Mareșalul Antonescu: „Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta”

Mareșalul Antonescu: „Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta”

Redactia ART-EMIS 

29 Decembrie 2019

Deşi ca acum n-a fost niciodată, se poate spune că flagelul hoției şi al corupţiei flutură deasupra românilor nu doar de trei decenii, ci din vremuri mult mai depărtate. Printre altele, dovadă pot fi şi stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri din timpul guvernării Ion Antonescu, unele dintre acestea fiind făcute publice de istoricul col. (r) prof. univ. dr. Alesandru Duţu. Cu ani în urmă, un alt mare istoric - Acad. Florin Constantiniu - întrebat ce-şi doreşte în noul an, a răspuns cu amărăciune şi dureros de sincer: „Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor”. Desigur, nu aceasta este soluţia, dar spusele istoricului reflectă starea de spirit a neputinţei românilor. Mult mai potrivit este acel îndemn al lui Radu Gyr, aşa că: „Ridică-te, Gheorghe ! Ridică-te, Ioane !” şi fă-ţi dreptate singur, altfel Neamul piere.

.Mareşalul Ion Antonescu, disperat de faptul că se fură din spitale, din ajutoare, chiar şi din hrana cailor, a propus măsuri radicale: de la însemnarea hoţului cu fierul roşu până la reintroducerea pedepsei cu moartea.

Şedinţa a Consiliului de Miniştri la 10 decembrie 1941: „La centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă lucrurile s-au petrecut la fel. În toate locurile unde se colectează sunt găsiţi oameni şi femei care fură din obiectele donate. Toţi fură. Ţară de tâlhari”. (Mareşal Ion Antonescu)

Mareşalul se plângea că și atunci când cei care trebuiau să asigure garda în spitale furau au fost înlocuiţi cu premilitari, furturile nu numai că au continuat, dar au și crescut: „De-abia îşi punea un medic paltonul în cuier că imediat venea cineva, băga mână în buzunar şi-i lua mănuşile. S-au furat ceasornice de prin sertare şi multe alte obiecte. Este ceva nemaipomenit. Nu ştiu ce să mai fac să îndrept ţara aceasta. De multe ori mă gândesc să introduc pedeapsa cu moartea pentru toate delictele. Este ceva groaznic. Tineretul să facă aceste fapte?... În ce hal de dezorganizare se găseşte Şcoala, Familia, Biserica noastră. Trebuie făcută o educaţie serioasă în această privinţă. Este o ruşine să se comită furturi la centrele de colectare ale Ajutorului de Iarnă. Mă întreb eu: aceasta este o naţie care poate lupta pentru idealurile ei naţionale? Tâlhari! Şmecheri aici, şmecheri pe câmpul de luptă; dar şmecheria aceasta se repercutează asupra viitorului naţiei!” (Mareşal Ion Antonescu).

O stenogramă datată 3 februarie 1942, notează: „În alte ţări s-au luat măsuri foarte drastice şi măsuri întregi, nu jumătăţi de măsuri. De pildă, la noi, la Ajutorul de Iarnă s-au comis furturi grozave. Am prevăzut sancţiuni foarte grave pentru asemenea fapte şi am cerut dlui Stoicescu o lege în acest sens, dar d-sa nu mi-a dat încă această lege. În Germania s-a întâmplat că s-a furat şi acolo la Ajutorul de Iarnă şi Führer-ul, personal, a dat ordinul ca făptaşul să fie imediat executat. Eu nu mă pot apăra de tâlhari. În Armată se fură din hrana soldatului, se fură din hrana calului, se fură echipamentul.

Eu am cerut domnului Stoicescu să punem pe fruntea celui care a fost prins furând, de la un pui, de la un pui de găină, până la cel mai mare furt, să-i punem cu fierul roşu semnul « hoţ ». Să vedem câţi vor vrea să poarte, o viaţă întreagă, pe frunte acest semn. Este o pedeapsă mai dreaptă decât pedeapsa cu moartea. Nu vreau să mai umplu puşcăriile, să răpesc timpul tribunalelor cu asemenea chestiuni. Dacă luăm această măsură drastică, nu mai e nevoie nici de puşcării, nici de tribunale pentru hoţi”. (Mareşal Ion Antonescu).

Cel puţin, în acei ani, cineva se preocupa de starea naţiunii. Astăzi, nici Parlamentul, nici Preşedinţia, nici Guvernul României nu mai au astfel de preocupări. Nu ne rămâne decât să ne reamintim apelul mereu valabil al „Luceafărului” către maestrul „acupuncturii” românilor: „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/ Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”.

https://www.art-emis.ro/editoriale/maresalul-antonescu-nu-stiu-ce-sa-mai-fac-sa-indrept-tara-aceasta