ȘTEFAN DUMITRESCU - IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ

 

PENTRTU NOI ROMÂNII ÎNTOTDEAUNA ESTE ZIUA LIMBII ROMÂNE

ȘI ÎN MATERIE ȘI-N UNIVERS E SĂRBĂTOARE

ȘI DUMNEZEU ȘI TOATĂ MATERIA CÂNTĂ ÎN MINE !

ȚIPĂT ADÂNC ȘI-NALTĂ  ÎNTREBARE ! S,D,

 

 

 

Binecuvântată ești Limba română

Și darul mare și dulce al lui Dumnezeu

În tine iubește și plânge și suferă și cântă

Și moare și se naște neamul meu ! S.D.

 

 

 

IUBIREA DE LIMBA ROMÂNĂ

de Ștefan Dumitrescu

 

~*~

 

Ca sâmburele arzând

în fructul dulce, nesfârşit şi înmiresmat

al Cireşei înroşită la soare

stau în mijlocul limbii române

ca un turn,

beat

pe un deal

tăcând în gura mare !

 

Văzduhul mă mângâie

Lumina mă scrijeleşte

Materia mă doare

Ca plopul înflorit pe un deal

Cu un crin în mână

Cântând nebun în gura mare

Stau în limba română

Ucigător de dulce

Ameţitoare

 

Ca o câmpie smălţuită ce nu se mai termină

Strălucind în răsăritul soarelui

Învăluită în gogoaşa de lumină

A irealului

Şi a Marelui

Limbă de foc sunt, iar tu îmi eşti cerul gurii de miere

Pe care-l gust

Care mă bei şi mă mănânci

În care mă topesc prin ere,

 

Târându-mă pe brânci

Dureros de dulce,

Închis în sine şi în tăcere.

Răsăritul soarelui,

Marea strălucind în lumină,

Privighetorile cântând în crângurile înmiresmate,

Grele de brocate

şi de vină,

Ochii iubitei,

Adierea vântului venind de departe

Razele lunii

Mângâind turlele argintate,

 

Toate

Sunt silabele tale,

Cu care scrii

Nesfârşita carte !

Iubirea mea

Care mă-nvălui dinspre adânc înspre afară,

Dinspre esenţă

Şi dinspre moarte înspre vară

Şi care mă cuprinzi

Dinspre cer

Înspre adânc

Materie şi trup

Care veşnic pe mine mă nasc

Şi mă mănânc

Ochi îmi eşti

Iar eu îţi sunt vedere

De piatră de mâl

Şi de miere

Moarte amestecată cu-nviere

Ţipăt orbitor

Învăluit în ere !

 

~*~

ȘTEFAN DUMITRESCU