FENEL
(Teatru
în stil vechi)
Persoanele
TUFĂ-Toboșarul la Festival
DOAGĂ- Prietenul lui Pițigoi
FENEL – Fratele lui Felia
FELIA – Sora lui Fenel
CIORCHINE – Nevasta lui Butuc
BUTUC – Soțul lui Chiorchine
PIȚIGOI – Prietenul lui Doagă
Pesă de Teatru în trei Acte
Stil versificat
ACTUL I
SCENA I-a
FENEL, DOAGĂ
FENEL:
Prietene,vezi, casa să nu
ți-o faci pe partea de jos a unei văi,
Dar nici în vârf de deal, ci
locul să-l alegi oriunde la mijloc!
Astfel, vei fi ferit de al
naturii sălbaticului joc,
Dar nici prea-ndepărtare de-a
lumii comerciale loc!
DOAGĂ:
Înțeleg, vrei să-mi spui de
mediocritate, ferit de-orice extreme,
Înaintezi pe calea ce-ți
păstrează a ta întegritate, ferit de-orice opreliști;
Dar spune-mi unde astăzi
oricât de înzestrat ești, mai poți ca să te miști,
Să nu te-atragă spre păcat
ale vieții, mărunte dar multele ispiți!
FENEL:
Nu pentru că numele-ți de
vinuri amintește, dar vreau să te îndrept cu dinadins,
Spre-o culme a gândirii la
care mulți nu pot ca să ajungă,
Deși se folosesc de șiretlic,
de vorbă chiar mai vulgă,
Cu-o proaspătă minciună vor,
s-atingă ceea ce nu e de atins,
Să treacă-a fi drept genii și
veșnic trăitori eternului întins!
Tu, dragă Doagă, ascultă-mă
acum...!
DOAGĂ:
Te-ascult preum cel rătăcit
pe-un drum!
FENEL:
Nu-i vorba de-o rătăcire pe
afară, și nici despre ce înseamnă a trăda o țară,
Ci vreau să te îndrept spre-a
ta simțire ce o ai în tine, ca o ființă rară!
Tu una zici și alta faci,
deși ai minte bună o folosești greșit,
Adeseori mă tot întreb, de-o
faci din voie sau cum s-a nimerit?
Tu mă privești din rama
aurită ce-atârnă pe perete,
E semnul meritoriu, școlat,
în timp ce-n tine-adui prea multe negre pete!
DOAGĂ:
Poți să-mi ara-ți din ele
câteva?
FENEL:
Căteva? E prea puțin a spune,
când de-o viață te joci cu focul care arde,
Dar nu mi-ai făcut nici un
rău, mie, ci inima ta-ți arde, ascultă bine barde:
De cânți, și văd că scrii și
versuri, fii fericit căci nobilă e Arta-ntotdeauna,
Și nobilă ființa ce primește un astfel de dar sfânt, e ca în
noapte Luna,
Ce luminează calea acelui
călător ce în neștire umblă pe drumuri rătăcite;
Arată ce-i mai frumos și
bine, arată prin exemplul tău lumina zilei fericite!
Dar eu aud că tu, mi-a spus-o
chiar Ciorchine, sub haina artei mai mult te străduiești,
Să încâlcești, ba și mai rău,
cu vorbe de ocară, în orice adevăr îți
place să lovești!
La ușa celor mari te duci ca
un slugoi, dar și dublicitar, tu vinzi pe orișicine,
Minți în orișice moment, ai
terfelit-o la revistă pe harnica Ciorchine!
Ai întocmit scrisori de pâră,
punând pe ici pe colo și falsă semnătură,
Pe la biserici tu te duci
împins de cea mai neagră ură!
Ce altceva să-ți mai arăt?
Chiar Butuc te-a găsit beat turtă, dar pretinzi,
Că ai și aripe la umeri, și tuturor
le afli vr-un cusur, deci astfel cearta o întinzi;
Poate ne spui și cui închini
eforturile tale, căci semnul vre-unei arte slab se vede,
Iar a te războii așa de dorul
lelii, fără rost, nu-i vine nimănui a crede!
E greu, deși s-a încercat,
a-ți coborâ nițel nasul mai jos,
Deci semn că ai în spate bun
cârmaci care te biciue, pentru un os de ros!
DOAGĂ:
E limpede! Ești un dușman al
meu! Tu ai crescut la oi,
Pe când eu dat-am
festivaluri, să-ți spună Pițigoi!
Iar sfatul tău mai mult mă
întărâtă, n-am chef să te ascult,
Și nici în cale-mi să
te-ntâlnesc mai mult!
FENEL:
Cu bine, și să ne auzim de
bine!
(Ies din scenă)
SCENA II-a
Ciorchine, Pițigoi
CIORCHINE:
”N-am gând ca să te supăr,
nici vorbe rele ca să-ți spun,
Doar vreau să nu uiți fața să
ți-o speli în apa cea curată și săpun!
Ce treabă ai să-l îndrăcești
pe Doagă, tot timpul povestindu-i de Felia,
C-ar fi femeia, vezi,
spălătoreasă, și că zadarnic el îi caută iubirea!
Tu ai văzut ce gingase-i la
toate, la vorbe, la purtare, dece atâta pică?
Încerc să cred că însu-ți tu
pândești să o alegi a fi a ta iubită!
Eu dacă am doi ochi în cap,
mai am și-n minte doi ce te privesc:
În gelozia ta, eu altceva
observ, ești încărcat de doruri ce tot cresc!
Și cresc, iar într-o bună zi
când dorul și tristețea vor face casă bună,
Te vei trezi respins, iar
viața ta se va-ndrepta pe-o cale mai nebună!
Ești liber să alegi
întotdeauna cărarea pe care tu o vrei,
Dar eu te sfătui să nu
batjocorești, din ură, viața unei tinere femei!
PIȚIGOI:
”Nu înțeleg ce zici! Adică
până unde vrei vorba să o duci!
Doagă mi-e prieten și
niciodată nu ne-am dovedit a fi niște năuci!
Unde-ai văzut doi prieteni să
iubească aceeași fată?
Iar ea să se prostească a
crede că e bine și fapta ei curată?
Te înțeleg Chiorchine, ești o
femeie ideală,
Dar prea ești curioasă a știi
ce fiecare are de fiert în oală!
CIORCHINE:
”Vezi cum singur tu te dai de
gol? Așa este cum vorbele-ți vestesc,
Nu sunt prieteni între ei,
doi, ce pentru-aceeși fată se-mbrâncesc,
Numai atâta doar că reciproc
se mint, în acest caz au gândurile false,
Mai rău de-atât, în viitor și
viața o veți duce certați și zile arse!
Așa vrei viața să-ți
clădești? gândește-te la tinerețea ta, dar si la aceleia,
Ce-n inimă îți place să-i
faci loc; eu zic să-cerci să te apropii de Felia,
Va-ți potrivi-mpreună de
minune, obrajii ei îmbujorați și păru-i auriu,
Ar îmblânzi năravul tău de
pițigoi zglobiu!
PIȚIGOI:
”Văd bine cum joc de mine-ți
bați, la fel cum Tufă face,
Iar cu ursita ce-mi propui
înveci n-oi avea pace!
Doar știi că ea este
de-apururi în preajma lui Fenel,
De-apururea Felia ascultă de
tot ce zice el!
CIORCHINE:
”Este normal ca să asculte,
doar îi e fratele mai mare,
Dar tu de te apropii de
Fenel, ai înțelege frumosul caracter ce-l are!
Iar prietenia cu Doagă să n-o
strici, io spune verde-n față:
”Amice, eu de Felia-s robit,
și-am s-o iubesc viața mea întreagă!”
Iar dacă se va enerva, nicicum vrând să-nțeleagă,
E dreptul lui norocul să-l încerce, precum și
tu la fel să faci;
Căci pân la urmă plin e lanul
de flori albastre și de roșii maci!
PIȚIGOI:
”Ușor de zis! Dar n-am nici
loc de muncă, Fenel e cu pretenții,
El nu va-ngădui relații,
oricât ia-și dovedi eu bunele-mi intenții!
Iar Doagă scrie versuri la
reviste și încă versuri multe,
Felia-i liceeană și are gust
spre arte, deci are să-l asculte!
Dar nu sunt nici eu de
pripas, mă știu isteț, nu mă întrece gloaba,
Am să-l conving că nu este
prea bine, vulpește să-și atragă boaba!
Iar Tufă toboșarul cel
ne-ntrecut la festivaluri strigând hora,
Îl știi, cu har dublicitar e
critic tuturora!
Dar am văzut ce ochi frumoși
făcea și el Feliei,
Deci n-ar fi mare lucru să îl
vedem pe Tufă murind de dragul ei!
Dar dacă nu-i chemare, iar
Muza nu-l primește,
Degeaba-ar vrea să-i lunece
pe palme ca un pește!
CIORCHINE:
Va urma,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu