Astăzi, Panait Istrati dă numele unei
mici străzi în Nisa
Panait
Istrati - un destin cu totul iesit din comun, asupra caruia merita sa ne mai
aplecam din cand in cand...
In Turcia
s-a publicat in intregime opera lui Panait Istrati - desigur, tradusa din
franceza. Acolo este unul din cei mai cunoscuti si iubiti
scriitori
straini.
Panait
Istrati a fost un scriitor de origine română (născut la Brăila la 1884, ca fiu
al unei spălătorese, Joița, și al unui contrabandist grec.
Și-a scris
cărțile în limba franceză. A fost prozatorul de origine română cu cel mai mare
succes comercial din secolul XX.
Viața lui
Istrati a fost scurtă, spectaculoasă și este astăzi aproape uitată, ceea ce
s-ar cuveni să fie scandalos.
Omul care a urlat adevărul integral
În
librăriile românești găsești greu o ediție decentă a cărților lui Istrati. Nu
mai are gardieni ai memoriei sale.
Îl pierdem
pe Panaitaki și nu ar trebui. De ce se întâmplă asta? Istrati plătește prețul
unui curaj pe care puțini l-au avut. Iată care e povestea.
El n-a avut
școală, a fost hamal, a fost zugrav, a fost fotograf ambulant, a învățat
franceză singur, cuvânt cu cuvânt, din dicționar, a învățat franceză citind
clasicii literaturii franceze, a avut maestru un rus misterios, Mihail, rătăcit
pe străzile Brăilei la începutul secolului trecut.
El a
ascultat sirenele socialismului și comunismului, s-a convertit în numele clasei
săracilor, din care venea și el. A mers în Uniunea Sovietică – era déjà unul
dintre cei mai în vogă scriitori europeni, garantase pentru el Romain Rolland,
Premiu Nobel de Literatură în 1915. Când s-a întors – după șaisprezece luni – a
scris o carte (Spre o altă flacără. Spovedania unui învins) în care arată
încotro duce comunismul și de ce acesta este cea mai mare farsă și tragedie
istorică. Înaintea tuturor, Istrati a urlat adevărul integral.
El a fost
abandonat de prietenii săi (comuniști), împotriva sa s-au dezlănțuit campanii
de presă denigratoare. A rămas fără glorie, cu desăvârșire singur și sărac. S-a
întors de la Paris în România. Era 1930. Cinci ani mai târziu a murit.
A murit la
sanatoriul Filaret. Monumentul de la mormântul său a fost realizat de către
Militza Petrascu .
https://adevarul.ro/locale/braila/monumentul-funerar-panait-istati-fost-vandalizat-cimitirul-bellu-bustul-scriitorului-brailean-placa-bronz-fost-furate-1_55379aadcfbe376e3571247c/index.htm
Apoi a venit
războiul, apoi a căzut Cortina de Fier și comuniștii români nu-l puteau
recupera decât parțial. A fost lăsat în afara listei canonice, s-au păstrat din
el câteva povestiri orientale și s-a ratat esența: un revoltat care a ajuns la
sfârșitul scurtei sale vieți (a trăit 51 de ani) să nu mai creadă în nimic în
afara suferinței semenilor săi.
Locul unde Istrati și-a tăiat
beregata cu un brici
Am fost la
Nisa, să văd unde a trăit Istrati cea mai mare cumpănă a vieții sale. În timpul
Primului Război Mondial, Istrati (era bolnav de tuberculoză) a mers în Elveția
și s-a tratat într-un sanatoriu. La sfârșitul războiului scria deja în franceză
și publica în gazetele socialiste care se predau bolșevismului.
Așa a ajuns
Istrati la Nisa, unde a lucrat mai ales ca fotograf ambulant pe Promenaide des
Anglais. Aici a primit vestea morții la Brăila a mamei sale, la care ținea ca
la o icoană. Și tot aici a suferit o depresie amoroasă (Istrati a iubit mult,
incandescent, a făcut trei mariaje și nu a avut copii). În primele zile ale
lunii ianuarie 1921 își taie beregata cu un brici (nu era prima dată când
încerca să încheie socotelile cu viața pe care și-o trăia în mizerie) și în mod
miraculos supraviețuiește. Este dus la spitalul Saint-Roch, asupra lui se
găsește o scrisoare adresată lui Rolland, un ziarist o publică, romanicerul
află de Istrati, încep corespondență, Rolland îl îndeamnă să scrie cărți, nu
scrisori, Istrati se izolează și își scrie cele mai frumoase cărți (Chira
Chiralina, Moș Anghel).
Rolland îi
deschide porțile marilor edituri pariziene, Istrati este publicat și cunoaște
un succes fulminant, publicul e la picioarele sale, criticii sunt la picioarele
sale.
Astăzi,
Panait Istrati dă numele unei mici străzi în Nisa – e o stradă secundară, care
nu duce undeva anume.
Casa de la subsol
Suntem deja
în anul 1924, Istrati lucra ca zugrav – muncea la fațada unui liceu din
cartierul Saint-Germain când Chira Chiralina i-a fost publicată și i-a schimbat
destinul.
La Paris îi
găsise locuință într-un demisol un cizmar român pe nume Ghiță Ionescu, se
cunoscuseră în cercurile socialiste. Era o locuință totuși bună, într-un
demisol, pe Rue du Colisée, la numărul 24. Acolo, unde cândva veneau mari
scriitori din prima jumătate a secolului XX, cu care Istrati era prieten, este
astăzi doar o placă memorială.
Locuința lui
Istrati nu a devenit muzeu, nimic nu s-a păstrat, astăzi e o pivniță unde
locatarii își țin nimicurile. Cine a fost Panait Istrati, ei nu știu, deși ar
trebui să știe.
Doar placa
asta memorială care ne anunță că între 1922 și 1930 a trăit acolo. E parțial
adevărat, pentru că o mare parte din acești ani Istrati a fost pe drum. El a
fost un vagabond, unul de geniu, e adevărat, dar tot un vagabond, suspus neîncetat
drumului.
Locuința lui
Istrati nu e într-o zonă rea a Parisului, în cincisprezece minute ajungi la
Arcul de Triumf, pe Champs-Elysées.
Panaitaki
are și astăzi numeroși cititori care se definesc drept prieteni, se adună în
asociații – Prietenii lui Istrati – și se îngrijesc de amintirea sa. Îi
organizează festival, publică în onoarea lui cărți, îl studiază prin școli, fac
teze de doctorat despre opera lui.
Conștiința ignorantă
Pe strada
Voltaire se găsește Librăria Quilombo, una dintre acele mici librării șic, de
cartier, în care Parisul abundă. Este o librărie care are îndeosebi cărți și
publicații de stânga. Jacques Baujard este librar la Quilombo și unul dintre
istratienii pasionați din Franța. A scris o carte despre el: Panaït Istrati.
L’amitié vagabonde. Am cumpărat-o și am citit-o. E o carte bună.
Codin - gravura
Istrati e
mult mai prezent în conștiința culturală franceză decât cea în românească. Și
francezii îl țin tot de povestitor oriental, cărțile sale sunt frumoase, au
haiduci și alte personaje nemaipomenite, din timpuri apuse.
Și ei
ocolesc prea des esențialul: Istrati a fost una dintre marile conștiințe ale
secolului XX, omul care a spus înaintea tuturor și împotriva tuturor un adevăr
prin care a pierdut tot, fiindcă nu știa să mintă.
Adevărul
acela este astăzi cunoscut: Uniunea Sovietică nu era un paradis al celor mulți,
era un monstru înălțat în numele lor.
Sursa: MARIAN ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu