duminică, 10 octombrie 2021

Alexandru Stanciulescu Barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ - DOAR O VORBĂ.....! (11/1O/2021)-(21/10/2021)

 



REALITATEA

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

 

Însusirea de a vedea realitatea fara simbol pe care o avea Adam, dar pe care apoi a pierdut-o, si pe care Apostolii, pierduta fiind, au primit-o din nou, Domnul a harazit-o noua, tuturor crestinilor. Noi toti am fi avut aceasta însusire minunata a protoparintelui Adam si a Apostolilor, intuitia si precisa perceptie a adevarului, daca, dupa ce ne-am încrestinat, am fi ramas întru nepacatuire. Însa orice pacat ne face sa lasam privirea în jos plini de rusine, întorcându-ne vederea de la cer catre pamânt si de la Ziditor catre abis. Savârsind pacatul, alergam si ne ascundem din fata lui Dumnezeu, precum Adam, care, pacatuind, „s-a ascuns printre pomii Raiului” (Facerea 3, 8). Noi ne ascundem si ne tainuim continuând sa pacatuim, pâna ce natura noastra înconjuratoare, vestitorul nostru fara de voie si „dezvaluitorul”, ni se face noua dumnezeire în locul lui Dumnezeu, adica pâna când treptat încetam sa vedem adevarul, realitatea, neobservând schimbarea adevarurilor ei simbolice. Altfel vorbind, când ochii inimii devin orbi, ne dedam pe deplin privirii simturilor, precum animalele, si aceasta ne conduce pe noi. Iar atunci cu noi se împlineste cuvântul: „orb pe orb conduce” (Matei 15, 14).

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 18-19.

 

 

SMERENIA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

Smerenia izvoraste din maretia si bogatia spirituala, dupa cum spicul bogat în boabe sta totdeauna cu fruntea plecata spre glia careia-i multumeste… smerenia crestina este întotdeauna plina de demnitate. Ea nu-l umileste, nu-l micsoreaza, nu-l înjoseste pe om, ci dimpotriva, îl umple de forta, îi da tarie sa întâmpine cu fruntea senina, ignoranta trufasa, rautatea îngâmfata…

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 123

 

 

FIRUL DE PAR

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Nici un fir din parul capului vostru nu se va pierde... Ce înseamna asta? Nici un gând sfânt pe care îl tineti în minte nu se va pierde nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni. Fiindca stim ca gândurile, ideile sfinte si simtamintele sfintilor lui Dumnezeu se pastreaza pâna astazi intacte, au fost trecute în marea carte a vietii.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 277.



Nu mai distingi azi barbatul de femeie

Sf. Paisie Aghiorâtul

 

 

Astăzi băieţii au imitat atât de mult femeile, încât de multe ori nu se deosebesc de ele. Mai demult puteai distinge bărbatul de femeie de la cinci sute de metri. Acum de multe ori nici de aproape nu îţi poţi da seama ce este. Nu-ţi dai seama ce este, femeie sau bărbat. De aceea proorocia spune că va veni vremea când oamenii nu se vor putea distinge; bărbatul nu se va deosebi de femeie. Bătrânul Arsenie Peştereanul (pustnic în peşterile din ţinutul Sfintei Ana din Sfântul Munte) a spus unui tânăr care avea un păr până jos: „Bine, dar tu ce eşti? Băiat sau fată?”. Nu se putea distinge.

 

Mai demult erau tunşi cei ce veneau în Sfântul Munte. Acum vin aşa cum sunt… Eu însă îi tund cu foarfecele cu care tai lâna, atunci când împletesc metanii. Câţi nu am tuns! În spatele Altarului îi tund. Când vin unii ca aceştia le spun: „Am făgăduit unora cu chelie să le dau păr… Faceţi dragoste şi daţi-l! Ce să facem acum? Am făgăduit!”.

 

– Dar sunt de acord, Părinte?

 

– Trebuie să ştii cum să le spui. Nu încep să spun: „în felul acesta veniţi? Nu vă e ruşine? Nu cinstiţi acest loc sfânt!”. Ci le spun: „Bre, voinicilor, voi cu acest păr vă necinstiţi bărbăţia voastră. Dacă aţi vedea un ofiţer în Omonia că umblă cu o geantă femeiască cum vi s-ar părea? Se potriveşte, măi copile? Trebuie să-l tăiem!”. Şi-i tund. Ştiţi cât păr adun? Câteodată, dacă vreunul se împotriveşte şi începe să întrebe: „De ce etc.”, îi spun: „Ce, de ce? Nu sunt călugăr? Fac călugării. Asta e treaba mea”. Totul este modul cum le spui. Încep să râdă şi după aceea îi tund. Nu le schimb numele. Numai pe unul l-am numit „Axion Estin”, pentru că în ceasul acela treceau pe acolo cu icoana „Axion Estin”. Dacă aţi şti cât se bucură părinţii atunci când îi tund pe copii! Ştiţi câte binecuvântări primesc de la părinţi, de la mame? Numai pentru aceasta mă va ierta Dumnezeu!…

 

Acum a ieşit altă modă: să-şi tundă părul, dar să-şi lase înapoi nişte coame. „Bre, tinere, ce noimă are coada aceasta?”, întreb câteodată. „O lăsăm, îmi spun, ca să ia aminte ceilalţi la noi”. „Măi copile, chiar dacă îi vei plăti nu cred că vor lua aminte la voi, căci au atâtea probleme”. Vezi pe alţii, cogeamite flăcăi, că îşi pun cercei. Câţi cercei am scos!

 

– Părinte, unii poartă numai câte un cercel.

 

– Anarhiştii sunt cei care poartă un cercel. Un cercel în ureche este simbolul anarhiei. Nu-l pun din pricina afemeierii, ci îşi găuresc urechea şi-l pun ca semn de împotrivire. A venit odată la Colibă un tânăr cu tatăl său. Era de 22 de ani cu păr lung, barbă şi un cercel în ureche. Nu se potriveşte!, îi spun. Mulţi vă iau în nume de rău. Eu însă nu. Oamenii nu ştiu că sunteţi anarhişti şi vă iau în nume de rău. L-a scos după aceea şi mi l-a dat. Era de aur. „Dă-l unui aurar, ca să-ţi facă o cruciuliţă!”, îi spun.

 

– Părinte, alţii îşi pun cercel şi în nas.

 

– Aceasta înseamnă că diavolul le-a pus inel în nas, numai căpăstrul nu se vede… Sunt unii care poartă la gât lanţuri lungi de aur. L-am săpunit bine pe unul! I le-am scos şi apoi i-am spus: „Să le dai la un orfan sau să le dai mamei tale ca să le dea la vreun sărac!”. După ce îl aduc la socoteală, îmi spune: „Ce să fac?”. „Să începi, îi spun, prin a purta o cruciuliţă cu un singur lănţişor”. Bărbaţi şi să poarte aurării?! Şi au nişte lanţuri lungi de aur, câte două – trei rânduri, lucru pe care nici prinţesele nu-l fac. Îşi pun lanţuri la gât ca să-i vadă ceilalţi, iar apoi vin să-şi spună problema. Dar problema acolo este! Unii ca aceştia merită canon! Unora li le iau, altora le spun să le dea milostenie ei singuri. Au întrecut măsura! Au devenit oameni de nimic.

 

Alţii îşi poartă zodia la gât. Îl întreb pe unul: „Ce-i aceasta? Pentru prima dată o văd”. „Este zodia mea”, îmi spune. Iar eu credeam că este o iconiţă cu Maica Domnului. „Bine, dar sunteţi animale de purtaţi zodii?”, îl întreb. Toane! Neorânduiala lăuntrică răbufneşte în afară. Să facem multă rugăciune ca Dumnezeu să lumineze tineretul, să se păstreze puţin aluat!

 

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București, 2012.

 

 

Sfânta Linguriță

Sf. Luca al Crimeii

 

 

Există creștini care se tem să se împărtășească cu Preacuratele Taine pentru a nu lua microbi. Dacă era într-adevăr așa, nu ar fi trăit nimeni dintre preoți, deoarece, la sfârșitul Sfintei Liturghii, aceștia consumă ce a mai rămas în Sfântul Potir după ce s-au împărtășit poate sute de creștini cu diverse boli. Și totuși, nici un preot nu a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Domnului sunt „foc curățitor”.

 

Una din multele întâmplări ce mărturisesc în mod evident adevărul acesta este următoarea:

 

Pe vremea când mitropolitul de Chios, Pantelimon Fostinis († 1962) era preot, a mers odată să slujească Sfânta Liturghie la sanatoriul pentru tuberculoși (leprozeria) „Sotiria”. Acolo i-au adus infirmierii un mare platou cu multe lingurițe.

 

‒ De ce ați adus acestea? i-a întrebat.

 

‒ Ne-au spus doctorii să-i împărtășiți cu acestea pe bolnavi, începând cu cei mai puțin gravi și continuând cu cei grav bolnavi.

 

‒ Nu este nevoie de acestea, a răspuns cu credință preotul. Am Sfânta Linguriță.

 

Într-adevăr, la Sfânta Liturghie a împărtășit în mod normal pe bolnavi, iar mai apoi s-a apropiat de ușa diaconească pentru a consuma Sfintele. A făcut acest lucru pentru a-l vedea toți și să se încredințeze că Sfânta Împărtășanie este foc pururea neîntinat.

 

Sf. Luca, arhiepiscopul Crimeii

 

 

 

Când iert din inimă, mă vindec!

Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii

 

 

        Cât este de cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă.

 

         Amintiţi-vă cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi şi pe desfrânatele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru.

 

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 49)



DISCREȚIA DUHOVNICEASCĂ

Sf. Luca al Crimeii -

 

 

             Cei ce cred din toată inima în Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste de bine, din dragoste şi milostivire faţă de oameni, din dragoste de Dumnezeu, din închinare adâncă în faţa tuturor poruncilor lui Hristos, sunt străini de orice slavă deşartă. Ei săvârşesc toate faptele lor nu pentru slavă lumească, nu ca să facă pe sfinţii în chip făţarnic, ci fac binele fiindcă nu pot să nu-l facă. Căci despre ei a zis Hristos: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Ei flămânzesc, ei însetează, fără saţ, de dreptate, de bine, de pace şi de mântuire pentru toţi, şi de aceea împlinesc toată dreptatea.

 

Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 44)

 

 

ADEVĂRUL LUI DUMNEZEU

Sf. Teofan Zăvorâtul

 

 

 Când este vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l strâmbăm. Nu este al nostru, ci ne-a fost dat. E de datoria noastră să îl împărtăşim şi să îl transmitem tuturor, aşa curat cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trăit, trăim rău; măcar Adevărul lui Dumnezeu să-l propovăduim fără adaosuri! Astăzi pe toţi îi zăpăceşte învălmăşeala de idei şi de legi. Trăim vremuri grele! Dar Domnul îi păzeşte pe ai Săi şi le îngăduie să vadă şi să simtă palpabil Sfântul Adevăr.

 

 

CRUCEA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

Crucea s-a facut pom Sfânt, datator de racorire si dulceata sufletului omenesc, hrisov vesnic, scris si pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui Adam s-au facut iarasi cetateni ai Raiului.

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 31.

 

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 100)

 


ARIPILE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Asemenea puisorilor sub aripile unei closti, lumea toata sta sub aripile lui Dumnezeu, toate soboarele îngeresti, toti oamenii, toate animalele necugetatoare, lumile materiale. El aduce lumina în toti si în toate: unora le da lumina ratiunii, altora lumina fizica; tuturor le da caldura: unora caldura duhovniceasca, altora caldura fizica. Si asemenea unei closti, aude piuitul si scâncetul puilor de sub aripile Sale. Domnul ne aude suspinele cele mai tainice, rugaciunile, laudele, ne vede nevoile. „Acopera-ne pe noi cu acoperamântul aripilor Tale” (cf. Psalmul 60, 5).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 413



Să facem din dragoste și din milostenie un stil de viață

Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeii

 

 

Cei ce cred din toată inima în Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste de bine, din dragoste şi milostivire faţă de oameni, din dragoste de Dumnezeu, din închinare adâncă în faţa tuturor poruncilor lui Hristos, sunt străini de orice slavă deşartă. Ei săvârşesc toate faptele lor nu pentru slavă lumească, nu ca să facă pe sfinţii în chip făţarnic, ci fac binele fiindcă nu pot să nu-l facă.

Căci despre ei a zis Hristos: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Ei flămânzesc, ei însetează, fără saţ, de dreptate, de bine, de pace şi de mântuire pentru toţi, şi de aceea împlinesc toată dreptatea.

 

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 44)

 

 

SOMNUL

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 

Vezi un om care doarme. Aceasta întâmplare îti înfatiseaza doua chipuri: 1) Asemanarea mortii. Cel adâncit în somn este ca si mort: nu vede, nu aude, nu vorbeste si nu face nimic, doar ca viata lui se arata prin suflare. De fiece data când adormim ne facem deopotriva cu cel raposat. 2) În omul care doarme vezi chipul vietii ce va sa vie. Caci precum acesta scapa de toate treburile, ostenelile si grijile sale si uita atunci de nevoi, de nenorociri, de suferinte si boli, nemaisimtind nimic de pe urma lor, ca si cum nu le-ar mai avea, asemenea si cel care s-a învrednicit a primi viata vesnica, se izbaveste de toate ostenelile, nevoile, nenorocirile si suferintele. Iata de ce viata cea fara de sfârsit este numita odihna în Sfânta Scriptura (Evrei 4, 1 si altele), iar în Apocalipsa ni se spune: „Fericiti sunt mortii care de acum înainte mor întru Domnul! Da, graieste Duhul, odihneasca-se de ostenelile lor, caci faptele lor îi însotesc” (Apocalipsa 14, 13). Întâmplarea aceasta te învata: 1) De fiece data când adormi, sa-ti amintesti de moarte, care este asemenea somnului, si prin credinta sa-ti înalti mintea la viata vesnica, acea tihna dulce si fara de sfârsit în care se odihnesc alesii Domnului, si cu credinta sa strigi catre Hristos ca si tâlharul: „Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru Împaratia Ta” (Luca 23, 42). 2) Trezindu-te din somn, sa-I multumesti lui Dumnezeu. 3) Sa te ostenesti în veacul de acum, nevoindu-te întru credinta, ca dupa moarte sa te primeasca odihna.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 122.

 

 

Să împărtășim Adevărul lui Dumnezeu

Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Când este vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l strâmbăm. Nu este al nostru, ci ne-a fost dat. E de datoria noastră să îl împărtăşim şi să îl transmitem tuturor, aşa curat cum a ajuns la noi din gura lui Dumnezeu. De trăit, trăim rău; măcar Adevărul lui Dumnezeu să-l propovăduim fără adaosuri! Astăzi pe toţi îi zăpăceşte învălmăşeala de idei şi de legi. Trăim vremuri grele! Dar Domnul îi păzeşte pe ai Săi şi le îngăduie să vadă şi să simtă palpabil Sfântul Adevăr.

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 100)



CALEA CU TRANDAFIRI

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

 

 

Necazurile se întâlnesc neaparat în calea noastra spre Patria cereasca, deoarece cununa nu poate fi primita decât prin purtarea neabatuta a Crucii. Când capul nostru este încununat cu spini, este cuviincios ca picioarele noastre sa umble pe cai asternute cu trandafiri? Necazurile si bolile sunt doctorii sfinte; putem sa le îndulcim prin credinta si prin rugaciunea din inima – însa de obicei ni le facem singuri amare, adaugând nerabdarea si putinatatea credintei noastre în paharul încercarii prin care trecem. Necazurile sunt întotdeauna folositoare. În dreapta Domnului, ele sunt mijloace de vindecare a bolilor noastre duhovnicesti, pentru smerirea trufiei si potolirea patimilor. Ele înmoaie inima noastra cea împietrita, ni silesc sa alergam cu rugaciune la Dumnezeu, ne fac saraci cu duhul si nimicnici în proprii nostri ochi.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 65

 

 

RUGACIUNEA

Arhiepiscopul Iustinian Chira

 

 

Rugaciunea are darul de a face sa picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalta spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis, locuita numai de pasarile întunericului. Un suflet care nu se stie ruga, nu va sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamântului. Rugaciunea adevarata este truda sfânta.

 

Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 112-113

 

 

NOSTALGII DE TOAMNĂ

CU NICHITA STĂNESCU



MELCUL

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

La ce înaltime ti-a fost ridicata, omule, fiinta prin persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu si Om? Pe înaltimea tronului dumnezeiesc. La ce înaltime ti-a fost ridicata fiinta prin persoana Maicii lui Dumnezeu? Mai presus decât heruvimii si serafimii. Pentru cine s-au savârsit acestea? Pentru tine, omule, pentru ca, eliberându-te de povara poftelor ticaloase, sa te faci partas firii dumnezeiesti. Ce raspuns dai acestor intentii, acestor fapte ale Divinitatii, Providentei atotbinevoitoare? Ti s-au dat toate puterile dumnezeiesti spre viata si buna cinstire (2 Petru 1, 3), cum le folosesti? Nu cumva le dispretuiesti? Nu te prelinge, lipindu-te de pamânt ca melcul.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 377

 

 

VESMANTUL SUFLETULUI

Arhimandritul Sofronie Saharov

 

 

 

 

 

A dobândi rugaciunea înseamna a dobândi vesnicia. Când trupul sta sa moara, strigatul „Iisuse Hristoase” devine vesmântul sufletului; când creierul nu mai functioneaza si este greu sa ne aducem aminte alte rugaciuni, în lumina cunostintei dumnezeiesti ce purcede din acest Nume, duhul nostru se va înalta spre viata cea nestricacioasa. 

 

Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 163

 

 

Adu-ţi aminte, frate !

Sfântul Teofan Zăvorâtul

 

 

Adu-ţi aminte, omule, că mâine vei vedea Cerurile, vei vedea îngerii şi vei sta înaintea Judecăţii lui Hristos.

Să cauţi în sus, spre porţile Cerurilor, şi până la moarte roagă-L pe Dumnezeu să ţi le deschidă după ieşirea ta din trup şi să te primească în corturile cele veşnice.

Trupul tău să stea pe pământ şi să plece genunchii săi, iar sufletul să zboare sus, şi acolo să Îl roage necontenit pe Domnul.

Adu-ţi aminte de păcatele tale şi de Judecata cea viitoare; să treci cu vederea viaţa aceasta deşartă şi necontenit să te îngrijeşti de cea care va să vină.

Adu-ţi aminte că eşti în luptă cu leul şi cu balau­rul şi nu înceta stându-le împotrivă.

Adu-ţi aminte cât L-ai întristat pe Dumnezeu cu faptele, cu vorbele şi cu gândurile şi pocăieşte-te.

Adu-ţi aminte că în ceasul în care nu te aştepţi va trebui să mori şi să dai socoteală pentru tot ce ai lucrat.

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 146-147)



RUGACIUNILE DE IMPARTASIRE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Unii considera ca daca vor zice toate rugaciunile rânduite înainte de împartasire vor capata de la Dumnezeu buna sporire si iertare de pacate, socotind ca nu mai este nevoie sa se pregateasca într-alt chip, îndreptându-si inima spre Dumnezeu, pentru îmbunatatirea celor dinlauntrul lor; asa interpreteaza ei rânduiala de dinainte de împartasire. Cine vine la Sfânta Cuminecatura trebuie sa aiba în vedere înainte de toate îndreptarea inimii, pregatirea ei pentru primirea sfintelor Taine. Cauta sa vezi, îti este oare inima statornicita în adevar, din mila lui Dumnezeu; este ea gata sa primeasca Mirele? Atunci da slava Domnului, chiar daca n-ai dus pâna la capat rugaciunile de dinainte de împartasire. „Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în cuvânt, ci în putere” (1 Corinteni 4, 20). Bine este sa dai ascultare în toate Maicii Biserici, dar cu întelepciune, si, de este cu putinta, nu cu multe rugaciuni, ci punând mult în ele. „Nu toti pricep cuvântul acesta, ci aceia carora le este dat” (Matei 19, 11). Daca îti dai seama ca, zicând o rugaciune lunga, nu esti în stare sa o sustii cu duh fierbinte, mai bine fa una scurta, dar cu ardoare. Adu-ti aminte ca un singur cuvânt al vamesului, pornit dintr-o inima fierbinte, l-a facut sa fie drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cauta la multimea cuvintelor, ci la starea inimii. Principalul este sa ai credinta vie în inima si sa te caiesti de pacate cu ardoare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492

 

 

 

VARSTA SENECTUTII

Sfantul Nectarie al Eghinei

 

 

Caracterul senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati în decursul unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva calitati deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar sfatul, priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile. Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite. Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22.

 

 

CLOSCA SI PUII

Sfantul Nicolae Velimirovici

 

 

Așa cum closca se îngrijeste sa-si adune puii si-i hraneste si-i încalzeste, tot astfel si Mântuitorul îi aduna pe cei credinciosi sub dreapta Sa. Hristos a vrut sa adune pe fiii israelitilor si cu dragoste sa-i încalzeasca si sa-i hraneasca, însa ei s-au lepadat de El. Prin urmare, în acest sens, „closca” Îl semnifica pe Hristos, iar „puii” sunt simbol al ucenicilor Sai credinciosi.

 

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 48



CHICIURA

Sfantul Inochentie al Odessei

 

 

Voiti voi oare sa vedeti frumusetea hainei iernii în toata maretia ei? Duceti-va în orisicare dumbrava va place, la vreme de chiciura si veti vedea ca iarna pare ca vrea sa se ia la întrecere cu primavara în maiestrie si podoabe. Aceasta întrecere e foarte greu de câstigat, pentru ca primavara are la îndemâna o multime de culori si vopsele, iar iarna n-are decât una singura – culoarea alba. Însa iarna, dintr-o singura culoare, e vrednic de minunare de nu cumva faureste mai multe podoabe decât primavara, din multe! Aceste minunate draperii, care ca niste mantii împaratesti acopera arborii mici si mari din crestet si pâna în radacina, aceasta multime de perle si briliante, care scânteiaza la lumina soarelui si a lunii, acest chip maret al arborilor nemiscati care par a fi taiati din fildes, aceasta tacere si liniste sfânta, acest semiîntuneric din timpul zilei si aceasta semiluna din timpul noptii – toate aceste tablouri marete îl aduc în uimire pe tot cel ce le priveste cu luare aminte! Negresit ca fara aceste minuni ale iernii amfiteatrul naturii ar pierde una din cele mai frumoase podoabe ale sale. Si câte tablouri de acestea nu ni se înfatiseaza în fiecare padure si în fiecare dumbrava, în fiecare gradina si în fiecare poteca? Cât de mult ar pretui omul asemenea fenomene, daca ar sti sa le izvodeasca el! Pentru Faurarul ceresc, însa, ele nu înseamna nimic – sufla un vântisor de la rasarit sau miazazi si podoabele dispar, ramânând totul gol! Dupa o zi bate iarasi vântul de la miazanoapte si iarasi se arata ca prin farmec aceleasi podoabe si aceleasi nespuse frumuseti!

 

Sfantul Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 83-85.

 

 

PETELE INTUNECATE

Sfantul Sofronie Saharov

 

 

Adeseori ne mângâiem cu gândul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste ceea ce gândim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele întunecate dinauntru nostru, atunci imaginea se schimba.

 

Sfantul Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93



SPICELE DE GRAU

Sfantul Efrem Sirul

  

Chiar si acum pe acest pamânt plin de spini putem vedea pe câmpuri spicele de grâu pe care Dumnezeu ni le-a dat în ciuda blestemului. Multumita vântului grânele iau nastere în sânul lor. Prin voia atoatefacatoare a Celui Preaînalt adierea le alapteaza ca sânul unei mame, închipuind astfel felul în care se hranesc cei duhovnicesti.

 

Binecuvântat Cel care în Raiul Sau va da bucurie întristarii noastre!

 

Sfantul Efrem Sirul, Imnele Raiului, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 83

 

 

LEGAMANTUL PRIETENIEI

Sfantul Tihon din Zadonsk

 

 Vezi ca atunci când un tânar si o fecioara întemeiaza o casnicie sau doi oameni leaga o prietenie, acestia asaza între ei un juramânt, fagaduind sa pastreze credinciosia unul fata de celalalt pâna la moarte. Cu acest prilej adu-ti aminte de legamântul care s-a pus între tine si Dumnezeu prin Sfântul Botez. Atunci Domnul cel Milostiv te-a primit întru cea mai înalta dintre milele Sale prin credinta în Hristos si tu ai fagaduit sa-I slujesti Lui cu credinta si dreptate pâna la capatul zilelor tale. Pornind de la aceasta întâmplare, poti:

 

1) Sa cugeti si sa te minunezi de negraita bunatate a lui Dumnezeu, Care pe omul cel lepadat, calcator de lege si vrajmas al Sau îl primeste întru o asemenea mila, încât îl face fiu al Sau întru Domnul nostru Iisus Hristos si tot întru El îl va întari ca mostenitor al vesnicei Împaratii, daca îsi va pazi credinta sa pâna în sfârsit, dupa cum graieste Apostolul: „Fiindca toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta în Hristos Iisus. Caci câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Galateni 3, 26-27).

 

2) Sa te cercetezi, cautând sa vezi daca slujesti cu credinciosie Dumnezeului tau, Care te-a primit întru mila Sa. El credincios este si pururea asa ramâne: „Credincios este Domnul întru toate cuvintele Sale si sfânt întru toate lucrurile Sale” (Psalmul 144, 13). El a fagaduit sa-i tina pe cei drepti ai Lui în dragoste si în milostivire, si îi tine; a zis ca le va da Împaratia Cerurilor, si le-o daruieste. Ai pazit ori mai pazesti tu oare credinciosia ta fata de El? Oare nu L-ai parasit, cu toate ca marturisesti numele Lui? Oare nu ti-ai întors inima ta de la El, lip indu-te de iubirea lumii acesteia? Oare n-ai îndragit bogatia, aurul, argintul, cinstirea, slava si placerile lumii, în loc de a-L iubi pe Domnul tau? Oare faci ascultarea pe care El o cere de la tine? „Te-ai îndreptat” tu oare prin Sfântul Botez „întru numele Domnului Iisus Hristos si întru Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6, 11) si oare adeveresti roadele acelei îndreptari? Oare savârsesti dreptatea? Oare te pazesti de toata spurcaciunea trupului si-a duhului, de vreme ce ai fost sfintit în acel mare Nume si în Duh? De vei zari în tine necredinciosia fata de Dumnezeu, pâna când nu s-a sfârsit înca vremea, întoarce-te la El cu toata inima prin pocainta, tânguire si credinta, caci Domnul îi primeste pe cei ce se întorc, pentru ca nu cumva sa te îndepartezi de El în veci spre marea ta nenorocire. Iar de te vei îndrepta spre D umnezeu cu o neprefacuta parere de rau si cu credinta, si El Se va întoarce catre tine cu mila Lui, dupa cum ne spune prin Prorocul Sau: „Întoarceti-va la Mine, zice Domnul Puterilor, si Eu ma voi întoarce spre voi” (Zaharia 1, 3). Caci însusi Sângele cel de viata facator al lui Hristos, ce s-a varsat pentru cei întinati, striga catre Dumnezeu pentru pacatosul care cu toata inima se departeaza de pacate si se întoarce la Domnul; iar celor nepocaiti, acel Sânge nu le va aduce nici o îndreptatire, ci le va fi spre o mai aspra osândire, de vreme ce au nesocotit un har atât de mare si de înalt.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 134

 

 

ZAVISTIA(INVIDIA) OTRAVITOARE

Cuviosul Bonifatie de la Teofania

  

Dintre toate patimile, cea mai primejdioasa pentru adevar si pentru virtute este zavistia. „Prin zavistia diavolului moartea a intrat în lume” (Întelepciunea lui Solomon 2, 24); tot prin zavistie se si înmulteste pacatul pe pamânt. Aceasta patima da nastere multor altora, si este deosebit de primejdioasa fiindca cei stapâniti de ea o ascund chiar si de ei însisi. Acest vrajmas neîmpacat al virtutii si al meritelor este întarâtat de tot ce stârneste admiratia oamenilor, si nu iarta nimanui nimic, decât celor stricati si nebagati în seama stricaciunea si lipsa lor de slava. Trebuie sa devenim nevrednici ca cineva sa se uite la noi pentru a atrage privirile si crutarea zavistnicului. Nu este rau cu care sa nu fie înrudita zavistia; îndata ce pune stapânire pe suflet, îl face din vas întocmit spre cinste vas de necinste si de mare urâciune.

 

Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 73-74

 

 

ARMONIA DINTRE TRUP SI SUFLET

Sfantul Nectarie al Eghinei

  

Armonia dintre trupul omului si sufletul sau rational a ajuns la o asa masura, încât cercetatorul nu e în stare sa aprecieze nivelul si dimensiunea acesteia si nu poate decât sa laude cuprins de uimire întelepciunea absoluta a dumnezeiescului Creator, Care a orânduit astfel armonios relatiile necesare dintre toate partile trupului si suflet, încât întotdeauna si în orice vreme trupul sa fie capabil si în stare sa împlineasca liber si fara vreo piedica orice nevoie a sufletului.

 

Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 27-28

 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu