Pomul
cunoaşterii
Între
sol şi piatră,
târâtoarele
aleg crăpăturile pământului umed, rece,
spălat de
ploi,
tărâm de
conspiraţii şi oarbe tăceri.
În
labirinturile lui e salvarea!
Undeva,
pe-aproape, alunecă blând razele soarelui,
deasupra
pietrei e pânza translucidă a cerului,
libertatea
păsării
şi cântecul
ei melodios, ştiut de crâng.
Ce-i
cântul şi pasărea,
ce-i
libertatea şi spaţiul necuprins?
La marginea
cuvântului incandescent,
un abur, un
vis neînţeles,
un salt, un
gol, o bătaie de aripi...
Să fie lumina
strălucitoare
şi-albastrul
limpede al văzduhului,
susurul
izvorului, proiecţia umbrită de maluri,
adierea
vântului în pajiştea verde, întinsă,
miresmele
clipei fugare,
oglinda
lacului şi-o pasăre în zbor,
ramura
legănată a copacului,
strânsoarea
eliberată a ghearei
sau
sfâşierea simţită
de ciocul
înfipt în trupul plăpând?
Pentru a
trăi dulcea libertate,
hrană, mai
întâi, devii!
gândi,
împăcată, mica vietate,
ieşită din
adâncuri.
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu