PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - CE SE CUVINE, ÎN PATRIA LIMBII ROMÂNE +++

CE SE CUVINE, ÎN PATRIA LIMBII ROMÂNE

~*~

Ca român vă voi lăsa-n curând în plin de dragoste şi divin destin, patrie a limbii rimâne acru/senin, sorelnic, vă voi lăsa cu ce ni se cuvine, viața-n pragmatic,

aşa cum a fost, mioritic,

în rost şi folos neamului nost ca Tatăl nost.

Mândruța care-i mândruță joacă drăguță şi desculță

şi aşa cum mă şti lumea-s c-aş fi şi eu, sunt,

în iubire, candidat la fericire,

c-aş fi eu mergându-mi bine şi având pe bunțul Dumnezeu,

c-aiesta oful paznicul de far, îmulțit cu har,

prin toată viața mea-s nealcoş, la locul meu,

că mi-s eu, desculț, dar cu Dumnezeu

şi de părinți îmi pasă: să aibă neapărat: viața frumoasă,

în casa lor mândră, deşi săracă.

Jucați fete apăsat şi scuturat ca cei botezați

şi responsabilizați cum se jiacă danțul şi-n pat dezmățul,

întru fericirea lui altul, celălaltul...

Creşti creangă şi te îndeasă pentru o viață frumoasă,

că cântă cucu dimineață, că-i demers la lucru:

slugi la străin, la noi din lene, napădindu-se cu buruieni glia şi mărăcini,

că noi ne hurim, ostenim la amari stăpâni haini-străini, deşi țara noastră chiamă pe români acasă.

ROMÂNIA, asta mi casa unde mi drag, pe colnic păscând mult iosag,

unde am lăsat ceea ce mie pe lume mai drag:

moş bătrân, s-adune mult fân, am lăsat pe tata singur şi om bătrân

şi eu m-am dus să muncesc la om străin.

Mă Ardeal, Ardeal, dar cât pe lume am umblat dulce minune ca la noi nicăieri n-am aflat:

flori înflorite ca la mine-n sat pe deal cu valea mai la vale şi dealul mai la deal,

în al meu Ardeal,

că omule să prețuieşti viața care o trăieşti

şi de rău viața să ți-o păzeşti, că-i un bun tezaur național, că-i importat să laşi binele stăpân pe lume,

patrie al limbii române,

că doar aşa şi după tine numele tău pe lume rămâne: nume cu renume, un mare nume.

Că românaşul e dus cu chin şi jale să slugărească-n nevoi, la haini străini

ca victime nevinovate, în lupsuri, în chin şi jale,

pe frunte ca lui Iisus să le pună străinii: cununi de spini ca să transpire sânge prin pori şi din ochi să le cură, picure lacrimi,

că floricică tri bujori plângeți voi părinți şi voi frați şi voi surori,

că pentru românii înstrăinați plâng şi ai mei doi ochişori

şi plânge grădinuța de şi cu flori,

plângeți ca cei botezați că şi eu sincer, cu caracter, amărât nu mai e vreme şi mă duc frați, responsabilizați,

încreştinați, mă duc de la voi,

că-potop de corupți-puroi sunt căpiați

şi pe la noi ca să ne bage-n boli, în nevoi

şi să fie, vai, de noi, că-i potopul după noi !

Nu-i vreme de război, dar emigrarea-ntre străini cu colți de piatră, spini şi câini care ne latră şi pe propria noastră vatră şi plecarea noastră de acasă e demență

şi lipsă de adevărată conştiință,

de respect şi prețuire a națiunii române,

e o ruşine, că românii pleacă slugoii la străinii ciocoi, pleacă strigoi slugoi: pustiiți de suflet şi de inimă goi

şi acasă la noi sunt lipsuri şi nevoi,

dar cu demnitate suntem doar cei acasă rămaşi sănătos încăpățânați,

în bine: stare de bine şi în ce se cuvine,

în patria limbii române.

***

ÎN DRAGOSTE PROVITA OMENIRE ŞI DOR PROFUND

*

Nicolae Sabău a fost drăguțul mamii lui Veta Biriş,

că cine nu iubeşte nu-i pe pofta inimii

şi la ce focul trăieşte, în culori de nelinişte?

Că cine de bună seamă nu iubeşte mai bine Dumnezeu îl trăsneşte şi cotropeşte!

-"Da bine zici Pavele, față, că n-ai ceteteră, îmi zice Vasile Simea Şutului din Oşorhel, un fain-făinel,

chemat să-mi vină din Pustuța chemat, prin Sebi lui Ionel Suciu,

chemat ca să-mi măture teracota,

c-aşa-i românul harnic când munceşte

şi când se veseleşte, chefuieşte.

Veta Biriş un cântăreț de prestigiu care promovează folclorul transilvan, tezaur al spiritului românesc clujan (cât îi verde cătina verde măi, ce om demn, cumsecade şi verde eşti, în Ardeal din Ardeal

de pe deal cu valea mai la vale şi dealul mai la deal,

c-asta-i hora Carpaților, că joacă moții ardelenii laolaltă şi fain, cu artă cântă

să ne bucurăm că-n noi trăieşte veşnicia

şi ne încunună pe veci cu gloria de la Alba-Iulia:gloria-victoria cu unirea ce desăvârşeşte şi slăveşte România şi pe sfânta precesta Maria,

cu glia din Mărişel fain făinel, că slobozi, Doamne glasul meu

şi dă-ne Doamne glas de țângălău,

putere şi vedere-energia pentru a ne apăra bogăția şi pacea cu omenia

ca mărăcinii să nu ne umple glia,

ci cu credință să ne lumine lumina,

să ne umple viața bună şi veselia solară, eternă primăvară de neam şi țară plenară,

că dă, Doamne glasului meu hong,

să se audă cu răsunet până-n Chişineu...

patrie a limbii române

pur şi simplu să conducă omeneşte cu renume a lumii destine,

în preaplin duvin de pace şi pâine,

de România în iubire având pace şi omenie:

de spirit, minte şi de suflet, inimă-românească, omenească, mană pământească şi mană cerească,

cu obiectiv al muncii

şi obiectiv al păcii,

cu rost de popor, măsură a lucrurilor sub tricolor de popor cioplit din topor

provita al tuturor oamenilor de pe mapond,

în dragoste provita şi dor profund.

***

VITRALII DE SOARE CU RESPONSABILITATE LUMINATE, ÎN REALITATE

*

Pe cuvânt de artist răsfățat, că n-am murit

cu ceva înainte de a mă fi pensionat,

cum a murit Dragomir, cel  mai iubit om de pe mapomond,

în dragoste, un profund neavând simțul umorului  pe Altarul Soarelui

oricât de ridicol e să scriu,

că scriu pe cont propriu: orgoliu, mândrie-artă a succesului, în grădina Maicii Domnului,

să scriu despre munca-mi grea,

despre ocupația anti-stres, anti-corupția,

în drept să scriu, în România: despre munca mea,

să scriu iscusit despre corupția din țara mea, România,

părcă-n concurență sporivă

şi-n performanță cu lumea imfamă şi rea,

fără conştiință care ne macină, ne ruină

şi ne sâcâie ca o râie la călcâie, în irezistibilă nebunie creştină ca fomea,

că eu caut să răsplătesc cu aceeaşi poliță,

celor, care polițănesc ne păcălesc,

că nu-i bun samaritan trăind aman social-uman, în van, fără a-mi fi hartă,

fără a-mi fi ghid

şi poezie-n veşnicie-artă, laudă de zestre,

că-n omenie de realitate nu-i multă sănătate-

nu-i sare-n bucate, sănătate,

la templu pur şi simplu cu vitralii de soare,

cu responsabilitate artist-optimist: luminate.

~*~
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

IUBIREA

Iubirea scurtează distanțele,

în ciudă că eu sunt,

în drag şi sfânt, pe pământ

şi ciudat Vica e tocmai în cer, femeie inteligentă şi de caracter, cu efemer, în eter,

Dumnezeu o ierte şi deschidă-i calea, cărarea, Hristos

către mine un Făt-Frumos "Fain-Făinel" din lacrimi de pe valea plângerii,

tristeții a mesiei iubirii, cu elexir al tinereții.

~*~