V. Ispir - Se fură ... + Dor de vară + Din tainele naturii

Se fură ...

~*~

 Se fură mult în astă țară

Se face neamul de ocară ...

Se fură multe din prostie

Dar cel mai mult din lăcomie,

Unii mai fură din capriciu

Dar furtul repetat e viciu.

Toți cei ajunși azi, la putere,

Au doar un ideal: AVERE!

Prin mită și șantaj, fac pacte

Cu cei ce le procură acte,

Cu cei ce fac legi noi, schimbate

Ca hoțul să aibă dreptate ...

Și te întrebi, ce este statul,

Când sprijină prin legi, furatul?

Pe cei cu-averea ilicită,

Pe cei ce mint și primesc mită?

Iar cei sărmani, puțin contează

Doar în ziua când votează? ...

Ticăloșia și prostia

Conduc perfid, azi, România

Democrația-i încălcată

Iar țara zilnic, e furată

Rămâne dura întrebare:

Românul, viitor mai are? ...

~*~

Prof. V. Ispir  20 septembrie 2017

Vaslui

Dor de vară

  

~*~

Vară, vară, dragă fată,

Ești frumoasă și bogată!

Pletele-ți, raze de soare,

Cad pe munți, cad peste mare ...

Ochii tăi, de zări senine,

Cheamă strările de bine

Și-ți alintă obrăjorii

Macii roșii și bujori.

Porți strai verde-n falduri, trene,

Și cununi de sânziene,

Când din ceruri te cobori,

Cresc în urma ta, doar flori.

Risipești, parfum cât vrei,

De salcâm, de flori, de tei,

Mergi desculță pe ogoare,

Să simți iarba, sub picioare.

Iar în coșurile pline,

Pui și mierea de albine

Și cireșe, mere coapte,

Spălate-n roua de noapte.

În seri calde și cu lună,

Chemi iubirea cea nebună,

Să cutreiere pământul,

Nevăzută ca și vântul.

Pe la revărsat de zori,

Tu asculți privighetori

Și vrăjită, precum ești,

Nicăieri nu te oprești!

Tuturor tu dai de știre:

Viața naște din iubire!

Vii și pleci mereu, ușor,

Iar în urma ta lași dor ...

 ~*~

24 septembrie 2018, Prof. V. Ispir

Din tainele naturii

~*~

Trecut-a vara în alai,

Cu dor de ducă, veselie,

Cu unicatul verde, strai

Și flori frumoase-n pălărie.

Azi e venită sora mare:

O opulentă, mare doamnă,

Se apără cu nori de soare,

Iar noapte-i rece că e TOAMNĂ!

Ziua, lumina-i aurie,

O simți ca blândă mângâiere,

S-au copt de mult, struguri în vie,

Toamna își coace-a ei avere.

Treptat se schimbă și decorul,

Natura-i galben-arămie,

Pe jos, se-ngroașă-ncet covorul

De frunza, până mai ieri, vie.

Când toamna plânge supărată

Cad ploi mărunte-n văl de ceață

Vânturi nervoase, nemiloase,

Ți-aruncă frunza moartă-n față.

Întrega viața vegetală

Își strânge sevele-n pământ

Se-așterne pacea mormântală

Când nu e fluierat de vânt.

Veni-va somnul iernii reci,

Mama Pământ se odihnește ...

Tu omule, prin toate treci!

Natura-n taină, odrășlește.

~*~

28 septembrie 2018, Prof. V. Ispir