Creştinul nu se poate mântui în afara
Bisericii, care prin aşezământul său şi Tainele care vin de la Mântuitor, ne
duce spre viaţa veşnică
Vă propunem
spre atenţie un interviu realizat cu Părintele Varahiil de la Sfânta Mănăstire
Noul-Neamţ, pentru a afla gândurile şi poveţele unui monah cu trăire deosebită.
Părintele
Varahiil a venit la Mănăstirea Noul-Neamţ în anul 1941, pe când avea 23 de ani.
După închiderea locaşului sânt, din 1962 până în 1990, s-a nevoit la unele
mănăstiri din Rusia şi Ucraina, de unde revine după redeschidere. Împreună cu
părintele Serghie, duhovnicul întregii Moldove, ieroschimonahul Selafiil, de 94
de ani, Sfinţia Sa constituie veriga celor mai înaintaţi în vârstă călugări de
la Noul-Neamţ. Iată unele învăţături, adunate de la bătrânul Varahiil.
Corespondentul:
Părinte, cum se pot mântui creştinii în zilele de azi ?
Părintele
Varahiil: Trebuie să avem credinţă dreaptă în Dumnezeu. Să nu fim căldicei. Să
ştim că Dumnezeu este veşnic, nu are nici început nici sfârşit şi că El este o
fiinţă în trei persoane – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh.
Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a fost trimis pe pământ ca
să ne boteze în numele Sfintei Treimi, ca să ne dea prin aceasta viaţă veşnică.
El ne-a dat poruncile şi Legea dreaptă, prin care ne putem mântui sufletele.
Creştinul nu se poate mântui în afara Bisericii, care prin aşezământul său şi
Tainele care vin de la Mântuitor, ne duce spre viaţa veşnică.
Cor.
Părinte, unii creştini vin la Biserică mai rar – la cununie, la botez. Ei se
vor mântui?
P.V. Asta e
puţin. Asta-i de formă. Creştinul trebuie să urmeze posturile, praznicele
dumnezeieşti, să se roage şi acasă şi la biserică. Trebuie să se mărturisească
şi să se oprească de la păcate, să se împărtăşească, cum se cuvine după
rânduiala Sfintei Biserici. Altfel nimeni nu-şi salvează sufletul pentru viaţă
veşnică.
Cor. Ce le
puteţi spune celor care zic că nu pot posti?
P.V. Postul
nu înseamnă să nu mănânci nimic. Aceasta înseamnă în zilele rânduite să nu
mănânci de frupt. Da de mâncare de sec omul nu moare – pâine, şi la pâine
cartofi, pătlăgele şi toate celea câte sunt. Asta în zilele rânduite – în posturi,
miercurile şi vinerile. Postind astfel, oamenii îşi curăţesc sufletul de patimi
şi devin mai sănătoşi şi cu trupul, şi cu sufletul.
Cor. Există
o părere că Dumnezeu e milostiv şi ne va ierta, cu toate păcatele noastre…
P.V. Până nu
ne oprim de la păcate, nu ne putem mântui, nu trebuie să ne amăgim singuri pe
noi. Dumnezeu e bun, dar trebuie să facem voia Lui. Dar dacă facem voia
noastră, atunci Dumnezeu nu ne poate primi.
Cor. Părinte
Varahiil, astăzi unii creştini nu vin la biserică, zicând că preoţii sunt răi.
Au ei dreptate?
P.V. De fapt
sunt în ziua de azi preoţi, care nu prea ştiu legea, nu au frică de Dumnezeu.
Dar Dumnezeu totuşi lucrează printr-ânşii, căci ei au Darul ce li s-a transmis
prin Taina Preoţiei. Dacă preotul este păcătos, el o să răspundă de păcatele
lui, dar rânduielile pe care le face au har lucrător. Oamenii nu trebuie să-i
judece, căci îşi iau păcate mari asupra lor, trebuie să-i lase la voia
Domnului. El le va răsplăti după faptele lor. Dacă preotul face păcate, să nu
le facă şi oamenii. Trebuie să ascultăm şi ne vom mântui prin asemenea preot,
după credinţa noastră.
Cor. Foarte
mulţi creştini vin la Mănăstirea Noul-Neamţ să se mărturisească, să facă alte
rânduieli. De ce vin anume la mănăstire?
P.V. Oamenii
vin aici pentru că preoţii sunt mai învăţaţi şi-s călugări, credincioşi. Şi
înainte în mănăstire viaţa era mai severă decât în biserica de mir, fiindcă
aici e altă rânduială, mai multă rugăciune.
Cor. Ce le
puteţi spune celor care se abat de la credinţa ortodoxă?
P.V. Acum
sunt foarte multe secte, mii de secte. Toţi aceşti oameni, dacă nu se vor
pocăi, sunt prăpădiţi. Sectele sunt o lucrare a diavolului. Numai cei care sunt
în credinţa dreaptă, adevărată, cea pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul, se
mântuiesc. Dar ceilalţi, chiar dacă nu înţeleg, se duc în iad, fiindcă ei sunt
în afara Bisericii, în afara trupului lui Hristos. Degeaba se laudă unii că
sunt pocăiţi, mântuiţi. Diavolul i-a amăgit şi ei merg pe calea lui.
Cor. Ce ne
puteţi spune despre mândrie, se spune că oamenii în ultimele vremuri vor fi
mândri şi răi…
P.V. Mândria
este cel mai mare păcat. Din cauza mândriei, Lucifer, care era cel mai mare
dintre îngeri, a căzut. Şi cu el au căzut o treime din îngeri. Dacă îngerii,
care erau frumoşi la chip, când au căzut s-au transformat în demoni urâţi şi
straşnici la chip, apoi oamenii din mândrie se fac mai straşnici ca demonii.
Dar noi n-avem de ce ne mândri, căci toate faptele bune nu le facem noi, le
face Dumnezeu prin noi.
Sfântul
Ioan, Noul Milostiv
Cel care
este cinstit ca Sfânt de către locuitorii din Pont, Părintele Ioan
Triandafilidis[1], s‑a născut la 10 februarie 1836 în satul Loria (Muzena) din Trapezunda, din părinţi evlavioşi, pe nume
Trandafir şi Chiriachi. Fiindcă nu exista o şcoală în locul său natal, a învăţat slovele de la un om…
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu