Mere pădurețe 39 - NECORECTATE dar in SFINTENIE

Mere pădurețe 39

Orice se poate ca derută, ca ocus-pocus pentru a ne face rău şi a avea senzația de frig, că îmbrăcați subțire, tremurăm, insistent: gros. Totul a intervenit, în forță. Dar fără ajutor iară învinuim, asta-România ca impactul era terifiant că s-aruncă dincolo de tir din fața tirului, că omul nu intenționa să-şi ia viața, c-avea un oportun al vieții: pro copiii avea de ce trăii că era evident dorința şi sfințenia de a trăii asumant (că aşa cum zicea preşedintele: -"Orban, să nu vă culcați pe ureche!" -"Ne trebuie cartofi de consum, trebuie să-i zic lui Marius Celemem, lui Mistrețu, cu altă socoteală a vieții, că avem odată cu frigul miracolul şi de roşu-n gât de care ne plângem cosumând neverosimil de multe şi abuziv antibiotice, cu spirit liber consumăm de antibiotice, deşi nu ni tratamentul adecvat la scară continentală, neprevăzător dăunând emoțional: grav sănătății, că prognosticul comportamental nu-i unul brav că se va simți şi soare şi căldură de om care respiră liber după publicitate. Cum socio-uman ne depăşim limitele?  Şi ce-i pur şi simplu provita ca să n-avem probleme? Ce trebuie să justificăm provita? Unii mă fluiera venindu-i să mă fluiera la mătuşa Elviră pe Galați ca mătuşa Elvira Stânescu, în casă la ei mai la capătul străzii servindu-mă cu o lingură de dulceață şi un pahar de apă, mai încolo pe Galați pe la nr 25 fiind Universitatea de partid, după ce ceva mai înainte a fost ŞCOALA NORMALĂ/ LICEUL PEDAGOGIC. Ieri iară în Cluj să-mi măsoare draga de Ioana Cremene înălțimea dinților şi pentru asta muşc într-un mulaj, dar cu ce nu mai am în gură, că am tot extras astă vară, mi-a extras pe Eminescu dentistul chirug Ghiță Tamaş, un om grijuliu, aşa cum e şi doctorița dentistă cu cabinet stomatologic pe oaşului, la doi paşi de la "Broasca verde" către Iris, cam pe unde era magazinul Arizona, nu departe de unde-i GERGE  BYRON pe unde-strada Cosminului (strada unde locuieşte dentista, stradă pe unde veneam şi treceam părăul la întoarcere de la film, de la Republica, la terminarea filmului având ce mărşăluii pe jos că nu mai circulau maşinile oraşului, dar tânăr fiind, nu-mi păsa de kilometrii parcuşi până la ferma gostatului, nici urât, lene, nu-mi era. Vorba prin vorbă vine, că vorba vorbă aduce şi eu eram viu şi gândeam pe atunci în alt ritm. Nu m-alerta nici o frică, că nu ştiam ce-i frica, oboseala. Acuma drumul cu microbusul şi aşteptarea până îmi rezolv treaba, mă oboseşte (îmi mai cade şi telefinul în microbus din buzunarul pantalonului şi mă îngrijorez, plus n-am pe ce scrie, n-am suficientă răbdare până ce va reveni seara microbuzul) parcă aş fi fetele care aşteaptă să le vină feciorii în habă, în şezătoare. Scriu şi eu cum scriu şi-mi pare că n-o fac aşa grozav. Caut, în gama diversă cu paleta largă, caut să nu scriu monoton ca la maraton şi în gând mă întreb: -"ce-i iubirea? şi chiar dacă nu-s convins îmi zic: -"Absența fricii" De ce ne temem nu scăpăm. -"De iubire ne temem", scrie  pe facebook Mirela Brăilean. Scriu şi asta-i dreptul meu. Prin asta m-ajut să m-apropiu de Dumnezeu, de societate. Nu-s balsam pentru rană şi nici nu-s leac de pus în ramă. Pe alții ca Iihannis, îl doare undeva de existența mea, îl doare în cot că sufăr că am draci că mi-a căzut telefonul, în microbus/că-s eu din fire mai sensibil. Afară îi soare. Careva zice:

-"La noapte o să joace iepurii" (o să fie ger, frig). S-au agitat apele. N-a dat Dumnezeu să vină Daria de la şcoală (eram nerăbdător pentru telefon şi nemulțumirea te face să crezi că aşteptrea-i fără sfârşit, lungă (pentru orice greşeală se plăteşte scump. De ce n-am fost atent? Eu simt nevoia să scriu şi Daria mă sună pe telefonul rămas în microbus şi aflat la Cornel Micu, care mi-a mai descoperit ochelarii când mi s-a răsturnat plasa şi am cules de pe jos altceva, dar nu şi ochelarii pentru care n-aveam ochi, însă nici nu mă nici strigau, că nu erau nici cu două picioare. Mie-mi era să scriu, dar pe ce că telefonul nu-mi era la îndemână aflându-se la Cornel, în microbusul din care eu tocmai am coborât la Ciubăncuța, iar microbusul era în retur către Cluj. Nu era o tânără nemachiată Vica care dacă ar fi trăit m-ar fi certat cu siguranță, că unde mi capul care întodeauna e la purtător. S-ar putea că doar călărețul fără cap nu-şi avea la el capul. Fii atent că capul nu se dă cu împrumut nimănui. Într-o zi, îmi zice Vica, tu, Pavele, ai să-ți pierzi şi capul. Fără telefon sunt ca nebun. Nu-mi regăsesc liniştea, că n-am pe ce scrie. Parcă-mi lipseşte ceva şi mie-mi lipsea telefonul. Îi simt lipsa lui Vica. Ce m-aş fi făcut fără Vica? Vica era o permanentă surpriză. Mă mai atenționa să-mi cobor capul din nori şi să fiu cu picioarele pe pământ. Țărancă dar transversa cu timpul ei viața mea, îmi era busola, indiciu la paralela...x. De ce-am crede în ce nu se crede, că nu-i de crezut (cum adică să bei ca să fii beut ?)

Ne deprimă propia teamă, propria-ne-înțelegere, propria iluzie, fantasmagorie... neîncredere,ne vrăvuieşte, vremuieşte vremea nevreme care nici poezie nu e, ci un extrem la extremă, că ne pierdem în de drag cu făinoşag c-au venit cu sulița şi ne-a străpuns pe cel mai iubit, pe negrăit de iubit din ordinea mondială de pace că-n pâine din pâine, din faimă ne suprimă, din liturghia de înviere, că nu ne pasă de viața dragoste de viață, frumoasă, că ne fu nu-n van, ci talisman viu cu evrika: sus nație!

     - E deacum tarziu sa mai strigi. Cum descoperi noi ferestre spre adevar ei sunt pregatiti sa arunce cu noroi in ele si iar nu vezi. Suntem prinsi in plasa pescarului incornorat! Singura eliberare sta in fulgerul dumnezeiesc. Obstacolul e chiar langa noi, in apropiatii nostrii. “Iarta-i doamne ca nu stiu ce fac !”

     - În toate tu eşti tu. E rece, frigul ne face pielea de găină, dar nu ne face mai inteligenți, chiar dacă de murit nu murim din cauza asta, că la noi nu-i ca-n Siberia, Rusia, o infectă pentru că nu ne înapoiază aceşti stuperfiați aurul, tezaurul, că nu-s oameni între oameni, oameni leninişti pentru oameni, ci-pur şi simplu sunt neresponsabilizați, ci-s nişte trimbulinzi ciulii-bulii, că aceşti hoți nu-s oameni cumsecade, ci nişte comunişti perfizi, comunişti pervertiți, îmburgheziți, câcănari egoişti, îmburgheziți, cum zice chiar comunistul lor, Vladimir Ilici Lenin un Marxist de nădejde.

     - Chiar daca l-ar intoarce Johannis il va delivra imediat lui Trump. Romanul nu va beneficia tot asa cum nu a ajuns sa beneficieze de sacrificiile comunismului. Mi-aduc aminte cand s-au pus primele neoane pe stalpi in Ciudanovita. Era tot asa o lumina alba peste tot apoi au venit economiile de curent si s-au rarit neoanele. Inainte vindeam noi la Austrieci si acum o cumparam de la ei in Euros. Daca m-as trezi in aceasta imagine de intuneric a Ciudanovitei as pleca sa-mi caut colegii si colegele prin noapte. Mi-i asa de dor de copilarie si de acele timpuri. Sa lasi o localitate, oricare ar fi ea sa dispara inghitita de natura este condamnarea la moarte a visului. De la aparitia bombei atomice, faptul ca poate distruge planeta a incetat si viitorul omenirii. Tineretul nu mai are loc sa viseze, sa construiasca in memoria lor si se sinucid. Gaura neagra produsa de explozia nucleara este promovata tot timpul azi de criminalii care ne conduc (le spun criminali si iresponsabili pentru ca in paranoia si lacomia lor omoara sufletul si divinitatea din om). Omului ii e dat sa creasca intr-o infinitate divina - TREZITI-VA !... Strig la gard.

     - Oameni se supără când îți merge bine şi tu ai o perspectivă, în dreptul de a fi pâine de o ființă, în dragoste de viață. Eu ştiu ce zic, că-s sigur pe mine ca cel mai mare siguratic, iubit între pământeni, cutezător şi temerar scriitor, în arta succesului asemeni lui Pavel Coruț de viitor, cum prefer eu a fi reper natural şi normal cu super caracter, cu frumusețe grozav, cu trăsătură spirituală naturală... că ceva-i din comunul românilor din România mai mult de mi se oferă. Tic-tac fii ceea ce eşti că vine moş Nicolae, că tu eşti lui Dumnezeu pe plac! Cum să spun oboselii ajunge, cum Nicolae Ceauşescu a spus ruşilor? Cum ajunge cu istoria departe? Ce ne-ajunge şi ne desfată bucuria de România? Are stilul dorit, e accesibill, în impecabulul de a vedea lucrurilor, rostul cântare a cântărilor a acestui popor ariculat: aur cenuşiu strecurat sub tricolor. Inspirată narațiunea n-are limite, că narațiunea mea n-are limite, n-are colona sfâşit desfârşit având, Mere pădurețe, un avantaj, curaj care mereu e cu îndemână, nu-şi termină aromele, că cele desăvârşite, sunt un sistem care se desăvârşeşte grăitor. De ce n-am crede pe profesorul universitar Ion Ianoşi, un filozof şi istoric desăvărşit a filozofiei, fără moarte? Numai noi ne chinuim cu presupunerile care nu se potrivesc, că-s lucrurule începătoare. Românii dintotdeauna au fost filozofi, oameni intreprinzători, şi ținea cu noi cititorii cu gust  de țărani, că noi nu ştim ce vrem ceva baban, că românii nu-s o cârpă care trece dintr-o mână într-alta ca un tablou care se adaptează pe un alt pierete cu pietate, într-o altă cameră. Noi suntem ceea ce suntem prin desăvârşirea la care am ajuns, eu visam, dar ce să fac? prin spectaculosul iubirii. Viața-şi avea reguli Nici de matematică nu mă săturam că un coleg cuminte Stupariu Grigore elev mai harnic ca mine, harnic la învățătură, mai cu poftă de carte. Noi trebuie să ne avem nişte reguli şi le avem, Ben? Se descopereau  ca oameni în universul lor care ne surprinde ca primenirea permanentă, eficientă, de veşnică primenire. Nu eram pe afară cu provocările care parcă surveneau zi de zi (vroiam să ştiu despre Eminescu, dar cât îl pricepeam mai ales după ce Dora Pavel m-a premiat la Radio-Cluj, m-a premiat  cu cartea lui Ion Ianoşi: O istorie a Filozofie româneşti (eu mă bucuram de nu toată lumea mapamandului care după mine se bucura şi ea credeam eu naiv şi autorul vroia să mă inițieze şi cu Învățăturile lui Negoe Basarab către fiul său Theodosie şi felul cum priveşte el lucrurile pentru mine e o noutate ca un profesor de calitate fără să facă vreo scenă, că profesorul ne oferea sufletul lui generos.

     - Cred ca are o coloana foarte reala pe care o pot vedea doar ce-i dinafara sistemului (deci si in afara timpului istoric).E ca un vis plin de mesaje/dureri. Aparatorii/servitorii sistemului prezent analizeaza prin ochelarii lor de paznici rationali. Ei nu sunt platiti sa vada comoara din ruinele sufletului tau zbuciumat. Tu scrii pentru cititorii viitorului, cititori care vor fi liberi de mizeria cotidiana. Unul care traieste azi timpurile tale nu va avea chief sa le retraiasca in MERE PADURETE, doar poate un student la istorie sau Psichologie. Daca il intrebi pe specialistul academic de azi cine/care sunt cei mai mari scriitori desigur ca printre ei va fi si PROUST, UN SCRIITOR NECITIT DE MASE PENTRU CA E PLICTISITOR SI FARA COLOANA. Dintre el si tu el va fi primul aruncat la gunoi de cititorul obisnuit din Romania. Asta nu inseamna ca Proust nu e un mare scriitor din punct de vedere profesional si artistic. Specialistii de azi sunt foarte mecanici, ei canta perfect dupa note insa fara suflet/nu sunt vii, nu traiesc, nu simt textul exact cum multi nu l-au simtit pe Van Gogh. Te asezi in fata unui tablou mare, la inceput sunt gunoaie insa pe masura ce privesti adevarul se desprinde/imaginea adevarata apare si ramai stupefiat de povestea ei. Poate in cazul tau ar fi fost bine sa fii ca Beethoven surd la critica specialistilor ca sa-ti poti continua lucrul dictat de destin. Fantezia sistemului devine realitatea executantilor, omul este separat de el insusi si atunci ei incearca sa te faca sa nu mai fii sigur pe simtamintele tale. Te forteaza sa simti ce vor ei sa simti. Dan Salapa te indentifica foarte bine in recenziile sale. Mergi inainte! Tu esti martorul trairilor tale si vorba lui George Dinica: "Pentru asta au bani..., futule muma-n cur!"

-Unii îmbârligați în unele iubiri,

nu le uită niciodată

şi răsar deşi n-au apus vredată, niciodată.

Să ai Ben valoare autentică, istorică, că viața ți magică, omule, măsură a lucrurilor! Că pentru mine eşti zi cu soare, binecuvântare! Inspirată narațiunea n-are limite, că narațiunea mea n-are limite, n-are colona sfâşit desfârşit având, Mere Pădurețe, un avantaj, curaj care mereu e cu îndemână, nu-şi termină aromele, că cele desăvârşite, sunt un sistem care se desăvârşeşte grăitor. Uneori nu ştim ce am pierdut şi ce-am câştigat: dacă am avut şansa să îmbrăcăm cămaşa ciumii/ cămaşa fericirii, că noi suntem, în gona după fericire (după aurul cu joc de glezne/a reuşitei de a fi, dar cine stăruie să muncească extrem de mult antrenându-se ca nimeni să-l scoată de pe listă ca porcul la…, când fascinant trăieşti inteligent şi impresionant trăieşti, nu la casă, ci la bloc, cum şi noi am trăit, în Aghireş-Fabrici, în bloc, dar în curte am crescut porci şi spre bine am făcut-o inspirat, că Dragomir nu se putea împăca să n-aibă porcii lui, chiar şi scroafe care să-i puiască, să-i fete purcelaşi, nelăsându-se făcut nochaut pe ringul vieții lui, la Crăciun având ce-şi dorea făcând valuri, bobotaie care încălzea atmosfera de Ignat, că focul gras demăgan pe scară se baga-n casă, în apartament, că ce nu ştia din cărți că nu le prea citea cărțile, Dragomir, le ştia din viață, c-avea ticul, experența lui şi porcul cu slănina grasă intra în casă şi focul cu lumină şi pe cuptor era oala plină că-n seară colindele răsună şi-n leagăn verde Iisus vine la fiecare aparte, în casă, c-avea Dragomir şcoala lui nativă şi topea inima, o tăia, cu diamant şi viața lui era ca o sărbătoare, o libertate de oferi bucurie celorlalți ca un expert, om între oameni, pentru oameni, un super inteligent, extraordinar şi excepțional cu încredere şi sfânt, de caracter, că trăgea tare fedeul pe oala lui, că el omenos nu vroia să deranjeze pe nimeni, că dacă bine nu face celorlalți, rău de ce să le facă? Ce nu era nepotrivit, nu era de făcut. Aici e memoria colectivă, socio-conştiința, că societatea română se implică ca un respiro ca şi cum ne-ar atinge durerea națiunii. De ce să n-am volubilitate, volum şi drept de a fi, că existăm indiferent ce "vorbeşte lumea", că este şi un benefuciu, bonus: dragoste de viață.  

     - Nu incerca sa le fii pe plac pentru ca ei asta vor sa devii ca ei.

     - Ca Sucă-om sucit cum pot arăta cum nu sunt? Cum crezi, tandrule, că-mi iei soarele cu efect triplu, că e azi sărbătoare pur şi simplu şi tu eşti super, în grija care-i un natural omenos. Mă voi duce luni la dentistă, în Cluj. Cum să facem față crizei, din acest final de an, că noi nu ne-am osteni, în lipsuri, că traiul ni dramatic ca harababura de la colectiv, unde nu erau nici un fel de amenajamente, sentimente, omeneşti,că închiderea, lichidarea fabricii Tractorul şi Stegul Roşu... că cineva ne face condamnarea la moarte că ne-am vândut pământul, glia, în ciudă că casa şi zestrea nu se vinde şi una peste alta e globalizarea care numai sănătate nu-i pentru neamul românesc. Cea mai mare bucurie e să scriu trăind bucuria doar scriind cum scriu, în multe feluri inspirat cu o libertate şi culori diverse, intense afectiv creativă, că dacă pentru bebe scutecul e uscat, cum să nu fie adorat de pitici? Fiecare cu treba lui, în viață, în mulțime, pe stradă. Noi ne-avem tristețea (fiecare cu nebunia lui). În modul de a scrie, nu ştiu ce aş schimba, că-i în tot plăcerea de a fi împreună că doar împreună suntem mai buni.

     - Nu trebuie sa schimbi nimic omule. Tu esti spinarea acestui roman! Romanul (omul) care traieste vitregia si bucuria vietii. Jumatate din Romania se identifica cu suferintele si bucuriile tale. Tu esti sincer si nu trebuie sa devii fals asa cum esti sfatuit de PINGUINI. Orice opera neinteleasa e la inceput URATA. Trebuie sa ramai tu, sincer. Cum devii smecher si umbli cu fofarlica in text si prin emotiile tale se cunoaste imediat ca un falsetto in muzica. Cititorii adevarati citesc cu inima si sufletul sit e vor respinge automat. Cat despre specialistii rationali…, IGNORA-I.

     - Totul a intervenit, în forță. Dar fără ajutor iară învinuim, asta-România ca impactul era terifiant că s-aruncă dincolo de tir din fața tirului, că omul nu intenționa să-şi ia viața, c-avea un oportun al vieții: pro copiii avea de ce trăii că era evident dorința şi sfințenia de a trăii asumant (că aşa cum zicea preşedintele: -"Orban, să nu vă culcați pe ureche !" Oare ce face Iohannis pentru liniştirea noastră, sufletească, ca să scăpăm de culorile de nelinişte? Trump a îmbulinat pe cineva? Avem dreptul să... Unii fac dopaj de nebunie, însă de ce ne bucurăm, că fără bucurie e dezastruos? Nu cred de ce nu câştigăm derbyul ca copiii, români năzdrăvani? Noi suntem scumpi, cu adrenalină. Declinăm valoarea, în favorea cui?

     - Trump a imbulinat intreaga societate politica de cand a fost ales. Asta nu le convine si de invidie distrug totul in calea lor.

     - Eu nu sunt inteligență artficială, cum, în Mizerabilii, Cocoşatul Notre Dame, că şi filmul, de fapt ambele filme-s geniale, că n-a fost nici Victor Hugo un artificial scriind nativ cu precizie magnifică, echilibrat comparabil cu nativul şi rafinatul incofortabil Eminescu/ ca mine un mare naiv care respiră: inspiră şi expiră muşcând din greul incredibil al vieții simțind în ultima vreme lipsa lui Vica un dulce a dulcelui de floare special intrigantă: allbastră cu nimic, în constituția ei de poveste inventată, că plopii erau cât erau drumurile pe o parte şi pe alta: stânga/ vizavi pe dreapta cu binele de a trăi mai bine şi nu-i greu de imaginat, noaptea înstelată sau întunecată/ ziua de referință, în dus/ întors către seviciul uimitor să tratez pe sate animalele delicat îmbolnăvindu-se, dar după durere doar e şi plăcere, e un amestiec, cu aer dramatic pro-izbăvire, salvare, un beneficiu, bucurie personală, că am reuşit să fac un bine pentru animalul pentru care am fost solicitat ca om-veterinar, specialist artist, dar ca să-ți meargă bine trebuiind să te sileşti în meseria mea de asistent, fiind cu delicatesuri o pâine de mâncat fără a trăi comod, în timp şi spațiu cu obiectiv omenesc, în a doina şi a doina a limbii române cu ideologie şi filozofie românească: minte, inteligență şi inimă-suflet, că doar a fi om, că a nu fi om nu puteai fi spirit şi energie cu multă alergare ca să rezolvi treburile cotidiene. Era şi experența potrivită, pozitivă. -"Nu vă culcați pe ureche, pe laurii victoriei, Orban, să nu ne culcăm pe ureche, pe rampa de lansare a inovației, că şi datorită vouă n-am avut grijă, să avem grijă de situația proastă a națiunii notabile cu merite. N-am avut grijă de națiune, de poporul român." Scriu ce mă şi ce vă doare ca investiție, în viața de la țară, din țară. Teodor-Flaviu ajuns, în Spania, telefonează lui frate-su Marius să-i cumpere costum național că vroia să scoată frumusețea națională de ziua națională, 1 Decembrie, ziua României, că va fi prezentă, în Miguer, românca de la consulat (ce vroia să dovedească altor şi altora emigranți în Spania ori era dorul de țară, ceva bun, un spirit a românismului, din inima românilor cu stil de viață, binele de a trăii mai bine departe de țară ?) Unii n-ar vrea ca noi să ne bucurăm de viața delicată de poveste, de bună veste, aceştea fiind dintr-o bandă rivală, care nu tocmai domestic, îşi plătesc conturile sub acoperire, omul care suferă fiind cel de rând, omul care munceşte, dar n-are dacă munceşte, n-are, când să şi câştige. E din simț patriotic, dragoste de țară, nenicule Ben, că nu s-a afurist ca cei care deştepți l-au răstignit pe cel mai iubit, pe compatibil şi real util, cel mai iubit şi cel mai legitim cinstit, social-uman: justițiar. Ce ştiu, e, că încăpățânarea lui, sănătoasă, în bine, e una bună, o fapta bună, îmbrăcată în național de bunătățuri ca un pic de vânturi şi soare, c-aşa ne stă bine cu atmosferă plăcută că Flaviu e simțitor cum nici nu l-ai bănuit, uneori şi vântul prinzând putere pe creste, că uneori comparabil e bine intenționat, că are la purtător bunătatea lui nativă, moştenită de la Vica cum calități au moştenit de la Vica şi Marius-"Mistrețu trilu-liru-crocodilu" de parcă ar fi căzut în gol, Mihaela-Ştefania-"Buhița, Păstaie" împrumutând de la mamă-sa şi ciufala, doar Daria-Loredana - "Caratista" făra a indica probleme şi ea "Veverița", că era/ nu eea ca învățătoarea "Vulpița" Roman, Ban de fată: Victoria, băncuroasă, glumeață ca Ion Creangă admirat şi-n Iaşi, în bojdeuca din Țicău, cu agilitate, Daria însă, cu multă slăbiciune şi mult soare, cult, sensibilitate şi multă căldură de om, însă ca mamă-sa Vica, cu responsabilitate, bio- bâzâitoare, pisologă... un fenomen, te enervează atitudinea ei bio-intenționată (e cum ai călca broasca pe coadă, că se zice: broasca mică cască gura mare şi ea era mezina, cenuşăreasa-Rozalba, zărzărica-zărzăreua, cu grija ei exagerată: bla, bla: do, re, mi fa...sol, comparabilă cu Eminescu care persista patriotard față de Ardeal, că Austro-Ungaria trăgea fedeul ca pe oala lor. Fiecare cu stilul lui cel mai frumos cu momente de poveste şi mai presus de moarte şi mai presus de cuvinte, cu modelul lor de îngrijire față de mine, în ambalaj şi curaj temerar de sărbătoare, cu multi-efect, că nici unul nu confundă marfa, sula cu prefectura, mafa cu ambalajul, ei păstrându-şi proporția de a fi. Totul era, dacă mă înțelegeți ca şi cum ai pleca pe Drumuri de munte, în excursie, ca Calistrat Hogaş, dramatic: pseudokineghetis Odobescu, cu pisică, cățel, purcel..., ținând ritmul alert, special, inedit... în opera imnia care-şi sfunțeşte victoria, gloria, de fi români, îmbrăcați la patru ace, în România cu viața splendoare iarbă verde de acasă, ca să ajungem cu omenia mai departe, cu departele delicat ca albul dinților, în/cu rostul între coarnele boilor cu Dumnezeu între coarne, în România unui pofticios Făt-Frumos, Fain-Făinel-Hristos la priză ca paza bună să treacă de piza rea. C-aşa-s cei dragi provita, cu preocupări bio, că stau şi cu mine cu plăcere cu tratație ca să mă învigorez, în neprevăzut ca să nu ne spânzure cu ciucurii brăcinarului, să nu ne spânzure absurd de toarta inelului, de după gardul vecinului pândindu-ne un leopard din înteres şi din ispită. Ne făurim făimoşi viitorul numai având voință. Răbdarea de la origini e amară, dar natura umană o îndulceşte cu responsabilitate inconfudabil complex, cu ceea ce omul e iubire şi activ fericit. Ne făurim făimoşi viitorul numai având voință. Timpul nostru/ Creangă, când nu se mergea crenga?

     - SĂRBĂTORI FERICITE, Dumnezeu să reverse peste Casa și Familia frăției tale toată Iubirea, Sănătatea și Fericirea bunătăților Sale! Famila Florica și Ioan Miclău Gepianu

     - Cu toata dragostea frate Ionica si sora Florica, ca am atata in mine de sta sa se sparga precum sticla de sampanie. Cu imbratisari, Ben

      - Mulțumesc, vă iubesc, poftiți, intrați ca cei botezați, intrați cu colinda boieri mari din dăpartări, de peste mări şi de peste țări, poftiți, poftiți de sărbători şi ne colindați, poftiți cu sănătate ca alesele bucate de pe masă să nu ni se gate! Dăm zor zi de zi ca neprevăzutul, chiar cu spiritul crăcinului, să nu ne dea peste nas, făcându-ne emoții infinite, adică pentru că ne dăruim provita pentru fericirea celorlalți umplându-ne sufletul cu podoba bucuriei, împlinindu-ni-se cu tot ce ne dorim, nu doar pentru toți cei a mei, ci dezinteresat pentru toți şi tot ce ne face să credem în moşul care ne aduce sărbători, lumină, în suflete care surprinde şi pe cei dragi ca o poveste magică cu mărgică de sub limba şarpelui ca o sfințenie a sfintei Vineri, cu perspective creative al României nu s-adune norii, ci să-i împrăştie, risipind persistent şi negura şi ceața, răul care persistă cu umezeală, igrasie, că la rău şi minciună, de ce să ne aşteptăm la nevoie, anevoia, la recalcitant, neinteligent, ca răceală şi supărăceală, adicătalea, de ce să ne aşteptăm oameni buni: la ce-i mai rău, că sunt voevozi, dar şi indivizi perverşi, stupizi, rău intenționați, care nu-s botezați, condamna. E un concept: cuvintele, adunând binele, e iubure, în spatele a ceea ce suntem candidați cu drept la fericire, că ăştea suntem noi, în drepul nostru de a fi, cu înviere şi nu-i o fantezie, ci un real național.

     - Dreptatea, mila si iubirea sunt cele trei care sunt manipulate de golanii la putere pentru a tine pasul evolutiei sufletului pe loc. “Daca pentru dreptate trebuie sa  omoram milioane atunci FIE, si aplicam mila si parerea de rau asa cum am aplicat-o la crucificarea Domnului ISUS.” Auzita intr-un interviu dat de scriitorul rus Evgheni Vodolazkin despre romanele sale "Laur" si "Soloviov si Larionov" Traim intr-o lume in care specia umana gandeste asa. Şi totuşi România are ceva frumos-Hristos.

     -Clujul cu atmosferă plăcută, sarbătorească, cu lumini aprinse şi eu pe Oaşului intrat, în cabinetul dentistului priveligiat de realitatea de basm şi altruism, cu grijă, că Ioana Cremene cu principii sănătoase, de fată de oraş care a copilărit pe strada Cosminului, în timp ce eu făceam practica la Gostat, I.A.S. Cluj, într-un sistem diversificat, experimental, model, mai organizat ca cooperativa agricolă, o instituție sătească, unde se trăia greoi fără profesionalism şi fără o etică/ cu şansă de reuşită, că era o plagă cu vâjgăială scârboasă de viermi, rană deschisă şi infectată, purulentă, în care era debandadă şi dezordine, unii făcându-şi de cap, aici la gostat fiind un alt ritual, decât la ceape, o altă lume mai puțin civilizată parcă cioplită din bardă/ topor, la sat fiind mai necivilizată obştea satului, la gostat totul fiind mai civilizat organizat, dar venind revoluția s-a decimat şi ce a fost bun şi ce a fost pur şi simplu:exemplu,în provocările zilnice,c-aşa se distruge,nu doar la noi, se pune la pământ tot şi prognosticul era grav, că se rade ca pădurile vândute la străini ca făbricile, că noi muncim fără nici o reformă, muncim în risipă, fără nici o ispravă şi parcă haosul ne-a clătinat, ne-a stricat, de cap şi ne-a secerat de pe picioare şi domină peste tot dezordinea, ce-i mai rău, politica, care ne subjugă şi dezbină cu nerăbdare. Intrat în horă iară şi iară-s în Cluj la dentistul Ioana Cremene. trimite-adresa poştală a ta, a lui Vasilica Grigoraş a lui Ioan Miclău... Cu bine! „Necredinţa: primul pas către Gulag” Soljenitzin.

Au tăiat şi taie pădurile, netaie-n carne vie,

ne distrug tacit, tăcut,

ca tăcutul patriei, glas de lebădă mut,

când pas cu pas, în lumina de început, cântec nemurit în legendă, baladă,

nici el nu ştie dacă lucru e lucru bine făcut.

Doar cățeua dă din coadă, Iar şi iar stăpânul, în lipsă de ocupație face fițe, mănâncă galuşte, pirote şî-şi strică haos şi-şi taie pădurea creeind. Fericit că scriu, o dau tare (e diferit cum o fac eu mai rigid, nu cum îmi place mie neştiindu-mă la accelerație, dar ce trebuie să vă spun nu sunt nici la înălțimea aşteptărilor mele ca Augustin Buzura, un prozator, în elita marilor prozatori români, mă exclud eu din dimensiune, că eu sunt doar cum sânt cu lipsuri şi cu multe inerente greşeli ortografice care la descoperirea lor, îmi strică buna dispoziție de a scrie indiferent despre ce îmi toncase, trăsnise, mie. Uneori ne ia gura pe dinainte şi mă scap de spun cui nu trebuie chiar secretul despre care Buzura luminat i-ar afla loc, în proza lui bine ticluită, în acel înşiră-te mărgăritar, chiar dându-i un fascinant farmec, dar eu ca un ciumat rău de muscă simțindu-mă depărtat ca un ciumat de societatea care mă încojura cu căldura şi fascinația ei, m-am depărtat, înstrăinat de oameni, deşi nimeni nu-mi fură libertatea, timpul cum credeam, că ce înteres aveau? Nimeni nu-şi explică exagerările mele, faptul că-s morocănos, că unii-s altfel ca urare, parcă mai agili celorlți le iese pasența şi se întrec la atletism, la sporturile de iarnă, eu fiind mai molâu, mult lipsit de silință, voință, că nu am şi performanță ştiind că însigurarea mea nu duce la ceva bun (bine, bine scrisul, nu mă eliberează de însigurarea mea, deşi Paulu'Parizianu din Delirul, unde Hitler e în față cu Ion Antonescu, cu decimarea legionarilor/ Nicolae Moromete din Marele singuratic: îşi plăteşte propia poliță, cum o face tată-su, Ilie, cu foncirea lui, deşi tăiase salcâmul, acățul, aşa cum şi Viorel necăjit, asprit, se apucase, că feciorii urcându-i se, în pomnițar să mânce normal pomnițe ca fițingăii care în altă zi, duminica se fâțâiesc strălucitor sub grumazul ceterii, că-s tineri, sănătoşi puşi pe isprăvuri, în fiecare zi, că cine nu ştie năzdrăvăniile, c-au fost tineri cu forță şi emoții, cu ambiții să reuşească, să facă pe deştepții la şcoală ca o fată să-i placă şi ei să se mândrească ca nişte cățeluşi, cum eu cu Aurelia lui Dascalu, Deac, mă tăvălisem, în poeată, grajd, de unde vaca şi vițeua, Dragimir le scoase şi dase pe mâna ciurdarului să fie duse cu ciurda, cireada la ciurdă. Preuteasa, prietena ei Otilia, nu lăsă să ne sperie ca să dăm în bolă, dar nici ce făceam noi nu era act sexual, ci o joacă, hârjoană copilărească de inițiere, că bunica, îmi spuse că m-a văzut prin zidul grajdului şi naiv, prostuț am crezut-o, dar n-a mai ştiut, când cu Felicia, în hâlbonul din valea Sâmpetrului neruşinându-mă nici când tustrei frecventam, în aceeaşi clasă... ca Aurelia din vecini, necopți să se chiar culce inutil, în poiată, vitele fiind trimese-n ciurdă, cu ciurda la păşune, nănaşa Otilia, preuteasă, vecină şi prietenă a bunicii, atrăgându-i atenția să nu ne conturbe, în hârjoana noastră naivă, ca să be bage în spărieți, că-i o boala spierietura, cu urme şi consecințe, că şi aşa ce motroşeam eu cu Aurelia nu e act sexual, c-apoi atenționarea ei ulterioară fiind trasă de păr că m-a văzut prin pereții grajdului, dar ce mai ştiam eu, în naivitatea mea, pe Felicia, în vale în acel hâlbon, în valea Sâmpetru. Dincolo de naivitatea mea de a vedea artist, artistul, puritatea de Augustin Buzura/ puritatea lui noru-sa Daniela Buzura un campion la micul dejun cu-n campion. Imporant e stare de bine, imbold şi voință să facem bine, nu lându-ne după trecutul cu şcoala verde de iarbă de acasă,  cu viață mai şmecheră, ştrengară, de acasă, că doar la Pinochio, îi creşte nasul după stastici, contabilități, după ieşirea, din Egipt, asemeni poporului israiel avându-l pe Moise, în frunte conducător, în drum către Canan, prin pustie petrecând peste 40 ani spre: țara făgăduinței. Nu ştiu cum de ajunsem să cred că bunica, lelea Nastasie, vede prin pereți poeții unde mă furişasem copilăreşte cu vecina, colegă de clasă ațâțându-ne poftele, mozozondu-ne şi trezându-ne instinctele inocente şi chiar, crezând-o pe bunica înstare, că ne vede prin pereții grajdului, că are ochii soacrei cu trei nurori şi vede cu ceafa, din ceafă?, m-a văzut pe mine cu Aurelia Dascalului grămădindu-ne unul, în altul pe jos, pe podea, dar nu m-a văzut în pomnițar cu Aurelia lui Picii, Birtocean care locuia peste drum de casa noastră sub coasta îmbrădită, în drum, pe ulița care da spre şcoală/ cu Rodica sora lui Mircea lui Dărăbuc pe care o motroşisem inutil, în grădina sfatului popular care se tot pipăia la burtă ca să vadă nu cumva rămase groasă cum auzise că o pățise Crucița, de că se povestea-n sat c-o să nască ca născătoarea, cum o făcuse şi aia, Tincuța, cu poalele-n brâu, nevasta lui Creangă, în căsuța din Țicău (eu eram ca zglobii mieluşei nevinovați care zburdau pe lângă oi şi săreau unul peste altul neruşinați scoțâdu-şi păsărica, puțulica inconştienți s-o introducă..., că ce altcum era joaca mea?). Noi lăsăm pe străini să ne scumpească alimentele şi noi să scoatem mai mulți bani din buzunar că străinii aduc inflație, criză şi corupților li se fâlfâie, nu le pasă, că belşugul nu-i pentru cei săraci, chiar dacă noi suntem săraci, dar nu proşti, cu Mândrie şi prejudecăți... E clar. Omul e dezmăț şi un dezmăț, întrece măsura propriei străluciri. Un scriitor magic, artistic, prozator cu mare popularitate, un cunoscător a colectivizării satului; vezi Fețele tăcerii şi proză de altă factură Capul Bunei speranțe; De ce zboară vulturul? Absenții; Orgolii; Vocile nopții; eccetera, eccetera, un adevărat prozator şi de pomină ca noru-sa Daniela Buzura, grăitor caracterizată, apreciată, cu drag şi profesionist de criticul şi istoricul literar Alex. Ştefănescu, cu o paletă largă de argumente, deşi de profesie medic, Augustin Buzura, e un, e un emerit, un maistru a scrisului, excepțional, eminent ca scriitor artist din şirul de voevozi fără sfârşit, aşa cum eu în paradisul meu am exersat scrisul ca pasiune şi cineva va considera dacă scriu cu talent nativ, cu pasiune şi cu dragoste, cu performanță, ca tehnician (asistent) veterinar, ca atare n-am fost şi nu sunt o somitate ca poet/romancier, dar cert sunt o realitate pentru că scriu aparte, cu răbdare, stăruință, dragoste, pasine şi cu persoalitate distinctă, națională şi totuşi vă mulțumesc pentru încrederea care ați pus-o-n mine ca oameni sinceri, ca oameni inteligenți şi de caracter că se va mai vorbi despre mine cu siguranță: inteligent şi cu caracter, ca super reper. Cu bine, Vă mulțumesc! Tedor Dume pe ce adresă îți trimit şi eu o carte: Nădejdea Phonexului 3, amice? Eşti duh de adevăr şi duh de viață. Sărbători fericite şi viață bună! Nu-i musai să-ți scrii propria poveste, că are urcuşuri şi coborâşuri că-i ca un meci diferit de la unul la altul, tot aşa e şi un poem de la alt poem, că diferă minunat luminând cu intensitate, că-i ca aroma busuioacă depinzând de ce dă voce, vocație, unitate, în ecuație ca un ceva fain, senină cu-n senin şi ierarhii având ideei că există şi un record mondial depizând de fițe explicite că după noi totul are o speță având un sens şi şi, în prealabilul prealabilulului sustenabil şi tu, ai opinia ta, distincția, că tu profesionalizăzi ce alții băiecăresc, batjocoresc, că e ce trebuie să faci, tu faci ca lucru bun, c-aşa-i învățat tu. Totul s-a născut din lumina de doină şi povita de pomină de început a facerii iubirii, de început, în drept de a fi-n drept a învierii, pentru a ne înțelepți în trăiri cu virtuți de rodiri cu pomeniri cu primeniri peste veacuri. Pentru tot noi n-avem decât s-aducem acestor supreme alcătuiri-zidiri mulțumiri. Dacă n-ar fi existat lumina, cum s-ar fi născut cuvântul, iubirea?

     - Din caldura.

     - Țeplepea prin urzici, dar ce se mai întâmplă pe aici...? Pădururarul petrecând până dimineață, în bufet, până, în zori buimăcit, zăpăcit, mahmur, nu se dezmeticeşte, nu se orientează şi văzându-şi nevasta, muierea:

-"Nu ştii unde stă pădurarul?"

-"Da, tu eşti pădurarul".

-"Asta ştiu, dar nu mai ştiu: unde stau."

Alergături, tensiuni, presiuni, energii, că şi pentru tine răsare soarele şi-i ceață şi nori. Zile trecute pe la Cluj, ca un incendiu rom-alert pe la dentinsta Ioana Cremene care a frezat proteza ca să se fixeze debarasându-se de structura poroasă, în gura care va trebuii să se obişnuiască cu o adoua natură în a fi, în dreptul de a fi, că trebuie să rămâi implicat, în peripeția unicului specific de a fi ca noi şi ca la noi. Dumnezeu exprimă mai de seamă ca sarcină:

-"Cine îşi poate duce crucea pe brață va învinge, va trece peste obstacole." La noi este nori, ceață, negură, bură, polei...

     - La noi au fost ieri 46 de grade iar azi 20.

     - Dar e şi foc şi nu asta e libertate, nu-i un lux. Cu simțul umorului eşti într-o călătorie de poveste cu Daniela Zeica Buzura (o bucurie în sufletele noastre, un suflet cum rar prozatoare, cutezătoare şi de pomină, de doină şi de lumină aflată ca Campioană specifică nației ei patrie limba română cu îndemână sus române, sus, că tu ai un Dumnezeu pe lume şi eşti cu renume respectându-te pe tine de anume!) că la micul dejun, Daniela Zeca dreptă şi bună, campionă, cu un campion ales pe sprânceană, că de mine aiastă regină a literaturii pe T.V.2, că de mine nici habar n-are, c-aş exista inspirat: scriitor de viitor, cu voe bună, în drept de a scrie, în  dorința- nebunie ca lumea raportat la universal prin naționalul dulce, să ne ştie ca floare la butonieră, în Pădurea nebună, Roşia de Vede, cu poezia-poezie mai aparte, că eu scriu după cum zice şi prof. de matematică Aurel Popa directorul editurii  Sitich Craiova, scriu mai ciudat, adică, îl întreb? aparte, original, inedit, cum zice în adevăr adevărat Mihail Duțescu, cum scrie descurcăreț şi isteț, în revista Scrisul Românesc zice ca minune a minunii definindu-mi scrisul meu, modul şi stilul şi Dan/ Daniel Salapa din Drobeta Turnu-Severin, care o zice sincer şi cu dragoste, mai presus de moarte, c-aş scrie baladesc, firesc, pe un propriu drum, deşi noi doar pentru tezaurul nostru dat în păstrare ruşilor, dar nedat de ruşi înapoi, ne-înapoiat şi pentru glia alipită necistit lor, ne luptăm cu ruşii aieştea scriptic, proverbial, că scripta manes şi: vorba volant, imperfect deşi se tinde spre cirect şi spre perfect, dar aieştea păstrează netrebnic, nemernic, banditesc, nefiresc: ce nu-i a lor şi cine nu ştie, că ei n-au existența cinstită, dreaptă şi sfântă, hristică ca a noastră dezinteresată, generoasă şi cum nu fu mai frumoasă: moş Crăciun şi Crăciuneasă...? Trebuia să scrie cum a scris unic, inedit, pe acest pământ extraordinar pana ce-i universal, prin național, un unic, specific, că orice natură socio-umană trebuie să mențină viață, în pace şi îmbunătățită în pâine. Eu, nu eu, ci cine țâpureşte: sunt oşan făcut aşa: de cuțât de lemn nu mă tem. Daniela Vîlceanu a postat în Humoreanul:

Ai un aer distins

de dans, cu sens,

în vers din univers

cu bogat palmares.

Dana Criste a postat în Suntem ceea ce iubim: -Ca cel mai important lucru din viața mea şi nu-i puțin lucru, că-mi place să vă citesc.

-Grăiți frumos

şi-mi sunteți generos, forte drag,

că ai sfânt şi făinoşag

pe omenesc şi românesc meleag.

Tu vrei bucuria s-o împarți cu cei dragi,

fericirea ta s-o împarți cu ceilalți diurn şi nocturn,

s-o împarți cu libertate, fără egal şi dezenteresat.

Ca la noi la nimeni, cu adevărat ?!

Vine un silician care s-a stabilit, în România, în oraşul Piteşti, care ne dă o lecție proprie aparte patriotică: -"În România e siguranță, nu ca-n Silicia, unde este o pertinență socială şi Marcelo e un special, chiar în sentimentul ce-l are față de România noastră, o stare de bine emoțională şi are o mândrie că românii-s buni dezinnteresați fără descriminare, că tu ştii ce Jenny a noastră nu şti despre români că ea auzi tu, Ben, că ea vine-n România după ce-şi mai adună nişte bani, şi auzi, Ben: îmi scrie şocant că-şi va plăti ea, verişoara prânzul, o zice, că ea nu ne cunoaşte bunătatea, că noi suntem ospitalieri de omenie şi cu multă iubire biblică. Mai zice, c-a plătit deja ADN-eul meu, că ea nu ne şti căldura noastră de acasă, căldura sufletească urbie iubi: visele care prind viață, că românii sunt din livada de vişini a Maicii Domnului şi sunt cu suflet mare, cu tact şi oameni, pentru oameni: nişte oameni diplomați fără interes personal, dezinteresați, fără discriminare, dar ce să mai zic despre cum suntem noi românii de poveste, de bună veste? Noi fără a fi sfătoşi avem şi sfaturi bune, Ben: fericire pentru ceilalți (de fapt la noi istoria o scriu oamenii de rând şi la noi, 1989, 21 decembrie, că era nevoia despre transformare socială şi era la noi viața interioară tumultoasă, ba, chiar frumoasă şi armonioasă, dominată de nemulțumire care ne-o închipuiam fără corupția de acuma, ci cu-mod alfel, artistic de a fi). Apă, pâine era, însă starea sufletească exista sub presiune, totul complicându-ne viața (unii au refuzat să tragă-n populație, în orăşeni, dar alții împuşcau ca nişte cow-boy pistolari treziți într-o nebunie, treziți în haos, în acele zile cu foc încrucişat. Prostia se trezise cum se trezise călărețul fără cap, în gona calului speriat purtat pe coclauri, aici prin oraşul zăpăcit, cu dramă, tragico-comic, cum până în ziua cu pricină nu se mai întâmplase (Toth Şandor fiind o jetfă a Ungariei adusă pro-Românie, el ca erou aducând transporturi de alimente şi medicamente pentru revolaționarii din Timişoara, Arad...

     - Nu întrebi de vremea rea ?

     - Acum cand nu mai pot realizez ca toate vremurile sunt frumoase daca poti. Vremuri rele nu exista doar prosti, rai si incurca lume.

     - Cât a muncit Dragomir într-o viață de om, în fabrică, n-a avut loc nici o avarie şi ştia că munciuna are picioare scurte până la exasperare (de ce unii vor să dea alt curs vieții mele, altă întorsătură a Buzăului) ca un absurd, pe care Dragomir vroia s-o scoată la capăt cinstit dându-şi silința, fiind grijuliu şi, chiar nu  luă, nu-şi însuşea nici o sferde, aşchie de scândură, cărbune... ca să aprindă focul în bloc, în apartamentul 7 nu era a lui acel vârf de ac pe care baba îl vede în vârful şurii, deşi baba bătrână cu şurțul de lână nu-şi explică cum naubii: vede acul, dar..., deşi nu vede ditamai şura nu o vede şi ce nu-i a lui, de ce să ia? şi nu ia acasă Dragomir ca ruşii cloşca cu puii de aur, Dragomir nu îşi însuşeşte a altuia, chiar nici cât negru sub unghie dintr-a statului. Dragonir era om cinstit, lucra bine că nu se făcea că plouă. Nu era chiar aşa uşoară viața, că alții cu ce gest de iubire te sapă şi te scot de pe gazeta, panoul, fruntaşilor afişat la vedere (a fost scos, că nu s-a lăsat încadrat în securitatea muncitorească, că pentru aşa ceva n-avea nici o bucurie, poftă, nu-i venea la mână). Avea un plan, o sarcină de partid la locul de muncă, unde s-a calificat ca Budulea Taichii, lucru bine făcut trasat unui nemembru de partid şi conta totul să se desfăşoare bine, normal, pas cu pas, dar el avea răspundere, domnilor tovarăşi, de care pe uni-i durea indiferența, îl durea, în cot şi el asigura securitatea colegilor de muncă, dar el de ce să vrea rău celorlalți, de ce să-şi saboteze ortacii, având punctul lui de vedere (nu da apă la moară nimănui: ştia ce-i moral, ce-i nedontologic, că fabrica nu era un maidan unde sunt apucători de techecgheu, vagabnd=huligan, doar incompetența îşi spune cuvântul şi-i mult zis că unii fac balamuc,debandadă,că trag tare). Dragomir trăgea delicat, tare,alimenta cumpătat cuptoarele cu huilă/cocs. Transferându-l ca securist el credea că nu s-ar fi simțit mai bine, pentru el însemna o degradare social-umană şi nu era puțin lucru, ci era supărător, aşa dar era nepotrivit, dar el avea un ritm propriu cu măsură al vieții. Ajunşi unii în fruntea bucatelor ascund istoria revoluției de la '89 şi după 30 ani, ca să ne frusteze ironic, în dulcele stil a românilor implicați fără a se uita peste umeri, deşi redactorii trag tare, depunând mult efort necruțându-se, chiar jertfindu-se, că soarele era jonining după nori, dar ei entunziaşti, nici de certificatele de eroi revoluționar -au profitat, nu le-a trebuit deşi au fost pro-activi şi au realizat chiar zicând despre cei care n-au participat afectiv şi efectiv, creativ, la revoluție, adevărații revoluționari, chiar zicând ca Iisus:

-"Iartă-i, Tată, Doamne, că nu ştiu ce fac !", se rugau pentru escroci şi corupți, despre cei care vroiau cu experența lor de succes, de muncă sinceră, serioasă şi în osteneala lor care te încântau artistic, atletic, cu performanță, prin munca lor prestigioasă, insistentă cinstită, solicitantă, lecție de viață eroică, schimbându-se sublim vremurile, epoca şi orânduirea, câştigând un parfum insistent de România, cosmopolit, capitalist asuprindu-se vehement a omului de către om cu gura focului, că a necisitat prostia să-şi facă de cap bolunzând oamenii, însă redactorii consumau multe ore de filmare, că o muncă desăvârşită, cu tendințe de prețuire, strălucire, cu esențial foarte,cu reguli de rigoare cerea multă dăruire şi sacrificiu, efort de a lăsa lucrurile începătoare şi a merge spre cele desăvârşite, cum scrie, în Evrei: 6:6. Ce trebuie să faci binele până la capăt? Eşti doar om şi ca ce? să faci bine e nevoie să suferi şi să lupți ca binele să învingă, că binele biruie făcând binele, schimpând natura firii umane. Viața nu-i uşoară şi doar ne justificăm starea de bine, secreția serotoninei eliminând melancolia, singurătatea şi tristețea care vine la pachet ca stuperfiantele care ne otrăvesc viața în care minunat ca un fenomen facem doar cât trebuie (ca oameni, men, la ce ne limităm Ben? cum scăpăm de minusuri, de starea depresivă? Daria destăinuie, c-ar zice: -"Aşa m-ai schimbat: îmuiat, liniştit, calmant, mi-a zis Gică din Cristeşti, Botoşani triunfând: m-am făcut bine, în spiritul Crăciunului, zice George Crăciun maistru zidar ca şi cum ar mânca cumpătat din toate acest bigam, acasă având nevasta şi copiii lui, dar chiar asta negând acest botoşean versat, din comuna  Cristeşti). Acest şmecher, Gică, afemeiat şi descurcăreț, cu ghivint, zice incredibil, diplomat, că muierea i-o murit şi dantelează, denaturează şi existența copiilor, nespunând adevărul acest om spunând-o ingrat şi vârsta, etatea lui rimanțează Don Joan aiesta, curat-murdar, fără a fi natural, ci şovin, spunea peşin, înteresat ca şi cum afacerea lui şi a lui Daria ca atare denatura şi vârsta față de cât cea care o avea în realitatea: sărbătoare cu oameni dragi, cu clipe frumoase, în care nu există durere, supra-răceală supra-interpetată ca-n Sunetul muzicii, film unic ca destinele lui Iulia Marciuc: Destine ca-n filme, filme cu şurubul emoțional bine strâns, cu sens din start (Demonstrația lui Daria vorbeşte de la sine, ce stofă are afectiv, eficient). Mâncarea ce o face, o face-n casă, de casă, citiți cu voce tare, teatral, cu intonație şi auziți foarte bine. Uneori ori la bal/ la spital, dar ce vorbeşte, bârfeşte, lumea ca să ne placă la nebunie? De sus de pe acoperiş, cu elicopterul au zburat cei doi, ceauştii: Elena şi Nicolae, în direcția Târgovişte şi eu cu Vica ne perpeleam lacrimogen, laş şi plângăcios ca o detoxifiere, urmărind revoluția, cu revelația ca stare de bine, temători, în direct la televizor, nemaiştiind ce are să ni se întâmple, în România, orice schimbare putând să ne dezaxeze, dezechilibreze, schimbându-ne viața radical, putând să ne schimbe transformarea, bio-alchimia, că ce puteam şti atunci, putând să fim dezrădăcinați şi dezorientați să nu ne bucurăm de ce trebuie cum trebuie de fericirea celorlalți, noi fiind dezinformați şi zăpăciți, în acea vreme cu haosul iscat tembel de unii care au necinstit traiu artistic, haosul căsca pământul apocaliptic, care se crăcea, despica, pentru nişte țărani, în Ciubăncuța, ca o prăpastie şi ceva urât mirositor emana fără explicație, care nu prevestea nimic bun, nimic de viitor. Schimbarea a început cu mine. Din scrisul meu opulent nimeni nu-mi poate da papucii, cum nu mi se poate da de la petrecerea de Crăciun, unde tinerii îşi caută aventura picantă cu sâmburele iubirii şi parfum feminin dacă-i bărbat dat naibii cu râsul..., care pentru cine nu-i au, o stare de bine, e sfârşitul lumi, dar întorcând timpul către momente de poveste ca cele care m-a apropiat activ amoros de Vica care-mi ținea durerea şi oful departe, desfătându-mă, că ea sau el fiind ca stelele căzătoare, asteroizii, stelele cu coadă, că tinerii întotdeauna fac ce trebuie rostogolindu-se unul în altul părându-li-se că vor fi împreună şi nu se vor despărți niciodată şi totuşi moartea şi-a bătut joc despărțindu-mă de Vica, că moartea m-a sabotat fără să fi reuşit să mă distrez suficient, nici nu ştiind cum s-o fac (n-aveam şcoală în acest sens, n-am educația de a mă simți bine, că eram sărac dar nu prost, cum zice Vaida Voevod, ofițerul de la ...  muzică populară, deşi la TV Cluj îmi picase Lucia-Stana Sevianu! dar eram un prost, în ciudă că o visam mlădiindu-se ca un şarpe în jurul meu până la pierderea minții, ca la admirarea unei sirene. Totul m-a surprins, o viață întreagă, mai ales candoarea femeii: Vica. Nu o să-ți vină să crezi, dar acuma trăiesc alte vremi ca Iosif pe timpul când aparte, ciudat, îmbătrânit, moşneagul Iosif avea existența cu îndoieli, protectoare față de pruncul de snovă, nu într-atâta ca să nu aibă cu Maria logodnica lui şi alți copiii, frați a lui Iisus care nu-şi protesta originea şi regalitatea proto-dacă, din care avea să se nască pe galileanul, nazarineanul, cum eu neştințific, îi ziceam nazarinean lui Iisus, fără a schimba subiectul, istoria ascunsă de acel papă care tipustea, ascundea, adevărul ca un secret încă nedescifrat, nedesecretizat (pe unii nici nu înteresa, că nici adevărul ascuns 3o ani, din '89 nu putea fi deplin, ci răstălmăcit, că doar acuma se întreabă deschis, chestiuni de genul aiesta, dar indecişi: -"Ce-a fost, ce s-a întâmplat la noi, în România: cu revoluția furată de Iliescu/ lovitură de stat? (e o teorie care fără dubii se maschează înteresat adevărul ca pe vremuri viața aşa cum o fost întodeauna. Unde sunt evenimente sunt agenții străine, membrii Caghebe, mulți ruşi au intrat, în România fără a ieşi, că ruşii vroiau să influiențeze asupra României, că Ion Iliescu şi noi ştim multe despre conducător, dar dar ce să facem, ce putem face, că tot nu era un natural, chiar nici zâmbetul, că îi era o mască? recunoaşte, spune, se demască lui Petru Roman prieten cu elita neocomunistă al țării c-a fost în Rusia, se destăinuie ca un bandit contra umanității Iliescu, belit de pe dracu şi cu mineriada şi că-i aşa cum se ştie, la noi, Ion Iliescu. se îmbolăvesc, chiar şi tehnicianul Asistentul având o ştiință, la bilă, în cerebrel ştiind ce are de făcut şi ca execuntant şi chiar inventând pe loc un mod nou, inedit de tratament şi unic, medicul laborant Nicolae Slavcovici împingându-l să-şi prezinte procedeu ca prelegere la facultate veterinară din Cluj vizavi de Fabrica de bere "URSUS" unde Roman Morar mă trimise la chirurgul Morar care mă aprobase după tentative de-al lua pe studentul lui Dascal Alexandru medic veterinar, dar după trative şi motivații mă aprobase, în cele din urmă, Pavel convingându-se, că are dreptate chiar dacă nu-i doctor dar şi ca Tehnician/ Asistent veterinar, însă e iscusit, cu spirit de observație inventiv, (am să revin cu detalii, amămunte ştiințifice, cu omenie şi sprinten, ager ca o căprioară şi isteț ca şarpele, am să revin la timpul potrivit, că a răzbi în viață nu-i floare la ureche cum veți vedea neştiindu-se din ce tufă sare iepurele, că n-ai cum şti oricât de perspicace ai fi).

 -"Porți ochelarii doar ochelarii de podoabă"?

-"şi văd lae bălae, zice Miha. În Decembrie '89 totul se învobura către o dimensiune de înțelepciune adânc cu adânc chemând către lucrurile fireşti... ca doina să ne fie România profundă de baladă şi de taină cu lumină de pomină, când lumina de pomină e întunecată de împuşcarea tinerilor şi a ceauşeştilor, împuşcarea imfamă nejustificată. Crăciunul ne era însângerat şi ce trăiam nu era imperialul zilelor Beethoven, că nu ne prilejuia sărbarea naşterii, că era un amestec de griji, cu căderea onoarei, cinstei şi ochii ne erau în lacrimi, că totul era exaltat, în lacrimi. Era un rău cu vărsare de sânge la crăciunul din 1989. Şi se trăgeau clopotele ca de vreme grea/de foc, că erau un du-te, vino, culori de nilinişte şi se cânta bisericesc: -"Cu noi este Dumnezeu." În noi e o unitate care se întrupeză din sine, din duhul sfânt cu tematică din direct cu viața: o bucuri ca un balsam a sfințeniei inteme ca de madrigal de Românie, că numai în România evident inteligent e sfințenie şi omenie a ofului din decembrie şi a Crăciunului de bunăcuvință a divinului din România cu încărcătură cu vibrație de templul ce e în noi, c-aici e o naştere, o nădejde phonex ca să ne bucurăm de ce avem, o iubire şi bucurie felix, în echilibru orizontal raportat la un vertical valoros concret ca să nu uităm culminantul de ce suntem natură umană aici ca întrupare şi existență prin Iisus aici ca oameni, pentru oameni, români superbi acasă şi cu aură şi nimb şi, în pretutindeni, în duhul sărbătorii ca să nu uităm/să uităm de răul care ni s-a făcut de semeni şi să iertăm greşiților, greşiților noştrii, acum şi-n vecii-vecilor pururea şi-n vecii-vecilor dezinteresat să iertăm cu aplomb, fără discriminare, de rasă, de culoare, de sex, fără deosebire... cu împlinire, cu un sfânt de care suntem străbătuți ca botezați/ responsabilizați  de la Bleteem, Dumnezeu însuşi fiind lumina sfântă, steaua din răsărit ca o coronă colind de cetenă şi de spini, ca în existența pe navă unde steaua hristică există ca lumină a lumii... de dragoste şi de jertfă.

 -"Colndăm, ne bucurăm?"

-“Cântă splendid, Paula Seling, de care ne minunăm!”

România are candoare de sărbătoare,

de leru-i ler,

răsărit de soare :

măr-măruț-mărgăritar,

îmulțit cu har,

că români prieteni de pretutindeni,

în iubire,

sunt candidați la fericire,

în drept la poezie,

că unde poezie e,

Dumnezeu, iubire e.

-Ninge incredibil de frumos inspecial cand privesti de la 46 de grade celsius. Cu drag, bucurie si dor, Ben

     - Ai de făcut ceva, de publicat o carte, nu dai banii, ți se arată uşa, nu ți se publică cartea fără “monii”, că nimic nimeni  nu-ți face ceva de pomană, îmi zice şi Teodor-Flaviu, Celemen copilul plecat, în Spania ca să-şi câştige mălaiul, existența, cum pe vremuri, unic şi puternic luase bățul pribegiei şi unchiul George Ferghete de-a lui Ioan Rătundeanu, încercând, ropcii, copcii, prin 1909 prima lui fugă către o stare a lui de bine eşuându-i, frate-su Vasile popă, în Dâncu luânsu-l pe fugar, din Huedin, de pe scările trenului şi aducându-l acasă de pe scările trenului, crezând şi el, George, în gona lui qihujotească, după deşărtăciune şi vânt, că, în America/ tu, în Australia, Flaviu, în Spania, că pe acolo câinii umblă cu covrigi, chirtici colaci, în codă ca flămânzii să-i ia la întrebării, cum au făcut-o, în Omida desculții lui Zaharia Stancu, un scriitor liric şi plastic a exprimării, pe vremea foamii frugului, în scris având şi el o pasiune, o răbdare, o stăruință şi o dragoste, că era vorba, de asta, era vorba şi-n scrisul meu, băiete, unii crezând că-i o joacă, floare la ureche, cum credea şi Vica cu preaplinul ei de calitate de om. Nu ştiu, Ben, dacă oamenii aieştea vor/ nu să îmi publice din ce scriu sau nici în cot nu-i doare de mine? Fiecare trage fedeul pe oala lui sau ce? Ei sunt înteresați doar de prestigiu revistei lor şi eu de cel al meu, nu-i aşa? Dumnezeu să vă dea bine, să vi se împlinească tot ce vă doriți! An nou! Dacă crezi că au nevoie de material pentru publicare, te rog, maistre, trimite-le din osteneala mea, trimite-le şi hrăneşte-i cu mana cerească a spirirului meu. Mulțumesc. În tine e adevărul şi viața mea, că fără tine ce-aş fi, dar fără Vica ce-aş fi fost, omule? Pe copiii ei şi pe Daria, nu i-aş fi avut alături şi s-ar fi deschis o prăpastie, în care aş fi murit sterp, fără de nici un folos. Avându-te pe tine am cui să scriu, iar tu cu bunăvoința şi bunăcuvința ta exagerată mă publuci inspirat, mă faci om între oameni bucurându-m cu viață de viață, că tu ştii mai bine ca oricine ce ni se potriveşte, că împreună suntem buni, mai buni, mai cu Dumnezeu.

Unele lucruri, făcute pasionat cu provocare întru răsărit de soare,

sunt făcute legendar,

cu talanții îmulțiți, în har: clar, că ai habar să bucuri pe toată lumea, ținând răul deoparte, ca realitate:

ispite literare, când eu sunt chemat de îngerul care prin marile iraşe nebun, a tunat şi fulgerat, îndemnat şi chemat, în dragoste de viață provita-conştiință națională, în raportul universal de a fi laudă de zestre

care nu are egal,

în drept de a fi cu magia de România

la zi, profundă, tainică şi mare, în propria unitate şi visare şi unire, întregire.

În viața fiecăruia sunt şi clipe frumoase, fructoase,

culmi care-s de anume bune, în iubiri la înălțimi, cu profunzimi de lumini cu limpezimi,

pentru noi, fragil, util şi scăpate unic, impecabil scăpat aur cenuşiu strecurat, de sub control, calmând luminat şi curat, disciplinat starea de ...bine, carambol, specific şi să dea cremă sicială şi specială al spectacolului sicial-uman cool,

că inspiră omul bun cu stare de bine eficientă care revine

şi dă atmosferă de Crăciun, creştine.

Romanul meu e cu mai multe naturii, cu profunzimi emoționale ale iubirii omeneşti scrise mai aparte, frumos Scrise.

În noi e un bine de Crăciun,

de om bun,

cu strălucirea astrală-ancestrală, stelară

de cazanie, comoră rară, cazanie care o cântă iară şi iară, țăranii noştri, pe la a lor sfântă vatră

carpatică de piatră

care ne venea pe o rază curată

de credință şi de mare conştiință națională, şcoală, iubire pe verticală, din marele speranțe şi credințe,

noblețe, în frumusețe,

dintru-n acasă,

cu viață şi verde de iarbă, de treabă cu ispravă

întru al Domnului Savavot slavă,

cum nu fu alta magna cum laude mai frumoasă,

mai mană cerească,

omenească

şi împărătească de poveste, de bună veste, în, cu viață bună!

-"Eu am ajuns să mă fac de tri lulele, de tri surcele."

Cu energia bonus şi Iisus de România

am tonus, bonus, omenia de România prin cuvinte, mai presus de morminte, cumințenie, de om cuminte, cum o ştii bine, creştine,

măsura lucrurilor, în rost şi stare de bine

a ceea ce-i iubire şi ni se cuvine.

     - Chiar si numai aceasta declaratie literara face de un adevarat ROMAN!

     - Chestia-i cum îl scriu/scriem, de tri pițule sau de tri fileri/doi-grițari? Îmi era Macovei Rodica profesoară de fizică, aşa cum are să-mi fie profesor şi Coldea Marin, din Poeni, pe care aveam să-l întâlenesc la facultate ca pe Ghița Purşului din Escu, după ce din Bistrița am fist transferați la Şimleu şi cu doamna  profesoară Macovei făceam instructiv şi cercul foto, pe mama ei cunoscând-o ca prietenă, a lui mătuşa, în vizită la mătuşa Elviră şi la unchiu Toma pe Galați la nr.3, în Cluj. îndulcitor, amăgitor, la cafea şi eşti un apropos generos mai presus, bonus Iisus? simți plăcerea de a fi zâmbind şi mai făcând ceva dragoste şi gând profund despre viața şi revoluția din România, în direct, infinit a durerii transmis la televizor, cu predicat şi subiect şi apropiat de obiect, eu şi Vica savurând, în direct eveniment cu eveniment să descopăr eveniment, adevăr cu dulceața de măr, cu sărutul vitaminic a soarelui şi de luceafăr, în destin amar/ de dulce minune ca-n filme ca într-o înclceală de a mulțumi cu iubiri la înălțimi, în bucuria Hristos Făt-Frumos de a evada din haos, din alambalicatul labirint social-uman, în care se bălăcea corupția din ecuația cu infam, escrocherie din şmecheria cu ghivint, coruptă, hazardată de hazardul incoerent din bell România din casa noastră verde albastră a noastră ca o napolitană concrantă şi stperfiantă asemeni cartofilor pai şi muzica uşoară/ populară? întru răsărit de soare cu binecuvântare

de România profundă, tainică, trainică vie si mare,

cum nu-i România alta mai Eminescu, fără asemănare, sub soare

ÎN DE DRAGOSTE DE SOI DE LA NOI

Viața ni bucurie de prestigiu,

de zile mari, de artă şi orgoliu mândrie de Românie,

în sinfonie florală,

iubire pe verticală,

produndă, nemurită legendă, în baladă.

În România de stres, cu stres, suntem mai ales: anti stres,

că ne facem de iubire cum scrie la carte

pro democrație ce dă-n clocot de libertate,

peste una şi alta, Aurel Vlaicu, cu văzduh de fericire,

pentru ceilalți

dintre, de pe Carpați,

şi din Carpați

cu frați de frați,

pentru provita frați.

ÎN ISTORIE DE ROMÂNIE

- CUM NE CÂNTĂ ŞI CUM NE BUCURĂ-

Noi ne mai luăm cele bune, lumini din stele,

că satul din suflet omenesc poet nu mai cântă,

nu mai descântă inspirată: poezie doină de pomină şi cu artă,

în drept, cu drept de a fi,

că nu-i la sat pentru cine răsare soarele, pentru cine să bată clopotele

pe răzoare cu bisericile, că nu-i de unde să se adune ciutele ca să serbeze cu dor duminicile,

nu-i pentru cine să răsară bunele, soarele de binecuvântare,

s-adune social-uman bunele ca să soarbă apele din dulcele izvoarelor,

consumând mana holdelor

împărtăşând oamenilor belşugul îmbunătățit, îmulțit şi binele pâine de o ființă

şi de toate zilele

cu copii şi cu nevastă de bună veste

şi cu miraj de eroică poveste,

încăpățânat sănătoasă, în bine-istorie de Românie

şi de sinfonie de ciocârlie îmbunătățită

cu mană de glie.

Timite-mi adresa ta, că mâine pe tri de rugă şi de fugă,

voi fi pe la Cluj, ca untul tras, întins, pe felia de pâine, tras în mâine voi fi,

în oraş cu ruji,

cu iz de trandafir

ca fiu a lui Veronica şi Dragomir,

ca bărbat a lui Vica

să-mi serbez şi onorez

să-mi trăiesc sărbărtoresc duminica,

nunta ca-n cer şi pe pământ ca-n cer cu super untelugent şi cu caracter-reper,

în drag şi sfânt ca-n cer şi pe pământ

cu grai de rai omenesc, românesc natural,firesc,

în drag şi sfânt.

Oricine cu suflet poate fi pâine a vieții, în Cananul ceresc, în laudă şi închinare să mă fericesc. întru învierea candidatului la fericire proiubire că suntem ca oameni ceea ce suntem provita. Mângâios e Nicolae Sabău cântărețul din Cicârlău, un om căruia îi port din suflet respect, prețuire, că nu mai departe, dar de câte ori îl văd la televezor pe Sabău, mă alint părându-mi-se, că-l văd pe bunicul, deci îl văd pe Nicolae după sufletul meu, mi se pare că-l văd pe bunicul Viorel Ferghete din Sâmpetru -Almaşului: chip şi asemănarea lui şi mi splendid şi pe sufletul meu ciar dacă bunicul nu mi artist popular ca să-mi cânte ca Sabău, un dăruit de Dumnezeu: Bate vântul dorului, Cântec pentru tata, Jocul găinii..., bunicul blajin din fire față de cei care încalcă regulile vieții, etica şi biblia de a fi om, Viorel Ferghete e mânios, aspru, fiind mânios şi aspru făță de cei care nu erau cinstiți călcând în strachini, Sabău crezând, că cântecul determină oamenii să se lapede de rele, că-şi schimbă viața oamenii datorită cântecului (bunicul credea că mustrarea cu vorbe simțite poate face omul un altul, din om rău poate deveni om bun). Fie-n ca-n anul care vine s-aveți parte numai de bine din cutia pandorii de minuni!  Servus, 2020, Jenny şi Ben/ bell Melania şi Ligya, Mircea de România, Maria! şi la mulți ani sănătoşi şi fericiți ani, România! ecccetera, ecccetera, că n-am la mine cetera sau fluiera... şi dragi şi drgălaşi români de pretutindeni, prieteni ori ba-oameni de bine pătimaşi pălmaşi: ciubăncuțeni şi sâmpetreni, americani şi australieni, isteți-harnici-buni prasnici şi sprinteni omenoşi, feți-frumoş/ hristoşi fițoşi, voevozi şi de la opinci la vlădici, de leac din veac şi de peste veac, amin, flori de crin pur şi simplu exemplu din omenesc şi firesc românesc mioriric, peagmatic -pitoresc, sorelnic !lumină de început ca unui nou născut şi An nou ca unor botezați şi responsabilizați! Bună sănătate și vin bun, văr and Ben! Cu bine, român de bine, român a fi român, în bine! Scriitor temerar cu multe vise, dar cu neâmpliniri, cu pricepere, în nautică, cu fapte bune, doar scrisul dându-i satiafacții însă (de ce nu ştiți, în numărătoarea inversă, cu încruntări şi încleştări, cu mările speranțe şi oceanele, experimentul să exigent inteligent, cu plin de caracter divin-senin şi avea experențe inedite, menirea sa scriitorul Radu Tudoran ca cea din cu Toate pânzele sus, că avea acest om talent nativ avea cu carul ca şi cum toată viața lui Radu ar fi navigat, dar ropcii-copcii a scris fără vicii, că era total schimbat în bine, că era mai ceva, în dansu cucritm de inimă, era ca orice scriitor de bestseller american/australian, scris lapidar şi, în răspăr, dar el scria consistent cu sârg, că era experimentat acest om ca speologul Emil Racoviță, că Radu Tudoran era ca Emil Racoviță şi la Polul Nord/ în peşterile din Carpați, era cu întâmplări neprevăzute, surprinzătoare, picante, autorul acesta cu aurul american aruncat peste bord având mult fler şi spirit ferpley ca om între oameni care dăruit pe tot şi toate-Domn Savaot, că altfel în dragoste de viață spirit, minte, suflet şi inimă, sânge din sângele neamului, avea chemarea românilor - strămoşi cu maximă inimă româmă, proverb, viață cu stil şi îndemână-patrie limba română, că nu se putea fără chemarea străbunilor, c-avea Radu Tudoran un Dumnezeu al scrisului propriu, artă a succesului, scrisului, cu tupeu ca Leonida Neamțu/ Ion Chirilă (Chirița cu mare aventură naturală şi Cireşarii lui tinerei cavaleri ca cei a lui Ioan Dan, nişte muşchetari copiii, cu barca la apă, cu pânzele boltă/ la tribord că se putea răzbi, în viață cu voință chiar dacă unii zic că povestea lui Dan e parodică stil Alexandru Dumas, dar n-o fi chiar aşa, cu toate pânzele sus  la liman trăinudu-şi aspirațiile, în van, social-uman, comedie Onore Balzac că ştia de ale sale, acest scriitor optimist artist, cu mari speranțe fluturând frumusețe şi noblețe, calitate cu bunețe de om între oameni, pentru oameni. C-astă seară dansăm, în familie (film: să iubim trandafirii?) cu artiştii: Dem şi Papaianii, că aieştea suntem noi fără nici o vină, ca Iliescu fără pacatul de a fi vărsat sânge la revoluție... cu pardonul, că tot mereu cu altă fată, dar ce zic? nu cumva că azi... dat trântă, nu-i aşa că şi caii se împuşcă şi... croiala omului contează chiar dacă val-vârtej/ sfârlează! dacă şi cu poate, că omul e om: cu pardonul enervezi, dacă calci pe bătături, şi broasca mică cu cărțile pe față, cască gura mare, că-n jocul lui Anțe-Panțe încurci ițe, faci fițe, fițos, ițit, în nebunii, ca nebunii creştinismului care o datără, în bară cra-cra  ca sarcă/ cioară ca aleşii trubaduri pensionari din camera de ospeți, căzuți în vergea la apelul de seară. În noi e dragostea şi povestea, cu tot frumosul şi tot ce-i promițător, pomnițe, dude, din rai, că noi nu fugim de noi înşine. Prin dragoste avem glorie. Efemeritatea dă nas, în nas, gras compas: pas cu pas, cu eternitatea.

Joacă bine pe mândra,

că e tânără şi vrea.

Greu te vede omul de tine însuți, nu-i nici o noutate, Roger Moor (simon templar) uneori cu totul anapoda, mă credeți/ nu? Idiotul lui Dovstoieski face furori, dar cine lasă binele să ne încâte? Cine ne strică ziua? Care ni şansa, în viață? Când blândă, când vulcalnică, sangvinolecă: Sofia Vicoveanca, Micu. Zice nepotu-su, zice bunicului care are nişte văcuțe ca să nu fie singur şi să aibă bătrânul ocopație şi ca să nu se plictisească rămas singur, că-i murise bătrânacă nu mai avea băbuță, cum nici eu n-aveam pe Vicuța mintenaş de 2 ani moartă şi uitându-se  la vaci copchilul cuconul la iosag, la vite, care după ce mâcarseră stăteu jos văcite şi mestecau, rumegau şi nepotul bunicului zice genial:

-"Cred bunicule, că cheltui mult bănet ca să cumperi atâta gumă de mestecat, că vacile stăteau liniştite şi tihnite rumegau firesc, natural, glumeşte această mândră a cântecul popular, Sofia. În giobul de paznic la farmacie Ion Dichiseanu uimeşte şi lumea e uluită, el fiind văzut în teatru/ film. Altădată cum se deschidea ditamai cartea şi acuma nu pot deschide, deşi ca un sportiv performant tind spre titrat ca prestigiosul Drăgulescu, un prestigios ca spoetiv investind, în tine şi învățând să te dărui plăcut, cu lucru bine făcut pentru celalalt nefericit, pentru a fi fericit, în viață tot mai bună, că dacă-i bine, ce-ai vrea mai mult ca să-ți dea emoții, bucurii, că tu şi tu, mă ambiționezi să scriu plin de divin şi orgoliu național monumental mondial-universal, depinzând de celibritate şi costuri de excepție ca valori româneşti reprofilându-te după necisitatea acută, în dreptul uneori meschin şi peşin, că dreptul de a fi, că asta-i cu bune şi rele, c-aşa a fost şi este viața, o provocare senzațională. Omul e de felicitate. Să fie altele decât ce-ai corectat în vol.3; sunt cumva ce ți-a trimis recent super tare ca ultimile poezii din 2019, Ben Todică, poezii scrise de mine cum zici sincer incisiv, cursiv ironic ca om cu nerv şi pitoresc narativ fără sa te dai mare, că munceşti s-areți ce pot muşchii tăi, ca om potrivit la locul potrivit, cu talent nativ, creeativ-undă verde laudator temporis acti constructiv, cum confirmă bonom: boni-bon, cu toată admirația crticul literar proactiv magna cum laude, Lucian Gruia de nasul lui şi minunatul prof. Daniel Salapa, care joacă la două capete rezonabil impecabil, perspicace cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ şi civic, etico-socio-uman pe sufletul oamenilor cititori având creerul in inimă română tempera, vie, în palmă şi de seamă, cu suflet de poet al neamului, absalut a iubirii, asemeni lui Cojbuc/Goga, mesie a pătimirii, durerii şi iluziei noastre-lecție de istorie, poveste de poveste, de bună veste arhicteturală, frumoasă, cum fu mai frumoasă-în drept de a fi mai ceva altceva laudă de zestre magna cum laude! Tu, Salapa, poți să-mi trimiți ce ți-a trimis maestru Ben, că l-am rugat, dar trimite-mi poieziile altfel ca să-mi fie accesibile, că, în aşa fel ca să-mi fie şi mie accesibile paginile, accesibule la citit, cum făcea şi pr.Al.Stănciulescu-Bârda, când îmi trimitea el: Scrisoarea Pastorală, din parohia Bârda/ Malovăț, cu propria viziune şi religie de viață, trimițindu-mi-o într-un fel apoi, altfel ( cum? detalii tehnice nu ştiu să vă dau sfaturi şi-n cazul acesta, întrebați-l pe domnia sa, că popa aiesta poate şti ce dumneavoastră nu ştiți, nu-i aşa oneştilor?) Vreau să văd ce corectați, Dane, om cu opinie, răbdare şi atitudine, om cu pasiune, dragoste, cu dimensiune de înțelpciune, că doar tu, omule, măsură a lucrurilor, nu eşti fără de tune, ci român de a fi priceput, în bine: onest, artist,  optimist şi altruist (şi chiar dacă erai învinuit de comunist, ca om cinstit nu te jenai, că n-aveai pentru ce, programul partidului comunist având o etică, cu dontologie superioară de popor serios, capabil şi impecabil cu potențial național specific cu şansă de a îmbrăca pe ceilalți cu cămaşa fericirii ca Mesie a iubirii apropelui şi a Dumnezeului, că unde Dumnezeu e şi iubire e, frate. Politica lui calcă-n strachini, fuse strâmbe şi ca umblă cu cioara vopsită şi feşteşte ouă cu beşini ca Teechea-Berchea, Ciuli-Bulii cu ouă pictate cu... (vezi proverbul cules de M. Eminescu.

     - Aceasta este o fotografie minunată a ta! Totuși, încă nu vorbesc mai mult de cinci cuvinte în limba română. Folosesc Google pentru a traduce engleza.

     - Jenny, E făcută fotografia, în România, cu mai de mult de 5 ani, când eram mai de vis, în acest paradis, artist, optimist, dar nu-s mai tânăr, dar neliniştit sunt ca cel mai iubit dintre pământeni ca măceşul crescut stingher la margine de şanț, ca mare singuratic, cu caracter şi inteligent eficient, de 5 stele, în aduna binele, că ari ca să să semeni şi apoi ce-ai semănat să aduni. Da,trebuie să vedem ce ne preocupă potrivit firii noastre de excepție, că vzibil avem energie, o vocație fiecare aparte, de pomină, plină de şotii care trebuie folosită cu emoții şi haznă-provocare cu potențial, că viața nu-i un pretext, ci o ecuație ca să ne păstrăm imunitatea, că ecuația cu năzbâtii, năzdrăvănii, se va rezolva cu bună dizpoziție, cu calitate, că punem accent pe ce şi cum rezolvăm, soluționăm, aflăm fără să neglijăm aflarea soluției, că nu trebuie să te învârți în jurul cozii, mai puține vorbe şi mai multă activitate care te remintează având perimetrii normali ca să ții cont şi să te cunoşti pe, în sine, că-i o natură şi un natural să fii diciplinat, în ce şi cum faci ca să-ți păstrezi echilibru, în răsfăț de botezat, cu talent nativ şi responsabilizat ca la pomana porcului, prezența mea fiind vie, evidentă în curtea bunicilor şi la boboteaza, la tăierea porcului, o desfătare, nu o premieră în copilărie, că conta şi era o sare-n bucate scandalul care scandaliza cu cauză şi efect, că una peste alta, noi aveam multe pe suflet: erau multe tentații şi ispite de a ne juca cu focul de a pune şi noi focul furat la fân, cu şomoioge de paie duse la boadele, şirele, de fân, dar descoperiți la timp eram fugăriți şi amenințați de cei mari cu o mamă de bătaie, însă bai era că se canoneau să ne ajungă, dar nu ne ajungeau, că fuga era ruşinoasă, nenicule, dar cel neprins era sănatos, cumințenie a pământului, fuga era deci: sănătoasă, în viața de huzur şi copilăroasă ca să ne deie o lecție de viață, o învățare de minte, că şi Stan-pățitul devenea cu păr alb, dar nu minte proastă, o stare de bine că ce înveți cu voință la tinerețe, ştii la bătrânețe. Nu suntem izolați de ce se întâmplă (cine-s idioții aia indiferenți care nu se implică şi de ce n-aş spune ce simt, ce nu-mi place?) Cine dă banii, dă şi ora exactă? Adică cineva încă ne cenzurează cu stupidzdenie? De ce nu s-a jucat Piticul... o biciure, s-a suspendat spectacolului, doctorului chirurg i s-a luat bisturiul încurcându-se sula cu perfectura fără a fi naatural, ci grotesc, dar de ce se încurcă Laura cu gaura, că unde ni competența, autoritatea (de ce să nu te implici personal?) Unde-i harnaşamentul femeii (că se inoculează feminitatea/erau la bază nu esența noastră, ci sacul cu silicoane pentru care se vinde pielea ursului din pădure deşi depinde ce se vinde cum se vinde, în ce scop?) Trebuie să ştii cum să-ți faci cu vocație viața, cum îți faci cu sănătate, cu bucurii, că petrecem şi ne trcem-petrecem grăbiți indiferent ce comedie, ironie, istorie/iluzie trăieşti, că viața e cum e: scurtă şi grăbită şi cu iartă, că a ierta e artă, dar nu însă a te prosti, că-i o putere a dragoste care te îndrumă şi te duce mai departe implicat, real, în clipa suspendată pe scut/sub scut, fiecare cu darul şi amarul care-l are. Unii veniți pe la noi, aflați în fața reporterului şi a al aparatului de filmare, ne laudă inutil şi zic fățarnic, fariseic, forțat şi nefiresc:

-"Mulțumesc România !". Ducem dor greu de voi români din Chişinău, că noi ne chemăm pruncii şi de aiurea înapoi, că oricât e mama de depărtată, mama nu trebuie rațional, uitată. La casa de cu dorurele aduceți-vă aportul şi binele ca să nu ni se gate acasă însingurați, zilele, o senzație ca de frig care ne-adună buzdug, că nu-i cine să ne zică o vorbă bună acuma ajunşi bătrâni şi căzuți din neputință, căzuți în vergea (în noi e bunătatea, dar cu cine s-o împărtăşim, tinere, Ben Todică, că lui Vica şi chiar cu o viață sănătoasă, deşi-n pericol de moarte n-am cum îi grăii şi dacă aş face-o ar fi fără noimă şi moale nu mi-ar fi din cauza bârfelor în general învinuidu-mă rău-voitorii, că n-aş fi în toate mințile că turui, hodorogesc, de unul singur ca Ilie Moromete care a dat marea lovitură ca să facă cu salcâmul lui rost de bani/ cu desfăşurarea, înscrierea, în colectiv, ieşindu-şi din țâțâni, ieşindu-şi nervos din minți, decăzând nervos, ca Dragomir care refuzase oferta activiştilor veniți în sat, care se țineau de el ca scaiul de lâna oii făcându-l de păcat să-i suduie şi şi luându-şi lumea-n cap pentru a muncii la cariera de piatră de la Leghia, cu greu obişnuindu-se, adaptându-se cu greu cu noul lui loc de muncă având libertate şi un program, servici, în sat altfel disciplinându-se fără să-i impună un oarecine ce are Dragomir de făcut. Nu era nici o distracție, însă nu i se păru dracu atât de negru cu tot disconfortul şi disciplina impusă şcolăreşte, pe un drum a multor furii cu atâțea şefi: unu cu sapa şi doi cu mapa grapă care-i stateau în spate ca ochii din ceafă a soacrei. Ce trăia îl depăşea şi-l pisălogea, că nu ştia cu ce-i mai deştept cel care care îi comănduia tocându-l fără spirit, fără discernământ, deşi ştia şi el Dragomir ce şi cum şi chiar rob nu era. Dragomir burzulit din naturalui, din cuibul lui, o prețăluia, prețuia, mai cu drag pe Verinica lui, chiar zicându-i, în felul lui, sărind din ritmul lui:

-"Îți mulțumesc dragă, că exişti". şi avea mai multă pasiune şi drag față de ea, era mai în forță gentil şi cu stil, cavaler. Ai impresia fără să-mi dau seama de unde ştiu, unde am citit/ de la cine am auzit, că unele lucruri, vorbe, împrejurări care  se repetă ori sunt indentice, că uneori omul, Vica, a murit şi a uitat, să zică"):-"Pavele, te iubesc sau iartă-mă,"chiar dacă uneori şi bărbații plâng de mila lor, în cazul meu, eu ferindu-mă de ea să nu mă vadă plângând, pentru binele ei ca să nu-i fac rău, însă eu n-am fost când să zică: te iubesc/ ori: iartă-mă, dar eu n-am auzit-o şi lucru asta nu-ți dă pace, dar vorbele-ți vine minte vorbele ei, dar ce-mi dă bătaie de cap e că în zilele din urmă ducând-o la baie, ea, Vica, nu era înstare să se şteargă pe cur cu hârtia igenică, eu neâdemânatic, tremurând ca varga, am reuşit s-o murluiesc, s-o mâzgălesc, c-aşa eram eu, iar când o venit Mihaela de la grădiniță nu i-am mai spus de jenă nici că-i albă/neagră, cum să-i spun? Mă certa de ce n-am făcut ce eu un neândemânatic, cu vise multe şi  bolnav eram ca un imatur şi cu glasul inimii fără glumă futut la melodia preferată, eu trăind ca un turist tragedia vieții mele, că deabea ieşit din spital după al doilea accident vascular eram ca frunza pe apă, cum întorci mâna, un neputincios ca zgaiba naibii: tremurici şi trimbulind, că nu eram nici de rugă nici de fugă,nici de muncă nici de praznic: nici de veselie, nici de bucurii ...că eram un fraer, în plop şi cu plopul, în aer. N-aveam dispreț față de Vica şi pe cea dreaptă şi bolnavă, facă igenă dar tot draga mea era şi aveam grijă de ea mai bădărănos, mai neândemânatic, dar îmi era dragă şi chiar ajunsă în neputința să-şi facă igenă singură, dar eu aveam aripile tăiată. Iubirea ținea şi de foame şi nu consta doar în sex, dar eu cu picioarele pe pământ visam şi cai verzi pe pereți, dar îmi era drag să mă culc cu ea, însă nu asta era totul hai să accept, cum zic şi alții, că sexul e totul şi eu cred, însă viceversa şi ne potriveam ca doi porombei la gene şi pene ...şi îmbrățişările erau ce ne doream şi eram mamândoi, în al nouălea cer, pluteam, în viața asta intimă, era un practic, o plăcere. Eu cu ea îmi spălam rufele cu ea-n casă cuminte, cu imaginație bogată.

Nu-mi pare rău că împreună cu Vica o viață am muncit

şi chiar m-am şi îndrăgostit cu ea şi-n hotar,

îmbunătățit şi îmulțit spiritual extraordinar literar.

Ce faci cu plăcere, visul devine realitate, însă, în ultimul timp nu-mi trag caii, sunt apatic, narațiunea, nu-şi țese pânza de paiagen că-ți vin/nu musafiri, că eşti epuizat, obosit (tu chiar zici:

--"Odihneşte-te, Pavel!" Dar tu crezi că pot să mă odihnesc? Comunicarea mi proastă. Noi suntem măsura iubirii lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu ne lasă de ruşine niciodată (după Moliere: " oricâte calități ai avea,lumea se uită numai după defecte); Doar ardelenii vin cu ce trebuie în straiță, însă cum ți-am mai spus, Ben, nu ştiu zău cum se face, că văzându-l pe Nicolae Sabău, om care a făcut o performanță, parcă l-aş vedea pe bunicul, pe Viorel Ferghete, deşi, în banca lui a fost om cinstit, nu i-a plăcut de cei care nu erau muncitori modeşti şi harnici, chir fiind mânios pe cei care nu erau drepți, că-şi avea sâmpetreanul, Viorel un sens, în existența lui ca artistul din Cicârlău,  un esențial, în cântecul popular, din Cicârlău, cu talent înzecit, un dăruit al gliei, amândoi lăpădându-se de rele şi bunicul le trântea de la obraz neascultătorilor care găinăreau/ fuşăreau lucru trăgând chiulul, ca n-or lucra la colectiv ca pe sama lor şi le arăta cum îi treaba expicându-le şide ce şi nu se ruşina de ce făcea, că el nu se decidea putând să privescă pe consătenii lui direct în ochi: drept, semeț şi cinstit, cum era şi Ilie Moromete, ăla cu Nicolae ca un Budulea Taichi a lui Slavici aşadar (ducea o luptă curajoasă, în primul rând cu sine, să se convingă pe el şi deabea încrezător lămurea pe ceilalți ca un conducător de oşti, cu răbdare, pasiune de poveste şi cu dragoste, se înțelegea cu oamenii, la nevoaie sărindu-le-ntr-ajutor şi am văzut cum acționa fecioru-su Dragomir, aşchia nesărind departe de tăietor, de trunchi şi nepoată-sa din America Jenny Taylor vorbea, în privința asta de ADN ca făcând parte din generația şcolată, mai prucepuți, cu ştiință de carte, intelectuali care n-au mintea sănătos încăpățânată, în bine, plecată cu sorcova). Viorel ca George , Vasile, Petru ...şi ca toți din familia lor ori săteni cu care-şi trăia traiul şi-şi mânca mălaiul uneori cu lacrimi, că erau nişte paznici de far, ca Petre Petre din Răscoala, ca Dumitru Dumitru din Nişte țărani, Ion blestem a iubirii şi blestem a pământului netrbuindu-le nimic servit pe tavă cum nu li se servea de pomană mură-n gură/ pară mălăieață, în gura lui nătăfleață nici, în Dragoste şi revoluție, că-n tot era o regulă, o rândială, dar nici, chiar la Îmormântarea lui Urcan Bătrânu, n-aveau mari aşteptări, fiecare fiind cu fire lor şi cu pizda măsii, cu părul care li se schimbă ca lupului, dar nu şi năravul care-i fac de râs şi turcă: lăcomia mcându-le omenia, că nu-i era distrasă atenția de la stres, ispută, mândrie, orgoliu, mai trăgând fedeul fiecare pe oala lui, chiar dacă cu toții țăranii aveau griji cu caru, ca şi cum mişcare trebuiau să facă, în fiecare zi harnic şi cu voință, mai mângâindu-se şi-n timp ce munceau cu o hore şi o sperlă de doină de veselie/ supărare, la beție fiind cu lele, lele floare, leagă-mi capul, că, Doamne, rău mă doare!

     - Un inceput de an cu realizari, Am primit azi cartea Nadejdea Phoenixului 3. E foarte frumoasa, calda, pareniala ca o paine proaspat scoasa din cuptor. Felicitari neamului nostru sa o aibe! Cu bucurie si mandrie pentru tine Pavele, Sanatate si belsug, Ben. Vica e mandra de tine!

     - Eu sunt un Lefter Popescu din Două loturi şi tu, Chir Ianulea ce zici, în Făclie de paşti? O duci bine şi asta mă bucură, frate şi verişoară Ming regină a Chinei/ Jenny mis America. Cu bine, Pavel de România

An nou fericit,

cu fasoale mâzgălit !

Sub Ceauşescu, se benefecia: cartea se edita fără să-l coaste un fanț, şi se beneficia şi de drepturi de autor consistente, dar acuma, în democrație editurile n-au nici corectori de care să beneficiezi gratuit de munca lor cinstită care era plătită de stat şi tu zici o vorbă înțeleaptă de care să se bucure neamul, națiunea mea, dar dragule, cum s-o facă, eu deabia reuşind să achit editarea, trăgându-mi de la gură, să-mi achit 50 exemplare, ca atare câți români se pot bucura de lectură, să-mi lectureze cartea, opera omnia, prietene drag? Multe amărăciuni sunt şi am şi eu şi cum nu doar eu trăiesc, în România, pe domnul preşedunte, un domn Savaot, nici în cot nu-l doare, nu-i aşa, că şi caii, se puşcă dragilor, dar cine are habar? Sănătate şi pace!

     - Aia era in Comunism, acum e Democratie, fiecare singur, orfan. Asta e Capitalismul – SINGURATATEA.

     - Care toată lumea, cărțile, exemplarele, sunt insuficiente şi ineficiente, inexistente, că ce-s 50 de exemplare şi acestea date gratuit câtorva prieteni, unii putând să nici nu aibă plăcerea de a o lectura carte, deci prin lecturare, citit, arătându-şi respectul de mă aprecia, prețuii, de a-mi prețuii corvoda, ostenela, munca şi un mai mare rău pentru un scriitor care poate fi, că-i ca şi cum s-ar fi rupt catapetasma unei biserici, ca şi cum i s-ar fi furat lui Moise şi Aron toiagul care aînflorit şi rodit, a despicat Marea Roşie şi-n pustie lovind stânca a izvorât apă, iar din cer a picat mană cerească, deşi unii în loc să aibă chivot au meşterit pe Ball, un taur de aur căruia şi acuma i se închină numindu-l în inflația şi criza lor morală: leu, dolar, euro... nu-i aşa, unii închinându-se cu voie şi nevoi, cu vreme şi nevreme la idoli, nu-i aşa, Ben Todică? şi tot nu-mi bat capul: de ce scriu, omule? Că eu oricum scriu îmbolnăvit să scriu. Scriu că mi drag s-o fac şi tot cred ca un nebun, că tot voi fi cuiva dezinteresat de folos, nu-i aşa, chiar dacă acuma încă ca om viu sunt supărat pentru nedreptatea şi necinstea care există şi persistă fără nici un Dumnezeu, deşi unde dumnezeu e, iubire e şi bine e, pe deplin pace şi pâine e. Cu toții avem necazuri, dar nu-s de un fel. Apropo de pâine: chiar zilele acestea de sărbătoare, am rămas, în Ciubăncuța secolului xxI, că ni se aduce pâine de la Brutăria Vad, însă vineri aşteptăm maşina cu pâine, dar nu vine careva-n sat zicând: "acuma vine mâine" şi sâmbătă mere Daria, în drum când apare maşina cu pâine, Daria-i face cu mâna semn să oprească, însă Fery şoferu ungur, deşi de altfel băiat bun fost Tehnician veterinar, într-un fel coleg de breaslă, un bărbos ca doctorul veterinar, oltean de fel, dimiciliat, în Panticeu, Radu Mircea Popescu, lui Fery i se mai face cu mâna de Reghina Chițoaca, Ciupe, dar dumnealui cu alt ordin primit, nu opreşte decât la Floricuța lui Tibu-Tiberiu Ciupe a lui Cioaca, la bar şi culmea, Daria ață la bar unde vânzătoare era Florica asta Cernucan, din Văleni şi cerându-i măcar una să-i dea, ea n-are respect față de client  şi nu alta, aiasta domnoasă, cu capul pe sus, fițoasă zice:

-"Mai am cinci pâini, da-s pentru Gusti lui Hinder, Cățelu, pentru câini." O înciotricat, că tu Daria nu cumperi de la mine, o spus un neadevăr, deşi marfa de pe raftul prăvăliei, după etică, dontologie profesională marfa e destinată fără discriminare oricărui cumpărător/ori ea n-are un... bun sumț. Ca atare omul nu cântăreşte valoarea unui câine, că omul poate suferi de foame, dar culmea, nu şi câinii lui Augustin Crăciunaş Cățelu. -"Planul de acasă cu ce facem în târg, în buricul târgului... nu se nimereşte, nu-i punct ochit şi punct țintit." Nu ştiu, Zău, omule, că suntem noi săraci şi pretențioşi/că: săraci, dar nu proşti, cum obsedat al secolului xxl zice posesiv şi "tudoş" ca Koti despre care cântă cu nănaşii nişte zălăuani, sălăjeni, scuturați şi rotofei nealcoşi, cu clopurile cicite, zice ca mine redactorul Vaida ofițer, în rezervă, cum a fost şi unchiu Tom, bărbatul lui mătuşa Elvira, acesta Ovidiu Vaida din redactor radio promovând ca redactor Tv look plus, care zice țuțiat şi din vârful limbii mieros, dar serios, înşiră-te mărgăritar de la vlădică până la opincă/ viceversa vorba biciuitoare ironico-mucalită, caragealescă şi poezască-păsărească Nichita Stănescu, în poezue modernă odă lumbii române, în vorbă măgăreață şi superb verb şi proverb la propriu cu aură şi numb Emunescu, Hristos al patriei limbii româe, zice aiest artist Vaida că ştie maistru ce zice, zicând că a zis c-a zice... că planul de acasă nici la spartul târgului nu se potriveşte cu cel din târg... unde eşti ieftin la făină şi scump la tărâțe ca Nică cu pupăza pasăre mândră, la care însă, îi pute cuibul, pupăza din teiul, din Humuleşti, dusă la iarmaroc punând, în cele din urmă ca iepurele puând coada-ntre picioare, deşi comedie: fuga-i ruşinoasă, dar... trecând dealul dacă nu poate trece prin deal, că n-a spart nimeni tunel prin el ca la Vişeu-Livezeni, că şi câinele cară osu-n gură neavând straiță ca să şi-l pună cu îndemână patrie limba română. Află că eu sunt omul pe care nu l-a văzut Parisul, că nu l-am vizitat şi, în afară de România n-am fost nicăieri, în lume, însă Ben, ce contează/ contează, dar ce, omule, măsură a normalului, însă nenorocit, chiar dacă nu mai-am mult, dar cu ce bani să iei, ce Ie-oi o fi facut, dar nu acuma când am devenit un nimeni cu două accidente vasculare, după al doilea accident, cădere liberă, am avut grijă de Vica, în apartamentul lui Flaviu-Teodoror, timp de 10 ani, până s-a născut Daria, în 12 aprilie el fiind mezinul lui Vica (am îngrijit-o pe Vica, cinci luni, în apartamentul lui şi a soției lui Ioana-Cristina din Panticeu, Mureşan de a lui Brişcu de a lui Petru şi Elena mama ei de a Ursului, dar de ce n-am înțeles pe Mihaela-Ştefania soră de a lui Flaviu-Teodor Daria şi Marius, o strălucitoare, n-am înteles şi nu o înțeleg: de ce nu vrea să ştie Cristina că pe vremea convaleşcenței lui Vica, soția mea şi a socrei ei, am stat, în apartamentu lor pe Aleea Piana scara 2 şi ap.35, 3 Et, în Cluj cartierul Mănăştur, dar de ce n-a vrut să ştie Cristina, că nu era rea şi Flaviu ştia, a ştiut şi a acceptat-o pe mamă-sa, în casa lor, că-i imposibil şi cum s-o refuze pe mamă-sa, iar Ioana-Cristina pe soacră-sa, că nu se certaseră una cu alta şi de ce ar fi făcut-o, chiar dacă Vica era mai colorată şi picantă, foarte cu sare şi piper, cu haz şi drag şi de ce n-ar fi fost înteresantă şi-n miezul fierbinte al familiei ei? Reinventa atmosfera şi era plăcută Vica, chiar dacă n-avea ochiul din ceafă, a soacrei cu tri nurori irezistibile.

     - Nu te pune cu Parisul ca daca-l superi imediat vine la Ciubancuta si te Modeleaza. Chiar si numai cu Nadejdea 3 si intri in istorie pentru dragostea trinitara, limba, natiunea si Vica.

     - Eu aş fi vrut să vi Moş Crăciun ca msenger a preşdintelui ca să-mi aducă ce-ai zis, că-i altceva poveste, amăgire, că nu l-aş refuza ca să nu se ruşine că aş socoti bunătatea lui, drept  de autor, însă nu cred, că am prins peştişorul de aur şi nici sardelele din conservă înghesuite ca cărțile, în bibliotecă/dar nici ca vacile legate la iesle, în grajdul ceapeulu, în ferma colectivului, că, Doamne, mult îmi băteam capul să le previn să se îmbolnăvească sau dacă s-au îmbolnăvit să le tratez şi dacă nu era o sarcină de partid comunist ci îndatorire şi datorie, că am urmat şcoala gratuit, şcoal de stat a lui Ceauşescu, c-am avut o şansă să-mi dea Cămaşa lui Cristos, un făimos lumunos că nu ne  făcea nota ca să scot ca la Restaurant  bacnota. Nu rea băgăreț, mai discret ca să nu derajenz pe alții puteam trata şi osmeni fără să deranjez, că asta era lucru înteresant punându-mi mintea la bătaie, că oamenii fac ce trebuie (care-s concluziile la nivel național? Cine calcă potrocolul?). Oamenii fac şi erorile umane, unii au comportări bestiale. Scriu că viața mea-i pe muchie de cuțit, cu a fi/a nu fi, deşi eu ce am trăit, am trăit doar, în țară, unii zicând, că scriu ciudat, de speriat/aparte, că directorului editurii Sitech care dase cuiva să scrie despre cartea mea (nu ştiu căruia îi dase Prof.de matematică Aurel Popa director Editura Sitech, dar ştiu că acela absurd a zis stupefiat, că nu ştie ce să scrie despre cartea mea (auzind asta, mă întrebam ce fel de scriitor e acesta? Ce ştiință de carte cu glorie are? nici n-am mai apelat la Dir. Aurel Popa să-mi caute vre--un scriitor care să scrie cronică-eseu despre cartea mea Cântarea cântărilor sau despre cele care au urmat să fie editate/publicate de Aurel Popa, că a mi-a zis că nu şti ce să scrie, a zis cel căruia i-a solicitat, însă spre lauda lui Ioan Miclău care ştie ca un specialist veritabil şi versat ca un maistru parcă rupt din sufletul meu că scrie cu mult suflet, scrie ca un inger!

Eugenia şi Gusti, ei, Dumnezeu să-i ierte ca pe Vica mea !

Boo Taylor: Sunt rude, Pavel?

Pavel Ferghete: Da e fată de a surorii lui Vica, soției, Ilişca (Iuliana, măritată, în Bobâlna), mi nepotă după soție.

Boo Taylor: familie minunată! Her husband died, Gusti, the one in the picture. He has the children of the girl, but he also has a boy with his family, also boy and girl. By the way, I didn't ask you: do you have the kids, Jenny or Aurelia?

Pavel: Nu. Sunt doar eu. Sunt sfârșitul.

Boo Taylor: that-the explanation. Weren't you married? Were you afraid of what?

Pavel Ferghete: ….

Boo Taylor: is sad without children even if in folklore proverbul: Cine has children to raise them, but who won't want them. I am not at peace, satisfied, with this. Kids are our future, but I'm not great either, even though we had vica's kids. Only with Daria Mircea my brother has two daughters, and my sister Maria has Germinia, only one girl. That's it, children are our fruit. Old George had more pictures in the Bible in 1972 and he said they were his grandchildren and nieces.

Pavel: Anne, sora lui Aurelia, s-a căsătorit cu Eldon Ritter (un fermier) și au avut copii. Copiii lor locuiesc acum în Saginaw, Michigan. Aurelia nu s-a căsătorit niciodată (?) [Dacă da, doar pentru scurt timp] și nu a avut niciodată copii.

Boo Taylor: Voi posta fotografii atunci când scannerul meu de computer funcționează. George a fost căsătorit de 5 ori. S-ar putea să fie mai mulți copii decât Aurelia, Anne și Ken (tatăl meu). Caut înregistrările. Boo Taylor Anne, sora lui Aurelia, s-a căsătorit cu Eldon Ritter (un fermier) și au avut copii. Copiii lor locuiesc acum în Saginaw, Michigan. Aurelia nu s-a căsătorit niciodată (?) [Dacă da, doar pentru scurt timp] și nu a avut niciodată copii.

Boo Taylor: Voi posta fotografii atunci când scannerul meu de computer funcționează.

Boo Taylor: George a fost căsătorit de 5 ori. S-ar putea să fie mai mulți copii decât Aurelia, Anne și Ken (tatăl meu). Caut înregistrările. Vica-i cea care mă tot întreabă şi pe tine Jenica, Eugenia Ciubăncan, te întreabă Gusti tău din Bobâlna, valea Prunilor. Dumnezeu ne călăuzească paşii către lucru bine făcut !

Fiecare vorbeşte ce-i toancă, însă doar cel fript la inimă, îşi înghite îmbucătura cu sughițuri şi lacrimi (că ştii şi tu Ioane cum e socoteala şi până-ți dă altul: Sucă-om sucit, zgârcit, zgârâie-brânză, până-ți dă altul tu mânci răbdări unse cu foame, până când îți dă alții, până se suceşte, învârteşte şi coieşte... suferi, că suferința e un brend şi la case mai mari, chiar dacă-n disperare se strigă: -"Deşteaptă-te române al patriei limbii române" şi: -"Proletari din toate țările uniți-vă !". Mi se pare mie sau nu există încă un efort conjugat al întregii lumi pentru salvarea Australiei? Şi Trump mai bine duce războaie cotropitoare, învrăşmăşite, cu om-ucidere, ucigase şi lipsite de omenie, din înteres, decât să mobilizeze Nato provita, pentru salvarea omenirii ca mesie a iubirii ca să domine pe mapamond bucuria, omenia şi pacea ordinea mondială mondială-mană de binecuvântare întru răsărit de soare, că unde iubire e şi Dumnezeu e. Mult tumult şi cult a gândirii, că ne căutăm esența firii când aşa ceva există, în arta de a fi. Prin noi traversează căii ferate a gândurilor- trenuri şi prin asta ştim materializat, în ființă, că omul doar ca om există esență şi conştiință cu stil.

Ion Cristofor: Cum obișnuiesc să-mi recitesc prietenii, iată ce am descoperit pe blogul poetului Liviu Ioan Stoiciu: o notă a unei doamne care semnează Ana C., în care dă o replică poetului LIS, ce se plânge, pe bună dreptate, de neimplicarea scriitorului român în treburile cetății. La fel ca rabinul, aș spune că au dreptate amândoi: atât celebrul poet LIS cât și anonima Ana C.:

Ana C.: Nu chiar toţi scriitorii români sunt neimplicaţi. Cert e că puterea acordă lauri doar celor care scriu despre îngeri şi despre plăcerile alcoolului, despre nimic etc., nu despre afaceri, foame şi sărăcie. Unii trăiesc totuşi cu picioarele pe pământ, chiar dacă asta costă. Iată o notă edificatoare: Topul declaraţiilor din ziarul sloven „Dnevnik”.

Ziarul sloven „Dnevnik”, una din cele mai cunoscute publicaţii din Slovenia, alcătuieşte recent un top al celor mai importante declaraţii ale anului 2010. Ziarul a selectat cele mai interesante 28 de opinii făcute în cursul anului trecut de personalităţi slovene sau din alte ţări. Printre cele 28 de personalităţi se numără şi doi români: regizorul Silviu Purcărete, care a montat un spectacol la Liubliana în luna septembrie, şi poetul clujean Ion Cristofor. Acesta a vizitat Slovenia în luna iunie, ocazie cu care a acordat cîteva interviuri. Iată fraza selectată din interviul clujeanului. „Popolni družbeni sistemi ne obstajajo, ker je cilj vseh režimov pridobivanje oblasti in omejevanje svobode. Danes smo zasužnjeni z mocjo kapitala in naša življenja so usmerjena v odplaèevanje banènih posojil. Kapitalizem je le surogat svobode. Zato bom še enkrat rekel, èeprav vem, da se ponavljam: dolžnost intelektualcev je, da se bojujejo za vec svobode.” Ion Cristofor, romunski pesnik, o utrjevanju lekcije. Iată textul selectat de „ Dnevnik”, în versiunea Paulei Braga, traducătoare de origine română stabilită în Slovenia:

„Nu există sisteme sociale perfecte, întrucât scopul oricărui regim este dobândirea puterii şi limitarea libertăţii. Azi am devenit sclavii puterii capitalului, iar scopul vieţii noastre este de a plăti împrumuturi bancare. Capitalismul este surogatul libertăţii. De aceea, o voi spune încă o dată, deşi ştiu că mă repet: datoria intelectualilor este să lupte pentru mai multă libertate”.

Doamna Ana C., căreia îi mulțumesc pentru evidențiere, are dreptate când spune că unii trăiesc cu picioarele pe pâmânt... Așa fac și eu vara, că acum au venit, în sfârșit, zăpada și gerul. În rest rămâne cum am stabilit... Ion Cristofor

     - Viața ni cu griji, cu a fi sau a nu fi, că fără griji, dureri, cum am şti, că suntem, cu ce moft, pretenție-justificare ne-am lega la capul bolund burduşit dodoloță cu tensiune ca a ta (apropo cum mai stai Ben, cu ea, că eu cu pasiunea de a scrie, chiar dacă zgriburesc de frigul bobotezei care ajută vulpea să treacă apa, valea, peste gheață şi ce-i cu asta şi ce înseamnă, dragule, nu mai ştiu, că am  fost doar să-mi slobod cele câteva galițe, găini din cătreț, găinar şi tremur înghețat, cum zice Daria scăpat cu viață, dar stroşit de frig, chiar dacă pe geam, în casă nu sunt flori de gheață, în timp ce în Australia focul e un balaur care scuipă flăcări şi-i criză, prăpăd şi-n ultimul timp arşiță şi incendiu, dar la noi, în România, fără glumă e iarnă şi frig, că-i alt fus orar şi alt anotimp, ție ți cam dor de muncă ca lui Halep Simona deranjată doar de căldură şi fum, în Australia, că-i românca prințesa sportivă are şansa performanței şi fericirii ca şi cum de anume ar sări de pe tranbulină pe Arca vieții făcând casă bună, în cântecul ce-i cântă pe strună la țintă contra o social-umane ca să se mențină normalul vieții, prin lucru bine făcut cu dragoste, că trebuie s-avem grijă permanent, cu experență, provita şi pro-pace, deşi unii-şi bat joc de tot ce-i sfânt, în lăcomia lor făcând război şi fabricând boambe atomice, nucleare, din înteres pentru petrol şi pentru fes nu vor să ştie de certitudine, de starea de bine ca să stăm mai bine mondial, în ordinea mondială, că viața e o luptă cu dragoste şi dor, o luptă pro-pace universală, iubire pe verticală, deşi Trump e o stâncă  de poticnire, o piedică care trebuie înlăturată din fața binelui, că binele trebuie să fie generator, născător, de bine, că fă bine şi aşteaptă logic, rațional, universal, aşteaptă tot bine, că nu e valabil: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti/ fă bine şi penibil aşteaptă rău? Pentru a avea o şansă caut anii mei de glorie, chiar dacă nu mă pot lăuda cu vreo victorie, vorba vine că vorba volant şi scripta manes, Horea Gabre, de la România literară, că tu m-ai tocat mărunt pentru o greşală gramaticală, dar nu mai contează că eu din fire sunt bre, neglijent, deşi nu-i dracul atât de negru şi gol-goluț cum îl fac oamenii rebeli ca Duliş şi dacă nu-i  negru cât negru sub unghie, doar graba şi ceață lăsată unora din cauza iluziei sau zelului/ curiozității care nu că strică treaba, nici la frumusețe, dar, chiar a stricat-o treaba, mirele trezându-se cununat/ nu, văduv, mă şi feta care se grăbeşte la măritat cu alrcineva la ea, în pat, fautată, că un deştept nerăbdător, a furat-o isteț din tinda bisericii sau, în timp ce se cântă cu: -"Isaia danțuieşte ...că o dă cra, cra, o cioară, în bară..., că nu-s celebru, deşi îmi trăiesc, în scris ca Iisus experența şi inițierea din India/ Bucegii lui Eminescu, cu cea mai frumoasă pildă a vieții, cea mai extinsă cu sens predicare a pildelor cu botez care i-l face, în apa Iordan ca să ducă făclia creştinismului un olimpic te miri, în ce colț a lumii (dar la ce să vă povestesc eu? Mai bine citiți voi pildele, învățăturile, în Testamentul Nou al acestui învățător cu spirit aventurier sau de cel mai mare înțelept a lumii ca poetul primordial al psalmilor, David, învățător de învățăcei-apostoli, Iisus Hristos impecabil şi indispensabil, crucial-universal? Problema secolului ar fi, că-i bine să ai un bătrân la casă ca tine, în australia şi ca mine, în România, debitează Daria subliniind că: având un bătrân, în casă, te învață cum să împleteşti funia din nisip. Mai batem fieru până-i cald? Orice țară are nevoie de oameni talentați, deci oamenii buni de ce ar fi ignorați? la un om abilitățile contează, nu înfățişarea care poate înşela, că tânăr eşti frumos dar bătrân eşti ciucit, boțit chiar urât, însă experimentat şi învățat ca Iisus Hristos. În scrisul meu e puterea minții şi puterea sufletului.

...primim fără discriminare colindători

că cerul strălucea,cerul strălucea şi se deschidea

şi Iisus pruncu pentru toți se năştea şi cu darul lui ne binecuvânta

că şi cei trei magi la el veneau

şi îl preamăreau,

că după steaua din răsărit mândru cu modru, ei porneau şi-n iesle pe pruncul luminat, în raze luminat îl aflau,

că şi boii să-L încălzească-l abureu.

Daria nu vroiam să zic că-i beteagă: schizofrenică nediferențată ca să n-o pătez, cac, cu aşa ceva, de ani de zile o ascund, apăr de gura hâdă, dodoloță, bârfitoare a sarului care nu înțelege că eu sunt bolnav să tot scriu, iar Daria de ceva necontagios, infecțios ca blenoragie, sida/ ori altă  minune de boală muierească, cum îmi zicea mândra cu care mă nimerisem la Borsec, dar ea înainte să mă culc cu ea, îmi zise să n-am teamă, că ea nu suferă de boală curvească, muiarească, ea doar fiind neroditoare şi ar vrea ca Maica Precurată, Precestă, să prindă prunc şi cu lumina Domnului să prindă şi să nască măcar un prunc dăcă dă ca Dumnezeu să o cerceteze ca să nască cu mine reproducător, îi va spune botezându-l zice ea, nu Pavel, ci Ferghete (lucru care nu s-a mai pomenit, nu ştiu de când lumea să se pomenească, însă curva, acestă Maria-Magdalena nu-mi dădu niciodată buna veste, c-aş ave cu ea fată sau un băiat, că femeia asta a lui Dumnezeu faină de alfel, pentru asta veni la Băii, în stațiune la Borsec (nici nu-mi dau seama dacă am fost luat cu Vica, dar mai mai precis, mai degrabă nu, că-n acea vreme lucram la ceape Macău şi Ianoş contabilul de la Băgara mi-a dat bilet, Dumnezeu să-i dea sănătate şi bine, că el cu o bunăvoință rară, țăranii nu prea înghesuindu-se să meargă, în concediu de idihnă, mi-a dat bilet pentru stațiunea Borsec. Doamne fereşte! Boala cuiva din familie cum nu te necăjeşte mai ales când Daria nu poate întemeia o familie şi mai ales familie îmbunătățită, cu copiii, o adevărată zestre a zărilor albastre cu de verde de iabă cum o zis modernul Nichita Stănescu un domn şi a vodcii, care a beut să fie beut, cu poftă de a începe de la capăt o petrecere, cu cheful care ar fi început o alta/ la el în apartament un mare "muloceag" care din cauza ei, a petrecerii, a nunții, după o nuntă mioritică, năzdrăvană, zdravână, care a îmulțit, în loc de vin ca o minune de la nunta din Cana Galilei, Nichita dragu, spre marele nostru regret, ne moare ca Adrian Păunescu cardiac, în spital. Ți de necaz şi de amar când copilul drag ca ochii din cap, că sângele nu se face apă şi copilul tău unic, de sânge, că şi ceilalți-s a mei, dar doar că i-am adoptat  căsătorindu-mă cu Vica, mama lor, dar să nu te amărăşti cu întristări, tri supărări, spuneți dumneavoastră, când psihatra Dr.Mihaela Şandru îți spune cu of, un fel de polojenii, că copilul tău din cauza medicației nu poate avea copiii citovi, sănătoşi, ci nimurugi, anormali: monştri, cu diverse anomalii fie vizibile la exterior: membre, aparatul locomotor sau la organele interne care chiar pot lipsi şi totul din cauza medicației schizofreniei nediferențiate, tratament indicat cu bunăcuvință şi profesionist de ea şi de Ioana Crăciun Dr. medic psihatru, pe Babeş, în clinică punând degetul pe rană şi cui să reproşez, ce ecuație obedientă? Că e o problemă, o situație şi e o nemulțumire, o pretenție şi cum să te joci cu nepoții, cu nepotele? Daria tot cu curu dea umăru, dar nu-i corect zice şi Ana -Maria de la primărie, că pe noi cei de peste deal ne poartă hamali să hămăleam ca proşti, îi spun zice Revnic Sorin a cecanii, îi spun primarului, că nu mă tem să-i împulăiesc, îndrug lui primaru Rusu Laurean-Alexandru, din Recea, zicându-i verde ca unui campion, bun administrator cu mare inimă, cu putere, că-i om complex care alege răul de bine, deşi nu era transformat, în Hristos, după profețiile biblice, în viață fiind mai multe greutăți ca să te schimbi, în bine, sănătos fără a fi pretențios şi cu fițe, chiar dacă-i spun primarului ce şi cum, îi spun cu logică, rațional, în față să-i puie la lucru pe țiganii de la centru, îi spun spre dezamăgirea tatălui fiului risipitor care la reântoarcerea rispitorului, taie din gospodăria lui vițelul gras ca Dragomir/ Ilie Moromete, în ciudă că eu fiul mai mare -a lucrat permanent sârguincios fără să-l părăsească un moment de a dimnişorului din Osoiu, Nichita Oliver ca o iubire pentru celalalt şi tu dăruindu-i iubirea, în permanență, dar acesta îşi avea nemulțumirea lui: cum, eu care i-am lucrat n-am parte de distracție, petrecere, iar dacă s-a tăiat acățul ori pomnițarul care va mai rodi în fundul grădinii, că Nastasia are inițiativa de a se opune tăierii, furându-i tânărul pom de sub colții firezului care începuse să-l cresteze de a refuza pe nervosul Viorel, că s-a enervat pe feciorii satului, că țangăii, fițingăii ar fi vrut că feciorii satului i-au stricat gardu-l călărindu-i gardul şi descățându-i lețurile din cuiele care le ținea prinse ca să fie închipuit: gard dar i-l stricase hămălindu-se după nişte dude ca din pomul fără gard: mere, că fructele-s pentru toți oamenii, dar toți oamenii chiar din sat sunt ca popa sunt ca generoşi, ca popa de la care am furat dubios şi inconştient: mere. Omul e uneori şi bizar, straniu, că judecă pe alții ce facfără să vadă ei ce fac prihănit/ neprihănit, c-aşa-i vine bine şi face fiecare de capul lui, că-i vine bine, dar chestia-i cum prestăm lucru făcut vizavi de Dumnezeu şi ce-i bine sau păcat, în cazul lui Viorel, Dragomir... şi ce să justificăm, cum şi cum îl motivăm pe Ilie Moromete. Nu era imoralitate, în ce se făcea în chimia şi alchimia vieții (era un comportament uman cu busolă socială şi de fapt e cum trăim viața ascultării, cum promovăm tradiția cu forma, în care noi ne raportăm, ca mod de a fi, că munții se bat cap, în cap, în spatele lor ascunzând apa vie şi apa moartă).  Asta-i vorba lui Sorcova, Sorin Revnic,  avea vorba sta nu doar pentru Daria-Loredana Feeghete, ci ca un ciuf ciufulit, încrezut şi pentru alte fete ca pentru Viorica fata lui Pavel"Doba", Chira şi a  luiMărioara"Ursoaica"/ Olga secuiului cu care se mutase-n Jurca la secuiul care se mutase aici din Cluj, prin Mănăştur vânzâdu-şi casa şi tot ce a avut, dar căsnicia lui pe tri şi fuga n-a durat, el fiind acuzat..., ca atare Sorin a venit să-mi creape lemne simțindu-se, în largul lui, că altfel muncea, dar cu alcol la bord era bun de gură... şi fără noima lui mă deruta şi plictisea. Trebuie, ìn viață, în greul vieții din omenie şi dragoste de viață, trebuie să ne vedem lungul nasului, din proprie ambiție şi inițiativă constructivă şi creativă de perspectivă, c-altfel la ce ne-ar fi bună viața de om. Vica avea ìncredere în sine, elimina cu speranță şi curaj prejudecățile gelozia şi nu accepta, nu renunța a fi ea înşişi cu Dumnezeu, că doar Dumnezeul era adevărul şi ea ştia că după ploaie şi fuetună va veni o vreme mai bună, ìn a fi şi nu credea, c-ar putea fi ea înşelată de mine, de Pavel, care eram din lume şi umblam ca om printre oameni, că-i ajutam vaccinându-le şi tratându-le animalele de pe lângă casele domestice ale sătenilor tot mai mulți şi puteam şi nevinovat să fiu, bănuit, învinuit, dar unde era gelozia era familia ruină, dezordină şi devine familia o apocalipsă, pentru cei doi un sfârşit a lumii, în familie (la mine cu Vica nu era cazul, că noi ne împăcam chiar dacă nu suntem, n-am fost: pocăiți, ci oameni obişnuiți, chiar dacă am fost amândoi din leagăn, faşă şi am fost botezați inconştienți şi naşii, părinții morali ne-au fost martorii, îşi luau efectiv angajamentul, legământul, în locul nostru şi din privința asta eram acuzați de cei aşa zişi pocăiți, unii fără nici un fond, fără nici un Dumnezeu că nu-şi împlinesc datoriile şi îndatoririle, obligațiile şi nu din caza oamenilor, ci pentru că Dumezeu ni Dumnezeu, în tot şi toate şi provita pentru acest Domn Savaot, suntem sare-n bucate şi avem abstinenți, suntem reținuți să facem răul: având abateri de la normele morale şi prin voință nu ne lăsăm ispitiți de păcat (păcate) care nu-s puține că şi ortodoxul poate fi un greşit, dar şi  pocăitul cu scăderile lui poate fi: pocăit flocăit, un rău exemplu pentru ceilalți, că-i: ciuli, buli: om de nimic, că cine-i făcut din rău, tot rău va fi prin competența lui, chiar dacă a fost botezat matur, conştient, însă prietene, Ben, e o cârpă, o zdreanță evident, reține (pot veni cu exemple, dar nu vin cu ele având căi de atac). Pe unii-i: poate nu ştiai, îi poate scuza, însă pe noi nici cerul nici pământul, nici multul, nici ocultul şi nici cultul, nimic, nu ne scuză... şi nu că pardonul poate omorâ omul. Avem scuze, Ben dacă facem bine, permanent. insiatent inteligent mai bine, ca stăpân al inelelor. Cu speranța mea de viață, cu plusuri şi minusuri, că propunerea de ai pensiona pe oameni la peste 65 ani, e doar o sugestie a guvernului Ludovic Orban şi nu-i o chestie că speranța de viață e mai mică şi cu obrazul nostru am salva bugetul, dar îi ia fuga apărarea Ioannis, apărarea, fermă a lui Orban, deşi aventura ne poate lua prin surprindere, în context e Țâța mâța, un joc murdar capitalist şi cosmopolit care face să ne mai cadă o stea pierzându-se acel drag de România mea, de nevoia noastră ca de la clacă, habă, de tors, că stăpânul îşi apără sluguța, că ceva scârțâie şi-n sistem, în infractutură, că şi drumurile, autostrada nefăcută e în litigiu, că nu se lucră, că pădurile se taie şi pe tagma de vandali, îşi fac de cap, că nimeni, nici o lege nu-i descurajează pe tâlhari, pe proştii administratori care-s un dezastru, că nimeni şi nimic nu-i ajută pe bandiții contra umanității să fie cinstiți şi coperanți pentru bine,dar pe conducătorii noştri îi doare-n în cot de alții şi nu de ce se întâmplă la noi cu riscu de a ne pierde independența căscându-se la noi o prăpastie bugetară, dar cine analizează situația mult mai complexă? A urmat petrecerea, în casa lui Vica, (era nepotrivit s-o aduc pe Bica, cu pruncii, în apartament, în bloc, în Aghireş-Fabrici unde şi curtea era largă, dar nu pentru nunta mea de trebuință). Mircea venind din Armată la nunta mea, desfăşurată, în Ciubăncuța. La nunta mea dacă-i puteam zice nuntă, cu cei câțiva invitați şi nu pentru că o luasem cu coadă după ea: pe Vica având 3 copiii, dar ce vină aveau copiii dacă mama lor n-a putut trăii cu tatăl lor, în Urişor? La nuntă m-am îmbătat ca un prost şi cu Mircea, tras de el m-am retras în grăjdoiul de unde scoasem o capră cu doi ieduți nu cu mult înainte, capră pe care am dus-o-n câmp la porcarul Vasile din Calna ca să coate de ea la păşune pe unde Vasile din Calna, în hotarul Ciubăncuții păşuna porcii satului. Nu mă pot odihni noaptea şi mă doare îngrozitor capul, iar dimineața sunt obosit, fără o noimă ca o zi cu ceață. E clar, cum zice Sofia Vicoveanca, Micu, care zice:

-"Nimeni ca mine, nici altul ca mine". Şi avea un ceva al ei şi chiar modestia şi avea drumul ei bio divers tolerând pe obraznici dominând bio diversitate cu cei care o iubeau şi o admirau şi adorau pe moldoveanca făimoasă care se da-n spectacol ca-ntr-un ritual, dar cine n-o cunoştea pe pasionata cântăreață ştiind cui să-i spună: -"Da"şi dacă a zis cuiva: "-Da" să ştie de ce a zis:

-"Da", cum am zis şi eu expres, în fața notarului, secretariului, Pop Liviu din Ciubanca, de a Moalelui, cum sincer am zis şi în biserică, în fața preotului Găureanu Timoftei, din Aghireş, Bistrița, care din muncitor, în lemn la Combinat, în Dej, absolvind şcoala Teologică a devenit preot în Parohia Ciubanca-Ciubăncuța, Cj.  M-am gândit bine:

-"Nimeni ca mine, nici eu ca alții", zice cântăreața înzestrată. Degeaba-mi zici cum îmi zicea iubirea mea Vica:

-"Calmează-te, Pavele şi odihneşte-te" 'Somnul a naibii, nu venea şi toată noaptea doar mă perpeleam şi mă întotce, suceam...

-"Ce sucă are şi Sorcova, Sorin Revnic a "Cecanii", aiesta: -"S-o mucit întâi în batistă şi apoi pe jos, zice Daria reproşându-i după ce am rămas noi de noi, deşi omul trebuie vorbit, beştelit, în fața lui, dar de câte nu mai ținem cont că n-am fi mai deştepți ca celălalt şi că noi vedem nu lipsurile noastre, dar vorba celuia nu ne vedem  bârna din ochii, ci aşchia dintra celuilalt, că noi nu mai avem un Dumnezeu, că n-avem o educație, să  nu ne scoatem ochii şi zgândărim tăciublnii şi ne ardem ori iscăm un incendiu de proporții maximă nefiind foc, îl stingem cu un pahar de apă/ ne negrim cu tăciunii cu care ne facem de lucru şi nu c-am fi noi cu ceva mai faloşi sau mai buni,dar ce poți să zici, ce să mai zici, din unele apucături cine dracu/ Dumnezeu ne scoate dâbdu-ne sea că nu suntem mai cu moț (avem noi suficientă voință şi bunăcovință ca să nu-i pornim pe ceilalți contra noastră ?), să nu ne mai scoată ochii ca să nu mai râdă: hârb de oală spartă?" Prin minte, cu mîini faci fapte bune, cum explică-ți de ce Trump se joacă cu focul şi cu moartea? Noi trăim experențe proaste, un joc ca la Zaharia Stancu, din cauza unora şi e absurd că ne calcă, calcă cu bocancii milităreşti, în suflet, inexplicabil.

     - Trump este adevaratul Jocker. El se joaca cu sufletul pamantului. Daca vizionezi toate editiile cu acest titlu din istorie il vei intelege si cunoaste pe marele glumet. Numai ca el e real si tot ce se intampla in jur e viata si moarte. Cand rade faci milioane, cand se manie mostenesti milioane. Aceasta e culoarea politica a vremurilor noastre! ZAMBESTE PAVELE!!!

     - Având nativ echilibru nu există nu pot şi nici nu pot, m-o învățat impecabil şi irezistibil cu iubirea ei adevărată, unor greutăți făcând față Vica mea sculându-se-n zori ca să meargă ca îngrijitoare la şcoală şi apoi ca să fie cu mine-n postată la sapă/să întoarcă şi strângă fânul, grăbiți că s-o înorat şi vădit vine ploaia turnând cu găleata, dar ne ajută şi Dragomir venit la noi şi apoi Cristian Horvat cu Mihaela şi auzind că le spuse Silviu Crăciunaş pe unde am fi, se țâpaseră şi ei să ne ajute.

Iohannis: -"Să luăm lucrurile în serios."Da, să le luăm, în serios, dar cum o facem ca să înlăturăm neregulile?

Daria: -"Ce om neserios Sorin, să se sufle, mucească pe jos. Să naibă şi el o nevastă şi să fie însurat, dar ea de ce nu-i măritată? De ce n-are vigilență?) Prin noi avem o şană, îmbrăcăm a lui Hristos cămaşă. Uneori suntem mai împedicați. Aveam de luat o lecție de la viață. Seara ne durea una şi alta şi eram frânți, obosiți. Eşti panaramă şi ai problemă, eşti bolnav cu capul, scapi de boală şi vindecat e ca după odihna de o noapte, judeci limpede şi afli că Pr. Vasile Ferghete, în Dâncu, comuna Aghireş a lucrat cu dragoste... Era omul uimitor, salvând satul şi când a fost atăcat de 600 secui, care au năvălit, dar unchiul aiesta frate cu Viorel, George şi Petru, feciorii lui Rătundeanu, era genial. N-avea muncă uşoară Pr.Vasile Ferghete, dar cine mai şti, unii dâncani zicând că a fost aspru, însă în vremuri dezastru cum să fi fost popa originar din Sâmpetru-Almaşului.

 PR-F&BT.

un pahar de lapte pentru fiecare,

un pahar de lapte sfintit -

de-o mama.