Nu căuta în ceilalţi dragoste faţă de
tine,
ci caută în tine dragoste nu numai
faţă de aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi
Nu te iubesc
oamenii, iubeşte-i tu pe ei; faptul că ei nu te iubesc nu depinde de tine, dar
să-i iubeşti tu pe ei ţine de voinţa ta şi este datoria ta, căci Domnul a
poruncit: să-i iubim nu pe cei ce ne iubesc pe noi, ci pe vrăjmaşi (cf. Matei
5, 44), iar dacă în noi nu există acest lucru, cu atât mai mult trebuie să ne
smerim şi să alungăm mândria şi să ne rugăm pentru aceasta Domnului.
O persoană a
spus: „Nu înţeleg, batiuşka, cum de nu numai că nu vă mâniaţi pe cei care vă
vorbesc de rău, dar mai şi continuaţi să-i iubiţi”. Stareţul a zâmbit mult şi a
spus: „Tu ai un băieţel, te superi pe el dacă face şi vorbeşte ce nu trebuie?
Nu te străduieşti, dimpotrivă, să acoperi cumva defectele lui?”
Imi scrii că
nu ai pace cu N.; mi se pare că poţi învăţa acest alfabet, că această stare a
ta nu este pricinuită de acea persoană, ci este dovada inimii tale nedrepte.
Noi suntem ucenicii lui Hristos, iar El porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşi. Unde
este, aşadar, această dragoste? Cum cunoaştem dacă o avem? Desigur, atunci când
suntem ocărâţi şi ponegriţi; şi Dumnezeu le îngăduie celorlalţi să facă acest
lucru spre încercarea noastră. Iar când nu numai că nu răbdăm, dar nici nu avem
dragoste, atunci trebuie să ne căim pentru acest lucru şi să ne mustrăm pe noi
înşine, căci altfel necazurile trimise spre învăţătura noastră nu numai că nu
ne aduc folos, dar ne mai şi vatămă; primim arma spre lovirea vrăjmaşului, dar
în locul acestuia ne rănim pe noi cu ea.
Nu căuta în
ceilalţi dragoste faţă de tine, ci caută în tine dragoste nu numai faţă de
aproapele, dar şi faţă de vrăjmaşi.
Sfântul Macarie de la Optina
Extras din ”Ne vorbesc stareții de la Optina”, Ed. Egumenița
Sursa: ganduridinierusalim.com
Pr. Alexandru Stanciulescu
Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu