Emoții și culori –
expoziție de
pictură semnată de Vitalie Butescu la Biblioteca Metropolitană București
Biblioteca
Metropolitană București vă invită la vernisajul expoziției de pictură „Emoții
și culori” semnată de artistul plastic Vitalie Butescu, marți 16 iulie 2019,
ora 17.30, la Sediul central, strada Tache Ionescu, nr.4. Vă așteptăm cu drag!
„Biblioteca FUNtastică”
Biblioteca
Metropolitană Bucureşti se transformă în Biblioteca FUNtastică
Biblioteca
Metropolitană București vă invită, dragi copii și părinți, să ne fiți alături
în proiectul, denumit sugestiv „Biblioteca FUNtastică”, ce reunește o serie de
evenimente cultural educative, de mobilizare a comunității.
Noi promitem
voie bună și multe surprize, jocuri și activităţi pentru toate gusturile.
Serviciul
Comunicare BMB
E-mail:
comunicare@bibmet.ro
Tel: 0772002417
www.bibmet.ro
www.facebook.com/BibliotecaMetropolitanaBucuresti/
"Infrangerea
Romaniei ar fi deschis calea libera pentru legatura cu Rusia bolsevica"
“Conferinţa
a însărcinat pe mareşalul Foch să prepare planul de acţiune împotriva Ungariei.
La 13 Iulie Foch se adresează generalului Prezan, şeful statului major al
armatei române, cerându-i să consacre pentru această operaţiune maximum de
forţe de care poate România să dispună. Prezan răspunde la 17 Iulie că România
va da cel mai larg concurs, arătând că, la caz de nevoie, se vor putea aduce şi
una sau două din diviziile ce fac garda Nistrului.
Tratativele
fură brusc întrerupte. Bela Kun o luă înainte. În aceiaş zi, de 17 Iulie, el
începu atacul împotriva Românilor.
Pretextul
atacului era uşor de găsit: refuzul Românilor de a se retrage pe linia de
frontieră fixată de Aliaţi. El nu era lipsit de oarecare abilitate: guvernul
bolşevic îşi lua rolul de executor al unei dorinţe a puterilor aliate împotriva
unui stat rebel! În realitate, Bela Kun urmărea mai multe ţinte cu ofensiva sa.
Reuşita ei – venită după succesul împotriva Cehoslovaciei – i-ar fi consolidat
situaţia în interior şi i-ar fi mărit considerabil prestigiul în afară; ea ar
fi făcut dovada că republica comunistă maghiară e o forţă care trebuie
menajată. Înfrângerea României ar fi deschis calea liberă pentru legătura cu
Rusia bolşevică, care patrona materialmente şi moralmente regimul lui Bela Kun
şi ar fi deschis mari perspective pentru cauza propagandei revoluţionare în
Europa. Mai era şi o consideraţie de ordin practic: reocuparea şesului din
stânga Tisei, înainte de strângerea recoltei ar fi asigurat hrana populaţiei în
Budapesta şi în special a armatei roşii, grav ameninţate din cauza
destrăbălării bolşevice.
Bela Kun era
însă conştient că o campanie împotriva Românilor era mult mai grea decât cea
împotriva Cehoslovacilor şi că succesul nu s’ar putea obţine decât dacă e
pregătit cu muncă şi metodă. El se puse pe muncă şi reuşi, într’adevăr să
creeze în două luni o armată numeroasă ca efective, binişor încadrată şi
instruită şi prevăzută cu un material foarte bogat. Nu mai erau bandele mai
mult sau mai puţin neregulate care constituiseră – cu excepţia diviziei de
Secui – cea mai mare parte a armatei ce luptase împotriva noastră în Aprilie.
Era o adevărată armată regulată, susţinută de entusiasmul naţional al unei
naţiuni mândre care, dându-şi seama de prăpastia în care lunecă, a uitat
desbinările trecătoare şi a alergat să lupte chiar sub steagul roşu al
comunismului şi subt comanda vechilor ofiţeri, pentru ţelurile eterne ale
patriei maghiare.
Organizarea
armatei roşii maghiare a fost făcută după principiile moderne ale armatelor
europene, având însă şi anumite particularităţi, ca efect al stărilor speciale
revoluţionare din care eşia armata. Astfel, marile comandamente erau puse subt
comanda unor comisari civili, aleşi dintre şefii revoluţionarilor; ei erau însă
ajutaţi în conducerea comandamentelor respective de ofiţeri superiori, militari
de carieră. La comandamentele de divizii erau numai ofiţeri de carieră, colonei
sau locotenenţi colonei. Comandanţii diferitelor unităţi se recrutau pe baza
examenelor. Ca unităţi caracteristice erau două divizii de lucrători în
Budapesta şi brigada 80-a internaţională, formată din dezertori sau din
prizonieri din alte armate cari, bine trataţi de Unguri şi supuşi la şcoala de
bolşevism, erau apoi înrolaţi în armata roşie. În general, unităţile de
lucrători erau reţinute în interior, cu scopuri politice: din ele se formau
echipele de teroare, însărcinate cu represiunea sângeroasă a încercărilor
contra-revoluţionare. Pivniţele palatului Parlamentului, ale Hofburgului şi ale
palatului Bathyani ar fi putut să povestească multe asupra ororilor comise de
aceste trupe.
În potriva noastră, Ungurii au
concentrat:
a) Corpul I de armată, format din trei
divizii: a 2-a, a 6-a şi a 7-a. Reşedinţa corpului era la Czegled, iar
comandant era profesorul Vago.
b) Corpul III de armată, format din
diviziile 1-a şi 5-a, sub comanda lui Bokany. Era armata care operase împotriva
Cehoslovaciei; postul ei de comandă se mutase dela Miskolcz la Hatvan. La cele
două divizii s’au mai adăogat două brigăzi independente de Secui şi lucrători,
brigada 80 internaţională, precum şi detaşamentul Szanto.
c) Divizia 3-a, adusă de pe frontul
cehoslovac, divizia 4-a, adusă de pe frontal franco-sârb şi, mai târziu, în
timpul luptelor, divizia 8-a, adusă de la vest de Dunăre.
Totalul
forţelor, concentrate în potriva noastră, se ridică la 100 de batalioane cu un
efectiv de 50.000 baionete, 800 de mitraliere, 10 escadroane, 69 de baterii de
toate calibrele şi 9 trenuri blindate. Comandamentul general al armatei era la
Godolo, lângă Budapesta. Cu câteva zile înainte de începerea operaţiilor, Bohm
fusese înlocuit prin inginerul Landler Jeno. Trupele concentrate pe frontul
românesc aveau reputaţia de a fi cele mai disciplinate. În special diviziile 6
şi 7 şi brigăzile de Secui. Ele aveau o organizaţie mai omogenă, efective mai
mari şi erau dotate cu artilerie şi trupe speciale numeroase. Cele mai slabe
unităţi, subt raportul disciplinii şi al instrucţiunii, erau unităţile păstrate
în interior, în special diviziile de lucrători, în care spiritul bolşevic era
adânc înrădăcinat.
În vederea
ofensivei, trupele ungare au fost grupate în chipul următor:
Un grup de
nord în regiunea Tokay, având în prima linie brigăzile 2 şi 3 de Secui şi
lucrători, dela frontiera cehoslovacă până la Tokay, iar în Tokay şi la sud de
acest oraş, detaşamentul Szanto şi reg. 39 de infanterie. In rezervă era
divizia 1-a la Miskolcz.
Un grup
central, principal, în regiunea Szolnok, format din diviziile 7, 5 şi 6,
concentrate în ajunul acţiunii la Szolnok. Rezerva grupului central o forma
jumătate din divizia 3-a, la Czegled. Legătura între acest grup şi grupul de
nord o făcea brigada 80-a, internaţională, la Poroszlo.
Un grup de
sud, constituit din divizia 2-a, în regiunea Csongrad-Mindeszent, având ca
rezervă divizia 4-a la Kistelek.
Rezerva
generală a armatei o forma jumătate din divizia 3-a şi un regiment de husari,
în regiunea Abony-Czegled. Conducerea operaţiilor a fost încredinţată, pentru
grupul de nord, comandamentului corpului III dela Hatvan, iar pentru celelalte
două corpuri, comandamentului corpului I dela Czegled.
Planul de
campanie al comandamentului suprem maghiar consta în trecerea simultană a Tisei
de către toate cele trei grupuri, stabilirea capetelor de pod pe malul
răsăritean al râului şi înnaintarea spre a ocupa linia Sătmar-Careii
Mari-Oradia Mare-Arad. Atacul principal trebuia să se pronunţe de grupul
central, care era cel mai puternic; obiectivul acestui grup era Oradia Mare.
Celelalte două grupuri laterale trebuiau să urmeze înaintarea grupului central,
îndreptându-se spre obiectivele lor respective. Pentru urmărirea mai departe a
succesului, se aşteaptă izbucnirea revoluţiei în România şi intrarea armatelor
roşii din Rusia tovarăşe.
Începutul
ofensivei a fost fixat la 20 Iulie, ora 3 dimineaţa.”
BELA KUN PREGĂTEŞTE O
MARE OFENSIVĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Cap. II
BĂTĂLIA DE PE TISA
20-26 IULIE 1919
ISTORIA RĂZBOIULUI
PENTRU ÎNTREGIREA ROMÂNIEI
1916-1919
VOLUMUL III
CONSTANTIN KIRIŢESCU
EDITURA CASEI ŞCOALELOR
ATELIERELE “CARTEA
ROMÂNEASCĂ”, BUCUREŞTI
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România
Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea
şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea
valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi
credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
"Ceea ce insa
constituia mai cu seama marea superioritate a armatei noastre, era, pe langa
organizatia ei tehnica, inarmarea si instructia ei perfecta, moralul inaltat si
ardoarea ce insufletea trupa."
“Marile
pregătiri ale Ungurilor nu au rămas un secret pentru Români. Din depoziţiile
dezertorilor şi prizonierilor, din atitudinea agresivă a trupelor maghiare,
care înmulţeau din ce în ce provocările şi incursiunile peste Tisa, dintr-o
radiogramă a guvernului maghiar, interceptată de Marele Cartier General român
la 8 Iulie, comandamentul român al trupelor din Transilvania era în curent cu
situaţia; el cunoştea toate deplasările şi grupările trupelor duşmane,
efectivele lor, şi cu oarecare aproximaţie, data atacului. De aceea el şi-a
luat toate dispoziţiile ca atacul Ungurilor să fie primit cum se cuvine. Faţă
de importanţa atacului ce se pregătea, trebuia ca şi contra-măsurile noastre să
fie corespunzătoare.
Aceste
măsuri erau de trei categorii: Mai întâi s-au grupat în mod judicious trupele
deja existente în Transilvania. În al doilea rând, s’au adus unităţi noi din
interiorul ţării, spre a întări armata de operaţii. În sfârşit, s’au luat
măsuri ca să se asigure transportul trupelor pe căile ferate cu cea mai mare
iuţeală şi regularitate.
Gruparea
trupelor a fost făcută după sistemul eşalonării în adâncime, lăsându-se pe
linia înaintată o perdea subţire de trupe, şi grupând rezervele în spate, spre
a fi aruncate în luptă în momentul şi punctul unde se va simţi nevoia. De aceea
s’a lăsat ca acoperirea pe Tisa să se facă numai de cele două divizii
ardeleneşti: divizia 16-a, în sectorul de nord, dela vărsarea Someşului în Tisa
până la Abad-Syalok, şi divizia 18 în sectorul de sud, până la gura Mureşului.
Detaşamentul Olteanu fusese desfiinţat, de oarece dreapta grupului de nord
român era acum acoperită de trupele cehoslovace. Stânga grupului de sud era, la
rândul ei, acoperită de trupele franceze din regiunea Szeghedin.
Pe linia a
doua se găseau: divizia 2-a de vânători în sectorul de nord, la Nyiregyhaza, şi
divizia 1-a de vânători în sectorul de sud, la Bichiş-Ciaba. In rezerva
generală se găsea divizia 6-a la Oradia Mare şi divizia 2-a de cavalerie la
Debreţin. Se mai transportaseră ca unităţi proaspete şi se lăsaseră în rezerva
generală, divizia 1-a de infanterie la Careii Mari şi divizia 1-a de cavalerie
între Oradia Mare şi Bichiş-Ciaba, precum şi alte mici unităţi de artilerie şi
trupe speciale neindivizionate. Pentru ca diviziile din rezerva armatei să poată
fi întrebuinţate în întregime în operaţiuni, Marele Cartier General a mai pus
la dispoziţia Comandamentului armatei din Transilvania şi infanteria noilor
divizii ardeleneşti 20 şi 21, ca să fie întrebuinţate pentru asigurarea
spatelui armatei de operaţiuni. Totalitatea forţelor armatei române de
operaţiuni, în ajunul ofensivei ungare, se ridica deci la 8 divizii de
infanterie şi doua de cavalerie, însumând 92 de batalioane, 58 escadroane şi 80
½ baterii.
Comparând
forţele române cu cele ungare, cu care trebuiau să se măsoare, în ajunul
ofensivei duşmane, la 20 Iulie, se constată că forţele de infanterie erau
aproape egale ca unităţi şi luptători. În privinţa artileriei, noi aveam o
uşoară superioritate faţă de Unguri ca număr de baterii (80 faţă de 69), care
însă era compensată din partea duşmanului printr’o proporţie mult mai mare a
artileriei grele. Faţă de numai 2 baterii de 155 ale noastre, Ungurii aveau 15
baterii grele, printre care şi patru tunuri de 305mm. El mai dispunea şi de 9
trenuri blindate, faţă de două ale noastre; noi aveam însă două baterii de
auto-tunuri. În ceea ce priveşte puterea combativă a cavaleriei, superioritatea
noastră era zdrobitoare: 58 de escadroane cu 12000 de săbii, faţă de 10
escadroane cu 1345 săbii, pe care le avea inimicul. În operaţiuni de mişcare şi
de urmărire, cum se prevedea să fie cele ce se pregăteau, posesiunea unei
cavalerii numeroase era un important element de superioritate.
Situaţia
noastră strategică era avantajoasă. Amândouă flancurile erau bine acoperite de
armate amice. Perdeaua subţire de acoperire, formată din două divizii, fiecare
având un sector de 150km, era susţinută de alte două divizii în rezervă,
dispuse în centrul spaţiului fiecărui sector şi de o puternică rezervă
strategică, aşezată către mijlocul dispozitivului de acoperire. Acest
dispozitiv de eşalonare în adâncime a rezervelor, grupat în cel mai strâns
raport cu bogata reţea de căi ferate, permitea întrebuinţarea lor repede, după
necesitate, fie în sectoarele de grup, fie în spaţiul dintre grupurile de
acoperire. Pentru a înlesni aceste deplasări repezi, s’au adunat din vreme în
interiorul zonelor de concentrare ale diviziilor din rezervele sectoarelor şi
din rezerva strategică, un mare număr de garnituri (trenuri) de rezervă, spre a
fi întrebuinţate unde nevoia operativă va cere.
Ceea ce însă
constituia mai cu seamă marea superioritate a armatei noastre, era, pe lângă
organizaţia ei tehnică, înarmarea şi instrucţia ei perfectă, moralul înălţat şi
ardoarea ce însufleţea trupa. Românii erau conştienţi că aceasta va fi marea
bătălie, care va avea să reguleze socotelile vechi de veacuri cu asupritorul
neamului lor. Oţelit de aproape trei ani de lupte cu tot felul de duşmani,
soldatul român avea conştiinţa superiorităţii sale asupra acestor armate improvizate
la repezeală. Spiritul său de ordine şi dragostea lui de pământul patriei
crescuseră încă prin contactul cu ţările locuite de fraţii de acelaşi neam, pe
care el îi desrobise, alungând cu baioneta lui pe Ruşi şi pe Unguri din
ţinuturile unde stăteau înfipţi de veacuri. El privea cu o mândrie amestecată
cu dispreţ la armata mercenară, care lupta subt un steag roşu, pentru ţeluri pe
care mintea lui cinstită nu putea să le înţeleagă, mărginindu-se să le confunde
cu asasinatele, brigandajele, şi ruinele pe care le semănau în oraşele şi
satele pe care le aveau în mână.
Bătălia de
pe Tisa, etapa decisivă a procesului secular între Unguri şi Români, se
prezintă subt auspicii favorabile Românilor. Dela comandant până la cel din
urmă soldat, toată lumea primea provocarea aruncată de Unguri ca ocazie
binevenită pentru răfuiala definitivă, de mult aşteptată. Bela Kun pregătise cu
inconştienţă groapa propriului său regim de aventură şi de crimă.”
CONTRA-MĂSURILE NOASTRE
Cap. II
BĂTĂLIA DE PE TISA
20-26 IULIE 1919
ISTORIA RĂZBOIULUI PENTRU ÎNTREGIREA
ROMÂNIEI
1916-1919
VOLUMUL III
CONSTANTIN KIRIŢESCU
EDITURA CASEI ŞCOALELOR
ATELIERELE “CARTEA ROMÂNEASCĂ”,
BUCUREŞTI
http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România
Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea
şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea
valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi
credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Bucureștiul văzut de sus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu