiţi despre evrei. Avem nevoie de evrei acum?

Ei sunt la ora actuală un element de o importanţă deosebită pentru Occident. Nu trebuie să uităm că ei, fiind un cap de pod occidental în lumea islamică, Israelul este astăzi de o importanţă fundamentală pentru occidentali. În afară de asta, în Occident dar şi la periferie, evreii au o misiune de modernizare foarte importantă, mai ales în lumea arabă, în lumea ortodoxă. Aici este fenomenul pe care eu vreau să îl demonstrez în cartea asta, că românii îi împing de regulă pe evrei în faţă să facă legătura cu Occidentul, să facă modernizările, şi dacă nu le convine devin automat antisemiţi. Antisemitismul românesc este o formă de antioccidentalism foarte bine disimulat, dar trebuie demascat, pentru că fiecare din România este la ora actuală prooccidental, cel puţin verbal, şi foarte des îi vezi pe unii antisemiţi, ceea ce este un paradox în sine, pentru occidentalii şi evreii la ora actuală lucrează mână în mână. Ei au interese atât de comune că nu le mai poţi deosebi. De aceea evreii pentru români au fost foarte importanţi ca element modernizator, atât în secolul trecut, că au introdus dreptul occidental în Moldova, când au făcut căile ferate, când au făcut sistemul de bănci, când au introdus, făcut multe lucruri occidentale în România, dar şi mai importanţi au fost în perioada dictaturii de dezvoltare, perioada aşa numită ortodoxo-comunistă, care a fost în concepţia mea o formă laică a ortodoxiei care căuta să depaseasca mizeria. Evreii au avut mai tot timpul un rol pozitiv, de modernizare a unei lumi care refuză dialogul cu Occidentul, cu Roma. Tragedia e că acest lucru nu îl pot face evreii pentru români, trebuie să-l facă ei înşişi, de aici şi această tensiune greu de disimulat la români. Pe de o parte ei sunt filooccidentali, pe de altă parte antisemiţi, ceea ce este un paradox. Occidentalii nu pot să fie antisemiţi, mai ales dupa Conciliul Vatican II, pentru că ei şi evreii sunt una la ora actuală, dar refuzul românilor de a trata cu Roma li se pune în cârcă evreilor, sursa antisemitismului românesc de-a lungul a o suta de ani. Asta este explicaţia termenului de evreu în titlu acestei cărţi.

Domnule Viorel Roman aţi vorbit despre faptul că noi refuzăm dialogul cu Occidentul, că avem o întreagă istorie a acestui refuz. De fapt probabil că nouă ne este frică, ne este teamă de Occident. Dar de ce ne este teamă?

Mai multe lucruri sunt aici de spus. Occidentul, în trecut, de multe ori, i-a tratat pe ortodocsii românii foarte dur, şi românii s-au folosit de paleative care în ultimă instanţă i-au minţit pe ei înşişi. Aşa că avem aici un nod gordian în care dacă încercăm să spunem care e vina occidentalului, care e vina ortodoxului, nu dam de capăt. Este o singură soluţie, de a tăia nodul gordian dintr-o dată, şi în mod demn, nu cu ajutoare, nu cu şmecherii, nu cu minciuni, nu cu corupţie se poate realiza ceva. Cu toate că, repet, corupţia şi minciuna sunt fenomene umane normale, sunt forme de protest pe care trebuie să luăm în considerare ca atare, corupţia trebuie explicată de unde vine. Nu trebuie să condamnăm pe cineva care minte, trebuie să creăm condiţii să nu mai aibă nevoie de a minţi. Ei bine, toate aceste elemente, în legătură cu Occidentul, sunt încă prezente, şi, din păcate, la cel mai înalt nivel. De aceea mă bucur că mi-aţi dat această posibilitate, într-o emisiune atât de generoasă, să îmi exprim câteva idei care în Occident sunt de la sine înţelese, iar aici întâmpin o rezistenţă care de multe ori mă surprinde. Şi spuneaţi ce aport aducem noi cei plecaţi afară la renaşterea României, ei bine, asta mi se pare că poate fi aportul meu, de a explica anumite fenomene care în ţară, dintr-un anumit confort spiritual, din anumită teamă, fiecare este integrat într-o anumită structură…

Poate din lipsă de informaţie chiar, pe care încercăm să o suplinim acum…

Exact, la asta nu m-am gândit dar se pare că e destul de importantă, e o parte importantă lipsa de informaţie aici, dar nu există altă soluţie, zic eu, sintetizând ceea ce au descoperit generaţii, generaţii înaintea noastră.

Sigur, domnule Viorel Roman, în finalul dialogului nostru vorbiţi-mi vă rog, despre consilierul academic la Universitatea din Bremen care sunteţi, autor a opt cărţi şi a 17 pagini de articole, referate, şi alte studii, deci un cercetător serios. Ce doriţi să faceţi mai departe?

Eu sunt până acum foarte mulţumit că am ajuns până la microfonul acesta şi am avut ocazia pe larg, aş putea spune, să-mi expun unele idei. Vreau în continuare să fiu mai clar în ceea ce spun. Când am început să scriu despre România nu-mi imaginam că o să pot veni în România să spun aceste lucruri, era o perioadă de cenzura, de embargou informational total.

Nici nu aţi fi avut nici curajul, pentru că sunteţi foarte curajos…

Dar şi astăzi aş putea spune că curajul pe care îl am în ce scriu este sugerat de faptul că mă gândesc că mulţi salariaţi din România, mulţi care sunt angajaţi în anumite structuri media, nu îşi pot lua acest curaj, aşa că eu, de fapt, mi-am luat ca deviză: „Daca nu ai nici o şansă, foloseşte-te de ea”.

Timişoara 2016

Peste 22 de ani aveam să ne revedem pe terasa unei cafenele din preajma Pieţei Unirii din Timişoara. Timpul trecut a devenit istorie, multe s-au petrecut, dar şi mai multe semne trebuie descifrate în întâmplările care s-au adunat în atâta vreme.

Stimate domnule dr. Viorel Roman, ne revedem după foarte multă vreme, după buni ani în care istoria asta s-a scris foarte pe îndelete şi foarte bogată. Eu însă vă propun să revenim la acel dialog foarte interesant în direct de la Radio Timişoara, unde aţi făcut foarte multe şi importante afirmaţii, în tentativa de a aduce la zi acele informaţii pornind însă de la un alt fapt, şi anume de la momentul concret al Revoluţiei, Revoluţia de la Timişoara, şi de la Timişoara, a avut ani precedenţi, ani pregătitori pe undeva, a avut după aceea un timp care s-a derulat după, cum ai trăit acest complex de evenimente al Revoluţiei de la Timişoara? De când se presupunea că va avea loc în România o revoluţie?

In 1989 erau publicate caricaturi în Germania in care protagonistii isi spuneau razand: „A, e marţi? Astăzi are loc revoluţia în Bulgaria, e miercuri, în Cehoslovacia, joi in R.D.G. etc.” Soldatii Armatei Roşi mergeau deja la biserică, era clar că se retrag din Berlin, că lagărul ortodoxo-comunist isi traieste ultimele zile şi ruşii, buni strategi, s-au gândit să taie nodul gordian al razboiului rece. Reagan, la Reykjavik, a ramas perplex când Gorbaciov i-a spus: „Sunt de acord cu toate conditiile, sa trecem la schimbari majore, strategice mari”. Asa ca revolutia era si previzibila si usor de realizat, în afară de România, unde K.G.B.-ul nu era agreat de Ceausescu si agenţii lor periferizaţi. Havel, Michnik şi toţi intelectualii revolutionari esteuropeni erau gardaţi de kaghebişti clarvazatori, binevoitori, care ii ajutatau să elibereze poporul de dictatura. Întâmplarea a făcut, mama era la Timişoara si urma sa facem Craciunul impreuna, sa vin pe 16 dec. cu TAROM-ul, aşa că am trăit Revoluţia langa Piata Libertatii. În locurile în care ai copilărit nu ţi-e frică, asa ca am vazut schimbarea la fata, dar nu este cazul să dramatizăm. A fost o actiune pregătita de Moscova, urmaşa Hoardei de Aur, a Imperiului bizantin, care o perioadă lunga de timp a fost demonizat in vest. Ideea că acest Imperiu a disparut s-a dovedit falsa, uite că trăim din nou un reviriment al Chestiunii Orientale, cea mai complicată din istorie, în care Islamul, Ortodoxia şi Occidentul sunt intr-un conflict permanent: cine mosteneste Imperiul? Mai toate conflictele sunt in fostul Imperiu Roman de Rasarit, Bizantin, Otoman: Turcia, Siria, Palestina, Israel, Egipt, Libia, Jemen, Irak, Iran, Afganistan, Georgia, Armenia, Nagorno-Karabah, Ukraina, Crimeea, Moldova, Transnistria, Balcanii.

Să ne întoarcem totuşi la acele zile, sunteţi un martor important un martor ocular. Locuiaţi pe strada fostă Engels, actualmente Mercy, eraţi cum se spune în buricul târgului, deci aţi văzut lucrurile aproape cu ochii tăi. Ce aţi remarcat, ce v-a rămas în memorie mai cu seamă din acele zile?

A doua zi, pe 17, am fost la arhitectul Constantin Bălăceanu la masă şi am auzit împuşcături, nu le-am prea luat în serios, totusi venind seara spre casă am vazut vitrine sparte si am intrat fara voie în linia intai a Revoluţie, ca să spun aşa. O parte a străzii Mercy, cea spre Piata Libertatii, era blocata de soldaţi in termen cu un plutonier care striga mereu atacantilor revolutionari: „Înapoi!”. Pe partea cealaltă, de unde veneam, era o grupă de tineri, agili, îmbrăcaţi usor şi coordonaţi care aruncau cu pietre în soldaţii mioritici care nu ripostau in nici un fel. Intrarea unde locuiam era exact în mijlocul acestei confruntarii. Eu am avut prezenţa de spirit, am ridicat cheile in sus şi am spus tare: „Eu trebuie să intru acolo!”, dintr-o dată au venit şi alţii care locuiau pe strada asta. Plutonierul: „Cine stă pe strada asta să intre, să-şi caute intrările”. Asa am ajuns în casă şi de la etaj am putut să văd această confruntarea inegală dintre soldaţi, care stăteau unul langa altul, pasivi şi de partea cealaltă revolutionari in ginsi si geci, mereu in miscare si care aruncau cu pietre. Când m-am dus in Piata Operei, ocolid Piata Libertatii blocata de soldati, şi am văzut dispozitivul din jurul Pieţei Libertăţii si strada Vlad Delamarina, unde am locuit in copilarie si fiecare piatră îmi era cunoscută, am rămas perplex vazand că soldatii au ajuns sa-si apere cazarmile ca poliţisti. Incepuse lupta internă. Aveam totusi naivitatea să intreb mereu la TAROM, când pleacă avionele spre Frankfurt. La un moment dat, mergând pe stradă, dintr-o multime, un necunoscut îmi dă poze din cimitirul săracilor, cu demonstranti etc, pe care le-am luat si le-am folosit apoi in mai multe articole. Cand mi-am dat seama că nu voi pleca cu avionul, m-am dus la Bucureşti, de unde am luat Orient Expres-ul spre vest. Când am ajuns la Bremen pe 2 ian. aveam pe masă mai multe scrisori, în care mi se cerea să scriu despre cine a făcut Revoluţia, cine a tras sforile, cine sunt victimile, profitorii etc. Nu mi-a fost greu să concep un articol pentru că ştiam deja despre ce este vorba si aveam si poze. Am scris şase pagini despre „Prăbuşirea unei dictaturi de dezvoltare”. L-am publicat la Viena, apoi l-am tradus şi l-am trimis si marilor revolutionari Ion Iliescu, Petre Roman, Stănculescu, Brucan, ziarelor din tara. A fost preluat în peste zece publicaţii. Era clar că se schimba paradigmele lagarului moscovit, nu era aşa de originală România. In articol afirmam insa ca 1989 s-a terminat cu dictatura de dezvoltare si începe si in est lupta pentru un loc de muncă, revine mizeria din lumea a treia. Acest pasaj nu a fost publicat în tara, adică oamenii simteau si refuzau să vadă ce îi aşteaptă.

Aţi trăit şi acele zile de 20, 21 decembrie când Timişoara era oraş liber, când nu mai era nici o problemă. Cum aţi trăit sentimentul acela de libertate?

M-am dus la Radio Timişoara, la Universitate, unde lucrasem, am facut un dialog in direct la Radio cu Adina Ene. Eu mi-am dat doctoratul în Chestiunea Orientală, de aceea eram familiarizat cu cadrul general. Românii ortodocsi sunt din 1774 sub protectia celei de a treia Roma, a tarilor Rusiei, care au dreptul de a interveni, de a-şi numi sau influenta alegerea omul lor la Iasi / Chisinau si Bucuresti. Asa cred ca a aparut FSN-ul si salvatorul Ion Ilici Iliescu. De-a lungul unei perioade de timp, cotidianul se dizolvă într-o linie istorica mai clara.

Aţi detectat în detalii acţiuni de provocare, cum că toată treaba asta ar fi fost de fapt o creaţie a cuiva, deci a fost o implementare a unei revolte, sau a fost pur şi simplu o răbufnire spontană?

Au fost ambele. Au fost oameni interesaţi, pregătiţi în a crea dezordine şi era firesc că oamenii ies apoi în stradă sa vada ce se intampla, ca mine de exemplu. In ziua de 17 am văzut sparte vitrine în zona centrală, sparte de nişte oameni antrenati, nu de pietoni normali. Plutea ceva in aer greu de explicat. De exemplu, într-o măcelărie geamurile erau la pamant şi vânzătoarele vindeau ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Multe lucruri erau atunci nefiresti. Dictatura şi-a epuizat legitimitatea si se schimbau brusc comportamentul, paradigmele. Pentru prietenii mei, după o izolare de o viata, şi mai cu seamă din ultima perioadă, era sfarsitul unei lumi si nesiguranta uneia noi. Pe de alta parte inca din 1942 la Royal Institut of Reconstruction din Londra se voia, ştia ca dupa razboi va urma o dictatura de dezvoltare in est. Nu neaparat de tip sovietic dar menita să puna lumea la munca, sa depaseasca subdezvoltarea cronica de la limes. Exista si varianta ca forta de munca să fie adusa in Occident. Acuma vad ca se aplica varianta a doua, milioane de romani lucrează deja in vest. Vazute din aceasta perspectivă lucrurile nu-s spectaculoase. In schimb metamorfizarea Revoluţiei într-un narativ idealist oriental, pe dos, e totusi remarcabila. După ocuparea tarii în 1944 de către sovietici s-a creat o patura de revolutionari ilegalişti privilegiati, parazitari. Dupa 1989 locul lor l-au luat brusc, noii eroii martiri revolutionarii. Nimic nou la Portile Orientului, dar greu de intales, acceptat in occident. Problema e, cum se intreaba un istoric la moda, de ce e România altfel? De ce nu se acceptă ortodocsii moldo-valahi că sunt altfel? De ce vor ei ca toti sa fie ca ei?

Da, dar să nu uităm un lucru, că, totuşi, România de o parte era într-un fel, o altă parte este altfel, noi, aici, în Banat şi Transilvania, beneficiem şi de o altă tradiţie, un alt fel de a fi. Este o realitate, nu fac o afirmaţie tendenţioasă…

Da, această zonă a facut parte din Sfântul Imperiu Roman de Natiune Germana, pe când celalată din Imperiul turc sau rus, adică romanii au trait in două lumi mereu adverse. De aceea pretenţia celor de la Bucureşti, a ortodocsilor moldo-valahi - PMR, PCR, FSN, PSDR, PSD, PNL, USL, PC - de a impune tuturor acelaşi model de viaţă, e o marea problema, intolerabila. De o sută de ani ei se străduiesc ca ardeleni si banatenii sa fie ca ei, şi asta nu prea merge, după câte observăm. E tragic pentru toti, că nu au găsit inpreuna o formulă de a depasi acest blocaj spiritual. Nu e vorba de a deveni toţi la fel, identici, ci de a ne respecta unii pe alţii si mai ales de a face un echilibru cu Scoala Ardeleana. Dialogul cu Roma e indispensabil ca si acceptarea normelor si valorilor occidentale. 1918 la Alba Iulia se voia unirea cu Roma, apoi România Mare urma a fi o mare diocecză orientata spre vest. Dar la Bucureşti s-a urmat linia contrara, spre est. Concordatul a fost zece ani amanat, unire cu Roma subminata, asa ca România Mare s-a dezmembrat dupa 20 de ani. Nu a surprins pe nimeni ca a urmat dictatura de dezvoltare de tip sovietic. Cum am mai spus, în 1989 s-a terminat acest ciclu istoric si a inceput exodul fortei de munca spre occident. Cioran, şi cei din perioada interbelică înţelegeau că ortodocsii moldo-valahi sunt în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane, fara alt proiect, decat supravietuirea precara. Şi astăzi trăim aceeaşi dramă. Faptul că suntem în Uniunea Europeană şi N.A.T.O, nu schimbă fondul problemei, s-ar putea ca în 24 de ore să se schimbe frontul ca la 23 august 1944. La Porţile Orientului nimic nu e sigur, nimic nu se ia în serios! Aşa că hotărâtoare e inceperea dialogului cu Roma. Ceausescu a fost o data si Iliescu de două ori la Roma, dar din păcate fără rezultat. Venirea Papei Ioan Paul II în 1999 la Bucuresti a fost un eveniment istoric, a deschis porţile romanilor spre vest, pentru că, dacă-ţi aduci aminte, el a fost în mai, şi în septembrie au venit mai toţi responsabilii Uniunii Europene la Bucuresti. Acum vine Papa Francisc să consfinţească oarecum 100 de ani de Românie unita, să vedem ce vor decide preşedintele ţării, patriarhul, cardinalul de la Blaj. S-ar putea să recădem din nou în situaţia din 1939, 1944 sau la o dezmembrare de facto? Oricum realitatea e mai puternică decât mimetismul, care nu mai convinge pe nimeni.

Discutăm în Timişoara în anul 2016. Totuşi, Revoluţia a schimbat nişte lucruri, bănuiesc cel puţin, pentru dumneavoastră, care veniţi de la Bremen şi aveţi cu totul altă viziune vizavi de acest oraş.

O, sigur, Timişoara, Clujul, vestul tarii au făcut un salt formidabil. De fiecare dată când intru în Timişoara cu masina, pe orice cale de acces, sunt stupefiat de câte antrepozite, întreprinderi moderne vad, sunt placut surprins de multe lucruri pozitive, modernizarea centrului vechi…, dar nu a făcut-o Revoluţia, hai să fim din nou realişti, au făcut-o USA, UE, Moscova prin decizia de a renunta la comunism, lagar, razboi rece. Din păcate USA păstrează statutul de ocupant al Europei. N.A.T.O., după câte ştiţi de la infiitare ii ţine pe ruşi în afară, pe germani jos şi pe anglo-americani în Europa. Ei bine, această strategie a rămas si în Germania simpatia pentru ruşi este deja quasi generală şi lumea se întreabă de ce Anglia iese din Uniunea Europeană, dar armata lor de ocupaţie de pe Rhin, nu? De ce sunt necesari 50.000 de soldaţi americani? Asta crează o atmosferă de, hai să spunem, prietenie suspicioasă. Prin contrast ruşii au zis generosi: „noi ne retragem si voi va reunificati”. Proslăvirea, cultul Revoluţiei la romani e de natura orientala. Revoluţia nu are în vest numai o conotare pozitivă, de ex. cea franceză a fost un dezastru, pentru că a lichidat Sfântul Imperiu Roman, cea rusă la fel. Revoluţiile nu sunt atât de pozitive pe cât se vrea aici, iar stafia comunistă a nepotului unui rabin ranchiunos, Karl Marx, care s-a inspirat din profetul Israelului Amos, sunt lucruri depăşite. Ce interesează astăzi sunt marile fluxuri financiare şi materiale ale lumii, trei miliarde de oameni muncesc conectaţi prin internet, sateliţi, GPS, cu vapoare de 400 metri lungime, care transportă 20.000 de containere. Se mişcă pe planeta mărfuri, capital de dimensiuni astronomice, şi vine România cu un PIB minor şi isi sărbătoreste eroii martiri ai Revoluţiei ca nimeni altii, le dau privilegiile ilegalistilor PCR, plus spaţii comerciale, pensii speciale, loc de veci… Încercaţi să-i faceţi unui occidental plauzibil, ca asta e ceva normal, raţional si nu o poveste din celebra carte orientala 1001 de nopti. Lucrurile sunt simple privite de departe, dar tot secretul relaţiilor dintre oameni e distanţa şi apropierea. Dacă eşti la distanta sau prea aproape nu vezi mai nimic, trebuie o distanţă optimă pentru a vedea şi a judeca. Noi plecasem de la cadrul mondial, în care românii sunt o plantaţie de sclavi la limes, la marginea imperiului, termenul sună dramatic dar cam aşa e, pe care ori îi pui la muncă într-un sistem dictatorial, cum a făcut Stalin, Nicolae si Elena Ceauşescu, ori pleaca milioane la munca în Occident.

De ce nu se relocă aici acele unităţi, să se creeze aici locuri de muncă pentru oameni? De ce trebuie să plece în Occident?

Cred, credit, credinta au aceiasi radacina. Crezi in cineva si dai credit daca-i de aceiasi credinta. Într-o ţară ortodoxa, nesigură, într-un Bucureşti turco-ruso-fanariot de 600 de ani, practicile coruptiei din „Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, vezi si actualul „Factor intern” a gen. Aurel Rogojan, nu inspira incredere. Occidentalul când se confrunta cu ineficienţa, nesiguranta legislativa, administrativă, paternalismul, nepotismul, coruptia cu larg caracter de masa se gândeşte de două ori dacă merită aici un angajament de durata. Nu ca în Cehia, Croaţia, Ungaria şi Polonia unde există o alta credinta. In Romania sunt norme şi valori orientale, greco-ortodoxe, iar mimarea occidentului cu eterni revolutionari de profesie e contraproductiva, nu mai convinge pe nimeni. Pentru ca ortodocsii moldo-valahi sunt în afara civilizaţiei occidentale, să speram in venirea Papei Francisc. Pentru ca la Bucureşti se construieşte o moschee imensă, pe Calea Victoriei s-a pus bustul lui Atatürk în mod demonstrativ, unde a fost „Aeroflot-ul” e acum „Türkish Airlines”, adică e o prezenta antioccidentala, vizibila. Nu mai vorbesc de comportamentul turco-fanariot, oriental a tot prezent. Uitaţi-vă în ziare, la parlamentari, ministri si primministri penali, la cuplul Carol al II-lea - Elena Lupescu, Nicolae Ceauşescu – Elena, Băsescu – Elena Udrea. Dacă de 600 de ani toate posturile, diplomele sunt cumpărate, şi nimic nu se obţine fără o atentie, recompensă individuală imediata, asta nu se poate schimba peste noapte. Uitaţi-vă la filmul „Aferim”, nu sunt nici 200 de ani de atunci, toate pattern-urile sociale actuale le regasim acolo. Sau filmul „Leviathan” in care vedem structura, modelul social-politic al baronului local pravoslavnic rus, identic cu cel ortodox moldo-valah cu imunitate paramentara.

Vorbeaţi la un moment dat chiar de o posibilitate de scindare teritorială a ţării…

Asta a spus-o recent ministrul Ilie Şerbănescu. Legătura dintre Vechiul Regat şi Transilvania, Banat este firava, investiţiile se opresc pe Carpati, nu ajung la Vaslui, la Cetatea, mosia revolutionarului Mircea Dinescu din Oltenia. Acest clivaj spune d-ul Şerbănescu, un om bine informat, e reală. Clujul, Timişoara se dezvoltă şi dupa economie vine politicul, şi încheie el, „această ruptură e la ora actuală reală şi o să o afle şi cei din Bucureşti într-o buna zi, pe facebook”. Problema e că Biserica greco-catolică n-a trecut Carpatii, s-a mărginit la Transilvania. Acesta este un păcat mare. Iar încercare ortodocsilor moldo-valahi de a impune tuturora modul lor de viaţă a eşuat, dovadă că milioane voteaza cu picioarele, cum spun americanii, si fug spre Vest, unde sunt respectate drepturile omului, fara a le cere ortodocşilor să fie catolici. România se va dezmembra de facto, şi asta trebuie să-i trezească pe ortodocsii moldo-valahi. Nimeni nu e pentru dezmembrare, ci pentru crearea unei Biserici mari româneşti în care să fie acceptaţi si milioanele care au plecat în Occident şi ei să-şi regăsească locul aicea, intr-o tara si biserica orientata spre Roma, spre vest, nu spre est. Asta e valabil şi pentru celelalte ţări ortodoxe. Vedeţi, a avut loc Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, întâlnirea istorică a Papei cu Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Kiril la Havana, a fost vizita lui Putin la Athos, unde a luat locul în strana, tronul împăratului bizantin, toate astea ne arată că ortodoxia e in miscare si nu trebuie marginalizata, desconsiderată, chiar dacă a trecut printr-o perioadă foarte grea, secularizata, ortodoxo-comunistă. Occidentalii vor, acceptă existenţa diversităţii: „Creştinismul respiră cu doi plămâni.” E tragic ca suntem creştini şi nu găsim o formulă de refacerea unitatii în faţa presiunii islamice. Un miliard şi jumătate de musulmani nu-şi găsesc locul în lumea moderna şi profită de 1.000 de ani de conflictul dintre ortodocşi şi catolici. Nu-i normal aşa ceva, de aceea cred ca toti creştinii îi vor determina pe conducători să ia o decizie în favoarea lor. Acest discurs de antropologie religiosa a fost considerat in trecut misticism retrograd şi persecutat. Laicii au un cod religios ascuns sub covor şi spun că sunt liberi cugetatori, cand ei de fapt stau pe covorul acesta. Avem laici catolici, ortodocşi, israeliţi, musulmani, budisti etc., dar fondul multimilenar al credintei rezista, nu se schimbă cu un curent de gandire laica la moda. Aici este cuiul lui Pepelea, care ne priveşte pe toti şi care, într-adevăr poate dauna României, sau o pune în primejdie. Guvernanţii de la Bucureşti nu sunt prea interesaţi de toate astea, ei vor să-şi rezolve repede problemele lor personale, cum a facut şi voda Caragea, repede şi-a pus sacii în căruţă şi a fugit. Este intolerabil ca se impune tuturor românilor un stil de viaţă ignorand Scoala Ardeleana. Ar fi timpul să se înceapă o colaborăre sincera cu Roma, cu Occidentul. 

La ce lucraţi acum?

Anul acesta sunt evenimente extraordinare, semne ale vremii, cum se spune în Evanghelia după Matei: întâlnirea dintre Papă şi Patriarhul Moscovei, Sfântul Sinod din Grecia, vizita lui Putin la Athos, pe care îl vede ca un Vatican al ortodoxiei, şi reizbucnirea Chestiunii Orientale si in Turcia Kurdistan etc., cu care eu sunt la curent pentru că a fost tema doctoratului meu. Istoria se repetă, când crezi că ai scapat vine ea peste tine. La ora asta trăim o recrudescenţă a acestei Chestiunii, care numai aparent s-a incheiat cu plecarea in exil al sultanului otoman. Uitaţi-vă la Erdogan, Putin si Obama, îi avem din nou pe vechii pretendenti la mostenirea sultanului turc. Şi românii, moldovenii sunt parte a conflictului. Noua mea carte „Europa creştină” e un quasi compedium a patru documentele al lumii ortodoxe actuale, tot atatea semne ale vremii.