miercuri, 2 noiembrie 2022

Zoe Dantes - Terorism „pă nou!”. Pregătiți-vă de război!

 




Terorism „pă nou!”. Pregătiți-vă de război!

Zoe Dantes

02 Noiembrie 2022

 

Ceva e putred în lume. De trei ani, autoritățile demente oficiale, folosesc cuvântul „terorism” sau „terorist”, din ce în ce mai des și în situații din ce în ce mai complicate. Cele care frizează nebunia. A lor. A autorităților!

 

A început cu 6 ianuarie 2021. Deranjul regizat de la Capitoliu. Au văzut că ține. Niște băbăieți au regizat atunci un deranj, ca să poată fi instalat insul acela de cade pe scări, are prieteni imaginari, adoarme în emisiuni în direct și deseori se întreabă ce caută acolo. Au reușit. Indivizii care au deranjat Capitoliul erau numiți de presa „liberă” teroriști. După care, tot peste ocean, părinții care s-au împotrivit tuturor ordinelor drăcești din școli, cu privire la educația sexuală a minorilor, erau declarați „teroriști domestici”. O nouă sintagmă folosită de nebunii politici și presa neagră a morții, aducătoare de dezbinare, haos și psihopatie. În final de moarte.

 

Cuvântul „terorist” apare de niciunde în gura politicienilor din toată lumea când se lansează serul magic aducător de moarte. Cine refuza să se înțepe era numit terorist  de mizeriile umane numite politicieni și preluate de presa morții. Nu te supui experimentelor medicale, devii automat terorist. Adică dușmanul declarat al statului căruia tu îi plătești taxe, ca el să aibă cu ce să te linșeze fizic, social, emoțional, economic si mai ales politic. Cu și din gura presei morții.

 

Când cetățenii statelor vândute si controlate de întunecați au început să protesteze în lume, U.K., Franța, Germania, Austria etc., au ieșit liderii politici de carton, să facă declarații: vezi mă, niște teroriști amenință statele de drept! Amenință DemonCrația creată de satanele îmbrăcate în costume scumpe.

 

Toți! Ca la un semn!

 

Când bisericile au fost închise cu forța, javrele au iesit să ne spună că cei care vor biserici deschise sunt niște „teroriști retrograzi”. PM ul cu echipa câștigătoare și buzunarele doldora de „împrumuturi” ne-a făcut teroriști, cu o zi înainte să se dea semnalul din Casa aia Alba numită și azil al lumii „libere”. A furat startul pentru că primise ordinul în plic, dar nu se uitase la dată?

 

Ulterior mascaradei virusale, au apărut teroriștii ruși care vor să distrugă statul american Ucraina. Unde sunt americanii, hop apare și terorismul! Asta e povestea! „presei morții”!

 

Acum, orice protest firesc al oamenilor din Europa, împotriva asupritorilor demenți, devine automat „grupare teroristă”! Care vrea „să dea foc la țară”! Popoarele sunt etichetate ca fiind teroriste, cetățenii au devenit grupări teroriste, interesant mod de abordare al dezaxaților ce se vor politicieni și preluat de gurile nesătule din presa morții.

 

Întrebarea este: de ce se folosește acest cuvânt din ce în ce mai des? Se pregătește o armată „liberă” mondială a demenților întunecați ca să fie scoasă împotriva oamenilor? În războaie împotriva civililor? Cred ca da. Căci protestele sunt din ce în ce mai mari și mult mai dese. Împotriva Dictaturii Mondiale! Mai ales în Europa! Sau U.E. cum le place lor să-și spună. Adică Fiara!

 

Unul dintre răspunsuri ar fi: teroriștii sunt la putere. Sunt cei care își spun pompos autoritățile statelor și guvernele din toată lumea! Pentru că ce să vezi? Ei au toți același Naș: Forumul Economic Mondial de la Davos, zis și Terorismul Urban în stare pură!

 

Cine sunt teroriștii? Ei! Și presa morții.

 

Cine suntem noi? Carnea de tun în războiul lumilor! Întunecate!

 

Probabil trebuie să ne pregătim de război!  Acela dintre noi!  Doar că noi oamenii avem un Aliat! Atotputernic! Și astfel războiul se transformă în războiul dintre Dumnezeu și satana! Ultimul nu va fi învingător niciodată! Pentru că este doar o slugă! A morții! Și întotdeauna tot la Lumină ajunge și cea mai neagră noapte!










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu