Adu-ţi
aminte de păcatele tale şi de judecata viitoare!
10 Iunie
2016 Sfântul Teofan Zăvorâtul
Adu-ţi
aminte, omule, că mâine vei vedea Cerurile, vei vedea îngerii şi vei sta
înaintea Judecăţii lui Hristos.
Să cauţi în
sus, spre porţile Cerurilor, şi până la moarte roagă-L pe Dumnezeu să
ţi le deschidă după ieşirea ta din trup şi să te primească în corturile cele
veşnice.
Trupul tău
să stea pe pământ şi să plece genunchii săi, iar sufletul să zboare sus, şi
acolo să Îl roage necontenit pe Domnul.
Adu-ţi
aminte de păcatele tale şi de Judecata cea viitoare; să treci cu vederea viaţa
aceasta deşartă şi necontenit să te îngrijeşti de cea care va să vină.
Adu-ţi
aminte că eşti în luptă cu leul şi cu balaurul şi nu înceta stându-le
împotrivă.
Adu-ţi
aminte cât L-ai întristat pe Dumnezeu cu faptele, cu vorbele şi cu gândurile şi
pocăieşte-te.
Adu-ţi
aminte că în ceasul în care nu te aştepţi va trebui să mori şi să dai socoteală
pentru tot ce ai lucrat.
(Sfântul
Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura
Egumenița, 2010, pp. 146-147)
Să facem
din dragoste și din milostenie un stil de viață
11 Iunie
2016 Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii
Cei ce cred
din toată inima în Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste
de bine, din dragoste şi milostivire faţă de oameni, din dragoste de
Dumnezeu, din închinare adâncă în faţa tuturor poruncilor lui Hristos, sunt
străini de orice slavă deşartă. Ei săvârşesc toate faptele lor nu pentru slavă
lumească, nu ca să facă pe sfinţii în chip făţarnic, ci fac binele fiindcă nu
pot să nu-l facă.
Căci despre
ei a zis Hristos: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de dreptate, că
aceia se vor sătura” (Matei 5, 6). Ei flămânzesc, ei însetează, fără saţ, de
dreptate, de bine, de pace şi de mântuire pentru toţi, şi de
aceea împlinesc toată dreptatea.
(Sfântul
Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica
Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 44)
Regret
sau pocăință? Ce aduce Postul Paștilor în sufletul nostru?
29 Aprilie
2016 Arhimandrit Pavel Papadopoulos
Traducere și
adaptare: Elisei
Roncea
Sursa:
Citim în
Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut,
văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor
cei treizeci de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au
zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în
templu a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu
s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere. Ce este
regretul și care este diferența dintre regret și pocăință? Regretul
este atunci când omul înțelege greșeala lui, când înțelege că a greșit, că a
păcătuit, îi pare rău pentru faptele sau gândurile sale, în general de modul de
viață pe care l-a avut în trecut. Acesta este regretul. Însă aceasta nu este
pocăință. Sau am putea zice că este o pocăință incompletă. De ce?
Pocăința nu
înseamnă doar să înțelegi greșeala din trecut, ci și să începi procesul
de schimbare. Iuda a înțeles că a greșit, dar nu a completat pocăința sa,
nu s-a schimbat, a rămas în tristețea ce i-a provocat-o simțământul păcatului
lui, având ca rezultat împingerea sa în deznădejde. Pocăința are
așadar două direcții. Una către trecut și alta către viitor. Te pocăiești
pentru greșelile trecutului și în același timp crezi și încerci să devii al lui
Hristos. Pocăința este o mișcare dinamică, nu statică. Am făcut o greșeală și o
accept. Nu. Am făcut o greșeală, o accept și, mai mult, o depășesc. Nu rămân
acolo, nu cochetez cu păcatul meu, ci-l spovedesc și mai mult privesc înainte,
spre viitor.
Pocăința
înseamnă nu doar evitarea răului, ci și facerea binelui. Vedeți în
spitale, când merge doctorul la un pacient, îl examinează și constată boala.
Pacientul nu spune nimic, nu are nici un rost să zică. Știu că am problemă cu
stomacul meu. Știu aceasta, însă de acum va trebui să încep procedura de
vindecare. Cunoașterea problemei nu rezolvă problema însăși. Este
primul pas, însă nu ajunge. Va trebui să încercăm să rezolvăm problema, până va
exista un câștig. Așa și aici, faptul că admit că sunt iubitor de arginți este
un început. Însă acest lucru nu înseamnă pocăință. Pocăința va fi întregită
atunci când voi începe să cultiv milostenia. Biserica noastră, vedem, ne scoate
în evidență atât de mult pe Sfânta Maria Egipteanca, încât unii părinți o
numesc „pocăința întruchipată”.
Cu alte cuvinte, este persoana care a
demonstrat într-adevăr ce înseamnă să te pocăiești. Și-a recunoscut păcatul și
a luat hotărârea de a se schimba. Nu a rămas neclintită, ci a început un
proces de descoperire a lui Hristos. Din păcatul desfrânării, trece în viață
feciorelnică, din asediul clienților ei, trece în asediul iubitului sufletului
ei, Hristos. S-a apropiat de Hristos, L-a dorit, și-a întors dragostea ce o
avea înainte pentru desfrânare către Hristos, către feciorie. Observăm, așadar,
că pocăința nu a fost doar pentru un moment, ci a
reprezentat o încercare continuă de descoperire a harului, a lui
Hristos.
Noi însă se
vede de multe ori că facem invers. Facem un păcat, îl spovedim, iar
după puțin timp iarăși cădem în el. Iar acest proces durează ani întregi.
De ce? Pentru că nu avem pocăință, ci regret. Recunoaștem că am greșit, dar
până la acel punct nu începem procesul de vindecare a greșelii.
Sfintele
Paști înseamnă trecere. Iudeii serbau trecerea din robia egipteană, prin Marea
Roșie, în libertate, în pământul făgăduinței. Acum și noi serbăm Paștile.
Noi
însă sărbătorim ceva mai profund și esențial, ceva ce s-a petrecut prin harul
Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătorim trecerea de la păcat – din
întuneric, la Lumina lui Hristos.
Învierea
Domnului, așadar, am putea spune că înseamnă pocăință. Învierea noastră
personală este pocăința noastră.
Sfinte Paști
cu bucurie! Cu alte cuvinte, pocăință bună! Și când Paștile
înseamnă pocăință pentru noi, trecere de la întuneric la lumină, atunci ele
sigur înseamnă și Înviere!
Când iert
din inimă, mă vindec!
11 Iunie
2016 Sfântul Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii
Cât este de
cumplit să nu iertăm aproapelui nostru greşelile sale! Oare
noi ştim ce se petrece în inima lui? Poate că se pocăieşte cu lacrimi înaintea
lui Dumnezeu pentru necazul pe care ni l-a făcut, iar noi, nevrând să ştim de
nimic, le refuzăm iertarea cu grosolănie şi fără milă.
Amintiţi-vă
cum ierta Domnul: cum l-a iertat pe tâlhar pe cruce, cum a iertat pe vameşi şi
pe desfrânatele ce I-au spălat picioarele cu lacrimi. Iar noi suntem adeseori fără
milă, adesea ne îndărătnicim, neiertându-l pe aproapele nostru.
(Sfântul
Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica
Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 49)
Este
datoria noastră să împărtășim Adevărul lui Dumnezeu
10 Iunie
2016 Sfântul Teofan Zăvorâtul
Când este
vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai
jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie
să-l strâmbăm. Nu este al nostru, ci ne-a fost dat. E de datoria noastră să îl
împărtăşim şi să îl transmitem tuturor, aşa curat cum a ajuns la noi din gura
lui Dumnezeu. De trăit, trăim rău; măcar Adevărul lui Dumnezeu să-l
propovăduim fără adaosuri! Astăzi pe toţi îi zăpăceşte învălmăşeala de idei şi
de legi. Trăim vremuri grele! Dar Domnul îi păzeşte pe ai Săi şi le îngăduie să
vadă şi să simtă palpabil Sfântul Adevăr.
(Sfântul
Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină,
Editura Sophia, București, 2012, p. 100)
E nevoie
de mai multe lingurițe pentru Sfânta Împărtășanie?
Traducere și
adaptare: Elisei
Roncea
Sursa:
Există
creștini care se tem să se împărtășească cu Preacuratele Taine pentru a nu lua
microbi. Dacă era într-adevăr așa, nu ar fi trăit nimeni dintre preoți,
deoarece, la sfârșitul Sfintei Liturghii, aceștia consumă ce a mai rămas în
Sfântul Potir după ce s-au împărtășit poate sute de creștini cu diverse boli.
Și totuși, nici un preot nu a pățit niciodată nimic. Trupul și Sângele Domnului
sunt „foc curățitor”.
Una din
multele întâmplări ce mărturisesc în mod evident adevărul acesta este
următoarea:
Pe vremea
când mitropolitul de Chios, Pantelimon Fostinis († 1962) era preot, a mers
odată să slujească Sfânta Liturghie la sanatoriul pentru tuberculoși
(leprozeria) „Sotiria”. Acolo i-au adus infirmierii un mare platou cu multe
lingurițe.
‒ De ce
ați adus acestea? i-a întrebat.
‒ Ne-au
spus doctorii să-i împărtășiți cu acestea pe bolnavi, începând cu cei mai puțin
gravi și continuând cu cei grav bolnavi.
‒ Nu
este nevoie de acestea, a răspuns cu credință preotul. Am Sfânta Linguriță.
Într-adevăr,
la Sfânta Liturghie a împărtășit în mod normal pe bolnavi, iar mai apoi s-a
apropiat de ușa diaconească pentru a consuma Sfintele. A făcut acest lucru
pentru a-l vedea toți și să se încredințeze că Sfânta Împărtășanie este foc
pururea neîntinat.
UCIGASUL
NEASTEPTAT AL CELULELOR CANCEROASE
O nouă
speranță a fost acordată zilele trecute oamenilor bolnavi de cancer din
întreaga lume. Vestea bună vine din partea departamentului de Chimie și
Biochimie a Universității din Windsor, Canada. Studiul efectuat de specialiștii
de acolo a dezvăluit faptul că rădăcina păpădiei pur și simplu “ucide” celulele
infectate cu cancer, fără să dăuneze celorlaltor celule ale organismului.
Savanții canadieni au ajuns la concluzia – minunată, dacă ne întrebați pe noi –
potrivit căreia rădăcina firavei și atât
de desconsideratei păpădii are efecte mai puternice decât chimoterapie,
deoarece ucide COMPLET celulele atinse de această boală. În primă fază, echipa
condusă de Siyaram Pandey a observat că extractul de rădăcină de păpădie a
împins la sinucidere una dintre cele mai rezistente la tratamente celule
canceroase – leucemia mieloidă cronică. Pentru ca mai apoi să constate și
faptul că tratamentul repetat cu doze mici de păpădie ucide, pur și simplu,
absolut ORICE tip de celulă canceroasă. John Di Carlo, un bărbat în vârstă de
72 de ani – bolnav de leucemie – s-a convins personal de puterile miraculoase
ale acestei plante. După mai bine de 3 ani în care a fost subiectul unor
nenumărate, agresive și intense ședințe de chimioterapie, bărbatul a aflat cu
dezamăgire și stupoare că acestea nu au avut niciun efect. Așa că a fost trimis
de către echipa de medici care îl trata să își petreacă ultimele zile în sânul
familiei – nevasta și cei patru copii. Pentru că oricum nu avea nimic de
pierdut și doctorii nu îi oferiseră nicio altă alternativă, John a început să
bea zilnic ceai din rădăcină de păpădie, ca ultimă bătălie a lui împotriva
bolii necruțătoare care îi măcina trupul.
Potrivit
presei nord-americane, la nici mai mult nici mai puțin de 4 luni de la prima
cană de ceai-minune, cancerul bărbatului a intrat în remisie evidentă. Asta se
întâmpla în anul 2010. John este bine sănătos și în ziua de astăzi. Această
plantă firavă are mult mai multe efecte curative decât ar părea la prima vedere
– spunem asta deoarece în viziunea majorității, păpădia e o simplă buruiană
nefolositoare, o “chestie” în care sufli ca să-ți pui dorințe. Dimpotrivă, este
extrem de valoroasă! Provine din Grecia și numele ei original este Taraxacum
Officinale - "Remediu oficial pentru boli”. Este un foarte bun diuretic –
lucru care stimulează puternic secreția bilei -, vindecă arsurile stomacale,
reduce nivelul colesterolului, detoxifică ficatul, tratează probleme ale
rinichilor, vindecă boli de piele ușoare - arsuri de soare, acnee etc. Frunzele
păpădiei – bogate în fibre, potasiu, fier, zinc, vitaminele A, C, D, E, K și o
parte din vitaminele din complexul B. Se știe de ani de zile că ea conține până
la 535% din doza necesară de vitamina C și 110% din doza zilnică recomandată de
vitamina A. Sunt folosite și în gastronomie (salate, mai ales) – mai ales de
către raw vegani. Florile se folosesc în producerea anumitor vinuri. Iar – până
acum, cel puțin, rădăcinile erau folosite ca
– nu o să ghiciți! -… înlocuitor de cafea.
Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu
Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu