luni, 3 iunie 2019

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România




Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România
pentru anul 2018



Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018 (întrunit luni, 13 mai 2019), alcătuit din: Dan Cristea (Preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ștefănescu și Răzvan Voncu (membri), a stabilit următoarele nominalizări pentru premii:




Cartea de poezie

Gabriel Chifu, Elegia timpului, Editura Școala Ardeleană, 2018 (s-a recuzat)
Ovidiu Genaru, La opt, gaura cheii și alte patimi, Editura Junimea, 2018
Nora Iuga, Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018
Andrei Novac, Prin închisori și prin libertate, Editura Cartea Românească, 2018
Ion Mircea, Materia care ne desparte, Editura Junimea, 2018
Adrian Popescu, Corso, Editura Cartea Românească, 2018
Lucian Vasiliu, Cod numeric personal, Editura Cartea Românească, 2018



Cartea de proză

Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, Editura Polirom, 2018   
Adrian Alui Gheorghe, Zugzwang sau strada cu o singură ieșire, Editura Polirom, 2018
Florina Ilis, Cartea numerilor, Editura Polirom, 2018
Adrian Lesenciuc, Limbile vântului, Editura Cartea Românească, 2018
Bogdan Răileanu, Dinții ascuțiți ai binelui, Editura Humanitas, 2018
Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, Editura Humanitas, 2018
Matei Vișniec, Ultimele zile ale Occidentului, Editura Polirom, 2018



Cartea de teatru

Radu F. Alexandru, Ultima dorință, Editura Polirom, 2018
Mihai Ignat, Ei sunt printre noi, Editura Tracus Arte, 2018
Ada Lupu Hausvater, Scrinul negru sau Manifestul broaștei țestoase, Ed. Universitaria, 2018



Cartea de critică, eseu şi istorie literară

Mircea A. Diaconu, Metacritice, Editura Junimea, 2018
Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor, Editura Polirom, 2018
Horia Roman Patapievici, Două eseuri despre paradis și o încheiere, Editura Humanitas, 2018
Ovidiu Pecican, Pavel Chihaia – aventurile vocației, Editura Mega, 2018 
Mircea Tomuș, Liviu Rebreanu – Cele trei romane, Editura Limes, 2018
Ion Vianu, Între violență și compasiune, Editura Polirom, 2018



Cartea pentru copii şi tineret

Alina Bâltâc, Iacării acrobați, Editura Curtea Veche. 2018
Horia Gârbea, Vis de-o noapte-n miezul verii, Editura Neuma, 2018
Mircea Pricăjan, Pumn de fier, Editura Polirom, 2018        
Adina Rosetti, Povestea kendamei pierdute, Editura Arthur, 2018



Cartea de debut

Zamfir Bălan, Călătoria, Editura Eikon, 2018
Ohara Donovetski, Casting pentru ursitoare, Editura Polirom, 2018
André Ferenc, Szotag adó, Editura Jelenkor, 2018 (Propunerea Comisiei pentru minorități)
Irina Roxana Georgescu, Noțiuni elementare, Editura Cartea Românească, 2018
Horia Ghibuțiu, #în timp ce tu dormeai, Editura Trei, 2018                                     
Iren Mate, Es Mal Pas, Editura Curtea Veche, 2018
Mirel Taloș, Colecționarul de nuduri, Editura Rao, 2018



Cartea de traduceri

Bogdan Ghiu, Mădălina Ghiu, Boualem Sansal – Satul neramțului sau Jurnalul fraților Schiller, Editura Humanitas, 2018
Irina Horea, J. M. Coetzee – Zilele de școală ale lui Isus, Editura Humanitas, 2018
Andrei Ionescu, Jorge Luis Borges – Tangoul, Editura Polirom, 2018
Magda Răduță, Jon Kalman Stefansson – Inima omului, Editura Polirom, 2018
Gabriela Russo, Ludmila Ulițkaia – Scara lui Iakov, Editura Humanitas, 2018
Luana Schidu, Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii, Editura Humanitas, 2018
George Volceanov, W. Shakespeare – Regele Lear, Editura Tracus Arte, 2018



Premiul special

Ștefan Afloroaei, Fabula existențială, Editura Polirom, 2018
Adrian Cioroianu, Elena a României, Editura Curtea Veche, 2018
Sanda Golopenția, Bulevardele vieții, Editura Spandugino, 2018
Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire, Editura Humanitas, 2018
Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan, Editura Polirom, 2018     
Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză și țuică, Editura Polirom, 2018
Ioan T. Morar, Șapte ani în Provence, Editura Polirom, 2018                     
PREMIUL NAȚIONAL va fi acordat de către Juriu, fără nominalizări



O PRECIZARE a Juriului:

Dat fiind faptul că Ana Blandiana a primit Premiul Omnia în anul 2001, iar Ion Pop a fost premiat cu Premiul Național pentru Literatură pe anul 2012, cărțile celor doi autori, apărute în anul 2018, nu pot candida pentru premiile pe gen.



Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

- literatură în limbi ale minorităţilor naționale –

 

Comisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla (președinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Karácsonyi Zsolt (membri), s-a întrunit în data de 07 mai 2019 și a stabilit următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România:



Scriitori / Cărţi în limba maghiară:

1. IMRE FERENCZ: Válogatott Versek

Titlu în limba română: Poezii alese (poezii)

Editura: Hargita, Miercurea Ciuc, 2018

2. ATTILA NAGY: Égi tócsa, földi sár



Titlu în limba română: Ludră cerească, noroi pământesc (poezii)

Editura: Lector, Târgu Mureș. 2018



Scriitori / Cărţi în limba slovacă:

Nu sunt propuneri



Scriitori / Cărţi în limba sârbă:

1. ZORAN VUXANOVICI: Фрагмент

Titlul în limba română: Fragment (poezii)

Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018

2. BLAGOJE ČOBOTIN: Поводи



Titlul în limba română: Prilejuri (poezii)

Editura: Uniunea Sârbilor din România, Timișoara, 2018

3. IVO MUNCIAN: Stvaranie sveta, dan osmi



Titlul în limba română: Facerea lumii, ziua a opta (poezii)

Editura: Uniunea Sârbilor din România, 2018



Scriitori / Cărţi în limba ucraineană:

MYHAILO HAFIA TRAISTA: Verhnorivneanski opovidannea

Titlul în limba română: Povestiri din Rona de Sus (povestiri)

Editura: R.C.R. Editorial, 2018



Sursa: GA






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu