SCRISOARE PASTORALĂ - 347

                  Dragii mei enoriași!

              Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.

              Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

              Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.

              Fie ca această  zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea  jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi  să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire.  Hristos a înviat!

*

                Formatorii de opinie. De la Duminica Floriilor până la Paști, zi de zi, prin Sfintele Evanghelii care se citesc la slujbele de dimineață și de seară, retrăim momentele principale prin care a trecut Mântuitorul în acea săptămână hotărâtoare pentru mântuirea neamului omenesc. Observăm, că în Duminica Floriilor mulțime de locuitori ai Ierusalimului și ai satelor din apropiere Îl primesc în capitală ca pe un împărat, rege sau comandant de oști întors victorios de pe câmpul de luptă. Trei ani străbătuse cetățile și satele Palestinei, învățase poporul, vindecase nenumărați bolnavi și înviase mulți morți. Vestea despre El depășise granițele țării și se dusese până la Roma. Împăratul roman dorea să-L cunoască. Puțin a lipsit ca să nu fie luat de autorități și dus la Roma! Însuși medicul împăratului, om cu o vastă cultură, și-a părăsit toate ale sale și s-a dus să-L cunoască pe Domnul Iisus, dar mai ales să-I vadă metodele prin care vindecă bolnavii. A sfârșit prin a-I deveni unul din cei șaptezeci de ucenici. Corăbii supraaglomerate străbăteau Mediterana, ducând spre Palestina pelerini. Drumurile de pe uscat, atât din Europa, din Asia Mică, din nordul Africii, erau bătătorite de grupuri de călători, care mergeau să-L vadă pe Iisus și să-i ceară ajutorul. El îi primea pe toți, îi vindeca și nu percepea nici o plată pentru aceasta. Cred că și azi s-ar produce același fenomen, dacă ar apare undeva în lume cineva cu asemenea puteri miraculoase.

              Cei care-l ovaționau la intrarea în Ierusalim erau impresionați în mod deosebit. Învierea lui Lazăr cel mort de patru zile din Betsaida, un sătuc din apropiere, fusese picătura care umpluse paharul admirației. În uralele mulțimii, revenea mereu sloganul ,,Fiul lui David!” Ori, David fusese cel mai de seamă rege al poporului Israel. A spune despre cineva care se bucura de o asemenea popularitate că este descendentul regelui David, făceai o afirmație indirectă, că acela este moștenitorul legitim al tronului. Stăpânirea romană nu putea accepta o asemenea situație. Nici stăpânirea religioasă a evreilor nu-L putea accepta pe Domnul Iisus. El era, într-adevăr, evreu. Crescuse  în umbra templului, fusese tăiat împrejur, participase la slujbe în temple și sinagogi, vorbise preoților și poporului în repetate rânduri. Și, totuși, deși era de-al lor, ceva în învățătura Lui era nou, necunoscut teologilor mozaici. Adăugând și faptul că puterea  dumnezeiască a lui Iisus îi aducea o popularitate fără precedent, clerul evreiesc nu-L mai putea suporta. Invidia atinsese apogeul. Iisus era socotit ca un sectar, ca un eretic din punctul lor de vedere. Era prea mare și făcea prea multă umbră, cum ar fi spus mai târziu Nicolae Iorga!

             În acest context, mai marii zilei au hotărât moartea Domnului Iisus, ,,dar se temeau de popor”, cum spune Evanghelia. Au vrut să-L omoare în ascuns, ca să nu știe poporul, dar dispariția Lui nu putea fi trecută cu vederea. Atunci și-au pus în funcție armata de ,,formatori de opinie”, de ,,propagandiști”, cum i-am numi astăzi. Aceștia au acționat pe două planuri. În primul rând au început să-L discrediteze în fața poporului, pe străzi, unde aveau posibilitatea, pentru a-I strica imaginea publică. În al doilea rând, au participat la procesul lui Iisus, ca ,,public” atent selectat, care să răspundă comenzilor ce aveau să le primească. Ne surprinde, când, la procesul lui Iisus, - proces politic incontestabil-, ,,mulțimea” strigă înverșunată ,,Să se răstignească! Să se răstignească!” ,,Sângele  Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” Era același ,,popor” care-L primise în Ierusalim cu patru zile înainte? Nu! Categoric nu! Aceștia erau acoliții stăpânirii, oamenii fără coloană vertebrală, lingăii, profitorii, care executau fără crâcnire ordinele stăpânirii. Mai mult! Ca să vedem că gloata aceasta de oportuniști și executanți este lipsită de gândire proprie, vedem că cere eliberarea lui Baraba, un tâlhar notoriu, care jefuia călătorii la drumul mare, omora, făcea spargeri etc. Aceasta era ,,masa de manevră” a stăpânirii, ,,alegerea poporului”.

             Formatorii aceștia de opinie își fac cu succes datoria, fiindcă pe drumul Golgotei, când Iisus Își ducea crucea spre locul răstignirii, mulțimea Îl urmează tăcută, ca într-un convoi mortuar. Unde este entuziasmul și atașamentul manifestate duminică? Era doar vineri, în aceeași săptămână! Se întâmplase ceva și cu mulțimea. Fusese manipulată. Formatorii de opinie reușiseră s-o convingă că Iisus nu e așa cum crede ea, ci este vrednic de moarte, așa cum au decis judecătorii Lui, atât ci religioși, cât și cei politici. Poporul acesta nu se ridică să-L elibereze pe Iisus. Era doar tot Fiul lui David, speranța lui de libertate. Mulțimea privește pasivă, sau plângând, neputincioasă, fără să riște nimic, de la distanță, cum Iisus este răstignit și, o dată cu El, și speranța ei de mai bine!

            Formatorii de opinie au existat în toate timpurile și în toate locurile. Ei au fost mână și armă pentru stăpânire, propagandiști fără scrupule, care, pentru un blid de linte, pentru o amărâtă de recompensă, și-au vândut și mama, și tata, și frații, și surorile, și prietenii, și colegii, și eroii, și martirii, și sfinții, și idealurile neamului. Pe vremea lui Iisus strigau, urlau, loveau, până convingeau sau reduceau la tăcere. Pe vremea noastră îi vedem adesea pe ecrane, pe hârtie, pe pancarte, încercând să ne convingă că albul este negru și invers, că nu-i adevărat ce vedem noi, ci-i adevărat ce ne spun ei, că-n fața noastră e pământul făgăduinței, deși vedem bine că-i o prăpastie fără ieșire!

            În vechile biserici și mânăstiri este pictată judecata universală de la sfârșitul lumii. Cei din dreapta Judecătorului sunt în rai, iar cei din stânga se zbat într-un fluviu de foc. Deasupra unora este scrisă meseria sau categoria socială din care au făcut parte în viață(negustor, soldat, desfrânat, preot, împărat etc.). Mai sunt însă și unii deasupra cărora nu scrie nimic. Cu siguranță că printre aceștia sunt și formatori de opinie!

              Cine are urechi de auzit, să audă!   

*

            Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim:

          ,,O SORĂ A VIEŢII...  Nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Aşa se face, că avem într-o fărâmă de ţărână şi celălalt tărâm. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţi de lumea aceasta, totuşi ni se întâmplă clipe când fratele vis şi sora moarte ne dau târcoale şi ne despică făptura în două. Avem clipe în care scăpăm de sub chingile celor patru dimen­siuni ale lumii văzute şi ne trezim deodată într-un alt mod de-a fi şi pătrundem într-un alt mod de-a cunoaşte. Întâmplările următoare ne pot pune pe cale:

Povestea cineva, zicând: ,,Se făcea că eram un om sărac, cu nevastă şi copii şi n-aveam nici o avere. Lumea se-nrăise şi nimeni nu mă ajuta; drept aceea, m-am gândit să mă fac şi eu la fel şi să merg să fur. Deci, într-o noapte am plecat să fac isprava ce o plănuisem. Dar, nefiind un priceput în meserie, mi s-a întâmplat să fiu prins de paznici, care m-au legat şi m-au băgat în temniţă. După mai multă vreme m-au chemat la judecată pentru tâlhărie. M-au judecat şi m-au osândit la moarte. Drept aceea, ducându-mă afară din cetate, legat fedeleş cu mâinile la spate, ne-am oprit într-o pădure, unde aveau să mă spânzure de-o cracă. Când îmi strânseră ştreangul de grumaz, tresării de spaimă şi mă trezii din vis. Eram leoarcă de sudoare, dar izbăvit de ştreang.

Ce se întâmplase ? Dormisem pe spate şi din tavan, drept de deasupra mea, se dezlipise o bucată de tencuială care-mi căzuse tocmai pe grumaz şi care mă trezise. Aşadar, eu trăisem o istorie întreagă, care cuprindea atâtea lu­cruri răsfirate pe aşa de multe zile, adunate într-o clipă.”

 În hrisoavele unui bătrân din Sfântul Munte, se găseşte întâm­plarea următoare: ,,Un slăbănog venise în Kapsala. Era bolnav de mai mulţi ani de zile şi-şi pierduse răbdarea. Slăbise cu sufletul şi, plângând, se ruga lui Dumnezeu să-i scurteze viaţa. Un înger se arătă şi-i zise bolnavului:  ,,-Prea bine, frate, Domnul în milostivirea Sa nemărginită îţi as­cultă rugămintea. El scurtează viaţa ta pământească, dacă te învoieşti, ca pentru un an de suferinţe ce-ai mai avea de răbdat pe pământ(…), să petreci trei ceasuri în muncile iadului. Păcatele tale cer curăţirea ta prin suferinţele propriului tău trup(…). Pentru tine, ca şi pentru toţi credincioşii, nu este altă cale spre Cer, decât calea Crucii, care a fost arătată de Dumnezeu-Omul, Cel fără de păcat. Calea Crucii te face să suferi. Poți să vezi, deci, ce sunt suferinţele veşnice, unde merg toţi păcătoşii: dar tu nu vei suferi decât vreme de trei ceasuri, după care vei fi scăpat din munci, prin rugăciunile Bisericii.

Nenorocitul începu a cugeta: încă un an de suferinţe pe pământ e o vreme tare lungă! Mai bine rabd trei ceasuri suferinţele de dincolo; şi zise îngerului: ,,- Mă învoiesc să merg în iad!” Îngerul îi luă sufletul şi -1 închise în temniţele iadului.  ,,- După trei ceasuri voi veni să te caut!” îi spuse îngerul, cu mângâietoare grăire. După plecarea îngerului, totul se întunecă, un întuneric de smoa­lă, o strâmtoare cumplită, un vuiet sfâşietor de suspine ale sufletelor păcătoase, duhuri rele cu ochii de văpaie şi cu urâciunea lor îl împrejmuiau şi-i îngheţau făptura, iar el nu se putea apăra cu nimic; toate acestea îl cuprinseră cu nişte gheare de groază şi -1 cufundară într-o spaimă nespusă. Nu vedea nimic, deşi suferinţa şi plânsul strigau de pretutindeni. Ochii arzători ai demonilor luceau în întuneric şi se ve­deau deasupra umbrele lor pocite, care se repezeau la dânsul, gata să -1 sfărâme şi să -1 înghită într-o sorbitură de fiară. Nenorocitul suflet începu a striga de spaimă, însă nu răspundea nimeni la strigătele sale, decât răsunetul hăului, prăpăstuit de dihănii. Ceasurile i se părură ani. Ba chiar i se păru că are sute de ani în muncile acelea şi îngerul tot nu mai venea. Aşa-l încleşta deznădejdea, că îngerul nu se va mai întoarce şi scrâşni deodată din dinţi. Nu -1 auzi nimeni, căci toţi păcătoşii din temniţă nu se ocupau decât de ei înşişi şi de propria lor muncă; iar sălbaticii demoni luau în bătaie de joc sufe­rinţele lor. Tocmai când scrâşni a doua oară, dulcea lumină a slavei înge­reşti coborî deasupra chinuiţilor şi cu zâmbet ceresc îl întrebă: ,,- Cum te afli, frate ?” ,,N-aş fi crezut vreodată că şi îngerii să mintă!” mormăi nenoro­citul, cu glasul frânt de durere. ,,- Ce voieşti să zici?” întrebă îngerul cu liniştea de cer.  ,,- Vreau să zic, că mi-ai tăgăduit să mă scoţi de-aici după trei ceasuri şi iată c-au trecut sute de ani de când mă chinuiesc aici!” ,,- Ce zici tu ? Sute de ani ?” zise îngerul, cu zâmbetul lin. ,,Un ceas a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două de rămas aici!” ,,- A trecut un ceas şi mai am două! Oare,-i cu putinţă să nu fi trecut decât un ceas ? Nu mai pot îndura chinurile acestea, nu mai am putere! De cumva e cu putinţă şi ar vrea Dumnezeu, rogu-te scoate-mă de-aici! Vreau mai bine a răbda pe pământ ani şi sute de ani, ba chiar până la ziua de apoi, numai scapă-mă de-aici: fie-ţi milă de mine!” Aşa se sfârşea de durere bietul suflet, întinzându-şi mâinile spre îngerul luminii, care îi răspunse: ,, -Dumnezeu, fiind Tatăl îndurării, s-a milostivit de tine şi te scoate de-aici; dar tu, frate, să-ţi aduci aminte când te-i întoarce pe pământ cât de mari sunt muncile de-aici, faţă de oricare dintre cele pământeşti şi că-i mai bine să-ţi împlineşti pocăința până eşti în trup, decât după aceea!” Când îngerul isprăvi cuvântul, bietul slăbănog se trezi pe pă­mânt, învăluit de soare, iar ceasul de alături arăta mai mult c-o oră. Era fericit ca un izbăvit din iad.

  Pozne de astea ne mai face sora moarte şi cu alte prilejuri. Aşa, de pildă, e îndeobşte cunoscut faptul că cei ce cad năprasnic într-o pri­mejdie de moarte, într-o clipă îşi văd toată viaţa lor trecută. Tot conţi­nutul memoriei se dezlănţuie ca un potop şi se prăvăleşte peste strunga conştiinţei pe care o îneacă şi pe urmă uită totul: şi-au pierdut conştiinţa...  Faptul acesta, al filmării vieţii de ani de zile într-o clipă, fireşte, nu e de firea trupului, ci de firea sufletului. Dacă îmbinarea sufletului cu trupul n-ar fi strunită din voia lui Dumnezeu, însuşirile sufletului ar fi ca nişte fulgere, care ar pârli într-o clipă fărâma de ţărână în care zăboveşte suflarea lui Dumnezeu. Suntem însă o suflare de iubire a lui Dumnezeu. Aşa se face că, după trup, suntem un picur de rouă, față de un cosmos fără margini, care însă începe tot în conştiinţa noastră. Când sora moarte ne dezleagă de trup, ne face un mare bine, fără să ştim şi fără să vrem. Tot ce e rău în lumea asta: neştiinţă, nepu­tinţă, întunericul, păcatul cu miile lui de gheare, prin moarte încetează. Răul e osândit la moarte, deci moartea ni-i un ajutor. Nu trupul este răul, dar prin moarte se omoară răul cu desăvârşire, de aceea la vreme trupul va învia din morţi. În moarte-i învierea.

Deocamdată, moartea pentru suflet e o adevărată slobozire din temniţă; iar pentru trup, încetarea răului ce dăinuia prin mecanismul naşterilor pătimaşe. Deci, când va fi învierea morţilor, trupurile vor dobândi acea mutaţie cosmică după care nu vor mai fi supuse, ca-n veacul de acum, îngrădirilor vremelniciei. Oamenii fug, cât pot mai mult, de fiorul cunoaşterii, - a unei cu­noaşteri de ei înşişi în relaţie cu Dumnezeu, în relaţie cu nemurirea sufletului, în relaţie cu binele şi răul. Cu un cuvânt, fug până la moarte de orice cunoaştere existenţială. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stăpâniţi de o lene biologică, li se pare că nu există de fapt şi dorm vremea vieţii pământeşti pe urechea aceea. Situaţia se schimbă brusc în momentul morţii. Toate lucrurile pe care trebuiau să le cunoască în vremea vieţii, dar au fugit de ele sau le-au tăgăduit, năpădesc peste ei cu o evidenţă de neînlăturat. În vre­mea vieţii pământeşti cunoaşterea rămâne la libertatea omului: dacă voia să cunoască, putea cunoaşte: nu voia să cunoască, rămânea în necunoştinţă. Îndată după moarte, însă, libertatea aceasta se suspendă şi sufletul cunoaşte fără să vrea, ceea ce s-a ferit să facă pe când era îmbrăcat în trup. Cunoaşterea are două momente mari: momentul morţii, când sufletul se dezleagă de necunoştinţă şi momentul învierii, când se dezleagă şi trupul de necredinţă. Căci necredinţa îşi are obârşia mai mult din convieţuirea sufletului cu trupul. Or, şi el trebuie să întovărăşească şi cunoştinţa şi credinţa. Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoştinţa spiritualităţii şi a nemuririi sale; învierea dezleagă trupul desăvârşit de moarte şi de necredinţă. Moartea şi învi­erea împlinesc, în privinţa conştiinţei şi a izbăvirii de rău, ceea ce nu pot împlini nici cele mai impresionante nevoinţe ale sfinţeniei. Până ce nu trecem şi prin porţile acestea, cunoştinţa noastră e numai frântură.

*

            Nu-i singur Iuda vinovat…  Cu acest titlu, poetul Costache Ioanid a scris o frumoasă poezie. Iat-o:

,,Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă :,,Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.

Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?… 

*

            Paradoxul vremii noastre. Din scrierile regretatului scriitor și gânditor Octavian Paler spicuim un text de zile mari, care are acest titlu: ,,Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem: clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină, dar mai puţină sănătate. Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă. Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul, am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe cópii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

           Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte. Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi aceste rânduri.

           Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine. Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic. Aminteşte-ţi să spui ,,TE IUBESC” soțului/soției şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.”

*

             File de jurnal – 23 Dec. 1981. ,,Colindul cu icoana continuă. Ieri a fost o vreme excepțională, cu zăpadă, soare și temperatură acceptabilă. A fost o adevărată plăcere din acest punct de vedere. Azi, însă, a plouat și a fost ceață. Cu excepția unora, oamenii ne-au primit bine(…). Am întâlnit câteva familii atât de sărace, încât, dacă le-aș fi urat ,,La mulți ani!”  ar fi semănat mai mult a blestem.

             Taica Nicolae Tărăbâc ne-a mai povestit câte ceva despre vremea prizonieratului său în Siberia(14 ani). Mama Ana, soția sa, ne-a povestit despre vremea când, rămasă singură, se lupta cu greutățile și cu lipsurile ca să-și țină copiii în școli(…).

          Gică Pleșan și nevastă-sa ne-a povestit despre vremea ,,luptei de clasă”, vremea când au fost deportați cinci ani în Bărăgan ca fruntași ai satului. Taica Gică, de 82 ani, fost căpitan de cavalerie în armata regală, ne-a vorbit despre anchetele pe care i le-a făcut maiorul de securitate Petrescu, despre constrângerile, persecuțiile și abuzurile acestuia. L-au dus cu ancheta până la Craiova.  Acolo, întâmplarea a făcut ca să-l găsească pe Vasile Glavan, colonel, locțiitor politic al Inspectoratului Regional de Securitate al Regiunii Oltenia, băiatul lui moș Vasile Glavan din Malovăț. Acela nu s-a sfiit  să-l sărute în fața comandantului și să-i dea drumul acasă.

            Se făceau presiuni asupra copiilor aflați în școli, luându-li-se declarații, prin care ei își luau angajamentul să-și educe părinții ca să nu mai vorbească împotriva regimului, pentru ca aceste declarații să transforme apoi pe înșiși copiii  respectivi în martori și acuzatori.

           După deportarea în Bărăgan, lui Gică Pleșan i-au luat casa și în ea s-au instalat Consiliul Popular, Miliția și Poșta. La întoarcerea din Bărăgan, lui Gică Pleșan i s-a dat drept locuință o parte din fostul grajd al familiei. Aici li se făceau tot felul de șicane, ajungându-se adesea la certuri, care sfârșeau prin amenințări cu securea și cu furca(…).

            Pentru a-și recâștiga casa, Gică Pleșan a ajuns cu dosarul de jalbe și de acte până la avocatul Vasile Pora din București. Acesta, după ce a studiat cauza, l-a dus la Comitetul de Stat, la secretarul Constantin Stătescu. Acesta, după ce și-a aruncat ochii peste piesele din dosar, i-a spus: ,,- Spune-mi pe scurt, cine te-a nedreptățit?” Gică Pleșan i-a spus: ,,- Hoții, bandiții și tâmpiții, pe care regimul i-a pus să ne conducă în comune.  Dvs.  dați legi înțelepte, dar, până ajung la noi, sunt contrafăcute și falsificate!” Și, cu toată ura și puterea sa, le-a tras o înjurătură oltenească notabilităților comunale. Stătescu i-a spus: ,,- Du-te liniștit acasă, că-ntr-o lună va veni cineva de la noi să rezolve și problema dumneata. Însă, îți dau un sfat: nu-i mai înjura! Așa cum sunt, noi cu ei am făcut ce am făcut. Dacă ar fi primit ordin unul dintr-aceștia ar fi tăiat omul. Dacă te-am fi pus pe dumneata în locul unuia dintr-aceștia, n-ai fi făcut aceasta!” Cu chiu cu cai, până la urmă Domnul Gică Pleșan și-a dobândit casa și a obligat autoritățile locale să evacueze instituțiile instalate în ea”.

*

            Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Ionașcu Marian din Londra(Anglia), fiu al satului Malovăț: 300 lei; Doamna Ivanovici Florica din București și Doamna Enache Maria din București: câte 250 lei; Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda: 200 lei; Doamna Ing. Aurica Zăuleț din Tr. Severin, fiică a satului Bârda, Domnișoara Prof. Univ. Dr. Georgeta Ionașcu din București, fiică a satului Malovăț, Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Doamna Albulescu Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț, Doamna Ionescu Floarea din Câmpina(PH) și Domnul Luca A. Gheorghe din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Zaharescu Margareta din Izvorul Bârzii(MH), fiică a satului Bârda și Familia Paicu din Tr. Severin: câte 50 lei; 

           Domnul Bazavan Gheorghe(Primarul) a achitat 50 lei pentru contribuția de cult.

           Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

           În ziua de Joi, 20 Aprilie, organizăm o excursie la Azilul de bătrâni din Ilovăț. Conform hotărârii Consiliului Parohial, transportul va fi suportat de către parohie. Tot parohia va asigura o bună parte din alimentele ce le vom duce acolo(sarmale, mămăligă, friptură, ouă, suc etc.). Cei care vor vrea să participe la această acțiune, vor duce și dânșii din ceea ce le prisosește: mâncare, haine. Prin faptul că parohia ca instituție are  o contribuție substanțială, chiar și cei care nu merg la Ilovăț vor fi prezenți acolo, fiindcă din banii dumnealor vom asigura cele necesare. Această acțiune este un ecou al inițiativei Episcopiei Severinului și Strehaei, intitulată Coșul de Paști.

*

             Excursie-pelerinaj. În ziua de Joi, 6 Aprilie, am efectuat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Motru – Tg. Jiu – Mânăstirea Lainici – Petroșani –Hațeg – Mânăstirea Prislop (mânăstirea, mormântul Părintelui Arsenie Boca) – Caransebeș (Mânăstirea Teiuș) – Mânăstirea Piatra Scrisă – Orșova –Severin – Malovăț – Bârda. Au participat 100 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Colibași, Valea Boierească, Godeanu, Balotești și Malarișca. A fost nevoie să taxăm două autobuze. Totul s-a desfășurat în condiții normale, fără evenimente neplăcute. Părintele Arsenie nu a rămas dator, fiindcă o mânăstire a făcut comandă importantă de cărți parohiei noastre.

*

            Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Zâmbete, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017),  nr. 6861(7 apr.) , nr. 6861(7 apr.), p. 1; Impozit pe prostie, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVII(2017), nr. 6863(11 apr.), p. 6;

          Parohia noastră a publicat ediția a doua a cărții regretatului Prof. I. Neacșu, Oastea pandurilor(180 pag.). Fiica autorului, Doamna Prof. Eugenia Bordeiașu din București, a cumpărat tot tirajul.

*

          Inspecții. În cursul zilei  de 13 aprilie am avut două inspecții. De dimineață au venit doi ofițeri de la ISU, iar la prânz doi ofițeri de la pompieri. Am trecut cu bine, n-a fost zi cu ghinion!

*

           Spovediri, împărtășiri. În zilele rânduite și nu numai, am spovedit și împărtășit: 5+57+71+163=296 enoriași. Dintre aceștia, 178 au fost copii. Au fost credincioși din parohie, dar și mulți din Tr. Severin. Au fost copii din parohie, dar și din Tr. Severin, Timișoara, chiar din Viena. ,,Păcatele” cele mai grele ale copiilor au fost două: ,,Nu mi-am ascultat întotdeauna părinții!” și ,,L-am supărat de multe ori pe Dumnezeu!” Este extraordinar cât mai există aceste repere morale pentru tânăra generație!

           Dumnezeu să le ajute pe drumurile vieții!

*

           Mulțumiri. Mulțumim cordial tuturor enoriașilor și mai ales copiilor și tinerilor care au participat la slujbele din Săptămâna Patimilor. Au avut o comportare exemplară, nu s-au înregistrat acte de indisciplină, au păstrat liniștea și ordinea în biserică și în afara bisericii. Mulțumim celor care au făcut efortul de a cânta Prohodul. A fost, într-adevăr, o săptămână de intensă pregătire pentru Marea Sărbătoare a Învierii.  

            Dumnezeu să vă ajute tuturor!

*

           Licitații. În ziua de duminică, 23 aprilie, la ora 11,30, în biserica de la Bârda, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Bucium și din Dealul Corbului pentru anul 2017.

*

           Anunțuri. - Începând cu 1 Mai, slujbele în duminici și sărbători vor începe la ora 8.00.

            - Domnii George Bazavan(Ieleșnic) și Constantin Mănescu(zis Matei) doresc să decoperteze fosta Fântână de la Crucea Dragalinei, acoperită cu pământ de buldozere, la construcția combinatului Romag. Roagă pe cei care cunosc bine configurația zonei să încerce să localizeze izvorul, pentru a nu se face muncă inutilă prin decopertarea unei suprafețe prea mari. După ce vor regăsi izvorul, vor construi o nouă fântână, care va fi de folos călătorilor și nu numai sute de ani de aici înainte. Dumnezeu să le ajute!

*

          Înmormântări. În ziua de 19 Apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Coman Sevastița (89 ani), iar în ziua de 14 Apr. pentru Cioabă Margareta(84 ani) , amândouă din Malovăț. Dumnezeu să le ierte!

*

           Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 6 Mai(Bârda-Malovăț); 7 Mai(Bârda); 13 Mai(Bârda-Malovăț); 14 Mai(Malovăț); 20 Mai(Bârda-Malovăț); 21 Mai (Dimineața pomeniri la Bârda; slujbă la Malovăț); 25 Mai(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 27 Mai(Bârda-Malovăț); 28 Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda @gmail.com. 

             Sfintele Sărbători ale Paștelui să aducă sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.

Hristos a înviat! 

                                                                                                                                                 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda