Înseninată de frumos
Simion Bogdănescu
25 Decembrie 2019
Un chip ușor
sidefat, cu tăiere caldă de priviri, sugerat strânse și ascunse după rama unor
ochelari invizibili aproape, mă prinde într-o suavă reverie de pe coperta unei
cărți. Pare o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare de cireș. Este
Vasilica Grigoraș, preoteasă de bibliotecă precum Pythia de oracol, poetă
înseninată de frumos, haijină ce se înalță în contemplație, îngrijându-se de
sfințenie ca o netulburată biserică, să înfieze flori în trepte. Față în față
n-o cunosc. I-am citit unele poezii și articole, câteva haiku-uri publicate
prin reviste județene vasluience (cum este „Meridianul Cultural Românesc”
direcționat de prodigiosul D.V. Marin). Și mă pomenesc luat prin surprindere,
ca ochiul de frumos, înscris în pasăre (pentru că noi, pe la începuturi, am
scris cu păsări, cu hieroglife!). Ceea ce înseamnă zbor luat din cer și fixat
în argilă. Mă pomenesc instantaneu că-mi citește volumul de versuri „Valea,
Poete!” și scrie favorabil despre el. Atunci (și acum!) am luat hotărârea să-i
răspund cu niște hieroglife-pasăre! E gândul de a scrie despre cineva care a
scris despre cartea mea de versuri fără să mă cunoască în față!
Am primit
cartea „Seninul din inima cărților” (Editura Pim, Iași, 2019), semnată de
Vasilica Grigoraș, ca un fel de carte de vizită a spiritului creator întrupat
în persoana domniei sale și încerc, fără culpă, să răspund, cam târziu, deși
poetul Al.I. Philippide ne atrăgea iluminat atenția că: „Târziu nu-i niciodată
și totu-i prea curând”. Volumul, așa cum l-a conceput și scris autoarea stă ca
o terasă aristocratică: nu vrea să jignească pe nimeni, nici persoană, nici
operă și are gesturi de încurajare în absolut cum își ridica, odinioară, mâna,
o prințesă cu o strategie care te împingea să o săruți la aer. Nici nu se putea
să nu-l prefațeze un om cult și fin, umblând cu târzie melancolie pe străzile
culturale ale Iașului. L-am numit aici
pe scriitorul subtil, Nicolae Busuioc. Zice Luminăția-Sa: „Vasilica Grigoraș
desprinde cu ușurință abilitățile și harul autorilor invocați, caracterele
tipologice și semnificațiile intuite ale personajelor creionate în narațiile în
cauză, subliniază esențele și semiotica evenimentelor amintite”.
Botezată în
inima focului, cartea în discuție se poate încadra, estetic, în categoria
apolinicului, atât prin seninătatea titlului, cât și prin echilibrul
judecăților critice, prin descifrarea din aproape în aproape a rostului
fiecărei opere literare interpretate într-un limbaj adecvat, stăpânit cu
siguranța și finețea unui spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și
lucidă, scriitoarea are, așadar, ochiul format prin costiniana osârdie a
„cetitului cărților”, de unde și caracterul acut intelectualist al descifrării
sensurilor profunde și al sentimentelor exprimate în fiecare volum luat sub
observație. De aici, multele și diversele caracterizări lapidare, călinesciene,
uneori, le-aș zice. De pildă, elementele de critică estetică: „O asemenea
scriitură poate fi asemănată cu biserica satului românesc, cuvântul fiind
icoana sufletului românului.” Sau în continuare: „acolo, în peștera adâncă a
românismului, « lumina lui Zamolxis » va păstra veșnic vii stalactitele și
stalagmitele în care vor străluci perlele profunde ale spiritualității
poporului român...”. Critica, pentru autoarea în cauză, nu este numai știință,
numai interpretare, ci și artă, act artistic, liric și epic, muzical și
descriptiv. Iată virtuți de prozatoare: „Pe șevaletul pădurii din dealul
Dobrinei, toamna ghidușă a răsturnat cu artă cutia cu acuarele dintr-o gamă
largă de culori. Verdele verii abia mai licărea din loc în loc”.
Semnificația
generală, intuită și căutată cu rigoare, descoperită cu sinceritate și
prietenie vreme îndelungată, este aceea că autorii și operele lor conturează
România profundă a contemporaneității noastre, țara creatoare ce eternizează
existențele prin cuvânt și merită a fi lăudate și încurajate. De multe ori, în
finalul discursurilor sale critice, autoarea aduce sincere felicitări
scriitorilor și operelor o strategie
bine gândită pentru că este ușor să jignești, să înjuri și să distrugi, dar
este uriaș de greu să creezi ceva autentic și durabil! Nimeni nu scrie doar
pentru el însuși, ci pentru colectivitatea umană lingvistică și etnică din care
face parte. Este aceasta, de fapt și de drept, axioma scriitorului! „Trebuie
remarcat că autorul volumului este purtătorul de cuvânt și simțire al fiecăruia
dintre noi, al poporului român”.
O viziune a
contemplației în absolut și în miezul unor trăiri esențiale – aceasta este
metafora titlului Seninul din inima cărților. Calea netulburată, mioritică a
înseninării întru frumos și prin frumos! Semnificațiile individuale țin de
natura sentimentelor și ideilor particulare descoperite de autoare în volumele
de poezii și de proză ale tuturor scriitorilor avizați. Cu spirit ludic,
Vasilica Grigoraș... o grigorisește: „Care-i miza? Care-i scorul? Cine e
câștigătorul? Sunt convinsă: Cititorul!”.
Tonalitatea
adresării prin scris are ceva sărbătoresc. Surprinde un ritual cu accent
enconiastic, dar justificativ, nu laudativ peste măsura lucrurilor și nu fără
bază de susținere. Căci mereu intervine cu citate-argument și aceasta tocmai
întru luminarea noastră că participăm la descifrarea tainelor lumii prin
cuvântul înseninat de frumos și ea nu trimite cuvinte în vânt numai așa de dragul
prieteniei sau, pur și simplu, de dragul de a le trimite: „Bogăția limbajului,
multitudinea și frumusețea figurilor de stil au completat suita de argumente
spre a-mi exprima aceste gânduri. Mărturisesc sincer că le-am scris cu reală
admirație pentru că am identificat aici un cor pe mai multe voci, cântând
într-o armonie perfectă, pe acorduri nipone”.
Seninul din
inima cărților, indubitabil, are și o valoare de istorie literară românească
pentru sfârșitul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI și, în principal
pentru personalitățile și operele vasluiene. E o „slăbiciune” de patriotism
local, dar e. Distinsa noastră niponă, bântuită de o noapte albă de cireși
albi, vrea să impună memoriei voluntare a timpului oameni de cultură din acest
teritoriu, precum: Petrea Iosub, Valentina Teclici, Theodor Pracsiu, Simion
Bogdănescu, Dan Ravaru, dr. Valeriu Lupu, Dorina Stoica, Ana Urma (Haijina),
D.V. Marin, Daniel Dragomirescu, Lina Codreanu, Ion Gheorghe Pricop ș.a. Ea,
Vasilica (Basilica), se poate adăuga (sau o adăugăm noi), cu mândrie acestor
scriitori, oameni de cultură, pasionați ai acestui univers magic al Cărții!
Cu chipul ei
ușor sidefat, cu tăierea caldă a privirilor, încă mă prinde în rama unor
ochelari invizibili aproape, o niponă albă fugărită de un vifor încet de floare
de cireș -Vasilica Grigoraș.
https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/inseninata-de-frumos
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu